Cum m-am intors eu la Dumnezeu

Cum eram inainte

Am fost binecuvantat de Dumnezeu, fara ca macar eu sa imi dau seama. Vedeam in jurul meu oameni care intotdeauna aveau probleme cu banii si duceau grija zilei de maine. Insa mie nu mi-a lipsit niciodata nimic. Mancam numai ce aveam pofta, aveam jucariile pe care mi le doream, haine, etc. Pe plan familial, am fost binecuvantat cu niste parinti care m-au iubit si ma iubesc enorm de mult. Eu am fost intotdeauna in centrul atentiei, si la un moment dat chiar nu imi mai placea lucrul acesta, ma gandeam ca ma sufoca si as fi vrut sa nu se mai preocupe atat de mine. Am avut si inca am un grup de prieteni foarte buni. Ne-am imprietenit undeva in clasa a 5-a si de atunci au ramas niste oameni pe care stiu ca ma pot baza oricand.

Se poate spune ca aveam viata ideala, fara probleme financiare, niste parinti care ar fi facut orice pentru mine si un grup de prieteni foarte buni.
Dar tot nu eram fericit. Imi lipsea ceva si nu stiam ce. Am inceput sa caut fericirea in tot felul de distractii, betii, cluburi, excursii prin toata lumea, intr-un cuvant tot ce va puteti imagina. Dar intotdeauna, seara, cand ramaneam doar eu, imi dadeam seama acel gol din mine a ramas acolo.
Nu stiam ce sa fac sa umplu acel gol, asa ca am incercat si mai mult sa il umplu cu distractii. Dar parca, cu cat incercam mai mult sa il umplu, cu atat crestea acel gol in mine.

Cateodata ma gandeam si imi dadeam seama ca viata mea nu are nici un rost. Ma gandeam ca voi creste, o sa am un loc de munca, o sa intemeiez o familie, o sa imi cresc copii dupa care o sa mor. Dar, in acelasi timp, imi dadeam seama ca exact asta face si un animal, se reproduce si apoi moare. Si atunci ce rost avea sa te zbati atata in viata, sa reusesti si cand in sfarsit ajungi sus, mori si se bucura altul de ceea ce tu ai realizat. Nu aveam ganduri de sinucidere, mi se parea ca asta ar fi varianta usoara si pe care numai un om las ar lua-o in considerare.

Atunci mi-am dat seama ca auzeam oamenii in jurul meu vorbind despre Dumnezeu. Si am zis, hai sa aflu mai multe despre asta, pentru ca poate asa inteleg mai multe. In perioada asta, nu pot sa spun ca eu credeam in Dumnezeu, nu imi era clar daca exista sau nu. Aveam multe nelamuriri legate de acest Dumnezeu despre care tot auzeam vorbindu-se. Personal tindeam sa nu cred in El, datorita unor intrebari care mi se pareau foarte logice. Ca exemplu:" Daca eu nu cred in Dumnezeu, dar toata viata mea ma lupt sa tin cele 10 porunci, ajung in iad. Dar daca un om fura, minte, ucide si cu 5 minute inainte sa moara spune "Doamne iarta-ma" ajunge in Rai, asta nu e un Dumnezeu corect". Deci El nu este corect. Am incercat sa stau de vorba cu cativa preoti, sa imi lamureasca aceste intrebari, dar toti imi raspundeau ca trebuie sa cred si nu sa inteleg. Vechea sintagma "Crede si nu cerceta". Atunci am zis, Dumnezeule daca tu existi, eu refuz sa cred in tine. Un Dumnezeu care imi cere sa cred orbeste in El, care pretinde oamenilor tot feluri de injosiri ( vedeam la tv cum se tarau prin noroi in jurul bisericii, se calcau in picioare sa pupe moastele ( unde este dragostea crestina in asta?)), vedeam multi preoti acuzati de tot felul de lucruri, pastorii prin America cum se lacomeau la bani, nu este un Dumnezeu pentru care eu sa am respect. Daca tu esti drept si atotputernic, cum ingadui atatia oameni corupti intre "oamenii tai"? Ar trebui sa ii traznesti direct, deci daca nu faci asta rezulta ca Tu de fapt nu existi, sau nu esti atotputernic. La un moment dat, am incercat sa citesc Biblia. Dar dupa primele capitole, in care am gasit numai crime si nelegiuri am zis ca nu are nici un rost, ca nu am ceva invata din ea.

