Showing posts with label predica. Show all posts
Showing posts with label predica. Show all posts
Tuesday, 26 June 2012
Monday, 4 July 2011
Convorbire cu un Rege - partea a III a
Prima parte aici.
Partea a doua aici.
" M. [...] Citeste randurile astea.
M.C. Parinte ceresc, care ai facut oamenii dupa asemanarea Ta, care-i iubesti pe toti, nu ingadui ca familia noastra sa se desprinda de Tine, faurind bariere de rasa sau culoare.
Precum Fiul Tau, Mantuitorul nostru, s-a nascut dintr-o femeie evreica, s-a bucurat de credinta unei femei siriene si a unui soldat roman, i-a primit bine pe grecii care L-au cautat si a lasat sa poarte crucea un african, asa invata-ne si pe noi sa-i primim la fel pe toti, de toate rasele, ca pe mostenitorii Imparatiei lui Isus Chrisos, Domnul nostru".
E o rugaciune. A cui?
M. Nu stiu. Am gasit-o scrisa pe o foaie de hartie. Cine o transcrisese uitase sa noteze si numele autorului ei. E o rugaciune? Poate, desi rugaciunile sunt mult mai cuprinzatoare. Aceasta se refera doar la un singur lucru, la semnul egal pe care Dumnezeu l-a pus intre oameni. Felul cum este gandita o face pretioasa si, cel putin pentru mine, ma emotioneaza ori de cate ori o redescopar.
M.C. Credeti ca natura omului este perfectibila?
M. Fara indoiala. Ceea ce suntem e darul dat de Dumnezeu noua. Ceea ce devenim este darul nostru catre Dumnezeu. Este unul din acele ganduri atat de simple si adevarate, incat omul pare sa se fi nascut cu ele.
[...]
M. Un om credincios este prin forta lucrurilor un element de stabilitate in viata sociala a unei tari. Munca pentru el nu este o vorba goala sau numai o cale de a-si castiga paine. Un om credincios munceste ca pentru Dumnezeu - si va munci bine, pentru ca pe el il trimite la munca nu numai gandul datoriei, ci si un optimism care nu se dobandeste decat prin credinta. Oamenii credinciosi, indiferent de confesiunea careia i-a apartinut, au avut mult de suferit in acesti ani - si ortodocsii , si unitii, si luteranii, si cultele protestante au dat martiri care acum ar trebui cinstiti pentru jertfa lor. In vremuri de prigoana, au de suferit cei care cred mai puternic; chiar daca tac, oficialitatile ii urasc in mod instinctiv. Ei sunt liberi. Stapanul lor e nevazut. Pe cel de pe pamant, om ca si el, nu-l recunosc decat, cel mult, pentru a-i da partea cezarului, adica foarte putin. Libertatea tuturor cultelor trebuie sa fie nu numai prevazute, ci si asigurata de lege.
Regina era putin nedumerita de multimea confesiunilor. "Care este cea adevarata?" intreba ea mereu. Bunicul i-a raspuns: "Suntem cu totii pe mai multe vapoare. Am pornit toti spre acelasi scop. Unii sunt mai aproape, altii sunt mai departe de mal. Important este sa nu iti pierzi credinta. Cine isi pierde credinta, chiar daca se afla pe vapor, e ca si cand si-ar pierde busola. Se rataceste."
Ori de cate ori vorbesc despre necesitatea credintei, imi aduc aminte de vorbele lui William Penn: "Daca nu te lasi condus de Dumnezeu, esti sortit sa fii condus de catre tirani."
Ma gandesc uneori ca, dupa primul razboi mondial, mai mult decat oricand pana atunci, dovezile de credinta ale europenilor incepusera sa scada si ca asa a fost posibil ascensiunea unor dictatori ca Mussolini sau Hitler. Dupa cel de al doilea razboi, inmultirea dictatorilor a aratat ca necredinta s-a raspandit ca o molima si ca de aceea oamenii au fost lasati in intuneric, pe mana unor tirani. Un credincios nu se teme, si acolo unde nu este teama, nu este nici tiranie. "
Partea a doua aici.
" M. [...] Citeste randurile astea.
M.C. Parinte ceresc, care ai facut oamenii dupa asemanarea Ta, care-i iubesti pe toti, nu ingadui ca familia noastra sa se desprinda de Tine, faurind bariere de rasa sau culoare.
Precum Fiul Tau, Mantuitorul nostru, s-a nascut dintr-o femeie evreica, s-a bucurat de credinta unei femei siriene si a unui soldat roman, i-a primit bine pe grecii care L-au cautat si a lasat sa poarte crucea un african, asa invata-ne si pe noi sa-i primim la fel pe toti, de toate rasele, ca pe mostenitorii Imparatiei lui Isus Chrisos, Domnul nostru".
E o rugaciune. A cui?
M. Nu stiu. Am gasit-o scrisa pe o foaie de hartie. Cine o transcrisese uitase sa noteze si numele autorului ei. E o rugaciune? Poate, desi rugaciunile sunt mult mai cuprinzatoare. Aceasta se refera doar la un singur lucru, la semnul egal pe care Dumnezeu l-a pus intre oameni. Felul cum este gandita o face pretioasa si, cel putin pentru mine, ma emotioneaza ori de cate ori o redescopar.
