Ieri am descoperit melodia "Better than a Hallelujah", si de atunci ma tot la gandesc la versurile ei. Mi se par absolut geniale.
Ilustreaza minunat diferenta de perspectiva, intre noi si Dumnezeu. De obicei, atunci cand noi ne pocaim si ne simtim ca ultimii oameni, Domnul vede altceva. Vede un om curat, un suflet spalat in sangele Crucii.
Pe de alta parte, de multe ori noi ne ocupam locul in biserica, si ne rugam, strigam cat putem de tare Amin si Aleluia, dar Domnul nu gaseste placere in inchinarea noastra.
De ce? Exact cum spune melodia, cateodata o lacrima sincera, o fapta dezinteresata, un ajutor dat cuiva in nevoie, face mai mult decat un program de lauda si inchinare. Poate venim la biserica, pentru a fi in prezenta lui Dumnezeu, si pe drum am trecut pe langa un om care avea nevoie de noi. Dar nu ne-am oprit, pentru ca noi aveam treaba sa fim in prezenta Domnului. Exact ca fariseul care trece pe langa omul ranit. Stim noi, oare, ce parere a avut Dumnezeu despre acest om?
Stau si ma intreb, ce e mai de pret in ochii Domnului? Condica de prezenta la biserica? O ora de lauda si inchinare cu toti plamanii? Sau o inchinare prin mila, prin dragoste fata de aproapele tau?
Wednesday, 15 September 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
Imi place mult mesajul acesta! Sunt in asentimentul Dvs. Oricum, in indiferenta in care traim azi, omul isi mai permite lacrimi doar in fata lui Dumnezeu... iar daca El locuieste intr-o inima de carne, oamenii vad lucrul acesta.
ReplyDeleteUn semnal de alarma binevenit! Nu putem vedea nevoile celor din jur atata timp cat facem din viata noastra o rutina. Biserica inseamna dragoste de Dumnezeu si de oameni manifestata mai mult decat vorbita. Si aceasta nu vine ca o obligatie, ci o simtim ca si o indatorire fireasca. Oridecateori “ridicam” pe cineva ne simtim noi insine imbarbatati. Numai cine nu a experimentat nu poate intelege. De aceea suntem indemnati “dati-va si voi toate silintele ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta, cunostinta; cu cunostinta, infranarea; cu infranarea, rabdarea; cu rabdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni.”(2 Petru 1.5-7)
ReplyDelete@Symona Foarte bine punctat, de cate ori ajutam pe cineva, pe noi ne ridicam. De fiecare data cand ajutam pe cineva, pe noi ne ajutam. Domnul sa te binecuvanteze.
ReplyDelete