Cum m-am intors la Dumnezeu

In 2006, mi-am schimbat locul de munca. Dupa primele zile am inceput sa observ ca oamenii din jurul meu, discutau foarte aprins despre Dumnezeu, citeau tot felul de carti, unii chiar Biblia. Atunci l-am provocat pe seful meu la o discutie despre Dumnezeu, incercand sa ii demonstrez ca Dumnezeu nu exista. Au fost seri intregi in care am ramas peste program, vorbind despre aceste lucruri. Eu tot timpul incercam sa ii demonstrez ca nu exista Dumnezeu, el incerca sa ma determinte sa citesc Biblia. Intr-un final m-a convins sa cercetez mai mult. Asa am inceput sa caut date, sa verific, in primul rand, daca Biblia este adevarata, daca poate fi crezuta. A fost o cautare de durata, la sfarsitul careia nu am fost convins ca este 100% adevarata, dar ca sunt totusi sanse.

Pentru cei care vor sa faca acelasi lucru, puteti incepe cautarea de aici:

http://www.allabouttruth.org/is-the-bible-true-c.htm

Asa ca am inceput sa citesc Biblia, insa pornind de la Evanghelia dupa Ioan si nu cu Vechiul Testament. Am inceput sa inteleg ca eu sunt responsabil pentru faptele mele si sa nu ma uit in jurul meu, in fata lui Dumnezeu nu voi putea spune ca nu l-am cautat pentru ca preotul de la biserica era un pacatos. Tot citind am gasit raspunsurile la intrebarile mele, si carora in mod ciudat nici unul dintre preotii cu care am stat de vorba nu mi le-a putut lamuri. De ce oare nu au putut? In acest moment i-am spus lui Dumnezeu : " Doamne, daca Tu existi, eu vreau sa inteleg asta in mod logic. Nu pot sa cred orbeste. Vreau sa Imi dovedesti logic ca existi". Am inceput sa ma rog si sa citesc din ce in ce mai mult, si Dumnezeu ma ajuta sa inteleg si sa imi lamuresc toate intrebarile. In continuare aveam o aversiune foarte mare, fata de tot ce insemna biserica ca institutie ( indiferent de denominatiune ) si fata de orice preot, pastor, etc. Acum imi dau seama ca nu era corect sa ii pun pe toti in aceeasi oala, dar atunci nu imi dadeam seama de asta.

Un punct de cotitura

La sfasitul anului 2007, am stabilit sa plecam toti colegii in Slovenia, sa petrecem acolo Revelionul. In rastimpul in care eu citeam din Biblie si intelegeam din ce in ce mai multe, seful meu a cunoscut la Sibiu un pastor, Nelu Brie. El ne-a propus sa ne oprim o zi la Sibiu ( intr-o duminica) sa mergem la biserica si apoi sa stam un pic de vorba cu acest om. Eu eram total impotriva acestui lucru, dar fiinda majoritatea dorea acest lucru, a trebuit sa ma supun. Am asistat la slujba, cu un ochi foarte critic, cautand un motiv sa nu imi placa. Insa spre surprinderea mea mesajul lui nu a fost asa cum ma asteptam eu. Ma asteptam sa le spuna ca ei sunt foarte buni, ca sunt alesii lui Dumnezeu, etc. Ceva de genul "noi suntem aia buni, si toti ceilalti sunt niste pacatosi care merg in iad". In schimb, acest pastor a inceput sa mustre enoriasii. Le-a spus ca multi dintre ei s-au plafonat si vin la biserica pentru ajutoare sau doar ca sa bifeze o prezenta. Ca inima lor s-a racit si ca Dumnezeu nu ii vrea asa. Oricum am ramas foarte circumspect. Dupa ce s-a terminat predica, tot grupul nostru a fost invitat intr-o camera alaturata sa bem un ceai si sa ne cunoastem cu el. Imi aduc aminte ca era o masa mare, patrata si nu stiu cum ne-am asezat ca eu am nimerit chiar langa el. A inceput el sa spuna cate ceva despre el si apoi a continuat cu colegii mei. Asa cum ma asezasem, eu eram ultimul care avea sa se prezinte. Ma tot gandeam cum sa il testez si am decis ca daca il enervez, va spune sau va face ceva ca sa imi pot da seama daca are o traire sincera sau nu. Invatasem in meseria de om de vanzari, ca un om atunci cand e nervos spune adevarul ( isi pierde controlul).