M.C. Credeti ca natura omului este perfectibila?
M. Fara indoiala. Ceea ce suntem e darul dat de Dumnezeu noua. Ceea ce devenim este darul nostru catre Dumnezeu. Este unul din acele ganduri atat de simple si adevarate, incat omul pare sa se fi nascut cu ele.
[...]
M. Un om credincios este prin forta lucrurilor un element de stabilitate in viata sociala a unei tari. Munca pentru el nu este o vorba goala sau numai o cale de a-si castiga paine. Un om credincios munceste ca pentru Dumnezeu - si va munci bine, pentru ca pe el il trimite la munca nu numai gandul datoriei, ci si un optimism care nu se dobandeste decat prin credinta. Oamenii credinciosi, indiferent de confesiunea careia i-a apartinut, au avut mult de suferit in acesti ani - si ortodocsii , si unitii, si luteranii, si cultele protestante au dat martiri care acum ar trebui cinstiti pentru jertfa lor. In vremuri de prigoana, au de suferit cei care cred mai puternic; chiar daca tac, oficialitatile ii urasc in mod instinctiv. Ei sunt liberi. Stapanul lor e nevazut. Pe cel de pe pamant, om ca si el, nu-l recunosc decat, cel mult, pentru a-i da partea cezarului, adica foarte putin. Libertatea tuturor cultelor trebuie sa fie nu numai prevazute, ci si asigurata de lege.
Regina era putin nedumerita de multimea confesiunilor. "Care este cea adevarata?" intreba ea mereu. Bunicul i-a raspuns: "Suntem cu totii pe mai multe vapoare. Am pornit toti spre acelasi scop. Unii sunt mai aproape, altii sunt mai departe de mal. Important este sa nu iti pierzi credinta. Cine isi pierde credinta, chiar daca se afla pe vapor, e ca si cand si-ar pierde busola. Se rataceste."
Ori de cate ori vorbesc despre necesitatea credintei, imi aduc aminte de vorbele lui William Penn: "Daca nu te lasi condus de Dumnezeu, esti sortit sa fii condus de catre tirani."
Ma gandesc uneori ca, dupa primul razboi mondial, mai mult decat oricand pana atunci, dovezile de credinta ale europenilor incepusera sa scada si ca asa a fost posibil ascensiunea unor dictatori ca Mussolini sau Hitler. Dupa cel de al doilea razboi, inmultirea dictatorilor a aratat ca necredinta s-a raspandit ca o molima si ca de aceea oamenii au fost lasati in intuneric, pe mana unor tirani. Un credincios nu se teme, si acolo unde nu este teama, nu este nici tiranie. "
Friday, 1 July 2011
Convorbire cu un Rege - partea a II a
Prima parte aici.
"M.C. Ce intelegeti prin reculegere?
M. Reculegerea nu e totuna cu rugaciunea. Oamenii sunt inclinati mai mult sa se roage, sa ceara. E bine si asa. Dar e ca o convorbire telefonica in care spui o gramada de lucruri, si spui, si nu mai termini, si nu-l lasi si pe celalalt, de la capatul firului, sa spuna si el ce are de spus.
Reculegerea e tacere si ascultare.
Cand te reculegi, il lasi pe Dumnezeu sa-ti vorbeasca.
La inceput vin ganduri nesemnificative, poate si triviale, nimicuri. Trebuie sa ai rabdare cu toate acestea, care dovedesc cat de framantat e cugetul omului, sa se departeze de tine. E nevoie de liniste - si cand se face liniste inauntru, vin si gandurile de la Dumnezeu, raspunsurile. Ce ceri tu lui Dumnezeu e una. Ce iti da El poate sa fie cu totul altceva.
M.C. Cum vedeti Biserica romaneasca?
M. O vad ocupandu-se mai insistent de interesele morale si spirituale ale individului, si libera de probleme politice. N-o vad sprijinind o grupare politica in dauna alteia. In general, o vad apropiindu-se mai mult de imparatia lui Dumnezeu. Christos a spus: " Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati". Preocuparea principala a Bisericii este sa cheme la ea pe toti cei truditi si impovarati, Si acestia sunt foarte multi. Oamenii au nevoie de hrana spirituala. Ani de zile le-a lipsit. Acum golul pe care-l simt unii in viata lor nu poate, nu trebuie sa fie umplut cu orice.
M.C. Ati atins o problema interesanta. Ati situat individul in centrul atentie de care trebuie sa dea dovada Biserica. De ce individul?
M. Noi gresim mult cand in chestiuni de viata spirituala avem in vedere probleme cu caracter general. Pilda pastorului care a lasat turma pentru scoaterea din necaz a unei singure oi se refera poate si la aceasta obligatie a omului de a se ocupa de ceea ce sta in puterea lui. Poti sa faci binele in mic; binele general cred ca este preocuparea lui Dumnezeu. El a iubit lumea, de aceea s-a intrupat si a suferit moartea prin Fiul Sau. Noua nu ni se cere sa iubim lumea, ci numai aproapele - si daca ni se porunceste asa, si daca in implinirea acestei porunci sta implinirea intregii legi, inseamna ca ni se cere foarte mult. Cateodata ma gandesc ca e mai usor sa iubesti umanitatea, decat un singur om.
