Dovezi circumstantiale in favoarea invierii

Ce este o dovada circumstantiala? Aceste dovezi se bazeaza pe date indirecte din care se pot trage concluzii logice. Efectul lor cumulat poate fi tot atat de puternic, si in unele cazuri chiar mai convingator, decat cel al relatarilor martorilor oculari.

Astazi as vrea sa scriu despre cinci dovezi circumstantiale majore care, in opinia mea, sustin veridicitatea invierii Domnului Isus si implicit tot ceea ce decurge din ea.

1. Ucenicii au murit pentru convingerile lor.

Cand Isus a fost rastignit, urmasii Lui au ramas descurajati si deprimati. Nu mai aveau siguranta ca Isus fusese trimis de Dumnezeu, deoarece ei credeau ca oricine este crucificat este blestemat de Dumnezeu. De asemenea, fusesera invatati ca Dumnezeu nu va ingadui ca Unsul Lui sa treaca prin moarte. Asa ca s-au risipit. Apoi, dupa o perioada scurta de timp ii vedem cum isi parasesc obligatiile, se aduna din nou si se dedica raspandirii unui mesaj cat se poate de specific - Isus este Mesia, Unsul lui Dumnezeu care a murit pe cruce, a revenit la viata si a fost vazut viu de catre ei.

Si erau dispusi sa-si petreaca tot restul vietii lor proclamand acest mesaj, fara vreo rasplata omeneasca. Nu ii astepta in nici un caz o vila pe tarmul Mediteranei. Dimpotriva, ii astepta o viata plina de greutati. Deseori le-a lipsit mancarea, au dormit sub cerul liber, au fost ridiculizati, batuti, intemnitati. Iar in final cei mai multi dintre ei au fost torturati si executati. Si toate acestea pentru ce? Pentru bune intentii? Nu, ci pentru ca erau convinsi ca dincolo de orice umbra de indoiala ca Il vazusera pe Isus Cristos inviat din morti.

Ceea ce nu poate fi explicat este felul cum micul grup de barbati a ajuns sa proclame aceasta convingere fara sa se fi intalnit cu Cristosul inviat. Nu exista o alta explicatie adecvata.

Insa puteti obiecta ca la fel de dispusi sa moara pentru convingerile lor au fost si musulmanii, si mormonii, si adeptii lui David Koresh ( davidienii ). Asta nu dovedeste decat ca erau fanatici, nu neaparat ca si credeau ceva care era si adevarat.

Totusi exista deosebiri. E posibil ca musulmanii sa fie dispusi sa moara pentru convingerea lor ca Allah i s-a relevat lui Mohammed, dar aceasta revelare nu s-a realizat in mod public, observabil. Asa ca s-ar fi putut insela in privinta ei. E posibil ca credinta lor in adevarul acestei revelatii sa fie sincera, dar nu pot sa stie sigur ca asa s-au petrecut lucrurile, fiindca nu au fost martori la evenimentul respectiv. Apostolii insa erau gata sa moara pentru ceva ce au vazut cu ochii lor si au atins cu mainile lor. Postura lor era unica: ei nu numai credeau in Isus inviat din morti, ci stiau acest lucru in mod cert. Si cand unsprezece oameni demni de incredere, care nu au nici un motiv ascuns si nu au nimic de castigat, dar multe de pierdut, spun intr-un glas ca au observat cu ochii lor un anumit lucru - asta e ceva mai greu de contestat prin tot felul de explicatii.

Oamenii sunt gata sa moara pentru convingerile lor religioase daca cred sincer ca ele sunt adevarate, dar nu vor muri pentru aceste convingeri daca stiu ca sunt false. Ucenicii afirmau ca L-au vazut, ca au vorbit cu El si au mancat cu El. Daca nu ar fi fost absolut siguri de acest lucru, nu s-ar fi lasat torturati pana la moarte pentru proclamarea realitatii invierii.

2. Convertirea scepticilor

Au existat sceptici inraiti care nu au crezut in Isus inainte de rastignirea Lui, care si-au schimbat radical pozitia si au imbratisat credinta crestina dupa moartea lui Isus. Nu exista un motiv plauzibil pentru aceasta cu exceptia aceluia ca L-au intalnit pe Cristos inviat.

Ma voi referi aici la Iacov, fratele lui Isus si la Saul din Tars, care va deveni apostolul Pavel.

