Tuesday 31 March 2009

O lectie importanta - Simion Cure

Nu știu pe nimeni care să fi predicat mai bine la nunți! Vorbirea lui, uneori aparent aspră, alteori, ironică și nu de puține ori mușcătoare, a fost mereu împibată de o nemăsurată iubire pentru Dumnezeu și pentru cei cărora le vorbea. Nu este de mirare că un astfel de om a lăsat mereu urme adânci în inimile ascultătorilor. Pornit parcă premeditat spre pozne, fratele Simion era însă întotdeauna înțelept în alegerea cuvintelor sale cu tâlc și niciodată gratuit în umor său molipsitor.

„Am auzit o dată de o întâmplare nemaiauzită și … măgândesc să v-o spun și vouă, că poate vă este de folos la careva de pe-aci … S-a-ntâmplat într-o familie ca soțul să facă vreo boroboață, așa cum mai fac din când în când soții, și nevasta lui s-a suparat tare pe el. De bătut, nu putea să-l bată că era om în toată firea și … cât muntele de mare … așa că ea se obișnuise să-l pedepsească într-alt fel, așa cum au de bicei nevestele să-și pedepsească soții. Draga de ea, s-a hotărât să nu mai vorbască cu el … Wi apedeapsa asta a durat mai mult de câteva zile …! Omul nost” a încercat să-și ceară scuze … ea nimic! A încercat s-o îmbuneze cu ceva … ea nimic! Nu scotea nici o vorbă!

Într-o dimineață, pasă-mi-te era duminică și trebuiau să meargă la biserică, bărbatul s-a sculat cu o idee nouă în cap, s-o facă într-un fel înadins să vorbească. Era o femeie harnică și foarte ordonată, care-și ținea casa ca curată și la locul ei, ca la farmacie … ce mai! bărbatul, ca bărbații, era mai dezordonat …

În dimineața aceea, el s-a sculat cu o o idee nouă …și a început să scotocească printre hainele din dulap. Cotrobăia prin rafturi, scotea lucrurile afară, le răscolea și … ca un făcut! nu le mai punea înapoi la fel de frumos așezate …
Nevasta a stat ea cât a stat, s-a uitat ea cât s-a uitat, a răbdat ea cât a răbdat, dar tot n-a mai putut odată și a răbufnit cu necaz: „Ce tot scotocești printre rufe și faci dezordine în odinea mea ? Ce cauți?”

Bărbatul i-a răspuns vesel: „Caut limba ta! Și … uite că am găsit-o!…”

Pricepeți voi ve v-am spus eu? Sunt în viață lucruri mai importante ca altele … Ordinea din rafturi nu este mai importantă ca bună înțelegere în viață … Omul nostru a știut cum s-o facă să-și dea seama de aceasta … măcar că nu știu dacă până la urmă nu i-a părut rău c-a făcut-o să vorbească …”


*preluat de la http://amintiricusfinti.wordpress.com/*

O curiozitate

Cu câțiva ani înainte de moartea lui nenea Richard, l-am însoțit pe Aurel Popescu într-o vizită la Palos Verdes. Când doamnele s-au retras la bucătărie să pregătească ceva de mâncare, fratele Aurel s-a plecat discret spre fotoliul în care stătea nenea Richard și i-a spus mai mult pe șoptite:

- „Richard, nu de mult am început să mă preocupe serios problema morții. Și Valerica și eu suntem aproape de moarte și mă ia un fior rece pe sira spinării când mă gândesc la aceasta. Tu ești obișnuit cu moartea. De vreo 35 de ani … tot „mori”! Ce simți tu când te gândești la moarte?”

Lăsândse puțin pe spate ca să stea mai comod în fotoliu, nenea Richard s-a gândit puțin… El și-a dat seama repede că Aurel nu avea nevoie de texte biblice sau de predici. Omul de lângă el, prietenul de atâția ani de zile avea nevoie de un exemplu, așa că nenea Richard s-a gândit la ceva, a lăsat să i se lumineze fața de un zâmbet larg și spus:

„Singurul sentiment care mă copleșește când mă gândesc la moarte este … curiozitatea. Vezi, am fost cu Domnul Isus de atâția ani împreună. Am umblat împreună. Am fost în celula morții din închisoare, dar am fost și în casele regelui la Versoix. Am fost cu El în foarte multe țări ale lumii. Am fost cu El sănătos și am fost cu El bolnav. Am fost cu El la săraci și am fost cu El la bogați. Peste tot L-am văzut ce face și cum face. Când mă gândesc la clipa marii treceri dincolo mă întreb: „Sunt curios să văd cum o să o facă pe asta! Cred că voi învăța ceva de la El și cu ocazia asta!”

Mărturisesc că și fratelui Aurel și mie ne-a rămas gura căscată. La așa ceva nu ne gândisem încă. Moartea ca o mare … curiozitate. Pentru cel ce umblă zi de zi cu Domnul Isuș moartea va fi într-adevăr intrarea într-o nouă și minunată … realitate.


*preluat de pe http://amintiricusfinti.wordpress.com/*

Versetul zilei

"Aşadar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea şi zidirea noastră."

Romani 14:19

Monday 30 March 2009

Probleme tehnice

Imi cer scuze tuturor celor abonati la acest blog. Din cauza unor probleme tehnice ale Google, nu este trimis mailul zilnic, ce contine ultimele update-uri. Sper ca problema sa fie remediata cat mai repede.

Cum il poti intalni personal pe Isus?

Cand am auzit pentru prima data argumentele rationale despre existenta lui Dumnezeu si invierea lui Isus, m-am decis sa caut eu insumi adevarul. Mi-am zis: "Ma voi ruga, sau mai degraba nu ma voi ruga la Dumnezeul care nu exista". Am spus chiar asa: "Dumnezeule, stiu sigur ca nu existi. Ar fi frumos sa am undeva un tata iubitor, atotputernic. Se spune ca Tu esti numai fictiune, o fantezie a credinciosilor ignoranti. Dar presupunand cumva ca Tu existi, nu este datoria mea sa cred in Tine. Este de datoria Ta sa mie Te descoperi. In viata mea am facut multe lucruri desarte. Aceasta rugaciune este inca o veriga in lantul lucrurilor stupide pe care le-am spus. Imi pare rau pentru acestea, Dumnezeule; as fi preferat sa existi."

Ei bine, aceasta "nerugaciune" a fost acceptata. Am citit Biblia. Am vorbit cu credinciosi nu despre crezurile lor, ci despre experientele lor reale. Dupa aceea am experimentat eu insumi unele lupte. Sunt la fel de sigur ca L-am vazut pe Isus si L-am auzit vorbindu-mi, cum sunt sigur ca am vorbit cu sotia mea, cu toate ca o banda de magnetofon nu ar fi inregistrat nimic. Dar niciodata nu ati auzit voci ale unora care va iubesc sau va urasc foarte mult, incurajandu-va si intarindu-va, sau avertizandu-va, sau chiar amentindu-va? Perceptiile noastre nu sunt mai cuprinzatoare decat un aparat de clasificare a sunetelor?

Din moment ce fiecare individ este diferit, intalnirile cu Isus au luat forme diferite. Te incurajez sa incerci; daca doresti, vei avea succes.

Iti voi spune cum o persoana a ajuns sa aiba o partasie personala cu Isus.

Un pastor l-a intrebat o data pe un tanar dintr-o familie evlavioasa care s-a indepartat de biserica: "Te rogi vreodata?"

El a raspuns: "Niciodata nu am avut pe nimeni la care sa ma rog. Nu conteaza cat de tare strig, cei de deasupra nu ma vor auzi. Niciodata nu am avut vreun semn ca cineva din aer sau de mai departe ar fi interesat sa ma asculte".

Pastorul i-a spus: "Stiu ca te intereseaza multe sporturi, la fel si artele si stiinta. Tu ai desigur multe hobby-uri. Iti propun sa faci un experiment. Daca nu reuseste, nu ai pierdut nimic, pe langa cateva momente din viata ta, daca cineva poate spune ca un experiment cu rezultate negative este timp pierdut. Doctorul Wasserman a facut 605 experimente negative pentru a gasi remediul pentru sifilis. La al 606-lea a avut succes. De aceea medicamentul pentru tratarea sifilisului este denumit 606. Cele 605 experimente negative nu au fost eforturi zadarnice, ci mai degraba pasi spre descoperirea adevarului.

Diseara, inainte de a merge la culcare, stai intr-un scaun confortabil, si pune in fata ta altul gol, imaginandu-ti, ca Isus sta acolo. Tu stii ca El nu este acolo, si de mult Il consideri mort, dar de asemenea stii din cultura generala ce se crede ca a fost: Fiul lui Dumnezeu puternic, care ii iubeste pe toti si care a venit pe pamant ca sa moara pentru pacatele intregii omeniri. Este o chestiune de consemnare in istorie ca El a murit pe cruce. Cei de partea Lui cred ca El a inviat si este viu. Daca El este Dumnezeu, asa cum cred eu, El este prezent peste tot si te poate ajuta.

Nu conteaza daca nu crezi aceasta. Cand Marco Polo s-a intors din calatoriile sale in Asia in secolul XIV si a spus ca a fost in locuri unde sunt oameni galbeni si au ochi inclinati, ca ei scriu pe randuri verticale in loc de orizontale, el a fost denumit "Marco Polo mincinosul".

Probabil ca exista un graunte de adevar in ceea ce considera cineva a fi o minciuna.

Daca experimentul nu are nici un fel de rezultate, vei avea de spus o intamplare amuzanta si vei fi mai adancit in necredinta ta.

Acum imagineaza-ti ca acest Isus, care este numai o fantezie, sta in fata ta. Ce ai spune daca intr-adevar ar sta acolo? Fiecare din noi poarta conversatii imaginare cu membrii familiilor noastre care nu sunt prezenti, sau chiar cu prieteni si iubiti care sunt departe. Nu exista cineva care sa nu aiba asemenea discutii imaginare.

Imagineaza-ti deci ca vorbesti cu Isus. Nu folosi fraze religioase. El este obosit de expresii stereotipe, spuse de oameni fara a fi convinsi. Cei care L-au condamnat la moarte, cu o seara inainte au rostit rugaciuni frumoase. Daca crezi ca invataturile Lui nu sunt corecte, spune-I si asta. Spune-I ca Il consideri o plasmuire a imaginatiei tale, ca doar te amuzi, ca ai dori sa duci o viata de autoimplinire pe plan profesional si in petrecerea timpului liber. El a auzit cuvinte mai rele. Cand ai Lui L-au pus sa jure, El nu S-a suparat. El cunoaste starea lor spirituala.

Te pot asigura ca ce spui la inceput va fi doar un monolog. Dar fa asta si in ziua urmatoare, si spune-I: "Daca intr-adevar existi, ceea ce eu contest, as avea sa-ti pun cateva intrebari serioase. Ce fel de Dumnezeu esti? Se spune ca esti atotputernic si bun. Atunci ce-i cu toata tragedia si suferinta in lume?"