M.C. Un cuvant despre dreptate....
M. Da, dreptatea... Multi spun "Eu am dreptate". Intr-un fel, fiecare are dreptate. Dar chestiunea nu este cine are dreptate - ci unde este dreptatea. Dreptatea este totuna cu adevarul. Noi stim unde este adevarul, dar parca ne vine peste mana sa credem ca este atat de aproape si atat de usor de dobandit. Noi il cautam de cele mai multe ori departe, in locuri inaccesibile. Cand Pilat l-a intrebat pe Christos: "Ce este adevarul?" - Christos a tacut. Ar fi trebuit sa intrebe: "Unde, in cine este adevarul?" Celor apropiati lui, Christos le-a spus: "Eu sunt calea, adevarul si viata". Celor apropiati, adica ucenicilor. In fata lui Pilat a tacut. Degeaba i-ar fi destainuit si lui unde, in cine se afla adevarul. Omul astepta raspuns la o alta intrebare.
[...]
M. Nicidecum. Sunt insa suferinte absurde. Acestea sunt foarte greu de suportat. N-au un inteles, par sa vina de dincolo de orice necesitate. Cand o suferinta isi gaseste rostul, ea incepe sa-ti vorbeasca in felul unui educator.
Cel mai bun educator se foloseste de exemple concrete. De aceea imi spun: Cuvantul lui Dumnezeu trebuie trait - si mai putin vorbit si disputat. La templu, Christos a luat biciul. In loc sa tina o predica, a lovit. Orice predica ar fi fost inutila. Poate ca era mai important sa fie curatata casa Domnului de negutatori, nu sa inteleaga negutatorii de ce nu e bine sa-si faca in pridvorul templului negustoria. Gestul lui Christos a fost mai presus de orice teorie. Exista si aceasta necesitate, cateodata - necesitatea actiunii directe, neintarziate si fara multe cuvinte. Daca stam sa ne gandim bine, Christos a faptuit mai mult decat a vorbit. Fara iubire nu poti sa iei insa biciul. Nu ura l-a facut pe Christos sa intre in templu, ci mania.
M.C. Va ascult...
M. Intr-o zi, la Londra, la o intalnire cu niste japonezi, un englez a tinut o conferinta. Printre altele, a inceput sa povesteasca prin ce a trecut ca prizonier de razboi, cum a fost maltratat si schingiuit de militarii japonezi. Japonezii care erau in sala se uitau unii la altii, parca vroiau sa intre in pamant de rusine. Nici noua, celor de fata, nu prea ne era usor sa participam la asemenea scena. Cand deodata, englezul a spus japonezilor, niste oameni tineri, care in timpul razboiului mi se pare ca nici nu erau nascuti: "Cer iertare acum, fata de voi toti, pentru ura pe care v-am purtat-o." El ne spunea astfel ca rau cu adevarat este sentimentul urii. Ea i-ar fi putut nimici, din interior, sufletul; schingiuitorii lui ii atinsesera numai trupul. M-am gandit mult la aceasta intamplare.
M.C. Ce carte pretuiti mai presus de oricare?
M. Biblia, fara doar si poate.
M.C. Ce alta carte a contribuit la desteptarea spirituala a Majestatii Voastre?
M. Nici o alta carte. Convorbirile cu mama au insemnat pentru mine mai mult decat multe carti de teologie.
Mama a fost un adevarat stalp in viata mea. Ea a fost puternica prin rugaciune. Rugaciunea este fapta noastra cea mai necesara raportului cu Dumnezeu. Si pentru ca a venit vorba de fapta: am observat ca oamenii se leaga mai mult de ceea ce spui decat de ceea faci. E grav ca, uneori, ei si cred in vorbele pe care le aud. Sa nu ne inchipuim ca un laudaros, de exemplu, nu e crezut pe cuvant. De multe ori oamenilor le e mai usor sa-l creada, decat sa verifice daca vorbele lui despre el insusi sunt adevarate. "
"M.C. Ce intelegeti prin reculegere?
M. Reculegerea nu e totuna cu rugaciunea. Oamenii sunt inclinati mai mult sa se roage, sa ceara. E bine si asa. Dar e ca o convorbire telefonica in care spui o gramada de lucruri, si spui, si nu mai termini, si nu-l lasi si pe celalalt, de la capatul firului, sa spuna si el ce are de spus.
Reculegerea e tacere si ascultare.
Cand te reculegi, il lasi pe Dumnezeu sa-ti vorbeasca.
La inceput vin ganduri nesemnificative, poate si triviale, nimicuri. Trebuie sa ai rabdare cu toate acestea, care dovedesc cat de framantat e cugetul omului, sa se departeze de tine. E nevoie de liniste - si cand se face liniste inauntru, vin si gandurile de la Dumnezeu, raspunsurile. Ce ceri tu lui Dumnezeu e una. Ce iti da El poate sa fie cu totul altceva.