Cand a venit randul meu, am spus cateva lucruri despre mine, dupa care i-am spus ca eu nu am vrut sa vin, dar a fost decizia majoritatii, si ca eu nu am incredere in preoti, pastori, etc si ii consider pe toti niste "jnapani". Ma asteptam la 2 reactii posibile:
1. sa sara in sus de pe scaun si sa se enerveze pentru ca am venit sa il jignesc
2. sa incerce sa imi demonstreze ca el nu e asa, si ca el e bun, drept, cinstit, etc

Nu a reactionat asa, a ras ( dar un ras sincer, si poti verifica asta dupa limbajul corpului ) si mi-a spus ca e parerea mea si el o respecta. Totusi ar fi mai bine sa il cunosc inainte sa il judec. Raspunsul lui m-a pus un pic pe ganduri, nu ma asteptam sa reactioneze astfel. In acea seara am stabilit sa ne intalnim cu totii si in Bucuresti, si sa avem niste seri de intrebari si raspunsuri in care sa ne lamurim probleme neclare din Biblie. Am inceput sa ne intalnim o data pe saptamana la Institutul Penticostal din Bucuresti, unde el era profesor.

Aici tin sa fac o precizare. Nu promovez nici o religie, va spun cum a lucrat Dumnezeu in viata mea, putea la fel de bine sa lucreze printr-un pastor baptist, evanghelic sau preot ortodox. Nu are nici o importanta asta.

Am ajuns sa cred din toata inima Biblia si ca Dumnezeu exista, pentru ca am descoperit in Biblie cum este El cu adevarat. M-am convins ca perceptia societatii despre Dumnezeu este total gresita. Am inceput sa merg si la biserica, am ales sa merg la Betel, o biserica penticostala din Bucuresti.

Testul

In sfarstit, acum stiam ca am un rost in aceasta lume, ca am ceva de facut si nu sunt doar un accident al naturii. Stiu ca am Dumnezeu care ma iubeste, oricat de multe rele as fi facut. In iulie 2008 am decis ca vreau sa fac botezul in apa. A fost incredintarea mea personala ca trebuie sa fac acest lucru, stiu ca asta poate starni multe polemici. In acest moment au inceput luptele cu parintii mei. Cand au aflat ca vreau sa fac acest botez, mi-au spus ca daca plec la Sibiu sa fac acest botez, sa imi fac si bagajele si sa nu ma mai intorc acasa.

Aici vreau sa fac o paranteza, si atunci cand nu credeam in Dumnezeu, familia era cel mai important lucru pentru mine.

A fost o lovitura fantastica din partea parintilor mei. Dar m-am decis sa fac acest botez in ciuda tuturor impotrivirilor. Am zis:" Doamne tu mi-ai dat incredintarea ca e bine sa fac asta, acum eu arunc totul pe geam. Ai promis ca vei fi langa mine, sa Te vad in actiune". Am decis sa il fac si sa plec, daca asta e decizia lor. Am incercat inainte de asta din rasputeri sa ii fac sa inteleaga ca nu mi s-a spalat creierul, nu ma obliga nimeni sa fac asta, dar eu cred ca este un lucru care trebuie facut.