Vorbeste-I despre cele mai grele situatii prin care ai trecut in viata. In fata celuilalt scaun gol, continua monologul despre relelele din lumea aceasta. Apropo, s-ar putea sa-ti amintesti sa-I spui despre unele rele pe care le-ai facut chiar tu. Nu mai este nimeni altcineva in camera. Doar aminteste raul care ti s-a facut si pe care l-ai facut. Este foarte utila o asemenea descarcare a mintii de lucrurile care o impovareaza, chiar daca nu este nimeni sa asculte. (In sedintele de consultatie psihiatrica tip Freud, psihiatrul sta in spatele pacientului, pentru ca acesta sa nu vada pe nimeni).

A treia zi, stai din nou in fata unui fotoliu, si spune-I despre lucrurile frumoase si binele pe l-ai intalnit. S-ar putea sa-ti amintesti ca deseori ai neglijat sa arati recunostinta. Ai vazut flori frumoase. Ai citit sau ai intalnit oameni buni si mari. Te miri cum s-au putut dezvolta asemenea personalitati minunate, si atat de multe genii intr-o lume rea. Spune-I cum esti uimit de cat de mare este cerul si de multimea stelelor. Mentioneaza soarele care da lumina si viata si celor rai si celor buni.

Gandeste-te cat ar fi de dragut daca ai putea fi ca ele, raspandind lumina bucuriei, adevarului si dragostei. Intreaba-L pe Isus cum sa fii un asemenea model de viata.

Daca reusesti sa dai curs tuturor sugestiilor mele si sa pui cu seriozitate intrebarea: " Cum pot sa aduc fericire in viata celor pe care ii intalnesc si sa aduc un zambet pe buzele lor?", atunci monologul tau va deveni dialog.

Nu pot sa-ti spun exact ce va raspunde, pentru ca nu sunt Isus. El stie ca fiecare om este unic si asa da raspunsurile, dar El iti va vorbi".

Cunosc un credincios care a facut exact asa cum am spus mai sus, ajungand sa vorbeasca cu Isus. El a facut asa in fiecare zi, timp de mai multi ani. Unul din cei prezenti la moartea sa, a povestit ca ultimul sau gest, inainte de clipa mortii, a fost sa-si intinda mana spre Prietenul nevazut din acel fotoliu, pe care intotdeauna L-a pastrat langa patul lui.

Dovezi despre existenta lui Isus gasesti aici
.

Mai poti avea una decisiva: sa vorbesti tu insuti cu El.

*preluat din "Isus, prietenul teroristilor" de Richard Wurmbrand*

Ce suntem fara dragoste? Nimic!



Ana Camelia Andries - Fara dragoste
Asculta mai multe audio Muzica »

Versetul zilei

"În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: "Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia.

Luca 12:1

Sunday 29 March 2009

Versetul zilei

"Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.
Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii."

Ioan 15:16,17

Saturday 28 March 2009

Versetul zilei

"voi dar, întăriţi-vă, şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată."

2 Cronici 15:7

Friday 27 March 2009

Scrisoarea lui Dumnezeu catre tine!!!

De ce vii la biserica?

Este o intrebare pe care toti ar trebui sa ne-o punem. Am auzit in jurul meu tot felul de variante: ma simt bine, simt ca Dumnezeu e prezent acolo, plec incarcat(a) cu forte proaspete, etc. Altii frecventeaza biserica pentru ca asa s-au obisnuit, sau pentru ca vor sa fie vazuti, e un fel de club . Multi vin la biserica plictisiti si atunci cand se termina programul "sparg usa". Unii, daca dureaza mai mult decat in mod normal, nici nu mai asteapta finalul si pleaca grabiti. Ne inchipuim noi oare ca timpul petrecut la biserica este un favor pe care i-l facem lui Dumnezeu?

Din ceea ce am vazut este o manifestare clasica pentru majoritatea bisericilor.

Intrebarea este pentru ce ar trebui sa venim la biserica? Nu cred ca e un lucru gresit sa te simti bine, atunci cand vii la biserica, de fapt e chiar normal, dar oare numai pentru asta ar trebui sa vii, pentru atmosfera placuta?

Ce spune Scriptura despre primele biserici?

Faptele apostolilor 1:13 Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov.
Faptele apostolilor 1:14 Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.


Faptele apostolilor 2:42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.
Faptele apostolilor 2:43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.

Faptele apostolilor 2:46 Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.
Faptele apostolilor 2:47 Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Faptele apostolilor 5:42 Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.

Este oare modul nostru de inchinare astazi diferit fata de cel al primelor biserici? Vedem ca oamenii se strangeau pentru a se ruga, a se inchina, a-L lauda pe Domnul cu bucurie si curatie de inima.

De cate ori ai venit tu la biserica cu inima si mintea in alta parte? Stiai ca Domnul e in biserica, daca Il aduci cu tine, daca e in inima ta? El nu sta intr-o cladire pentru ca se numeste biserica, casa de rugaciune, etc. Daca fii Sai nu sunt acolo, nici El nu va fi prezent.

1 Imparati 8:27 Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!

Daca tu nu vii in biserica pentru a-L lauda pe Domnul, pentru a avea partasie cu fratii tai in Domnul, pentru a lua aminte la invataturi, trecandu-le pe toate prin filtrul Bibliei, sunt sanse mari ca prezenta ta acolo sa fie numai una fizica. Si poate te vei simti mai bine la plecare, insa este numai o iluzie si la prima incercare vei cadea iarasi.

Biblia ne arata foarte clar cum trebuie sa venim la biserica si de ce trebuie sa venim la biserica.

Vreau sa inchei cu doua versete care arata foarte clar ce simte Dumnezeu fata de inimile impartite, care nu ard pentru El:

Apocalipsa 3:15 "Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
Apocalipsa 3:16 Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.


Domnul sa ne ajute sa ne analizam si sa ne vedem asa cum ne vede El si nu cum ne place noua sa ne vedem.


Ferenc Visky - 70 de povestiri despre puscãrie si prietenie (fragmente)

Adunaţi laolaltă

La începutul anilor de puşcărie, eram într-o celulă comună cu ceilalţi deţinuţi politici, mai târziu însă ne-au adunat pe toţi preoţii la un loc, fiindcă cei mai mulţi îşi continuau pastoraţia şi printre deţinuţi.

Odată, uşa celulei s-a deschis şi printre noi a fost azvârlit un bărbat înalt, doar piele şi os. S-a uitat în jur şi a spus apoi, fără teamă:

- Fraţilor, Domnul îşi adună iar poporul Său.

Era Richard Wurmbrand. Se potrivea cu greu şabloanelor la îndemână, nu doar prin statura înal­tă, ci şi prin alcătuirea sa spirituală. Cunoştea toate închisorile mai mari ale României. Nu toată lumea vorbea admirativ despre el, dar doar acela să arun­ce asupra lui piatra dogmaticii, a rasismului său a oricărei alte teorii, care a trecut prin bolgiile închisorilor, de la Jilava, prin Piteşti, până la Gherla.

S-a împlinit oare, profeţia lui Richard? Români, unguri, saşi, evrei, evrei creştinaţi, reformaţi, ortodocşi, catolici, evanghelici, greco-catolici, uni­tarieni, reprezentanţi ai unor confesiuni mai res­trânse, monahi şi mireni, la etajul al II-lea din aripa veche a închisorii de la Gherla, într-o sin­gură celulă. Prilej mai bun nici că se putea.
Casa rugăciunii, iată.

Omul cu cartea

La începutul anilor patruzeci, colegii mei pre­oţi mi-au relatat că, la conferinţa internaţională organizată la Sinaia de către Consiliul Mondial al Bisericilor, le-a atras atenţia un bărbat evreu, înalt, uscăţiv, cu ochii aprinşi, care se proclama discipol al lui Isus. Avea în permanenţă asupra lui o carte uriaşă, Biblia, care însă se deosebea considerabil de Scripturile obişnuite, întrucât po­sesorul ei pusese să fie legate, de fiecare pagină, câte două-trei foi goale, care apoi au devenit dol­dora de însemnări, texte explicative, note. Cu­noştea Biblia aproape pe dinafară, şi în ebraică, şi în greceşte. Tovarăşii mei, cu care am fost con­damnat ulterior în cadrul aceluiaşi proces, au mai aflat despre el că trăia în Bucureşti, ca pastorul conducător al unei comunităţi iudeo-creştine. Imediat după conferinţă, i-au făcut o vizită la re­şedinţa sa din capitală. De atunci, am urmărit cu atenţie destinul acestui bărbat deosebit. Nu mult upă aceea, după cel de-al doilea război mondi­al, am aflat că fusese arestat. S-a trezit în mine dorinţa de a-l cunoaşte şi personal. Zilnic îl rugam pe Stăpânul Lumii să-mi facă posibilă întâlnirea cu omul cu cartea.

Dumnezeu mi-a ascultat ruga.

Amurgul capitaliştilor

Toată viaţa, Richard a căutat răspunsul la o singură întrebare: cum ar putea fi el omnifăcăto-rul tuturor lucrurilor, ca să mai atragă pe câte ci­neva de partea Aceluia căruia îi aparţinea el în­suşi, din toată inima, cu tot sufletul şi cu toată tăria.

La începutul regimului sovietic, preoţii îşi pu­teau îndeplini din ce în ce mai greu slujbele de zi cu zi. Cu o energie ce părea nemărginită, Ri­chard căuta modalitatea prin care, dejucând vigi­lenţa cenzurii comuniste, să-şi poată publica scrierile.

Una dintre cărţile sale a părăsit tipografia sub următorul titlu: „Hristos îi alungă pe capitalişti din templu." Coperta colorată ilustra convingător sce­na evanghelică, adaptată la exigenţele vremii. Cartea era cumpărată deopotrivă de credincioşi şi necredincioşi. Doar că atunci când lectorul in­genuu ajungea la sfârşitul cărţii, se pomenea că Isus, Cel ce îmbrăţişase cauza celor sărmani şi obidiţi, îi alunga din templu şi pe comunişti, ba chiar şi pe creştini, cu biciul, fiindcă noi cu toţii am pângărit şi pângărim Templul lui Dumnezeu.