M.C. Cum vedeti Biserica romaneasca?
M. O vad ocupandu-se mai insistent de interesele morale si spirituale ale individului, si libera de probleme politice. N-o vad sprijinind o grupare politica in dauna alteia. In general, o vad apropiindu-se mai mult de imparatia lui Dumnezeu. Christos a spus: " Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati". Preocuparea principala a Bisericii este sa cheme la ea pe toti cei truditi si impovarati, Si acestia sunt foarte multi. Oamenii au nevoie de hrana spirituala. Ani de zile le-a lipsit. Acum golul pe care-l simt unii in viata lor nu poate, nu trebuie sa fie umplut cu orice.
M.C. Ati atins o problema interesanta. Ati situat individul in centrul atentie de care trebuie sa dea dovada Biserica. De ce individul?
M. Noi gresim mult cand in chestiuni de viata spirituala avem in vedere probleme cu caracter general. Pilda pastorului care a lasat turma pentru scoaterea din necaz a unei singure oi se refera poate si la aceasta obligatie a omului de a se ocupa de ceea ce sta in puterea lui. Poti sa faci binele in mic; binele general cred ca este preocuparea lui Dumnezeu. El a iubit lumea, de aceea s-a intrupat si a suferit moartea prin Fiul Sau. Noua nu ni se cere sa iubim lumea, ci numai aproapele - si daca ni se porunceste asa, si daca in implinirea acestei porunci sta implinirea intregii legi, inseamna ca ni se cere foarte mult. Cateodata ma gandesc ca e mai usor sa iubesti umanitatea, decat un singur om.
M.C. Un cuvant despre dreptate....
M. Da, dreptatea... Multi spun "Eu am dreptate". Intr-un fel, fiecare are dreptate. Dar chestiunea nu este cine are dreptate - ci unde este dreptatea. Dreptatea este totuna cu adevarul. Noi stim unde este adevarul, dar parca ne vine peste mana sa credem ca este atat de aproape si atat de usor de dobandit. Noi il cautam de cele mai multe ori departe, in locuri inaccesibile. Cand Pilat l-a intrebat pe Christos: "Ce este adevarul?" - Christos a tacut. Ar fi trebuit sa intrebe: "Unde, in cine este adevarul?" Celor apropiati lui, Christos le-a spus: "Eu sunt calea, adevarul si viata". Celor apropiati, adica ucenicilor. In fata lui Pilat a tacut. Degeaba i-ar fi destainuit si lui unde, in cine se afla adevarul. Omul astepta raspuns la o alta intrebare.
[...]
M. Nicidecum. Sunt insa suferinte absurde. Acestea sunt foarte greu de suportat. N-au un inteles, par sa vina de dincolo de orice necesitate. Cand o suferinta isi gaseste rostul, ea incepe sa-ti vorbeasca in felul unui educator.
Cel mai bun educator se foloseste de exemple concrete. De aceea imi spun: Cuvantul lui Dumnezeu trebuie trait - si mai putin vorbit si disputat. La templu, Christos a luat biciul. In loc sa tina o predica, a lovit. Orice predica ar fi fost inutila. Poate ca era mai important sa fie curatata casa Domnului de negutatori, nu sa inteleaga negutatorii de ce nu e bine sa-si faca in pridvorul templului negustoria. Gestul lui Christos a fost mai presus de orice teorie. Exista si aceasta necesitate, cateodata - necesitatea actiunii directe, neintarziate si fara multe cuvinte. Daca stam sa ne gandim bine, Christos a faptuit mai mult decat a vorbit. Fara iubire nu poti sa iei insa biciul. Nu ura l-a facut pe Christos sa intre in templu, ci mania.
M.C. Va ascult...
M. Intr-o zi, la Londra, la o intalnire cu niste japonezi, un englez a tinut o conferinta. Printre altele, a inceput sa povesteasca prin ce a trecut ca prizonier de razboi, cum a fost maltratat si schingiuit de militarii japonezi. Japonezii care erau in sala se uitau unii la altii, parca vroiau sa intre in pamant de rusine. Nici noua, celor de fata, nu prea ne era usor sa participam la asemenea scena. Cand deodata, englezul a spus japonezilor, niste oameni tineri, care in timpul razboiului mi se pare ca nici nu erau nascuti: "Cer iertare acum, fata de voi toti, pentru ura pe care v-am purtat-o." El ne spunea astfel ca rau cu adevarat este sentimentul urii. Ea i-ar fi putut nimici, din interior, sufletul; schingiuitorii lui ii atinsesera numai trupul. M-am gandit mult la aceasta intamplare.
M.C. Ce carte pretuiti mai presus de oricare?
M. Biblia, fara doar si poate.
M.C. Ce alta carte a contribuit la desteptarea spirituala a Majestatii Voastre?