Evangheliile ne spun ca membrii familiei lui Isus, inclusiv Iacov, erau stingheriti de ceea ce pretindea El a fi. Nu credeau in El si l-au infruntat. Insa mai tarziu, istoricul Josephus ne spune ca Iacov, fratele lui Isus, care era conducatorul bisericii din Ierusalim, a fost omorat cu pietre din pricina credintei in fratele sau. De ce s-a schimbat viata lui Iacov? Ne spune Pavel: i S-a aratat Isus inviat. Nu exista nici o alta explicatie. Aveti alta, plauzibila?

Saul, era fariseu, el ura orice submina traditiile poporului evreu. Pentru el, acest curent de opozitie numit crestinism reprezenta culmea lipsei de loialitate. De fapt, el isi varsa frustrarea executandu-i pe crestini ori de cate ori avea ocazia. Si deodata, nu numai ca slabeste persecutia, ci chiar se alatura acestei miscari. In Epistola catre Galateni, Pavel insusi ne spune ce l-a determinat sa faca o intoarcere de 180 grade si sa devina cel mai fervent sustinator al credintei crestine. El scrie cu mana lui ca L-a vazut pe Cristos inviat.

Aici nu avem de-a face cu o simpla modificare de viziune a lui Pavel. Toti apostolii au sustinut ca au vazut evenimente publice care le-au vazut si altii. Erau lucruri care s-au consumat in afara mintii lor, si care nu erau un produs al imaginatiei. Mai mult, cand Pavel a scris 2 Corinteni, el le-a amintit corintenilor ca facuse minuni in timpul vizitei sale anterioare. Ar fi fost o nebunie din partea lui sa faca aceasta afirmatie daca ei nu ar fi stiut ca nu facuse minuni.

3. Schimbari ale structurilor sociale fundamentale

Pe vremea lui Isus, evreii fusesera asupriti timp de sapte sute de ani de catre babilonieni, asirieni, persi iar acum de catre greci si romani. Multi evrei fusesera risipiti si traiau ca robi ai acestor popoare. Cu toate acestea, azi inca mai intalnim evrei, in schimb nu mai intalnim hetiti, fereziti, amoniti, asirieni, persi si alte popoare ce au trait in acea vreme. De ce? Pentru ca aceste popoare au fost ocupate de alte popoare, s-au casatorit intre ele si si-au pierdut identitatea nationala. De ce nu s-a intamplat acelasi lucru si in cazul evreilor? Pentru ca acele lucruri care ii faceau pe evrei sa fie evrei ( structurile sociale care le confereau identitate nationala) erau extrem de importante pentru ei. Ei au pastrat toate aceste traditii si structuri pentru ca stiau ca altfel isi vor pierde identitatea nationala si pentru ca ei credeau ca le-au fost incredintate de Dumnezeu.

Acum, din clasele de jos se ridica un rabin pe nume Isus. Acesta da invataturi timp de trei ani, strange langa El un grup de adepti din clasele de jos si de mijloc, intra in conflict cu autoritatile si ajunge sa fie rastignit, alaturi de alti 30.000 de evrei care au fost rastigniti in acea perioada. Dar la cinci saptamani dupa rastignirea Lui, peste 10.000 de evrei Il urmeaza si sustin ca este initiatorul unei noi religii. Si inca ceva: sunt dispusi sa renunte sau sa modifice toate acele institutii sociale despre care fusesera invatati inca din copilarie ca sunt extrem de importante atat din punct de vedere sociologic, cat si teologic. Se petrecea ceva foarte important !!!

Ei aduceau jertfe la anual pentru iertarea pacatelor ( ritual initiat de Avraam ), dar deodata dupa moartea tamplarului din Nazaret au renuntat. Evreii acordau o mare importanta supunerii Legii lui Moise, insa la scurta vreme dupa moartea lui Isus, evreii au pus mai mult accent ca mantuirea nu sta numai in implinirea Legii lui Moise. Practic toata viata lor s-a schimbat radical intr-un interval foarte scurt de timp.

Cum putem explica faptul ca intr-o perioada scurta de timp nu numai un iudeu, ci o intreaga comunitate de cel putin 10.000 mii de iudei au fost gata sa renunte la practicile fundamentale pe care se sprijinisera din punct de vedere sociologic si teologic timp de atatea secole? Sa nu uitam ca acei oameni pretuiau mai mult ca orice traditia.

Aceste schimbari in structurile sociale iudaice nu au fost niste simple ajustari minore operate cu usurinta, erau absolut monumentale. Nu erau nici mai mult, nici mai putin decat un adevarat cutremur social. Si cutremurele nu se produc fara o cauza.

