De multe ori am auzit expresia "frica de Dumnezeu". Tot timpul ma gandeam ca noua trebuie sa ne fie frica de Dumnezeu, El sta undeva sus cu un bici si ne pedepseste cand facem ceva care nu e asa cum vrea El. Sunt convins ca multi oameni cand aud aceasta sintagma exact la asta se gandesc, pentru ca am trecut si eu pe acolo.
Atunci cand am inceput sa citesc Biblia, m-am lovit de aceasta preconceptie. Mi se parea un non-sens. Intr-o parte spune "Dumnezeu este dragoste" in alta "teme-te de Dumnezeu". Cred ca aici e nevoie de o scurta clarificare.
In primul rand, ca si crestini, noi nu avem de ce sa ne temem de Dumnezeu. Daca El este Tatal nostru, atunci El ne iubeste. Insa El uraste pacatul. Putem spune ca Dumnezeu iubeste pacatosul dar uraste pacatul. Cum atunci sa ne temem de El?
Eu cred ca se refera mai mult la teama de a Il dezamagi pe Dumnezeu cu pacatul nostru. Multi dintre noi, poate au simtit aceasta frica de a dezamagi fata de parintii pamantesti. De cate ori nu v-a fost frica nu de pedeapsa, ci de privirea din ochii lor si ati fi preferat sa va pedepseasca decat sa suportati acea privire? Acesta este cazul si cu Dumnezeu. Copii adevarati nu vor sa isi dezamageasca Tatal si se tem de acest lucru, nu din cauza pedepsei ci din cauza iubirii.
Bineinteles ca Dumnezeu poate sa si pedepseasca si chiar o face, insa nu inainte de a oferi o multime de sanse de indreptare. In toata Biblia, nu imi aduc aminte sa fi gasit un exemplu in care Dumnezeu sa nu fi dat cel putin o sansa de pocainta, un avertisment, inainte de a interveni. Acest lucru este valabil chiar si in cazul celor care nu vroiau sa stie de Dumnezeu. Cel mai bun exemplu in acest sens, dupa parerea mea, il gasiti in cartea Iona. Dumnezeu il trimite pe acest om intr-o cetate care devenise pagana, pentru a ii indemna la pocainta si pentru a scapa de pedeapsa divina meritata. De ce? Pentru ca Dumnezeu ne iubeste pe toti.
Iona 4:11 Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!'
In cazul cetatii Ninive Dumnezeu s-a folosit de Iona ca ultim avertisment. Cine stie cate indemnuri de a se intoarce la Dumnezeu mai primisera ei? Oare tu stii cate indemnuri la pocainta din partea lui Dumnezeu ai primit?
Dumnezeu ii pedepseste si pe copii Sai, atunci cand e cazul. Dar intotdeauna pentru a Ii indruma pe calea corecta si nu pentru a Ii nimici. Asa cum face si un parinte cu copii sai.
Iov 5:17 Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
Apocalipsa 3:19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!
Iov 5:17 Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic. Iov 5:18 El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.
Dumnezeu vrea ca noi sa venim la El nu de frica pedepsei, pentru ca ar putea ne constranga foarte usor. Insa de cele mai multe ori o intoarcere la Dumnezeu, cauzata de frica de pedeapsa nu tine foarte mult. Asa s-a intamplat si in cazul cetatii Ninive, mai tarziu. Ei au uitat iarasi de Dumnezeu si au disparut de pe fata pamantului. El vrea ca noi sa ne intoarcem la El, din proprie initiativa, sa Il iubim asa cum ne-a iubit El si S-a jertfit pentru noi.
Ezechiel 18:23 Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?
Este viata ta pe fagasul corect? Il iubesti tu pe Domnul asa cum ar trebui? Cel mai bun sfat pe care ti-l pot da este sa te evaluezi in lumina Bibliei. Doar asa poti afla adevarul despre cum esti cu adevarat.
Domnul sa ne ajute pe toti sa facem asta!
Monday, 23 March 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
Cred ca este posibil in acelasi timp sa-l iubim pe Domnul dar si sa ne temem de El. Aceste doua atitudini nu se exclud reciproc, ci dimpotriva - sunt complementare. Este vorba despre un echilibru sanatos si necesar, pt ca D-zeu nu este doar un Tata iubitor, ci este si D-zeul de 3 ori sfant care nu poate vedea pacatul. Cand ne apropiem de El trebuie sa avem in vedere caracterul Sau in intregime (atat dragoste, cat si sfintenie care cere dreptate = pedepsirea pacatului). Un D-zeu sfant trebuie cu siguranta sa ne inspire teama. Asa cum ai zis si tu - teama de a nu pacatui.