M. Nici o alta carte. Convorbirile cu mama au insemnat pentru mine mai mult decat multe carti de teologie.
Mama a fost un adevarat stalp in viata mea. Ea a fost puternica prin rugaciune. Rugaciunea este fapta noastra cea mai necesara raportului cu Dumnezeu. Si pentru ca a venit vorba de fapta: am observat ca oamenii se leaga mai mult de ceea ce spui decat de ceea faci. E grav ca, uneori, ei si cred in vorbele pe care le aud. Sa nu ne inchipuim ca un laudaros, de exemplu, nu e crezut pe cuvant. De multe ori oamenilor le e mai usor sa-l creada, decat sa verifice daca vorbele lui despre el insusi sunt adevarate. "
Thursday, 30 June 2011
Convorbire cu un Rege - partea I
Mi-a picat in mana, recent, cartea "Convorbiri cu Mihai I al Romaniei", scrisa de Mircea Ciobanu, din care as vrea sa va impartasesc cateva ganduri. Practic un dialog intre autor si Regele Mihai, m-a impresionat modul in care acesta din urma vede relatia cu Dumnezeu. Este una din cele mai bune predici pe care le-am citit si vine de la un om care nu este slujitor intr-o biserica. Asta ne arata cat de mult conteaza cautarea individuala si cat de important este sa citesti. Textul este destul de lung, asa ca l-am impartit in trei parti, insa va rog sa il cititi cu atentie si sa va ganditi la ceea ce ati citit.
[...]
"M.: Observand, deci, cat de mult imi lipseste tara cu oamenii ei, am constatat ca lipsa aceasta nu e singura.
Imi lipsea chiar puterea de a pune in aplicare in viata de toate zilele a ceea ce Isus a incercat sa faca in timpurile Lui. Vezi atatia oameni care se duc la biserica, se bat in piept, isi fac mea culpa, dovedind astfel ca sunt constienti de slabiciunile lor, pe urma ies din biserica si continua sa traiasca la fel ca inainte. E ceva grav. Cei care spun ca se bizuie pe Dumnezeu e ca si cum nu l-ar lasa pe Dumnezeu sa se apropie de ei si sa le faca viata mai usoara.
Se spune ca credinta in Dumnezeu inmoaie inimile si caracterele, le face slabe si le pune, intr-un fel, la dispozitia semenilor lor mai puternici. Nu e asa, nu e adevarat decat, poate, daca credinta omului nu este unita cu fapta. Daca este unita cu fapta, credinta noastra ne intareste, se face scut in fata necazurilor. A fi crestin este un mod de existenta, nu a face din tine un membru al unei asociatii sau unei confesiuni. Nu e de ajuns sa cunosti fundamentele credintei, pentru ca asa orice teolog ar fi mantuit. Sunt oameni simpli, care nu isi bat capul cu dogmele, dar care stiu sa se roage si care au convingerea nestramutata ca rugaciunea lor este ascultata. Se vede in felul de viata al omului daca credinta lui nu este numai o insusire de precepte. Nici nazistii, nici comunistii nu-i iubesc pe cei care se apropie de Dumnezeu cu toata puterea lor de credinta. Pentru ca acestia nu se lasa mintiti. Un crestin adevarat este o fiinta lucida, nu se lasa ademenita pe cai potrivnice naturii lui. El apartine adevarului, si adevarul ne elibereaza.
M.C.: Cum deosebiti un crestin de un crestin doar cu numele?
M. Dupa faptele lui. Credinta in Christos da o anumita tinuta morala. Sunt lucruri care nu merg impreuna. Atunci cand esti patruns de invataturile lui Christos, nu este posibil sa accepti idei de alta natura, sa propovaduiesti, de exemplu, rasismul, dispretul pentru om, legea celui mai tare si asa mai departe. Cateodata dusmanul se afla foarte aproape de tine, in tine chiar, in dorintele tale pe care nu ai invatat sa le deosebesti. Ce fel de crestin pot fi eu daca din atatea ore cate are ziua nu rup nici macar un ceas pentru reculegere? Mai multa grija sa am de pantofii mei, sa ii lustruiesc, sau de hainele mele, pe care le perii si le feresc de noroi, decat de sufletul meu? Atat de putin pret pun pe darul acesta de la Dumnezeu?
Multi spun ca natura umana nu se poate schimba. Dar omul este alcatuit in asa fel incat sa depinda de el daca face binele si tot de el sa depinda daca face raul. Vreau sa spun ca omul poate fi si bun, daca o doreste. Or, eu am observat ca unora le place sa le spui ca sunt rai, necrutatori, peste poate de aspri cu semenii lor, nedrepti. Parca le adresezi o lauda spunandu-le asemenea lucruri. Este de neinteles. Eu cred ca natura omului este si buna. Si daca omul vrea, ea se exprima prin ceea ce are sadit in el mai bun. Noi, oamenii, ducem lipsa unei comuniuni in credinta. Nu este de ajuns ca eu cred. Ceea ce am obtinut eu prin credinta trebuie sa devina si bunul aproapelui meu; el trebuie sa stie in ce fel l-am primit pe Christos in viata mea; dovezile mele ca sunt pe calea cea buna trebuie sa devina si calea lui.