4. Cina Domnului si Botezul

Sa studiem Cina Domnului. Este ciudat ca acesti primi adepti ai lui Isus nu se adunau pentru a-I celebra invataturile sau cat de minunat a fost. Se adunau regulat si organizau mese festive dintr-un singur motiv: sa comemoreze executia publica, groteasca si umilitoare a lui Isus. Este ca si cum astazi, un grup de admiratori ai lui John F Kennedy s-ar aduna sa celebreze faptul ca a fost ucis. Cum putem explica acest fapt? Eu cred ca si-au dat seama ca omorarea lui Isus era un pas spre o biruinta cu mult mai mare. Uciderea Lui nu era ultimul cuvant- ultimul cuvant era faptul ca a invins moartea pentru noi toti prin invierea Lui. Au sarbatorit executia Lui pentru ca erau convinsi ca L-au vazut viu dupa ce a iesit din mormant.

Biserica primara a adoptat o forma de botez ce isi avea originile in educatia lor iudaica, numita botezul prozelitilor. Cand cineva dintre Neamuri dorea sa primeasca Legea lui Moise, iudeii il botezau in autoritatea lui Dumnezeului lui Israel. Dar in Noul Testament, oamenii erau botezati in numele lui Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant - ceea ce inseamna ca L-am ridicat pe Isus la statutul deplin de Dumnezeu. Nu numai atat, dar botezul era si el o celebrare a mortii lui Isus, la fel ca si Cina. Prin cufundarea sub apa se evoca moartea Lui, iar prin ridicarea din apa se evoca faptul ca El a inviat la o viata noua.

5. Aparitia Bisericii

Sa ne gandim la inceputurile Bisericii crestine. Este absolut sigur ca a luat fiinta imediat dupa moartea lui Isus si s-a raspandit atat de repede, incat dupa aproximativ douazeci de ani a ajuns pana la palatul lui Cezar din Roma. Mai mult decat atat, aceasta miscare a triumfat asupra catorva ideologii rivale si in cele din urma a coplesit intreg Imperiul Roman. Acum, daca ati fi martian si ati privi inspre secolul I, care credeti ca ar avea sanse mai mari de supravietuire: crestinismul sau Imperiul Roman? Probabil ca nu ati paria pe un grup de amarati al caror mesaj central era ca un tamplar crucificat dintr-un satuc obscur a triumfat asupra mormantului. Si cu toate acestea, miscarea a avut un asemenea succes incat azi ne numim copii Petru si Pavel, iar cainii Cezar si Nero.

Haideti sa recapitulam dovezile circumstantiale: disponibilitatea ucenicilor de a muri pentru ceea ce experimentasera; vietile transformate ale unor sceptici ca Iacov si Pavel; schimbarile radicale in structuri sociale pretuite secole intregi de evrei; aparitia brusca a Cinei Domnului si a botezului; nasterea si cresterea uimitoare Bisericii.

Daca cineva vrea sa cantareasca aceste dovezi circumstantiale si sa dea verdictul Isus nu a inviat din morti, trebuie sa vina cu o explicatie plauzibila pentru toate aceste cinci fapte. Fara indoiala, ele sunt adevarate, intrebarea este cum pot fi ele explicate. Iar eu nu am auzit nici o explicatie mai buna ca invierea.

Ar mai fi o categorie de dovezi despre care nu am discutat. E vorba despre intalnirea continua cu Cristosul inviat ce are loc in lumea intreaga, in orice cultura, in vietile unor oameni din diferite medii sociale si cu diferite personalitati - oameni cu educatie inalta si mai putin inalta, bogati si saraci, oameni rationali si emotionali, barbati si femei. Cu totii vor marturisi ca Isus Cristos, mai presus de orice alt lucru din viata lor, i-a schimbat.

Daca dovezile arata realmente spre invierea lui Isus, ele cer un test al experientei. Testul experientei este urmatorul: "El este viu si pot sa-mi dau seama de acest lucru raportandu-ma la El." Daca ati face parte dintr-un juriu si ati audia dovezi suficiente pentru a va convinge de vinovatia cuiva, nu ar avea sens sa va opriti inainte de a face ultimul pas, acela de a-l condamna. Iar daca oamenii accepta dovezile in favoarea invierii lui Isus, urmatorul pas rational si logic ar fi sa intram in domeniul experientei. Dovezile reclama imperios testul experientei!

*selectie din "Pledoarie pentru Cristos" de Lee Strobel*