Turneul Ciresarii in Bucuresti

Am fost aseara la Palatul Copiilor, la o seara absolut speciala. Nu am facut poze, nu am filmat, am fost mult prea absorbit de adevarurile predicate. Fratele Pustan a vorbit despre poverile pe care le ducem in spate, pe care refuzam sa le dam jos. Mult prea greu vom ajunge in Cer purtandu-le. Care sunt ele? Povara nesigurantei ( nu sunt bun de nimic, nu am nici un viitor), povara pacatului pe care il facem zi de zi si in mod repetat. Pacatul la care nu vrem sa renuntam. Dar mesajul nu s-a limitat la atat. Mie unul mi s-a parut mult mai adanc. Am realizat cat de meschin si egoist am fost in relatiile cu oamenii din jurul meu, cu oamenii pe care ii iubesc. Daca nu ii inteleg, automat ii resping. De ce? De ce? Cred ca din frica de a fi ranit, fug de suferinta si atunci ii ranesc eu pe ei, ca sa nu ma raneasca ei pe mine. M-am saturat de asta. Domnul Isus a venit sa ia suferinta asupra Lui, iar eu fug de ea cat ma tin picioarele. Nu voi mai fugi. Prefer sa ii ajut pe altii chiar daca eu va trebui sa sufar din asta. Asta trebuie sa fac, de asta am fost pus aici. Tu? De ce esti aici?