Se spune ca principiile care trebuie sa calauzeasca pe om sunt vorbe goale. Fara valorile morale absolute nu putem sa vietuim. Cum adica, absolute? intreaba unii. Simplu: ori esti cinstit, ori nu esti cinstit, nu poti fi in doua feluri intr-unul si acelasi timp, cum nu poti sa ocupi simultan doua locuri diferite in spatiu. Daca legea spune sa conduci pe dreapta, nimeni nu sta la tocmeala cu tine daca tu vrei sa conduci pe stanga; esti sanctionat; poti sa te plangi oricui ca totul e relativ, cine sta sa te asculte? Sa nu ucizi. Sa nu ravnesti la bunul aproapelui. Ce este relativ in aceste prescriptii? Daca ai ucis nu poti sa spui ca n-ai ucis. Daca prescriptia suna sa mergi pe dreapta, mersul pe toate cararile arata doar ca se poate merge si asa, dar nu fara riscul pedepsei. Da, se zice, dar perfectiunea este o utopie, valorile absolute sunt si ele utopii. De acord, dar sa ne aducem aminte de navigatorii din timpurile vechi. Ei aveau in loc de busola Steaua Polara. Cine spune ca, pentru asta, ei au vrut sa ajunga acolo, la Steaua Polara? Navigatorii aveau in ea un reper neinselator: ridicau ochii si-si dadeau seama imediat daca se afla pe drumul cel bun ori s-au ratacit.
Unii spun in gluma ca exista o mie de feluri de-a fi cinstit. Spun asa pentru ca vor sa justifice, probabil, neputinta lor de a fi astfel. Nu exista decat un singur fel de a fi cinstit, dupa cum nu exista decat un singur fel de-a fi curat, daca te-ai spalat bine din crestet pana in talpi. Sa nu fii egoist. Sa-ti iubesti aproapele - in spiritul lui Christos.
Cand am descoperit toate acestea, m-am simtit mai putin insingurat. Mi-a fost mai usor sa ma gandesc la patria mea. Mi-am recapatat linistea, intelegand ca istoria se afla in mana lui Dumnezeu, nu in mana muritorilor.
Mama era o credincioasa. Fara credinta, n-ar fi reusit sa treaca peste atatea suferinte. Poate ca ea gasise cu mult inaintea mea reazemul despre care spuneam ca incepusem sa-i simt lipsa. Poti sa te ocupi de orice, de politica, de industrie, de literatura.... dar nu in afara credintei in Dumnezeu. Daca Europa a avut de suferit mai mult decat oricand in secolul acesta, este pentru ca s-a indepartat de El cu buna stiinta, pentru ca a vrut sa vada daca popoarele pot sa supravietuiasca fara credinta.
Nu, nu pot sa supravietuiasca decat coborand sub conditia umana.
Cand lipseste credinta, nu mai poti deosebi intre bine si rau. Bajbai, te ratacesti, azi mergi dupa unul, maine dupa altul si pana la urma spui ca nu exista nimeni care sa cunoasca adevarul sau ca adevarul nu exista.
Dar ceea ce stie omul din punct de vedere teoretic nu e de ajuns, trebuie sa si traiasca. Un om care cunoaste bine legile si savarseste o infractiune, el nu este absolvit de pedeapsa pentru ca este un bun cunoscator al legilor...
Astept o renastere spirituala nu numai in Romania, ci si in intreaga Europa. Legile si conventiile nu sunt destul ca oamenii sa renunte la violenta. La violenta oamenii ajung penru ca duc o viata tulbure, agitata, fara puncte de orientare.
Am vazut ca oamenii nu mai stiu sa discute. Ori se inchid in tacerea lor, ori se cearta. Suferintele il fac pe om necomunicativ. Eu nu spun ca toate acestea vor disparea; dar daca ai o credinta vie in Dumnezeu, poti sa le iei altfel, le stapanesti. Prin credinta chiar datoria fata de patrie ti-o indeplinesti mai tare. Eu stiu ca de nimic nu s-au temut comunistii mai mult decat de credinta oamenilor in Christos. Ei intelegeau mai bine decat toti ca un om credincios este un rob mai putin. Daca ei au propovaduit ateismul, a fost pentru ca numai asa puteau sa scoata pe oameni de sub cea mai puternica protectie.
M.C. Invatatura lor n-a prins, in cele mai multe cazuri. In schimb, a produs un numar mare de indiferenti, de sceptici si, in fond, de deznadajduiti.
M. Poate. Dar in Occident, unde ateismul n-a fost o religie, ca sa spun asa, ce s-a intamplat? Sunt aici mai putini indiferenti, mai putin deznadajduiti? Intai este important ca omul sa stie ce trebuie sa faca pentru ca propria lui credinta sa devina eficace. Pentru ca sunt multi oameni care spun ca au credinta in Dumnezeu, dar nu stiu cum s-o foloseasca. E ca si cum ai avea o arma minunata, dar n-ai avea pricepere s-o manuiesti si s-o intrebuintezi. Un om care este credincios si stie ce sa faca cu credinta lui este in sine o dovada ca Dumnezeu are putere sa schimbe mintea oamenilor, conteaza mai mult decat o predica. "
Continuarea aici.
[...]