Ospăţul lui Belşaţar

La începutul ocupaţiei sovietice în România, comunismul se străduia să-şi mărească şi să-şi consolideze influenţa politică, în 1949, capii tu­turor confesiunilor din ţară au fost invitaţi la o consfătuire în sala Marii Adunări Naţionale. Pre­zenţa patriarhului, a mitropoliţilor şi episcopilor, a conducătorilor bisericilor protestante era obli­gatorie. Postaţi sub un imens portret al lui Stalin, vorbitorii asigurau noul regim politic de nemărgi­nita lor loialitate. Supralicitând, îl proslăveau pe Stalin, lăudându-1 entuziasmaţi ca pe vremea pro­fetului Daniel, la marele ospăţ al regelui Belşaţar, când erau preamăriţi noii zei de aur şi argint, aramă, fier, lemn şi piatră. Au fost evocate până şi vasele de aur şi argint furate din Templul de la Ierusalim, locus-urile cele mai sacre ale Scripturii, ca să poată curge cât mai împlinit şuvoiul decla­raţiilor de fidelitate: regimul sovietic, se zicea la marele ospăţ din Bucureşti, e întru totul biblic, deoarece înfăptuieşte împărăţia lui Dumnezeu pe care loan Botezătorul şi însuşi Fiul lui Dumnezeu o anunţaseră încă de-acum două mii de ani. Umbra secerei şi a ciocanului s-a proiectat pe crucea din Golgota. Fiecare creştin al ţării putea să afle din chiar gura profeţilor, în direct pe calea transmisiei radio, că societatea fără clase este însăşi împărăţia lui Dumnezeu. Graţie marelui şi glo­riosului tovarăş Stalin, precum şi bunăvoinţei cla­sei muncitoare, s-a înfăptuit visul de milenii al omenirii, paradisul, egalitatea fiecărui individ. A sosit vremea răsturnării capitaliştilor, a exploatatorilor, aşadar: sus! în deplină unitate, fiindcă în curând porţile iadului vor fi zăgăzuite!

În sală era şi Richard şi împreună cu el, soţia lui, doamna Sabina. Ascultau, tăcuţi, entuziastul potop de vorbe. Doamna Sabina a vorbit prima:

- Richard, tu cât ai să mai rabzi pângărirea chipului lui Isus?

- Dacă iau cuvântul, tu nu vei mai avea soţ - i-a răspuns Richard.

- Nici nu am nevoie de un soţ laş - i-a întors-o pe loc femeia.

Richard s-a ridicat, s-a dus la microfon şi a mărturisit numele lui Hristos, Singurul căruia i se cuvine toată lauda, gloria şi preamărirea, în cer şi pe pământ.

Când a isprăvit, pentru câteva momente s-a aşternut o linişte deplină. După care s-a iscat o mare tulburare, microfonul a fost deconectat ca nu cumva să-şi mai continue discursul, iar trans­misia radio a fost întreruptă cu stângăcie.

Am ascultat şi eu transmisia pe radioul meu...

Deşi emisia a fost întreruptă, s-a mai auzit o clipă marea gălăgie, grăbita şi confuza delimitare a celor peste patru mii de capi bisericeşti de băr­batul cel temerar.

Mărturisirea şi dezlegarea păcatelor

În celula noastră exista un singur deţinut care, înainte de arestare nu era preot. Un „bob" de drept comun, între cei politici: drept pentru care el a fost numit şeful de cameră. Printre sarcinile sale se număra şi aceea de a ne ţine sub obser­vaţie şi de a duce despre noi ştiri celor care n-au încetat nici în timpul detenţiei să ne chinuiască cu interogatorii şi umiliri. Savura, în mod vădit, şefia şi îi ţinea la curent pe comanditarii săi cu tot ce se întâmpla în celulă. Toţi îl dispreţuiau, nimeni nu vorbea cu el. în ce mă priveşte, n-am fost dispus să renunţ la el, am avut chiar mai multe tentative de a mă apropia de fiinţa umană care se ascundea în locul cel mai tăinuit al sufle­tului său. Prietenia noastră însă n-a durat mult.

Regula nescrisă a vieţii de puşcăriaş este „ajută-te pe tine însuţi". Deţinuţii îşi peticeau lenjeria zdrenţuită, jachetele destrămate cu fâşii de pânză înguste, sfâşiate din cearceafuri ori feţe de pernă.

Fireşte, acest procedeu era strict interzis, însă nu putea fi împiedicat, fiindcă era greu de verificat. Eu eram un băiat atât de cuminte, încât nu m-au pretat niciodată la comiterea cu premeditare a groaznicului păcat al furtului. Odată însă, nevoia m-a determinat şi pe mine să cedez ispitei. Am şterpelit câţiva centimetri dintr-o faţă de pernă pe care n-o folosea nimeni. Amicul şef de cameră, pe care-1 păstoream cu vrednicie, m-a surprins, nu ştiu cum, asupra faptului. Nădăjduiam de la el oarecare cruţare, însă el a prins, nu-i aşa, un peşte mare şi nici prin gând nu-i trecea să-i dea drumul. A declarat, în faţa a 70-80 de preoţi: „Făţarnicul de Visky a furat din bunul statului, de aceea îşi va primi pedeapsa cuvenită".

Nu de izolator m-am speriat, ci mai degrabă de faptul că am adus pângărire numelui Domnului. Acest gând mă chinuia cumplit. Aş fi preferat să mor. Imploram cu disperare: „Omoară-mă, Doamne! Am întinat numele Tău în faţa atâtor oameni care au auzit de Tine şi din gura mea!"... Am devenit deodată plin de căinţă şi dor de moarte. Cel mai greu îmi purtam ruşinea faţă de fraţii mei: eram în aceeaşi celulă cu preoţi care-mi erau apropiaţi, cu trei studenţi la teologie, cu un protopop unitarian, ba chiar şi cu profesori de la teologie.

În această stare de spirit bulversată, m-am de­cis să mă mărturisesc: m-am dus la Richard, cu gând să găsesc vindecare pentru sufletul meu.

Mi-am deplâns păcatul în faţa lui şi am aşteptat declaraţia iertării venite de Sus. Richard nu s-a lăsat prea mult aşteptat şi a zis:

- Autorităţile te-au răpit de lângă familie, ţi-au luat totul, te-au privat de libertate condamnându-te la 22 de ani de muncă silnică şi temniţă grea, iar tu eşti acum, aici, în văzul tuturor, amărât pentru o fâşie de cârpă. Dar faptul că sunt oameni care din pricina ta sunt pe calea pierzaniei şi nu pot să audă de la tine evanghelia eliberării, nu te doare? Te frământă o pocăinţă falsă! Ar fi trebuit să furi faţa de pernă cu totul şi s-o împărţi cu alţii! De asta să te căieşti, că n-ai procedat aşa!

Atunci l-am înţeles pe Sfântul Augustin: e înşelătoarea pocăinţa în care nu ne doare păcatul comis împotriva lui Dumnezeu, ci e vătămat orgoliul nostru demascat şi atât de preţuita noastră pietate.

Episcopul şi preotul său

Richard a apărut pe neaşteptate la episcopul evanghelic, un sas din Sibiu, pentru spovedanie. A păşit în birou cu angoasă. Episcopul 1-a primit cu o explozie de bucurie, s-a ridicat de pe scaun şi i-a zis:
- Ce bine, Richard, că ai venit! Mă apasă un păcat greu şi aş vrea să ţi-l mărturisesc.
Şi episcopul a înşirat nişte păcate, tocmai pe acelea pe care voia Richard să i le mărturisească.

Nimeni

Comunitatea lui Richard s-a străduit să se pre­gătească din timp pentru ocupaţia sovietică. Au pregătit Biblii şi foi volante în limba rusă, ca să le distribuie printre soldaţi. Richard, care vorbea multe limbi, ştia şi ruseşte, în ultima etapă a răz­boiului şi în perioada imediat următoare, la sluj­bele lui s-au perindat şi soldaţi ruşi, graţie dis­tribuirii curajoase şi perseverente a scrierilor.
Unul dintre soldaţi - să-l numim Ivan - a dovedit în scurt timp credinţă profundă şi înţelepciune. Citea cu sârguinţă Scripturile şi, cu zelul neofitului, ţinea la păstorul său sufletesc. Odată, Richard l-a întrebat:
- Ce crezi tu despre mine, Ivane?
Acesta i-a răspuns:
- Chiar azi am citit în Scriptură cuvintele apos­tolului Pavel: „Cine este Apollo? Şi cine este Pavel? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul... Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească, aşa că nici cel care sădeşte, nici cel care udă nu sunt nimic". Dacă ei nu con­tează, atunci ei sunt nimeni. Iar dacă şi Pavel şi Apollo sunt nimeni, atunci ce altceva aş putea eu crede despre fratele meu?
- Tu, Ivane, ai devenit într-un timp atât de scurt un credincios adult - a zis Richard, îmbrăţişându-şi copilul major.

Binţi

Timp de şase ani, în puşcărie, am trăit cu convingerea că familia mea, soţia şi copiii, au rămas în satul în care i-am lăsat pe 28 mai 1957, în noaptea celei de-a doua zi a Rusaliilor. N-am primit, niciodată, nici o veste despre ei. Nu-mi puteau trimite vreun pachet, ori scrisori, fiindcă eu n-aveam drept la ele. Cei cu condamnări de peste douăzeci de ani n-aveau drept de lucru, astfel că nu li se cuvenea nici pachetul lunar, de cinci kilograme, de acasă, în al şaptelea an de de­tenţie am aflat, în sfârşit, de la un preot unitarian readus la Gherla de undeva de la Canal ori din Deltă, că soţia mea, împreună cu cei şapte copilaşi (primul născut avea unsprezece ani), au fost deportaţi în Bărăgan.

Binţi, soţia lui Richard, care a stat şi ea doi ani la închisoare, era foarte preocupată de soarta celor prigoniţi. Vestea arestării noastre s-a răspân­dit pe calea undelor radioului Europa Liberă.

Binţi a decis că va organiza supravieţuirea fami­liei mele. Persoane necunoscute din Constanţa şi Bucureşti i-au căutat în pustietate, ajutânclu-i cu medicamente şi hrană. Severa supraveghere ofi­cială a celor cu domiciliu forţat a îngreuiat teribil misiunea dar ei, îngerii trimişi de Binţi, au găsit întotdeauna posibilitatea de a lua legătura cu ai mei.

Când au putut părăsi cătunul-lagăr, întrucât nu aveau unde să se ducă, Binţi le-a oferit locuinţa lor din Bucureşti, să aibă un adăpost până se va contura ceva. Când, în sfârşit, şi-au găsit locul într-un cătun de lângă Satu-Mare, în care era preot fratele meu mai mare, Binţi le-a dat din casă tot ceea ce, gândea ea, poate folosi unei familii care nu are nimic. Le-a dat până şi butelia, în ciuda protestelor alor mei.

-O fac pentru mine, pretindea Binţi, citându-l pe preotul Isaia: „Când dai ultima ta îmbucătură celui flămând, atunci se va naşte din întuneric lumina ta".

La penultima îmbucătură încă nu, zicea ea, doar la cea din urmă.