In ultima zi, inainte de a pleca la Sibiu, cu tot cu bagaje, m-a sunat tatal meu, si m-a rugat sa aman pana se intoarce el in tara ( 2 saptamani ), mi-a spus ca nu au nimic impotriva botezului meu, doar ca vor sa inteleaga ce fac. M-am rugat si am zis ca voi face acest lucru, voi amana. Toti prietenii mei imi spuneau ca gresesc si ca ar trebui sa fac acest pas acum, insa timpul a aratat ca a fost mai bine asa.

Dupa discutia cu parintii mi-au pus cateva conditii, pe care daca le indeplineam, ei nu ar mai fi avut nimic impotriva sa ma botez:
1. sa nu mai merg la biserica timp de 3 luni
2. sa nu mai am nici un contact cu ei timp de 3 luni ( intre timp mi-am schimbat si locul de munca)
3. sa merg la un psiholog
4 sa merg la un preot

Am acceptat.

Am fost la un psiholog, am fost si am stat de vorba cu Parintele Mihail, staret la Manastirea Antim. Un om pentru care am numai respect, insa discutia noastra s-a poticnit intr-un punct foarte interesant. Eu discutam despre Biblie si ce inteleg eu de acolo, el imi tot vorbea despre Sfintii Parinti.
In tot acest timp, eu am continuat sa citesc din Biblie si sa ma rog.
Cand s-au terminat cele 3 luni, le-am spus parintilor ca eu vreau in continuare sa merg mai departe cu acest botez. Rezultatul a fost acelasi, daca faci asta pleci de acasa. Eu speram si eram sigur ca acum nu se vor mai opune.
Insa a trebuit sa iau decizia renuntarii, la tot, a doua oara. E foarte greu sa va explic durerea din sufletul meu.

In decembrie 2008, parintii mei au plecat din Bucuresti pentru o perioada mai lunga. Eu am facut botezul pe data de 7 decembrie si mi-am cautat o garsoniera. Am gasit una convenabila, in care trebuia sa ma mut pe 10 ianuarie 2009. Am petrecut sarbatorile cu ei, dupa care eu m-am intors in Bucuresti pe 4 ianuarie. Atunci mama mea m-a sunat, si mi-a spus ca ei nu doresc ca eu sa plec, dar trebuie sa renunt la mersul la biserica. A fost al treilea moment in care am fost la rascruce, dar am decis ca vreau sa imi traiesc viata cu Dumnezeu, sa Il cunosc si atunci nu ma pot lipsi de mersul la biserica. Si am decis ca voi merge in continuare. A doua zi, m-a sunat si mi-a spus ca ei sunt gata sa accepte si daca merg mai rar, adica o singura data pe saptamana la biserica. M-am rugat Domnului sa vad care este cea mai buna decizie, si am inteles ca pentru cresterea mea spirituala nu este bine sa fac asta ( merg martea la tineret, joia si duminica ) si i-am spus ca nu vreau sa renunt sau sa raresc mersul la biserica, dar fara sa imi dau seama, i-am spus ca renunt sa merg joia la biserica.

Stiu ca poate pare ciudat, dar nu poti intelege asta decat atunci cand experimentezi ce am povestit pe propria piele.

Dupa ce am inchis telefonul am realizat ca mi-am luat un angajament pe care nu vroiam totusi sa il tin. Dar ma legasem singur. M-am rugat lui Dumnezeu atunci, si i-am spus:" Doamne iti spun si eu ca slujitorul lui Elisei:"Cum vom face?". Eu am facut prostia, te rog sa o repari tu. Nu pot sa mai dau inapoi acum, pentru ca fac Numele Tau de ras, dar gaseste o solutie tu. Eu nu vad decat una, sa nu accepte si sa imi spuna sa plec. Asa ca eu asta Te rog, fa ca ei sa imi spuna sa plec de acasa". Peste 2 ore, m-a sunat mama si a inceput asa :"Nu avem nimic impotriva sa te duci la biserica de ori cate ori vrei tu......".

Si in acest moment ei sunt foarte suparati pe mine, insa eu ma rog ca Dumnezeu sa le schimbe inimile si sa le cerceteze, astfel incat si ei sa vina la El.