"M.: Observand, deci, cat de mult imi lipseste tara cu oamenii ei, am constatat ca lipsa aceasta nu e singura.
Imi lipsea chiar puterea de a pune in aplicare in viata de toate zilele a ceea ce Isus a incercat sa faca in timpurile Lui. Vezi atatia oameni care se duc la biserica, se bat in piept, isi fac mea culpa, dovedind astfel ca sunt constienti de slabiciunile lor, pe urma ies din biserica si continua sa traiasca la fel ca inainte. E ceva grav. Cei care spun ca se bizuie pe Dumnezeu e ca si cum nu l-ar lasa pe Dumnezeu sa se apropie de ei si sa le faca viata mai usoara.
Se spune ca credinta in Dumnezeu inmoaie inimile si caracterele, le face slabe si le pune, intr-un fel, la dispozitia semenilor lor mai puternici. Nu e asa, nu e adevarat decat, poate, daca credinta omului nu este unita cu fapta. Daca este unita cu fapta, credinta noastra ne intareste, se face scut in fata necazurilor. A fi crestin este un mod de existenta, nu a face din tine un membru al unei asociatii sau unei confesiuni. Nu e de ajuns sa cunosti fundamentele credintei, pentru ca asa orice teolog ar fi mantuit. Sunt oameni simpli, care nu isi bat capul cu dogmele, dar care stiu sa se roage si care au convingerea nestramutata ca rugaciunea lor este ascultata. Se vede in felul de viata al omului daca credinta lui nu este numai o insusire de precepte. Nici nazistii, nici comunistii nu-i iubesc pe cei care se apropie de Dumnezeu cu toata puterea lor de credinta. Pentru ca acestia nu se lasa mintiti. Un crestin adevarat este o fiinta lucida, nu se lasa ademenita pe cai potrivnice naturii lui. El apartine adevarului, si adevarul ne elibereaza.
M.C.: Cum deosebiti un crestin de un crestin doar cu numele?
M. Dupa faptele lui. Credinta in Christos da o anumita tinuta morala. Sunt lucruri care nu merg impreuna. Atunci cand esti patruns de invataturile lui Christos, nu este posibil sa accepti idei de alta natura, sa propovaduiesti, de exemplu, rasismul, dispretul pentru om, legea celui mai tare si asa mai departe. Cateodata dusmanul se afla foarte aproape de tine, in tine chiar, in dorintele tale pe care nu ai invatat sa le deosebesti. Ce fel de crestin pot fi eu daca din atatea ore cate are ziua nu rup nici macar un ceas pentru reculegere? Mai multa grija sa am de pantofii mei, sa ii lustruiesc, sau de hainele mele, pe care le perii si le feresc de noroi, decat de sufletul meu? Atat de putin pret pun pe darul acesta de la Dumnezeu?
Multi spun ca natura umana nu se poate schimba. Dar omul este alcatuit in asa fel incat sa depinda de el daca face binele si tot de el sa depinda daca face raul. Vreau sa spun ca omul poate fi si bun, daca o doreste. Or, eu am observat ca unora le place sa le spui ca sunt rai, necrutatori, peste poate de aspri cu semenii lor, nedrepti. Parca le adresezi o lauda spunandu-le asemenea lucruri. Este de neinteles. Eu cred ca natura omului este si buna. Si daca omul vrea, ea se exprima prin ceea ce are sadit in el mai bun. Noi, oamenii, ducem lipsa unei comuniuni in credinta. Nu este de ajuns ca eu cred. Ceea ce am obtinut eu prin credinta trebuie sa devina si bunul aproapelui meu; el trebuie sa stie in ce fel l-am primit pe Christos in viata mea; dovezile mele ca sunt pe calea cea buna trebuie sa devina si calea lui.
Se spune ca principiile care trebuie sa calauzeasca pe om sunt vorbe goale. Fara valorile morale absolute nu putem sa vietuim. Cum adica, absolute? intreaba unii. Simplu: ori esti cinstit, ori nu esti cinstit, nu poti fi in doua feluri intr-unul si acelasi timp, cum nu poti sa ocupi simultan doua locuri diferite in spatiu. Daca legea spune sa conduci pe dreapta, nimeni nu sta la tocmeala cu tine daca tu vrei sa conduci pe stanga; esti sanctionat; poti sa te plangi oricui ca totul e relativ, cine sta sa te asculte? Sa nu ucizi. Sa nu ravnesti la bunul aproapelui. Ce este relativ in aceste prescriptii? Daca ai ucis nu poti sa spui ca n-ai ucis. Daca prescriptia suna sa mergi pe dreapta, mersul pe toate cararile arata doar ca se poate merge si asa, dar nu fara riscul pedepsei. Da, se zice, dar perfectiunea este o utopie, valorile absolute sunt si ele utopii. De acord, dar sa ne aducem aminte de navigatorii din timpurile vechi. Ei aveau in loc de busola Steaua Polara. Cine spune ca, pentru asta, ei au vrut sa ajunga acolo, la Steaua Polara? Navigatorii aveau in ea un reper neinselator: ridicau ochii si-si dadeau seama imediat daca se afla pe drumul cel bun ori s-au ratacit.