Legende si povesti

Comunitatea bucuresteanã a lui Richard a trezit interesul multora. Unii gãseau în ea atmosfera intimã a caselor de initiere, altii considerau cã în ea se oglindeste stilul de viatã al primelor comunitãti protocrestinwe.
Cu prilejul unei slujbe, în auditoriu s-a asezat si un cunoscut fabricant de postav. Richard vorbea tocmai de nemãrginita grijã a lui Dumnezeu faţã de noi, pomenind si de vrãbiile din evanghelii pe care Domnul Lumii le stie, pe fiecare, când musafirul a intervenit pe neasteptate:
- Dumnezeul dumitale, atât de grijuliu, îsi ţine slujitorii în haine atât de ponosite?
- Dumnezeul meu, a rãspuns fãrã pic de surprindere pastorul, fãrã nici o poticnire, i-a poruncit demult fabricantului aici de fatã sã-mi trimitã stofã pentru un rând de haine noi, dar acest fabricant nici pânã acum nu s-a supus poruncii.

* * *
Richard nu rãbda în comunitatea lui legiferãrile obtuze. I s-a raportat odatã cã unul din enoriasii lui, în tainã, fumeazã, ceea ce nu se obisnuia în acea comunitate. S-a si întrunit de îndatã consiliul parohial, care a decis excluderea bãrbatului cu pricina. Înaintea luãrii deciziei finale, a fost citat si vinovatul. Când a început interogatoriul, Richard a scos din buzunar un pachet de ţigãri, si-a aprins tacticos una si, spre uluiala bãtrânilor comunitãţii, a început sã pufãie. Din excludere nu s-a mai ales nimic.
(Conform altei varinate, bãrbatul respectiv a izbucnit în plâns în faţa presbiterilor.)

* * *

De pe o stradã vestitã a Bucurestilor, Sabina a cules într-o zi o fatã si, de comun acord cu Richard, au primit-o în casa lor. O vreme, fata a ajutat la bucatarie si la curãtenie, dar dupã câteva sãptãmâni a fugit. Si a luat cu ea din casã tot ce s-a putut lua. Peste câteva luni, s-au reântâlnit cu protejata lor. Sabina, pe care sotul o alinta "Binţi", a vãzut cã fata era îmbrãcatã cu rochia ei si purta în picioare pantofii ei. A salutat-o, apoi înainte ca ea sã apuce sã zicã ceva, i-a spus: "Nu tu mi-ai furat rochia, ci eu ti-am dat-o".

Cântecul Mariei

Richard nu era entuziasmat de organizarea disciplinară a bisericilor istorice de dinaintea Reformei. Personajele sale favorite din istoria biseri­cilor erau, pe lângă Luther şi Calvin, Sfântul Augustin şi Sfântul Francisc din Assisi. Se referea cu plă­cere la ei şi, în predicile sale evoca nu doar gândirea acestora ci, adesea, şi felul lor de viaţă, îi plăcea să-şi condimenteze din belşug spusele. Se ştia că dispune de o colecţie de ilustraţii cuprinse în patruzeci de mii de plicuri ordonate cu grijă.

Din concepţiile lui Calvin le aprecia pe cele privitoare la liberul arbitru şi la dubla predes­tinare, dar teologul lui favorit rămânea tot Martin Luther. Era de acord cu îndemnul lutherian: „Îndrăzneşte să păcătuieşti" şi propovăduia că iubi­rea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui nu pot fi supra­licitate. Atracţiile ori simpatiile teologice nu-l împiedicau în critica obiectivă a protestantismului.

Cu interpretarea abuzivă a expresiei „sola fide", cu poveştile de adormit copiii despre mântuirea printr-o credinţă lipsită de viaţă, cu astea sunt îndopaţi credincioşii - aşa şi-a început, îmi aduc aminte, una din predici. Considera o exagerare modul în care protestantismul o tratează pe Maria, protestanţii pomenind-o pe Maica Domnului eventual în înjurături, cu toate că dacă adoraţie poate nu, dar respect profund tot ar merita.

Sărbătoarea păcii, în închisoare, era Crăciunul. Până şi gardienii păreau vrăjiţi de sărbătoarea nopţii în care s-a născut Mântuitorul. Românii cântau colinde, ungurii, nemţii cântau de-ale lor. Richard s-a postat la capătul mesei lungi din celulă şi a cântat, în ebraică, cântecul Mariei, „Magnificat". Nuanţat şi dramatic, cu sacră ardoa­re şi cu gingăşie, revoltat şi triumfător. Era darul lui de Crăciun pentru adoratorii Sfintei Fecioare.

Cu alt prilej, ne-a cântat şi Cântarea Cântărilor, de la un capăt la altul, în ebraică. Ca un îndrăgostit despre iubirea lui, cu un dor inimitabil.

Dispretuia profund sectarismul mãrginit, dar deopotrivã si clericalismul arogant, gol, dornic de putere, rupt de izvorul originar.

"Marx e si el produsul preotilor", ne declara, în celulã. Avea chiar o istorioarã despre asta, cu care-si sustinea afirmatia:
În timpul sederii la Londra, viitorul autor al Manifestului Comunis s-a dus la preot sã-i anunte decesul bãietelului sãu. Preotul si-a notat datele si i-a comunicat suma cheltuielilor de înmormântare.
- Mai aveti ceva sã-mi spuneti? a întrebat pãrintele cutremurat de durere. Fãrã urmã de compasiune, preotul i-a zis:
- Nu, asta e tot.


*preluat de pe www.ceruldinnoi.ro*

Versetul zilei

"Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru."

Romani 8:38,39

Thursday 26 March 2009

Blaise Pascal - Cugetari

Oamenii sunt încărcaţi încă din copilărie cu grija onorurilor, a bunurilor, a prietenilor şi chiar cu bunurile şi cu onoarea prietenilor. Sunt copleşiţi de treburi, să înveţe limbi, să facă exerciţii; sunt făcuţi să înţeleagă că nu vor fi fericiţi dacă sănătatea, onoarea şi averea lor şi aceea a prietenilor nu va fi în bunăstare; destul un singur lucru să lipsească şi nefericirea e gata. Li se dau astfel sarcini şi treburi care-i hărţuiesc din zori. – Iată, veţi spune, o ciudată manieră de a-i face fericiţi! Ce s-ar putea găsi mai mult pentru a-i face nefericiţi! Cum adică, ce s-ar putea găsi? N-ar trebui decât să li se ia toate grijile; atunci ei s-ar vedea pe ei, s-ar gândi la ceea ce sunt, de unde vin, încotro se îndreaptă: aşa se face că ei sunt mereu ocupaţi şi îndepărtaţi de aceste gânduri. Şi, dacă după ce lis-au pregătit atâtea ocupaţii, tot le mai rămâne un răgaz, sunt sfătuiţi să se distreze, să se joace, pentru a fi ocupaţi.

Cât de goală şi plină de mârşăvii este inima omului!


Şi astfel când li se aminteşte că ceea ce caută cu atâta ardoare nu i-ar putea mulţumi, dacă ar răspunde, cum ar trebui s-o facă, dacă ar gândi profund, că nu caută decât o ocupaţie violentă şi împătimită care să-i distragă de la a se gândi la ei înşişi şi că de aceea îşi propun un scop atrăgător care să-i vrăjească şi să-i pasioneze, ei şi-ar lăsa adversarii fără replică; dar nu răspund astfel pentru că nu se cunosc pe ei înşişi. Ei nu ştiu că ceea ce caută este vânătoarea, nu prada.

Ei îşi imaginează că, dacă ar obţine cutare slujbă, se vor odihni la urmă cu plăcere şi nu simt natura nesătulă a lăcomiei lor. Ei cred sincer că odihna este ceea ce caută, dar ei nu caută decât tumultul.

Aşa ne trece viaţa. Căutăm tihna, luptând împotriva piedicilor, iar dacă le-a depăşit, liniştea devine nesuferită; căci atunci, ori ne gândim la ticăloşia în care ne aflăm, ori la cea care ne ameninţă. Şi chiar dacă am fi la adăpost din toate părţile, plictisul, cu autoritatea lui caracteristică, izvorât din adâncul inimii, unde-şi are rădăcinile fireşti, ne va umple spiritul de venin.

Astfel, omul e atât de nefericit că el s-ar plictisi chiar şi fără nici un motiv, prin starea naturală a alcătuirii lui, şi e atât de vanitos, având o mie de motive de plictis, că un fleac, cum ar fi biliardul sau bătutul mingii, ar fi de ajuns să-l distreze.


*preluat de pe www.ceruldinnoi.ro*

Doamne, ce sărac e-acela - Traian Dorz

Doamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând.

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos.

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină
şi se roagă în zadar.

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi-i zgârcit
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit.

Doamne, ce-ngheţat e-acela
care n-are-n sânul lui
nici o rază de iubire
spre durerea nimănui.

Doamne, ce pierdut e-acela
ce se vrea necredincios
căci râzând calcă-n picioare
harul său de la Hristos.

*www.resursecrestine.ro*

Versetul zilei

"dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, - îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara."

2 Cronici 7:14

Wednesday 25 March 2009

Richard Wurmbrand - Memorialul Durerii Video

Documentarul "Daca zidurile ar putea vorbi" despre viata lui Richard Wurmbrand, realizat de Lucia Hossu-Longin.










Versetul zilei

"Adevărat, adevărat vă spun că, voi veţi plânge şi, vă veţi târgui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie."

Ioan 16:20

Tuesday 24 March 2009

Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii

Creştinismul e o transmutaţie, nu a elementelor chimice, a omului. Metanoia. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu: nu înmulţirea vinului, peştilor, pâinii, nu tămăduirea orbilor din naştere, slăbănogilor, gârbovilor şi leproşilor, nu, nici învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr – toate semne bune pentru prea puţin credincioşi ori făcute ca să se împlinească proorocirile ori ca să se arate slava lui Dumnezeu ori manifestări de milă ale Domnului, toate concesii ale divinităţii - , ci de transformarea făpturii.


Cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce înseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă tot mai sus şi lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine. Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată şi deplină. Linişte. Şi o absolută nepăsare. Faţă de toate. Şi o dulceaţă. În gură, în vine, în muşchi. Totodată o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni, nu localizat pe buze. Şi un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărţi ale copilăriei. Un simţământ de siguranţă absolută. O mână care mi se întinde şi o conivenţă cu înţelepciuni ghicite.


…„diavolul este stăpânitorul lumii acesteia”. Cred că accentul trebuie pus pe acesteia. Lumea e creaţia lui Dumnezeu., dar lumea contaminată prin păcat şi intrată în complicitate cu diavolul, lumea aceasta – care nu mai e cea originară – lumea pe care Satana i-o oferă şi i-o aşterne la picioare lui Hristos, ca fiind a lui şi având dreptul s-o dea cui voieşte, întrucât nu e decât o imagine secundară, deformată, deviată – şi care-i iluzie, pe care ţăranii şi târgoveţii o văd, o cred cârciumă, dar Don Quijote o ştie că e castel - e lumea lui.
Operaţia de curăţire nu cere aşadar o recreaţie, ci numai o exorcizare, o dezvrăjire. Dovadă e contactul cu toate capodoperele artei care şi ele izbutesc a descânta, a stabili legătura directă cu dumnezeirea. Vălul vrăjit atunci dispare şi lumea – tot aceeaşi fiind, dar preschimbată, scuturată de farmece – redevine creaţia dintâi şi dă senzaţia fericirii. Domnul, de altfel, în convorbirea cu Nicodim nu cere omului o nouă naştere trupească, deci o altă facere, i numai să realizeze o spirituală metanoie instantanee, care-i absolută. Tot pe aici pe undeva stau şi fulgerătoarele cuvinte ale lui von Jawlensky: arta e nostalgia lui Dumnezeu.


