De meditat

Un articol care dupa parerea mea merita citit, dupa care sa stam si sa ne analizam trairea, viata, obiceiurile, apoi il citim din nou si incercam sa aplicam. Eu unul mi-am dat seama ca sunt vizat in anumite aspecte de ideile acestui articol si am de gand sa incerc sa corectez ce e gresit.

Luca 9:26 „Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri”. Ruşinea este o „boală” frecventă prin rândul tinerilor creştini. O „boală contagioasă” care din păcate tinde să se răspândească tot mai mult în biserici. Să-mi fie ruşine de El? Îmi pun şi eu această întrebare în inima mea... Şi îmi răspund tot cu o întrebare... Dar oare Lui de ce nu i-a fost ruşine de noi când a luat asupra Sa toate păcatele noastre? Şi Biblia îmi răspunde: Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. De ce nu s-a ruşinat El de mine? Pentru că m-a iubit cu adevărat... Slavă Lui!

Ne este ruşine să spunem în jurul nostru că suntem pocăiţi! De ce este atât de ruşinos acest cuvânt plin de semnificaţii? Ne ruşinăm de Creatorul nostru pentru că nu-L cunoaştem îndeajuns şi pentru că nu I-am predat toată inima. Spunem de pe vârful buzelor că Îl iubim atât de mult, dar la prima încercare Îl părăsim, Îi întoarcem spatele şi mergem la pas cu lumea pentru că ne este ruşine să-L recunoaştem în toate căile noastre. Sau ne este ruşine de El pentru că faptele noastre nu sunt demne de un copil al lui Dumnezeu? Iată ce spune Ezra 9:6  „Dumnezeule, sunt uluit, şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri”............

Restul aici