Unii spun in gluma ca exista o mie de feluri de-a fi cinstit. Spun asa pentru ca vor sa justifice, probabil, neputinta lor de a fi astfel. Nu exista decat un singur fel de a fi cinstit, dupa cum nu exista decat un singur fel de-a fi curat, daca te-ai spalat bine din crestet pana in talpi. Sa nu fii egoist. Sa-ti iubesti aproapele - in spiritul lui Christos.
Cand am descoperit toate acestea, m-am simtit mai putin insingurat. Mi-a fost mai usor sa ma gandesc la patria mea. Mi-am recapatat linistea, intelegand ca istoria se afla in mana lui Dumnezeu, nu in mana muritorilor.
Mama era o credincioasa. Fara credinta, n-ar fi reusit sa treaca peste atatea suferinte. Poate ca ea gasise cu mult inaintea mea reazemul despre care spuneam ca incepusem sa-i simt lipsa. Poti sa te ocupi de orice, de politica, de industrie, de literatura.... dar nu in afara credintei in Dumnezeu. Daca Europa a avut de suferit mai mult decat oricand in secolul acesta, este pentru ca s-a indepartat de El cu buna stiinta, pentru ca a vrut sa vada daca popoarele pot sa supravietuiasca fara credinta.
Nu, nu pot sa supravietuiasca decat coborand sub conditia umana.
Cand lipseste credinta, nu mai poti deosebi intre bine si rau. Bajbai, te ratacesti, azi mergi dupa unul, maine dupa altul si pana la urma spui ca nu exista nimeni care sa cunoasca adevarul sau ca adevarul nu exista.
Dar ceea ce stie omul din punct de vedere teoretic nu e de ajuns, trebuie sa si traiasca. Un om care cunoaste bine legile si savarseste o infractiune, el nu este absolvit de pedeapsa pentru ca este un bun cunoscator al legilor...
Astept o renastere spirituala nu numai in Romania, ci si in intreaga Europa. Legile si conventiile nu sunt destul ca oamenii sa renunte la violenta. La violenta oamenii ajung penru ca duc o viata tulbure, agitata, fara puncte de orientare.
Am vazut ca oamenii nu mai stiu sa discute. Ori se inchid in tacerea lor, ori se cearta. Suferintele il fac pe om necomunicativ. Eu nu spun ca toate acestea vor disparea; dar daca ai o credinta vie in Dumnezeu, poti sa le iei altfel, le stapanesti. Prin credinta chiar datoria fata de patrie ti-o indeplinesti mai tare. Eu stiu ca de nimic nu s-au temut comunistii mai mult decat de credinta oamenilor in Christos. Ei intelegeau mai bine decat toti ca un om credincios este un rob mai putin. Daca ei au propovaduit ateismul, a fost pentru ca numai asa puteau sa scoata pe oameni de sub cea mai puternica protectie.
M.C. Invatatura lor n-a prins, in cele mai multe cazuri. In schimb, a produs un numar mare de indiferenti, de sceptici si, in fond, de deznadajduiti.
M. Poate. Dar in Occident, unde ateismul n-a fost o religie, ca sa spun asa, ce s-a intamplat? Sunt aici mai putini indiferenti, mai putin deznadajduiti? Intai este important ca omul sa stie ce trebuie sa faca pentru ca propria lui credinta sa devina eficace. Pentru ca sunt multi oameni care spun ca au credinta in Dumnezeu, dar nu stiu cum s-o foloseasca. E ca si cum ai avea o arma minunata, dar n-ai avea pricepere s-o manuiesti si s-o intrebuintezi. Un om care este credincios si stie ce sa faca cu credinta lui este in sine o dovada ca Dumnezeu are putere sa schimbe mintea oamenilor, conteaza mai mult decat o predica. "
Continuarea aici.
Thursday, 14 April 2011
Monday, 28 February 2011
Friday, 1 October 2010
Nicolae Steinhardt - O pseudoproblema
Va recomand urmatorul link, o predica deosebit de interesanta, dupa parerea mea.
http://www.archive.org/details/O_pseudoproblema
Predica este un extras din cartea "Daruind vei dobandi".
http://www.archive.org/details/O_pseudoproblema
Predica este un extras din cartea "Daruind vei dobandi".
Monday, 1 February 2010
Ce putem invata din istoria lui Iosif?
florin ianovici - Iosif 1 Teologie din adancul gropii
Asculta mai multe audio Diverse
florin ianovici - Iosif 2 Adevarata temnita
Asculta mai multe audio Diverse
florin ianovici - Iosif 3 Socoteala corecta, numaratoare corecta!
Asculta mai multe audio Diverse
florin ianovici - Iosif 4 Un om cu Duhul lui Dumnezeu
Asculta mai multe audio Diverse
Sunday, 24 January 2010
Saturday, 23 January 2010
Friday, 22 January 2010
Thursday, 21 January 2010
Thursday, 22 October 2009
Thursday, 10 September 2009
Monday, 31 August 2009
Saturday, 29 August 2009
Subscribe to:
Posts (Atom)
Posts