În această a doua celulă din închisoare se petrece, îmi pare, ceva asemănător cu ceea ce trebuie să se fi întâmplat pe drumul către Emaus. Mântuitorul nu mai e printre ai Săi, mirele a plecat. Dar se cuvine să începi, tu om, a secreta fidelitate şi un nou val de fericire, mai în surdină, şi să desprinzi realitatea prezenţei Mângâietorului în locul cel mai neaşteptat, mai arid: în tine. Trebuie să dai tu însuţi mai mult, nu mai eşti simplu spectator, nuntaş, ci participant cu drepturi egale, asociat, făuritor de fericire pe cont propriu. Trebuie să dovedeşti un lucru foarte greu. Că nu numai începutul – nunta – e curat, ci şi traiul cotidian poate fi menţinut la un grad acceptabil de relativă nobleţe şi demnitate. La fel ca începutul nu e: şi ne doare. Dar tocmai asta e diferenţa dintre copilărie şi maturitate: durerea recunoscută şi răbdată, acceptarea inevitabilei diferenţe de nivel dintre puritatea nunţii şi a sărbătorii şi impuritatea zilelor de rând şi anilor pe şart.


Nenorocirea este că veacuri de-a rândul – şi acum mai mult ca oricând – până şi oamenii de bună credinţă (mai ales ei) văd în creştinism un fel de vag şi blând cretinism, bun pentru bigoţi, creduli şi fiinţe pierdute cu firea.
În vreme ce e clocot, e scandal, e „curată nebunie”, mai îndrăzneţ şi mai exigent decât orice teorie extremistă; e aventură, e hapenning - e cel mai formidabil hapenning.
Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate dar e în mod special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţeta de fericire. Mai că aş spune că e supradeconectare, supra-LSD. Pe lângă doctrina creştină, cerinţele şi rezultatele ei, toate stupefiantele şi halucinogenele sunt leac băbesc, diluţia Hanemann minimală, roabă neolitică.
Nu există mai zguduitoare terapeutică (ne cere imposibilul!) şi nici medicament mai eficace (ne dă libertatea şi fericirea fără a mai fi nevoie să trecem pe la traficanţii de herionă).
Creştinismul dă pace, linişte şi odihnă – dar nu searbede şi monotone, ci pe calea aventurii celei mai temerare, a luptei neîncetate, acrobaţiei celei mai riscante un trapez la mare înălţime – şi nici o plasă dedesubt.
Nu înţeleg cum de nu văd pelerinii aventurilor şi petiţionarii fericirii că trec pe lângă ceea ce caută.



*preluat de pe www.ceruldinnoi.ro*

Un gand de la Sf. Augustin

E înşelătoarea pocăinţa în care nu ne doare păcatul comis împotriva lui Dumnezeu, ci e vătămat orgoliul nostru demascat şi atât de preţuita noastră pietate.

VREAU SĂ IUBESC PE FRATII MEI - Costache Ioanid

Vreau sa iubesc pe fratii mei,
cu tot ca am in piept mai sfant.
Vreau sa doresc tot ceru-n ei,
dar sa-i iubesc asa cum sant.
Vreau sa iubesc pe dratii mei,
cu care vesnic voi fi sus.
Vazandu-L pe Isus in ei,
sa-L simt in mine pe Isus.
Vreau de-opotriva sa adun,
si rodu-ntreg si spicul frant.
Caci si Isus ma vrea mai bun,
dar ma iubeste-asa cum sunt.
Cand fratii mei au rani ce dor,
sa-mi fie bratul mai sfios,
sa nu apas in rana lor,
caci nu eu vindec, ci Hristos.
Noi prin Isus am fost iertati,
ca sa iertam si noi oricui.
Dar daca nu iubim pe frati,
n-avem in noi iertarea Lui

Versetul zilei

"nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare."

Isaia 41:10

Monday 23 March 2009

E mult mai greu - Traian Dorz

E mult mai greu acum s-asculţi
decât să faci ce-ţi place
dar vai cum plâng atât de mulţi
ce nu mai pot desface.
Să-mi fie orişicât de greu
eu am s-ascult de Dumnezeu
căci cei ce râd de El acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

E mult mai greu acum muncind
decât să te laşi lenei
dar vai câţi zac acum scrâşnind
în muncile gheenei.
Să-mi fie orişicât de greu
eu voi munci cu Dumnezeu
căci cei ce lenevesc acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

E mult mai greu să urci în sus
decât s-alergi în vale
dar ce frumos e la Isus
iar fără El, ce jale...
Să-mi fie orişicât de greu
eu voi urca spre Dumnezeu
căci cei ce prea petrec acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

*www.resursecrestine.ro*

Ce inseamna "a te teme de Dumnezeu"

De multe ori am auzit expresia "frica de Dumnezeu". Tot timpul ma gandeam ca noua trebuie sa ne fie frica de Dumnezeu, El sta undeva sus cu un bici si ne pedepseste cand facem ceva care nu e asa cum vrea El. Sunt convins ca multi oameni cand aud aceasta sintagma exact la asta se gandesc, pentru ca am trecut si eu pe acolo.

Atunci cand am inceput sa citesc Biblia, m-am lovit de aceasta preconceptie. Mi se parea un non-sens. Intr-o parte spune "Dumnezeu este dragoste" in alta "teme-te de Dumnezeu". Cred ca aici e nevoie de o scurta clarificare.

In primul rand, ca si crestini, noi nu avem de ce sa ne temem de Dumnezeu. Daca El este Tatal nostru, atunci El ne iubeste. Insa El uraste pacatul. Putem spune ca Dumnezeu iubeste pacatosul dar uraste pacatul. Cum atunci sa ne temem de El?

Eu cred ca se refera mai mult la teama de a Il dezamagi pe Dumnezeu cu pacatul nostru. Multi dintre noi, poate au simtit aceasta frica de a dezamagi fata de parintii pamantesti. De cate ori nu v-a fost frica nu de pedeapsa, ci de privirea din ochii lor si ati fi preferat sa va pedepseasca decat sa suportati acea privire? Acesta este cazul si cu Dumnezeu. Copii adevarati nu vor sa isi dezamageasca Tatal si se tem de acest lucru, nu din cauza pedepsei ci din cauza iubirii.

Bineinteles ca Dumnezeu poate sa si pedepseasca si chiar o face, insa nu inainte de a oferi o multime de sanse de indreptare. In toata Biblia, nu imi aduc aminte sa fi gasit un exemplu in care Dumnezeu sa nu fi dat cel putin o sansa de pocainta, un avertisment, inainte de a interveni. Acest lucru este valabil chiar si in cazul celor care nu vroiau sa stie de Dumnezeu. Cel mai bun exemplu in acest sens, dupa parerea mea, il gasiti in cartea Iona. Dumnezeu il trimite pe acest om intr-o cetate care devenise pagana, pentru a ii indemna la pocainta si pentru a scapa de pedeapsa divina meritata. De ce? Pentru ca Dumnezeu ne iubeste pe toti.


Iona 4:11 Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!'

In cazul cetatii Ninive Dumnezeu s-a folosit de Iona ca ultim avertisment. Cine stie cate indemnuri de a se intoarce la Dumnezeu mai primisera ei? Oare tu stii cate indemnuri la pocainta din partea lui Dumnezeu ai primit?

Dumnezeu ii pedepseste si pe copii Sai, atunci cand e cazul. Dar intotdeauna pentru a Ii indruma pe calea corecta si nu pentru a Ii nimici. Asa cum face si un parinte cu copii sai.

Iov 5:17 Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.

Apocalipsa 3:19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!

Iov 5:17 Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic. Iov 5:18 El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.

Dumnezeu vrea ca noi sa venim la El nu de frica pedepsei, pentru ca ar putea ne constranga foarte usor. Insa de cele mai multe ori o intoarcere la Dumnezeu, cauzata de frica de pedeapsa nu tine foarte mult. Asa s-a intamplat si in cazul cetatii Ninive, mai tarziu. Ei au uitat iarasi de Dumnezeu si au disparut de pe fata pamantului. El vrea ca noi sa ne intoarcem la El, din proprie initiativa, sa Il iubim asa cum ne-a iubit El si S-a jertfit pentru noi.

Ezechiel 18:23 Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?

Este viata ta pe fagasul corect? Il iubesti tu pe Domnul asa cum ar trebui? Cel mai bun sfat pe care ti-l pot da este sa te evaluezi in lumina Bibliei. Doar asa poti afla adevarul despre cum esti cu adevarat.

Domnul sa ne ajute pe toti sa facem asta!

Cu ce ramai? - Traian Dorz

Cu ce rămâi din toate
Spre câte-n lume-alergi
Cu tine-n veşnicie
Ce iei să duci când mergi?

Cu ce rămâi din banii
Pe care-i strângi zgârcit
Când moartea o să-ntrebe
Tu pentru ce-ai trăit?

Ce ce rămâi din câte
podoabe cauţi şi-mbraci
Când mulţi n-aveau nici zdrenţe
Ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava
Deşartă ce ţi-ai strâns
Când o să vină focul!
Cu scrâşnete şi plâns?

Cu ce rămâi din câtă
Grăsime-mpovărezi
Sau din frumuseţea care
Găteşti şi subţiezi?

Cu ce rămâi în urma
Cumplitului pârjol
Când toate-arzând, pleca-vei
Sărac, nebun şi gol?

Când Domnul o să vină
Cu slavă sau cu munci
Când tot ce-ai azi pieri-va
Cu ce rămâi atunci?

*www.resursecrestine.ro*

Simina - Fara Tine

Suntem noi ceva fara de Dumnezeu?

Versetul zilei

"Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării."

1 Petru 2:12

Sunday 22 March 2009

Versetul zilei

"Domnul este Dumnezeul nostru; judecăţile Lui se împlinesc pe tot pământul.
Aduceţi-vă aminte totdeauna de legământul Său; de făgăduinţele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni,"

1 Cronici 16:15

Saturday 21 March 2009

Versetul zilei

"El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,"

Romani 4:20

Friday 20 March 2009

The story of stuff - Povestea lucrurilor

V-ai intrebat vreodata cum functioneaza cu adevarat economia mondiala? Sunteti siguri ca versiunea TV este corecta? Cum ne este schimbata perceptia despre ceea ce se intampla in jurul nostru?

Va recomand acest film.


The Story of Stuff - Romanian from www.storyofstuff.ro on Vimeo.

Versetul zilei

"Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios."

