Ce ar fi daca?

"A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.
Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.
Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: "Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?""

Luca 9:52-54

Am recitit de curand acest paragraf si, desi l-am mai citit de multe ori, acum am ramas pe ganduri. Vedem o scena petrecuta cu ceva vreme inainte de intrarea Domnului Isus in Ierusalim, undeva as zice eu in prima jumatate a timpului petrecut de Domnul in lucrare. Oamenii dintr-un sat al Samariei ii refuza gazduirea, iar ucenicii zelosi propun sa porunceasca coborarea unui foc din cer, asa cum facuse Ilie. Ce mi se pare ciudat?

Daca urmarim cronologia biblica, ucenicii nu erau de foarte mult timp alaturi de Domnul Isus. Ei vazusera vindecari, invieri, exorcizari, Ioan marturisise despre Isus, iar Petru, Ioan si Iacov fusesera chiar martori la schimbarea la fata. Ii vedem aici pe ucenici foarte siguri pe ei, foarte entuziasmati de lucrarea la care luau parte.

Apoi, dupa ce au fost martori la si mai multe miracole ne-am fi asteptat sa ii vedem de neclintit. Poate multi dintre noi ne gandim ca daca Dumnezeu ar lucra mai mult in viata noastra, daca ar interveni mai des am fi niste oameni mai buni. Nu am mai pacatui la fel de mult, am sta neclintiti in credinta, etc. Oare asa e?

Daca ne uitam la exemplul ucenicilor, care la greu au fugit de langa El, as zice ca nu. Cine a vazut mai multe minuni decat Petru? Si cine s-a lepadat de El? Cine a stat la pieptul Lui si cine a fugit lasand si haina de pe el? Ai crede ca toate episoadele bune s-au sters din mintea lor, din cauza fricii. Si poate asa e. Cand ne e frica, uitam de toate.

Cred ca ar fi bine sa nu ne mai ascundem dupa "daca as fi/ daca s-ar fi". Noi, asa cum ne spune si Cuvantul in fiecare zi, avem la indemana tot ce ne trebuie pentru a reusi in misiunea incredintata noua. Avem destule arme, rugaciune, Biblia, lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra - poate nu asa de mult cum ne-am dori noi, dar mai mult ca sigur suficient in ochii Lui.

Cineva spunea ca, de fapt, curajul nu reprezinta absenta fricii ci dorinta de a o depasi. Oare e asa si la noi?

Ce ar fi sa iesim la lumina, sa Ii multumim pentru ceea ce avem si sa punem osul la treaba, in ciuda fricii?