ReplyDeleteBiblia sustine si incurajeaza o astfel de atitudine:
"Daca continuam sa pacatuim cu voia dupa ce am primit cunoasterea adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pt pacate, ci doar o asteptare infricosata a judecatii ... Este un lucru grozav sa cazi in mainile D-zeului celui viu." Evrei 10:26,31
"O mare frica a cuprins toata adunarea si pe toti cei care au auzit aceste lucruri" (e vorba de episodul cu Anania si Safira, care au mintit) Fapte 5:11
"Fiecare era plin de frica si prin apostoli se faceau multe semne si minuni" Fapte 2:43
"Deci, avand aceste promisiuni, preaiubitilor, sa ne curatim de orice intinare a trupului si a duhului, ducandu-ne sfintirea pana la capat in frica de D-zeu." 2 Cor. 7:1
De asemenea, in Proverbe apare de mai multe ori expresia "Frica de Domnul este inceputul intelepciunii".
Cred ca aceasta frica sfanta trebuie sa-i caracterizeze pe crestini. Faptul ca il numim pe D-zeu Tatal nostru nu inseamna ca ne tragem de sireturi cu El. Inseamna ca avem o si mai mare responsabilitate in fata oamenilor, tocmai pt ca il numim Tata pe D-zeul cel de 3 ori sfant pe care omul nu poate sa-L vada si sa traiasca. Totusi, noi prin Cristos avem acum acces liber la tronul Sau de har si de indurare (Evrei 4:16). Nu meritam asta, acesta este un dar pretios de la Domnul.
Trebuie sa ne fie teama sa nu-l dezonoram si intristam prin faptul ca adapostim pacatul in viata noastra. Aceasta teama este sanatoasa. Asta nu inseamna sa fim stapaniti de frica, ci inseamna un fel de prudenta spirituala. Eu cand merg cu masina nu sunt stapanita de frica. Totusi, sunt prudenta de teama de a nu face vreun accident, si de teama de a nu intra altii in mine. Prudenta este necesara tocmai pt a evita ceva neplacut. Tot asa si in viata spirituala: teama este necesara pt a evita ceea ce l-ar dezonora pe D-zeu, tocmai pt ca il iubim. Daca il iubim, trebuie sa ne temem sa nu-l dezonoram.
parerea mea este ca ar trebui sa-L iubim pe Dumnezeu,sa avem incredere in El si sa respectam spusele Lui ,in niciun caz sa ne fie frica de El
ReplyDeletePrin clasa a 4-a aveam un coleg de clasa care facea "carate". In fiecare pauza, intre ore, alegea cate o victima, o lua dupa gat si o strangea aducandu-i capul in dreptul soldului sau, strangand tare de nu mai aveai aer si il rugai sa iti dea drumul.Cu toate rugamintile noastre, el continua sa se delecteze strangandu-ne de gat. Intr-o zi m-a prins si pe mine(a nu stiu cata oara) si m-a strans de gat. Am ridicat cotul ca sa ma apar si l-am lovit intr-un loc foarte "sensibil". A cazut jos, a venit invatatoarea, doctorul si cautau sa inteleaga ce a patit. Nu mai putea vorbi de durere si frica, era rosu si plangea . Din ziua aceea a renuntat la modul sau de a-si chinui colegii. Daca harul nu iti este de ajuns , urmeaza parul. Teama de Dumnezeu nu e doar reverenta ci teama adevarata.Ca și copii, frica de pedeapsa părinților ne-a păzit, de unele acțiuni greșite! Același adevăr trebuie să fie valabil și în relația noastră cu Dumnezeu. Trebuie să ne temem de pedeapsa Lui, și de aceea trebuie să trăim în așa fel încât să-I fim plăcuți Lui Dumnezeu.
ReplyDeleteMulți au tendința de a reduce frica de Domnul pentru cei credincioși la “a-L respecta” pe Domnul. Desigur că respectul este inclus în conceptul fricii de Domnul, dar frica de Domnul e mai mult decât simplu respect! Frica de Domnul care este biblică, trebuie să includă înțelegerea faptului că Dumnezeu urăște păcatul, și neaparat trebuie să existe elementul fricii de judecata Lui Dumnezeu pentru păcat, chiar în viața celui credincios. În Evrei 12:5-11 citim despre felul cum Dumnezeu pedepsește, disciplinează pe cel credincios. Deși, pedeapsa este dată în dragoste (Evrei 12:6), este totuși un lucru de temut.
Dan