Marcu 14:38

Thursday 19 March 2009

Totul sau Nimic - Vladimir Pustan Predica Video

Comoara din pieptul tau

Venim bogati pe lume. Comoara o purtam in vase de lut. Cu prima palma peste spate, doctorul ne invata sa plangem. Ca sa ne obisnuim cu el, cu plansul. Doar de murit, murim saraci, oricat de multe lucruri agonisim.

Ce face diferenta? Cand venim pe lume, venim cu o comoara de neimaginat - sufletul. Despre partea imateriala din noi Isus a zis ca este mai valoroasa decat toate bogatiile lumii: "Si ce-i foloseste unui om sa castige toata lumea daca-si pierde sufletul?" ( Marcu 8:36 ) Oare de ce a dat Isus atata valoare sufletului nostru, cand noi purtam de grija mai mult cainelui din cotet decat comorii din piept?

Datorita creativitatii. Un lucru este de valoare datorita omului de valoare care l-a creat. O vioara este valoroasa cand a lucrat-o Stradivarius, o motocicleta cand e facuta de Harley si Davidson, un tablou cand e iscalit de Rembrandt.

Sufletul este opera Marelui Creator, este suflarea Lui, poarta iscalitura Lui, de aceea e valoros. Sufletul e facut de Dumnezeu si e mai valoros decat toti Rembranzii, Stradivariusii la un loc, pentru ca ei sunt creaturi, dar El e vesnic.

Sufletul nostru e valoros pentru ca el nu are duplicate, copii, imitatii. Cu cat un lucru e mai rar, mai putin inseriat, cu atat este mai scump. Din sase miliarde de suflete, ca al tau nu-i nici unul. Esti unic. Si asta ar trebui sa te umple de bucurie si sa-I multumesti Creatorului pentru ingeniozitatea Sa. Trairile tale sunt unice, bucurii si intristari, spaime si nelinisti, extaz si agonie, toate acestea le traiesti ca nimeni altul. Esti irepetabil, esti fara sablon, tipar si serie. Esti unic...

Ceea ce mai da valoare sufletului nostru este trainicia. Toata lumea recunoaste un produs bun dupa cat tine, cat rezista. Ca sufletul nu-i nimic.

Va veni o vreme cand lumea nu va mai fi, timpul nu va mai exista, dar sufletul tau va depasi toate barierele si va fi vesnic, pentru ca e condamnat sa traiasca vesnic. Bucura-te! Prin sufletul tau ai "tinerete fara batranete si viata fara de moarte", pentru ca sufletul tau nu are varsta.

Sa-ti apreciezi sufletul si pentru potentialul sau! Un lucru e scump nu numai pentru ceea ce este, ci si pentru ceea ce va fi. Investitia in el intotdeauna e profitabila.

Dar ceea ce da cel mai mult valoare sufletului este pretul nespus de mare care s-a platit pentru el. Un lucru este considerat valoros, daca se plateste mult pentru el. Pentru sufletul tau Si-a dat Isus sangele, sange mai scump decat toate bogatiile universului. Te-a platit cu greu si pretul a fost nemaiauzit.

Un print de zece ani din India i-a daruit reginei Victoria a II-a un diamant. El este printre primele cinci diamante din lume. Dupa ce a terminat facultatea la Londra, acel print s-a dus la regina si i-a spus: "Va rog sa-mi permiteti sa mai vad si sa mai pun o data mana pe diamantul pe care vi l-am daruit cand eram copil." "De ce?" a intrebat regina. "Pentru ca atunci nu stiam ce valoare are." Poate dupa ce vei citi aceste randuri iti vei privi altfel sufletul.

Pentru el se da batalia intre Dumnezeu si diavol, dar tu alegi cui sa-i incredintezi comoara din piept.

*preluat din "Dulcele sarut al singuratatii" de Vladimir Pustan"

Ce insemnam noi pentru Dumnezeu?

Versetul zilei

"Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rânduielile Mele, păziţi poruncile Mele, şi împliniţi-le."

Ezechiel 20:19

Wednesday 18 March 2009

Vladimir Pustan - Totul sau nimic

Predica tinuta de fratele Vladimir Pustan in cadrul Conferintei "Totul sau nimic".



Valentin Pustan - Conferinta Totul sau Nimic
Asculta mai multe audio Diverse »

Mai cheama-mi Isuse - melodie superba

Mai cheama-mi iar, Isus, a mea fiinta

de Cristina-Magdalena Francu

Mai cheama-mi iar, Isus, a mea fiinta
Cu dor fierbinte sa-Ti dea inchinare.
Suspinul rugilor din odaita
Sa il destainuie de prin unghere.

Mai spune-mi care-i voia-n a mea viata
Cand Sfantul Tau Cuvant eu il deschid
Si-o scrie pe a inimii tablita;
Poruncile-i in mine sa le-nchid.

Mai stoarce-mi ale ochilor izvoare
Sa-mi plang raceala si greul pacat
Si sterge acele lacrimi care
S-au scurs la glasul Tau induiosat.

Mai creste-mi flori pe-a inimii colina,
Desteleneste iar al ei ogor
Ca-l napadira spini si buruiana
Si va veni culesul roadelor.

Mai mistuie-mi dorintele straine
Si-atatea ganduri ce m-au departat
De-mparatia sfanta si de Tine,
Iar sufletul adanc l-au tulburat.

Mai vineca-mi ranile sangerande
De greaua-naintare catre Cer,
Iar urmele de pasi ce sunt marunte
Le indeseste caci ma simt stingher.

Mai toarna-mi inca-o data untdelemnul,
Sa fiu umplut de Duhul Tau cel Sfant.
Din mine sa tasneasca iar izvorul
Care sa ude un brazdat pamant.

Mai lasa-mi har peste a mea lucrare
Si ungere de sus, te rog, sa-mi dai.
Din zi in zi sa creasca tot mai mare
Haru-Ti divin, pan' voi ajunge-n Rai.

*preluat de pe www.resursecrestine.ro*

Versetul zilei

"Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului."

Faptele apostolilor 6:4

Tuesday 17 March 2009

Conferinta "O usa de nadeje" - Florin Ianovici

Biserica Betania din Arad va invita Miercuri 18 Martie, incepand cu ora 18:00, la conferinta de tineret "O usa de nadejde". Invitat special Florin Ianovici.

Petre Tutea despre Dumnezeu

A şti la scară umană poate fi folositor, dar în nici un caz mântuitor.

Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.

Revelaţia este intervenţia directă a Divinităţii.

Şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

O personalitate este aceea care se dăruieşte, nu se justifică.

Rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om.

Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu.

Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.

A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian.

Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.

Rugăciunea este expresia unui suflet religios care recunoaşte o putere supranaturală care-i asigură eliberarea din înlănţuirea limitelor personale şi cosmice.

Creştinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect! Poţi să-l imiţi, imperfect, dar una e imitarea şi alta e participarea care te face să te realizezi în tine, prin el, în mod total.

Sunt trei mari iluzii ale omului istoric: progresul infinit, autodesăvârşirea şi autosalvarea.

Nu am fost şi nu sunt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Cristos nu e din Fălticeni.

Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

*preluate de pe www.citatepedia.ro*

Ce mult se-ndreptateste omul... de Traian Dorz

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate,n-a ucis cu parul, se poate,n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate, n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

*preluat de pe www.resursecrestine.ro*

Versetul zilei

"Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui.
Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, şi să te temi de El."

Deuteronomul 8:5,6

Monday 16 March 2009

de la Vladimir Pustan - Porcii Gadarei

N-a vrut Satan sa ajunga Isus in Gadara. De aceea a starnit furtuna si au ramas ucenicii cu gura cascata vazandu-L pe Isus cum Se cearta cu marea. Erau pescari buni, cu experienta si tineau tare de carma, dar atunci au fost umiliti.

In Gadara au fost intampinati de unul in pielea goala, cu domiciliul in morminte, stapanit de demoni. Nu stim de ce Isus a stat de vorba cu ei, de ce a ascultat rugamintea lor, ne scapa teologia asta. I-a intrebat cati sunt. Erau vreo sase mii, mult prea multi, si I-au cerut lui Isus sa-i trimita in porci. Porcii erau doua mii, deci cam trei draci pe un porc, si porcii s-au aruncat in mare; dracii in porcari, pentru ca l-au trimis pe Isus din satul lor, sa nu mai faca si alte pagube.

Porcii din Gadara au fost cei mai scumpi porci de pe fata pamantului. Pentru amarastenii aia, porcii au fost mai importanti decat ei insisi. Cand a venit Isus la ei, n-au avut timp sa asculte predica, n-au avut timp de predica, de suflet, de partasie cu ucenicii. Ei pasteau porci. Miroseau ingrozitor, erau evrei vopsiti, aveau nevoie de altfel de viata, dar nu le pasa.

De aceea nu ne pocaim, de aceea nu respiram aerul curat al cerului, pentru ca avem de pascut porcii pamantului, catelul pamantului si alte lighioane.

Porcii au fost mai importanti si decat nenorocitul acela dezbracat. Subiect de ras sau mila, prostul satului, clovnul era condamnat definitiv de comunitate. In loc sa se bucure tot satul ca omul a fost eliberat din robia diavolului, s-au rasculat, s-au maniat pentru risipa, pentru pierdere. Sufletul omului aceluia era mult mai ieftin si decat sarma din ratul porcilor.

De aceea e atat de slaba evanghelizarea si marturisirea lui Hristos, pentru ca suntem ocupati cu porcii Gadarei, tabieturi, obiceiuri, lene, munca, stres, alergare. Nu suntem gata sa murim ca bob de grau, nu suntem gata sa daruim resursele, sa ne jertfim. Porcii Gadariei au fost mai importanti si decat Isus. Era prima si ultima zi in Gadara. O ocazie uriasa pierduta. A fost invitat Isus sa plece din satul lor si Domnul a ascultat in ziua aceea si de draci, si de porcari. Oricum, dracii le erau superiori. Ei cunosteau si Numele lui Dumnezeu, stiau ca Isus avea putere, stiau ca ei au un sfarsit si se infiorau.

Multi azi nu au credinta nici cat un drac. Isus pleaca de acolo si nu-l ia cu El nici pe cel vindecat, ci-l trimite la familie si la slujirea de a fi o marturie in cetate.

Gadara a fost un loc prea scump pentru Isus. A vrut sa lase urme adanci acolo, dar ei si-au dorit ca tinutul lor sa fie locul unde nu se intampla nimic niciodata.

*preluat din "Dulcele sarut al singuratatii" de Vladimir Pustan*

Dovezi circumstantiale in favoarea invierii

Ce este o dovada circumstantiala? Aceste dovezi se bazeaza pe date indirecte din care se pot trage concluzii logice. Efectul lor cumulat poate fi tot atat de puternic, si in unele cazuri chiar mai convingator, decat cel al relatarilor martorilor oculari.

Astazi as vrea sa scriu despre cinci dovezi circumstantiale majore care, in opinia mea, sustin veridicitatea invierii Domnului Isus si implicit tot ceea ce decurge din ea.

