Ni se intampla tuturor, unora mai rar, altora mai des. E bine sa ne enervam? Stim cu totii ca nu, fizic - iti faci rau si tie, emotional - poti rosti vorbe care sa raneasca, sufleteste - e clar o stare care ne indeparteaza de Dumnezeu.
Si atunci de ce facem ceva rau?
Eu unul, inainte sa ma pocaiesc incercam sa nu ma enervez, pentru ca ma gandeam ca e ilogic sa ma consum pentru ceva ce nu pot schimba. Si de cele mai multe ori imi iesea, ramaneam calm, cand toti cei din jur erau disperati. Un fel de nesimtire controlata, cam asa o pot defini frumos.
Dupa ce m-am intors la Dumnezeu, am inteles ca e o intreaga lupta spirituala si la ceva ce imi parea atat de banal. Ce mare lucru ca un om se enerveaza? E mare lucru, pentru ca de multe ori ranim si facem lucruri pe care le regretam, ne pierdem controlul. Il predam altcuiva.
Eu astazi am patit-o iar. Rar ma enervez dar astazi am picat iar la capitolul asta. De ce? Nu am vegheat, nu am fost in garda de la prima ora a diminetii. Si bineinteles, cum esti un pic defazat cum apar atacurile. Si odata ce mi-am pierdut pacea, tot ce s-a intamplat de-a lungul zilei, parca nu a facut decat sa mai puna o caramida la aceasta "constructie". Acum ma uit la jumatatea de zi care a trecut, si ma gandesc ce am castigat? Nimic. Absolut nimic, am pierdut doar.
Cum ne luptam? Nu cred ca exista o reteta. Stiu ce merge la mine, sa veghez mereu la starea mea, la gandurile mele. Sa am grija ca atunci cand cineva vrea sa ma provoace, eu sa fiu cu gandul la Dumnezeu. Si atunci lupta devine ceva mai usoara. Tot trebuie vegheat in fiecare secunda, dar e altceva.
Cum procedam atunci cand deja ne-am pierdut cumpatul? Cred ca nu avem decat o solutie - liniste totala. E foarte important sa poti sa taci, atunci cand nu poti spune ceva ziditor. Chiar daca ai dreptate, chiar daca persoana care a reusit sa te faca sa iti pierzi calmul e vinovata, taci. Lasa lucrurile sa se linisteasca si apoi vezi ce se mai poate face. Daca vrei sa raspunzi, fa-o numai daca esti 150% sigur(a) ca poti spune ceva cu dragoste, ca poti stinge focul. Daca nu, mai bine taci. Si asta e o dovada de intelepciune, sa stii sa taci atunci cand trebuie. Stau si ma intreb, care om e in stare sa spuna ceva cu dragoste atunci cand e nervos?
Ce am de facut acum? Sa analizez foarte bine tot ce s-a intamplat si sa vad ce pot face, pentru ca lucrurile sa revina pe fagasul corect. Am gresit. Am gresit pentru ca nu am vegheat. Acum.... trag linie si o iau de la capat. Sunt constient ca eu sunt singurul vinovat, nu conteaza daca exista sau nu provocare, provocarea este accelerantul - combustibilul, dar benzina nu ia foc fara o scanteie. Si eu am aprins scanteia. Ea exista in mine, pentru ca nu am vegheat.
Doamne imi pare rau si imi cer iertare pentru ca nu am vegheat! Eu sunt singurul vinovat.
Wednesday, 21 July 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
Multumim lui Dumnezeu care ne trezeste mintea sanatoasa prin diverse instiintari. Si prin acest articol, El ne cerceteaza.
ReplyDelete“Dumnezeu este Acela care lucreaza in noi si ne da dupa placerea Lui si vointa si infaptuirea.”(Fil. 2.13) Putem oare sa nu ne enervam? Apostolul Pavel ne spune: “am vointa sa fac binele (sa nu ma enervez) dar n-am puterea sa-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac”(Rom. 7. 14-25). Din nou falimentez si ma enervez de multe ori nejustificat. Ce pot sa spun? “ Doamne, Dumnezeule, cum ar putea sa stea Iacov in picioare, caci este asa de slab?”(Amos 7. 2,5)
De fiecare data cand falimentam, fie ca ne enervam sau facem altceva ce nu place Domnului avem indrazneala sa venim la cruce si sa-I incredintam Lui neputinta noastra de a fi biruitori in aceasta lupta ce se da in noi.
“Eu voi privi spre Domnul, imi voi pune nadejdea in Dumnezeul mantuirii mele, Dumnezeul meu ma va asculta”(Mica 7.7)
Nici eu nu cred ca exista o reteta. Dar, oare putem veghea in continuu asupra starii noastre pentru a fi in garda in orice moment? Pare ca si cand am tacea tot timpul de teama ca sa nu pacatuim cu vorba. Iar asta nu poate dura foarte mult. Desigur ca trebuie sa ne controlam si sa veghem asupra noastra, dar oricat ne-am osteni, fara ajutor de Sus tot falimentam la un moment dat cu toata vegherea noastra. In ce priveste tacerea ca si antidot al focului deja aprins, cred ca este cea mai buna solutie.
ReplyDeleteDomnul sa ne ajute sa fim “grabnici la ascultare, inceti la vorbire si zabavnici la manie”.
Ce intrebare buna !!!! :)))
ReplyDeleteSi eu am avut aceeai scapare in timpul zilei de ieri. Pe fondul unei zile incarcate, am uitat sa veghez .. si m-am enervat si m-am rastit catre unul dintre colegii mei. Ce am castigat...... nimic, chiar nimic... doar am pierdut : pacea si linistea din sufletul meu. Dar marit sa fie Dumnezeu, ca prin Duhul sau m-a atentionat de greseala si am putut sa ii cer indurare, si ceva minunat s-a intamplat... am primit pace si puterea de a imi cere iertare celui fata de care am gresit.
ReplyDeleteIn viata mea vad ca Dumnezeu foloseste chiar si aceste slabiciuni pentru a ma ajuta in cresterea mea de zi cu zi.
Fii binecuvantat