Eu binecuvintez pe Domnul, care mă sfătuiește, căci pînă și noaptea îmi dă îndemnuri inima.
Psalmi 16:7
Sunday, 30 September 2012
Saturday, 29 September 2012
Versetul.zilei
El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd țti-ai pus inima ca să întelegi, și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum.
Daniel 10:12
Daniel 10:12
Friday, 28 September 2012
Versetul zilei
Ferice de omul, care își pune încrederea în Domnul,
și care nu se îndreaptă spre cei trufași și mincinoși.
Psalmi 40:4
și care nu se îndreaptă spre cei trufași și mincinoși.
Psalmi 40:4
Thursday, 27 September 2012
Versetul zilei
Cine este întelept, să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput, să le înteleagă! Căci căile Domnului sînt drepte; și cei drepti umblă pe ele, dar cei răzvrătiti cad pe ele.
Osea 14:9
Osea 14:9
Wednesday, 26 September 2012
Versetul zilei
Ati văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi.
Iosua 23:3
Iosua 23:3
Tuesday, 25 September 2012
Versetul zilei
Aduceti-vă aminte totdeauna de legămîntul Său;
de făgăduintele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni
1 Cronici 16:15
de făgăduintele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni
1 Cronici 16:15
Monday, 24 September 2012
Rugaciune saptamana 24 Sept - 01 Octombrie
In saptamana care urmeaza va propun sa meditam si sa ne rugam pentru smerenie. Ce este smerenia? Are multe definitii, insa eu cred ca smerenia poate fi descrisa si ca fiind lipsa fenomenului de auto-indreptatire, de comparare cu altii mai slabi si multumire de sine. Smerenia presupune intelegerea faptului ca suntem mici, slabi si pacatosi, in comparatie cu standardele dorite de Domnul. In pilda Domnului Isus, vamesul era cel smerit, cel sincer, iar fariseul cel trufas. Nu putem face troc cu Dumnezeu, respectarea legii nu mantuieste, nu putem rascumpara faptele rele cu cele bune. Numai pocainta reala, dragostea si mila conteaza la finalul zilei.
Versetul zilei
Fiti împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înșelîndu-vă singuri.
Iacov 1:22
Iacov 1:22
Sunday, 23 September 2012
Versetul zilei
Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?
Ezechiel 18:23
Ezechiel 18:23
Saturday, 22 September 2012
Versetul zilei
Recunoaște dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui
Deuteronomul 8:5
Deuteronomul 8:5
Friday, 21 September 2012
Versetul zilei
Prin credintă și Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioșia Celui ce-i făgăduise
Evrei 11:11
Evrei 11:11
Thursday, 20 September 2012
Versetul zilei
și a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pămînt: Tu țtii legămîntul și îndurarea fată de robii Tăi, cari umblă înaintea Ta din toată inima lor.
1 Imparati 8:23
1 Imparati 8:23
Wednesday, 19 September 2012
Versetul zilei
Căci El nici nu disprețuiește, nici nu urăște necazurile celui nenorocit, și nu-Și ascunde Fața de el, ci îl ascultă cînd strigă către El.
Psalmi 22:24
Psalmi 22:24
Tuesday, 18 September 2012
Versetul zilei
Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia, pe cari-i iubesc. Fii plin de rîvnă dar, și pocăiește-te.
Apocalipsa 3:19
Apocalipsa 3:19
Monday, 17 September 2012
Rugaciune saptamana 17-24 Septembrie
In saptamana care urmeaza.va propun sa ne rugam pentru fratii aflati la imchisoare in Imdonezia, pentru crima de a distribui Biblii. Haideti sa ne rugam pentru scaparea lor. Domnul sa ii intareasca.
Versetul zilei
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămînem tari în mărturisirea noastră
Evrei 4:14
Evrei 4:14
Sunday, 16 September 2012
Versetul zilei
Temeți-vă numai de Domnul, și slujiți-I cu credincioșie din toată inima voastră; căci vedeți ce putere desfășură El printre voi.
1 Samuel 12:24
1 Samuel 12:24
Saturday, 15 September 2012
Versetul zilei
Oamenii dedați la rău nu înțeleg ce este drept,
dar ceice caută pe Domnul înțeleg totul.
Proverbe 28:5
dar ceice caută pe Domnul înțeleg totul.
Proverbe 28:5
Friday, 14 September 2012
Versetul zilei
Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; și pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osîndi. Aceasta este moștenirea robilor Domnului, așa este mîntuirea care le vine dela Mine, zice Domnul.
Isaia 54:17
Isaia 54:17
Thursday, 13 September 2012
Versetul zilei
Fugi de poftele tinereții, și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr'o inimă curată.
2 Timotei 2:22
2 Timotei 2:22
Wednesday, 12 September 2012
Versetul zilei
Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit, și nu i-ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu milostiv și îndurător.
Neemia 9:31
Neemia 9:31
Tuesday, 11 September 2012
Versetul zilei
Păziți-vă de prooroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt niște lupi răpitori.
Matei 7:15
Matei 7:15
Monday, 10 September 2012
Rugaciune saptamana 10 - 17 Septembrie
In saptmana care urmeaza va propun sa ne reamintim de fratii nostri, din diverse colturi ale lumii, care sunt persecutati pentru credinta lor. Sa ne aducem aminte de cei din Africa, de cei ce traiesc in state musulmane si traiesc sub o amenintare constanta.
Versetul zilei
Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s'a lepădat de credință, și este mai rău decît un necredincios.
1 Timotei 5:8
1 Timotei 5:8
Sunday, 9 September 2012
Versetul zilei
Moise a zis: „Predați-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului și fratelui vostru, pentruca binecuvîntarea Lui să vină astăzi peste voi!"
Exodul 32:29
Exodul 32:29
Saturday, 8 September 2012
Versetul zilei
Isus a luat cuvîntul și le-a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință de doftor, ci cei bolnavi. N'am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți ci pe cei păcătoși."
Luca 5:31-32
Luca 5:31-32
Friday, 7 September 2012
Versetul zilei
Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul; Eu v'am pus de o parte dintre popoare, ca să fiți ai Mei.
Leviticul 20:26
Leviticul 20:26
Thursday, 6 September 2012
Versetul zilei
Căci, cînd eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce."
2 Tesaloniceni 3:10
2 Tesaloniceni 3:10
Wednesday, 5 September 2012
Versetul zilei
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v'o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.
Ioan 14:27
Ioan 14:27
Tuesday, 4 September 2012
Versetul zilei
Din toate vorbele bune pe cari le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna n'a rămas neîmplinită: toate s'au împlinit.
Iosua 21:45
Iosua 21:45
Monday, 3 September 2012
Rugaciune saptamana 03-10 Septembrie
In saptamana care urmeaza va propun sa venim in fata Domnului cu o rugaciune de multumire. Haideti sa ne gandim la tot binele pe care Domnul ni l-a facut si sa ii multumim. Si sa incercam sa facem asta in fiecare zi a existentei noastre pe acest pamant.
Versetul zilei
Cine iubește certarea, iubește știința;
dar cine urăște mustrarea, este prost.
Proverbe 12:1
dar cine urăște mustrarea, este prost.
Proverbe 12:1
Sunday, 2 September 2012
Versetul zilei
A șters zapisul cu poruncile Lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit, pironindu-L pe cruce.
Coloseni 2:14
Coloseni 2:14
Saturday, 1 September 2012
Versetul zilei
Căci cei tăiați împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, și cari nu ne punem încrederea în lucrurile pămîntești.
Filipeni 3:3
Filipeni 3:3
Subscribe to:
Posts (Atom)