1. Ucenicii au murit pentru convingerile lor.

Cand Isus a fost rastignit, urmasii Lui au ramas descurajati si deprimati. Nu mai aveau siguranta ca Isus fusese trimis de Dumnezeu, deoarece ei credeau ca oricine este crucificat este blestemat de Dumnezeu. De asemenea, fusesera invatati ca Dumnezeu nu va ingadui ca Unsul Lui sa treaca prin moarte. Asa ca s-au risipit. Apoi, dupa o perioada scurta de timp ii vedem cum isi parasesc obligatiile, se aduna din nou si se dedica raspandirii unui mesaj cat se poate de specific - Isus este Mesia, Unsul lui Dumnezeu care a murit pe cruce, a revenit la viata si a fost vazut viu de catre ei.

Si erau dispusi sa-si petreaca tot restul vietii lor proclamand acest mesaj, fara vreo rasplata omeneasca. Nu ii astepta in nici un caz o vila pe tarmul Mediteranei. Dimpotriva, ii astepta o viata plina de greutati. Deseori le-a lipsit mancarea, au dormit sub cerul liber, au fost ridiculizati, batuti, intemnitati. Iar in final cei mai multi dintre ei au fost torturati si executati. Si toate acestea pentru ce? Pentru bune intentii? Nu, ci pentru ca erau convinsi ca dincolo de orice umbra de indoiala ca Il vazusera pe Isus Cristos inviat din morti.

Ceea ce nu poate fi explicat este felul cum micul grup de barbati a ajuns sa proclame aceasta convingere fara sa se fi intalnit cu Cristosul inviat. Nu exista o alta explicatie adecvata.

Insa puteti obiecta ca la fel de dispusi sa moara pentru convingerile lor au fost si musulmanii, si mormonii, si adeptii lui David Koresh ( davidienii ). Asta nu dovedeste decat ca erau fanatici, nu neaparat ca si credeau ceva care era si adevarat.

Totusi exista deosebiri. E posibil ca musulmanii sa fie dispusi sa moara pentru convingerea lor ca Allah i s-a relevat lui Mohammed, dar aceasta revelare nu s-a realizat in mod public, observabil. Asa ca s-ar fi putut insela in privinta ei. E posibil ca credinta lor in adevarul acestei revelatii sa fie sincera, dar nu pot sa stie sigur ca asa s-au petrecut lucrurile, fiindca nu au fost martori la evenimentul respectiv. Apostolii insa erau gata sa moara pentru ceva ce au vazut cu ochii lor si au atins cu mainile lor. Postura lor era unica: ei nu numai credeau in Isus inviat din morti, ci stiau acest lucru in mod cert. Si cand unsprezece oameni demni de incredere, care nu au nici un motiv ascuns si nu au nimic de castigat, dar multe de pierdut, spun intr-un glas ca au observat cu ochii lor un anumit lucru - asta e ceva mai greu de contestat prin tot felul de explicatii.

Oamenii sunt gata sa moara pentru convingerile lor religioase daca cred sincer ca ele sunt adevarate, dar nu vor muri pentru aceste convingeri daca stiu ca sunt false. Ucenicii afirmau ca L-au vazut, ca au vorbit cu El si au mancat cu El. Daca nu ar fi fost absolut siguri de acest lucru, nu s-ar fi lasat torturati pana la moarte pentru proclamarea realitatii invierii.

2. Convertirea scepticilor

Au existat sceptici inraiti care nu au crezut in Isus inainte de rastignirea Lui, care si-au schimbat radical pozitia si au imbratisat credinta crestina dupa moartea lui Isus. Nu exista un motiv plauzibil pentru aceasta cu exceptia aceluia ca L-au intalnit pe Cristos inviat.

Ma voi referi aici la Iacov, fratele lui Isus si la Saul din Tars, care va deveni apostolul Pavel.

Evangheliile ne spun ca membrii familiei lui Isus, inclusiv Iacov, erau stingheriti de ceea ce pretindea El a fi. Nu credeau in El si l-au infruntat. Insa mai tarziu, istoricul Josephus ne spune ca Iacov, fratele lui Isus, care era conducatorul bisericii din Ierusalim, a fost omorat cu pietre din pricina credintei in fratele sau. De ce s-a schimbat viata lui Iacov? Ne spune Pavel: i S-a aratat Isus inviat. Nu exista nici o alta explicatie. Aveti alta, plauzibila?

Saul, era fariseu, el ura orice submina traditiile poporului evreu. Pentru el, acest curent de opozitie numit crestinism reprezenta culmea lipsei de loialitate. De fapt, el isi varsa frustrarea executandu-i pe crestini ori de cate ori avea ocazia. Si deodata, nu numai ca slabeste persecutia, ci chiar se alatura acestei miscari. In Epistola catre Galateni, Pavel insusi ne spune ce l-a determinat sa faca o intoarcere de 180 grade si sa devina cel mai fervent sustinator al credintei crestine. El scrie cu mana lui ca L-a vazut pe Cristos inviat.

Aici nu avem de-a face cu o simpla modificare de viziune a lui Pavel. Toti apostolii au sustinut ca au vazut evenimente publice care le-au vazut si altii. Erau lucruri care s-au consumat in afara mintii lor, si care nu erau un produs al imaginatiei. Mai mult, cand Pavel a scris 2 Corinteni, el le-a amintit corintenilor ca facuse minuni in timpul vizitei sale anterioare. Ar fi fost o nebunie din partea lui sa faca aceasta afirmatie daca ei nu ar fi stiut ca nu facuse minuni.

3. Schimbari ale structurilor sociale fundamentale

Pe vremea lui Isus, evreii fusesera asupriti timp de sapte sute de ani de catre babilonieni, asirieni, persi iar acum de catre greci si romani. Multi evrei fusesera risipiti si traiau ca robi ai acestor popoare. Cu toate acestea, azi inca mai intalnim evrei, in schimb nu mai intalnim hetiti, fereziti, amoniti, asirieni, persi si alte popoare ce au trait in acea vreme. De ce? Pentru ca aceste popoare au fost ocupate de alte popoare, s-au casatorit intre ele si si-au pierdut identitatea nationala. De ce nu s-a intamplat acelasi lucru si in cazul evreilor? Pentru ca acele lucruri care ii faceau pe evrei sa fie evrei ( structurile sociale care le confereau identitate nationala) erau extrem de importante pentru ei. Ei au pastrat toate aceste traditii si structuri pentru ca stiau ca altfel isi vor pierde identitatea nationala si pentru ca ei credeau ca le-au fost incredintate de Dumnezeu.

Acum, din clasele de jos se ridica un rabin pe nume Isus. Acesta da invataturi timp de trei ani, strange langa El un grup de adepti din clasele de jos si de mijloc, intra in conflict cu autoritatile si ajunge sa fie rastignit, alaturi de alti 30.000 de evrei care au fost rastigniti in acea perioada. Dar la cinci saptamani dupa rastignirea Lui, peste 10.000 de evrei Il urmeaza si sustin ca este initiatorul unei noi religii. Si inca ceva: sunt dispusi sa renunte sau sa modifice toate acele institutii sociale despre care fusesera invatati inca din copilarie ca sunt extrem de importante atat din punct de vedere sociologic, cat si teologic. Se petrecea ceva foarte important !!!

Ei aduceau jertfe la anual pentru iertarea pacatelor ( ritual initiat de Avraam ), dar deodata dupa moartea tamplarului din Nazaret au renuntat. Evreii acordau o mare importanta supunerii Legii lui Moise, insa la scurta vreme dupa moartea lui Isus, evreii au pus mai mult accent ca mantuirea nu sta numai in implinirea Legii lui Moise. Practic toata viata lor s-a schimbat radical intr-un interval foarte scurt de timp.

Cum putem explica faptul ca intr-o perioada scurta de timp nu numai un iudeu, ci o intreaga comunitate de cel putin 10.000 mii de iudei au fost gata sa renunte la practicile fundamentale pe care se sprijinisera din punct de vedere sociologic si teologic timp de atatea secole? Sa nu uitam ca acei oameni pretuiau mai mult ca orice traditia.

Aceste schimbari in structurile sociale iudaice nu au fost niste simple ajustari minore operate cu usurinta, erau absolut monumentale. Nu erau nici mai mult, nici mai putin decat un adevarat cutremur social. Si cutremurele nu se produc fara o cauza.

4. Cina Domnului si Botezul

Sa studiem Cina Domnului. Este ciudat ca acesti primi adepti ai lui Isus nu se adunau pentru a-I celebra invataturile sau cat de minunat a fost. Se adunau regulat si organizau mese festive dintr-un singur motiv: sa comemoreze executia publica, groteasca si umilitoare a lui Isus. Este ca si cum astazi, un grup de admiratori ai lui John F Kennedy s-ar aduna sa celebreze faptul ca a fost ucis. Cum putem explica acest fapt? Eu cred ca si-au dat seama ca omorarea lui Isus era un pas spre o biruinta cu mult mai mare. Uciderea Lui nu era ultimul cuvant- ultimul cuvant era faptul ca a invins moartea pentru noi toti prin invierea Lui. Au sarbatorit executia Lui pentru ca erau convinsi ca L-au vazut viu dupa ce a iesit din mormant.

Biserica primara a adoptat o forma de botez ce isi avea originile in educatia lor iudaica, numita botezul prozelitilor. Cand cineva dintre Neamuri dorea sa primeasca Legea lui Moise, iudeii il botezau in autoritatea lui Dumnezeului lui Israel. Dar in Noul Testament, oamenii erau botezati in numele lui Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant - ceea ce inseamna ca L-am ridicat pe Isus la statutul deplin de Dumnezeu. Nu numai atat, dar botezul era si el o celebrare a mortii lui Isus, la fel ca si Cina. Prin cufundarea sub apa se evoca moartea Lui, iar prin ridicarea din apa se evoca faptul ca El a inviat la o viata noua.

5. Aparitia Bisericii

Sa ne gandim la inceputurile Bisericii crestine. Este absolut sigur ca a luat fiinta imediat dupa moartea lui Isus si s-a raspandit atat de repede, incat dupa aproximativ douazeci de ani a ajuns pana la palatul lui Cezar din Roma. Mai mult decat atat, aceasta miscare a triumfat asupra catorva ideologii rivale si in cele din urma a coplesit intreg Imperiul Roman. Acum, daca ati fi martian si ati privi inspre secolul I, care credeti ca ar avea sanse mai mari de supravietuire: crestinismul sau Imperiul Roman? Probabil ca nu ati paria pe un grup de amarati al caror mesaj central era ca un tamplar crucificat dintr-un satuc obscur a triumfat asupra mormantului. Si cu toate acestea, miscarea a avut un asemenea succes incat azi ne numim copii Petru si Pavel, iar cainii Cezar si Nero.

Haideti sa recapitulam dovezile circumstantiale: disponibilitatea ucenicilor de a muri pentru ceea ce experimentasera; vietile transformate ale unor sceptici ca Iacov si Pavel; schimbarile radicale in structuri sociale pretuite secole intregi de evrei; aparitia brusca a Cinei Domnului si a botezului; nasterea si cresterea uimitoare Bisericii.

Daca cineva vrea sa cantareasca aceste dovezi circumstantiale si sa dea verdictul Isus nu a inviat din morti, trebuie sa vina cu o explicatie plauzibila pentru toate aceste cinci fapte. Fara indoiala, ele sunt adevarate, intrebarea este cum pot fi ele explicate. Iar eu nu am auzit nici o explicatie mai buna ca invierea.

Ar mai fi o categorie de dovezi despre care nu am discutat. E vorba despre intalnirea continua cu Cristosul inviat ce are loc in lumea intreaga, in orice cultura, in vietile unor oameni din diferite medii sociale si cu diferite personalitati - oameni cu educatie inalta si mai putin inalta, bogati si saraci, oameni rationali si emotionali, barbati si femei. Cu totii vor marturisi ca Isus Cristos, mai presus de orice alt lucru din viata lor, i-a schimbat.

Daca dovezile arata realmente spre invierea lui Isus, ele cer un test al experientei. Testul experientei este urmatorul: "El este viu si pot sa-mi dau seama de acest lucru raportandu-ma la El." Daca ati face parte dintr-un juriu si ati audia dovezi suficiente pentru a va convinge de vinovatia cuiva, nu ar avea sens sa va opriti inainte de a face ultimul pas, acela de a-l condamna. Iar daca oamenii accepta dovezile in favoarea invierii lui Isus, urmatorul pas rational si logic ar fi sa intram in domeniul experientei. Dovezile reclama imperios testul experientei!

*selectie din "Pledoarie pentru Cristos" de Lee Strobel*

Versetul zilei

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

Iacov 1:2-4

Sunday 15 March 2009

Versetul zilei

"Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi."

Matei 20.28

Saturday 14 March 2009

Versetul zilei

"Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii."

Ioan 13:34

Friday 13 March 2009

Exista dovezi in sprijinul lui Isus in afara Evangheliilor?

Atunci cand cercetam si incercam sa aflu mai multe despre Isus si veridicitatea Bibliei, m-am lovit de intrebarea din titlul acestui articol. Daca Isus a trait asa cum este descris in Biblie, in mod clar trebuie sa existe si scrieri referitoare la El, in afara Evangheliilor. Vreau sa va impartasesc ce am descoperit studiind diverse carti.

In 1979, Charles Templeton a scris un roman intitulat "Act of God", in care un arheolog fictiv face o afirmatie care reflecta convingerile multor oameni:

"Biserica isi fundamenteaza pretentiile, in principal, pe invataturile unui tanar evreu obscur cu pretentii mesianice care, sa fim sinceri, nu a facut cine stie ce impresie in timpul vietii sale. Nu apare nici macar un singur cuvant despre el in istoria laica. Nici macar un cuvant. Nici o mentiune despre el din partea romanilor. Nici macar o referire din partea lui Josephus."

Cine a fost acest Josephus? Un istoric evreu, foarte important al primului secol. S-a nascut in anul 37 d.Cr., era un preot si fariseu. Cea mai ambitioasa lucrare a sa este numita "Antichitati iudaice", o istorie a poporului evreu de la creatie pana in acel moment. El face referiri la Iacov, fratele lui Isus si la Isus Insusi.

Josephus

In "Antichitati iudaice", autorul descrie cum un mare preot pe nume Anania a profitat de moartea guvernatorului roman Festus - care este mentionat si in Noul Testament - pentru a porunci uciderea lui Iacov:

" A convocat o intrunire a Sanhedrinului si a adus inaintea lor un om pe nume Iacov, fratele lui Isus, numit Cristosul, si inca cativa. I-a acuzat de incalcarea legii si i-a predat pentru a fi ucisi cu pietre."

Iata o referire la fratele lui Isus - care se pare ca s-a convertit cu ocazia aratarii lui Cristos cel inviat, daca comparam Ioan 7:5 cu 1 Corinteni 15:7 - si o coroborare a faptului ca unii oameni Il considerau pe Isus a fi Cristosul, ceea ce inseamna "Unsul" sau "Mesia."

Un alt pasaj cunoscut in care Josephus vorbeste despre Isus, este numit "Testimonium Flavianum":

"Cam in acea vreme traia Isus, un om intelept, daca poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni si invatatorul oamenilor care erau bucurosi sa afle adevarul. A atras de partea lui o multime de iudei, dar si o multime de pagani. Acesta a fost Cristos. Chiar daca Pilatus, datorita acuzatiilor aduse de fruntasii poporului nostru, l-a tintuit pe cruce, n-au incetat sa-l iubeasca cei ce l-au indragit de la inceput. Caci li s-a aratat a treia zi iarasi viu, asa cum au prezis profetii trimisi de Dumnezeu, infaptuind si o mie de alte miracole. De atunci si pana astazi dainuie poporul crestinilor, care isi trage numele de la dansul."

Aceste referiri pe care le gasim in scrierile lui Josephus sunt semnificative, in special fiindca relatarile sale cu privire la razboiul evreiesc s-au dovedit a fi foarte exacte; de exemplu aceste relatari au fost coroborate cu sapaturile arheologice de la Masada, precum si cu scrierile unor istorici ca Tacit. Este considerat a fi un istoric demn de crezare, iar mentionarea lui referitoare la Isus este considerata a fi foarte importanta.

Tacit

Tacit a consemnat ceea ce reprezinta probabil cea mai importanta referire la Isus, in afara Noului Testament. In anul 115 d.Cr. el afirma explicit ca Nero i-a persecutat pe crestini ca tapi ispasitori, pentru a abate suspiciunile de la propria sa persoana in urma marelui incendiu ce a devastat Roma in anul 64 d.Cr. :

"Nero a pus vina si a aplicat cele mai desavarsite torturi asupra unei clase urate pentru ticalosiile sale, numita de catre populatie "crestini." Cristus, de la care se trage numele lor, a suferit pedeapsa capitala in timpul domniei lui Tiberiu, din mainile unuia dintre procuratorii nostri, Pilat din Pont, si o superstitie cat se poate de daunatoare, desi oprita pentru moment, a izbucnit din nou nu numai in Iudeea, prima sursa a raului, ci chiar si in Roma. (...) In consecinta, au fost arestati intai toti cei ce s-au declarat vinovati: apoi in urma informatiilor obtinute de la ei, a fost condamnata o multime imensa de oameni, nu atat pentru vina de a fi incendiat orasul, cat pentru ura impotriva omenirii." ( Tacit, "Anale")

Cum se poate explica raspandirea unei religii bazata pe adorarea unui om ce a suferit moartea cea mai infama cu putinta? Aceasta scriere reprezinta o dovada importanta din partea unui martor ostil privind succesul si raspandirea crestinismului, pe baza unei figuri istorice - Isus- care a fost crucificat in timpul lui Pilat din Pont. Este semnificativ faptul ca Tacit a consemnat ca ei ( crestinii ) " s-au declarat vinovati" si au preferat sa moara decat sa se lepede de Cristos.

Pliniu cel Tanar

Un alt roman, Pliniu cel Tanar, s-a referit si el la crestinism. El a fost nepotul lui Pliniu cel Batran si guvernator al Bitiniei, in nord-vestul Turciei. In cartea a zecea a scrisorilor sale catre Imparatul Traian, el face o referire specifica la crestinii pe care ii arestase:

"I-am intrebat daca sunt crestini si daca recunosc acest lucru. Am repetat intrebarea a doua si a treia oara, avertizandu-i de pedeapsa ce ii asteapta. Daca staruiesc, dau ordin sa fie condusi spre executie; caci indiferent de natura faptei recunoscute, sunt convins ca incapatanarea si indaratnicia lor de nezdruncinat nu trebuie sa treaca nepedepsite...

Au mai declarat ca singura lor vina sau greseala nu s-a ridicat la mai mult de atat: ca se intruneau regulat inainte de ivirea zorilor intr-o anumita zi pentru a canta alternativ intre ei imnuri spre slava lui Cristos ca unui Dumnezeu si pentru a se lega prin juramant nu in vederea unui scop criminal, ci ca sa se abtina de la furt, talharie si adulter...

Acest fapt m-a facut sa decid ca era cu atat mai necesar sa scot adevarul prin tortura de la doua roabe, numite de ei diaconite. Nu am aflat altceva decat un fel de cult degenerat dus pana la extrem."

Acesta relatare a fost scris in jurul anului 111 d.Cr. si atesta raspandirea rapida a crestinismului atat in orase, cat si in zonele rurale. Se vorbeste despre adorarea lui Isus ca Dumnezeu, despre faptul ca crestinii aveau niste standarde morale inalte si nu erau usor clintiti din convingerile lor.

Thallus - Julius Africanus

Noul Testament afirma ca Pamantul s-a intunecat in timp ce Isus atarna pe cruce. Exista o astfel de mentiune in afara Bibliei?

In jurul anului 221 d.Cr.. Julius Africanus citeaza lucrarea lui Thallus, care in anul 52 d.Cr.a compus o istorie a lumii mediteraneene de dupa Razboiul Troian, care din pacate s-a pierdut:

"Thallus, in cartea a treia a istoriei sale, explica intunericul spunand ca a fost vorba de o eclipsa de soare - fara un motiv justificat, dupa parerea mea".

Se pare ca Thallus spune da, a fost intuneric in timpul rastignirii, dar el avansa ideea ca acesta ar fi fost cauzat de o eclipsa. Apoi Africanus argumenteaza ca nu se poate sa fi fost o eclipsa, avand in vedere momentul in care a avut loc rastignirea.

Cert este ca acest eveniment a fost vizibil la Roma, la Atena si in alte orase mediteraneene. Tertullian il catalogheaza ca un "eveniment mondial" sau "cosmic". Phlegon, un autor grec din Caria, a scris o cronologie la putin timp dupa anul 137 d.Cr. si a consemnat ca in al patrulea an al celei de-a doua sute doua Olimpiade ( adica in 33 d.Cr. ) a avut loc "cea mai mare eclipsa de soare" si ca s-a facut "noapte in cea de-a sasea ora din zi ( adica la amiaza ), astfel incat chiar si stelele au aparut pe bolta. A fost un mare cutremur in Bitinia, iar in Niceea s-au prabusit multe lucruri."

Acestea sunt doar o parte din mentiunile referitoare la Isus, in afara Evangheliilor. Vedem ca relatarea biblica corespunde cu relatarea istorica a faptelor.

Sper ca acest articol, impreuna cu articolele pe aceeasi tema care vor urma, sa va stimuleze sa cercetati cu inima si mintea deschise Biblia, pentru ca avem motive obiective sa ne incredem in veridicitatea ei.
 

Dumnezeu este dragoste

Grab this Headline Animator

Dovezi in favoarea lui Dumnezeu

Grab this Headline Animator