Showing posts with label ipocrizie. Show all posts
Showing posts with label ipocrizie. Show all posts

Friday, 24 August 2012

Lucruri mari si lucruri mici

Auzim atat de des despre cat de mare este Dumnezeul nostru. Cum a creat El acest Univers, cum nimic nu scapa atentiei Sale si chiar asa este. Ne-o confirma Biblia.

Insa vad din ce in ce mai des oameni care aud asta si isi inchipuie ca Dumnezeu nu se ocupa decat de lucruri mari. Asa ca se roaga pentru pace in lume si omit sa se roage pentru familia lor, pentru ei insisi. Ori asta, zic eu, nu este corect.

Biblia ne spune ca Dumnezeu ne este tata. Oare cum se comporta un parinte cu copilul sau? Il intereseaza sau nu si lucrurile mici din viata acestuia? Eu zic ca un parinte normal este interesat de absolut orice lucru din viata copilului sau.

De ce ar fi Dumnezeu altfel?

Sa nu uitam ca Dumnezeu a trait ca om pe acest pamant, stie cu ce ne confruntam, stie cat de slabi suntem si nu cred ca se asteapta de la noi sa fim niste supra-oameni. In fapt Biblia ne incurajeaza sa ne rugam, sa mijlocim si pentru mari si pentru mici, sa ne rugam si pentru nevoile noastre si ne spune ca Dumnezeu intelege foarte bine prin ce trecem. Ba chiar ne incurajeaza sa fim insistenti, sa staruim in rugaciune si ne spune ca Dumnezeu asculta fiecare rugaciune pe care o facem. El iti stie cele mai ascunse dorinte si ganduri. Crezi ca il poti pacali cu rugaciuni "sfinte" despre pacea mondiala sau stiu eu ce alte motive care dau bine in viziunea moderna?

Frazele sforaitoare despre rugaciunea pentru lumea asta, lasandu-te pe tine deoparte dureaza pana la prima incercare, primul moment in care dai cu capul de pragul de sus.

Nu e rau sa te rogi pentru tara ta, pentru lumea in care traiesti dar, mi se pare gresit sa ignori rugaciunea personala, sa aduci viata ta la picioarele Lui. Esti om, nu robot. Dumnezeu se asteapta sa fii om, cu toata slabiciunea care te caracterizeaza.

Oare Dumnezeu cauta bolovani sau inimi?




Friday, 6 July 2012

Dezamagire

Observ cu tristete ca din ce in ce mai multi oameni din mediul bisericesc se implica in luptele politice. Nu zic ca nu e bine sa fii interesat de ceea ce se intampla in jurul tau, traim in aceasta lume si nu putem iesi din ea. Si pana la urma fiecare are dreptul la propria convingere.

Insa ce mi se pare ingrijorator e ca se implica activ de o parte sau de alta. Organizatii sau persoane "cu greutate" se implica in propagarea unor mesaje partizane. Stau si ma intreb daca e corect sau nu.

Eu unul nu cred ca este corect, nu cred ca atentia noastra ar trebui concentrata preponderent pe ceea ce se intampla politic, ci pe lupta spirituala pe care o duce fiecare dintre noi. Dar se pare ca e mai usor sa te acapareze lupta politica, e mai usor pentru ca te scuteste de la auto-evaluare. Amani problemele din viata ta si te concentrezi pe cele exterioare. Si nu cred ca le poti rezolva nici macar pe cele exterioare, iar in cele interioare ai numai de pierdut.

Inteleg afirmatia ca "informezi crestinii care iti citesc articolele", dar oare ce fel de informare e aceea care prezinta viziunea unei singure parti? Oare nu ar fi corect, daca vrei strict sa informezi, sa prezinti o argumentatie impartiala, obiectiva, si sa lasi oamenii care citesc sa isi foloseasca gandirea si sa traga propriile concluzii?

Oare Biblia nu ne invata sa evaluam totul? Sa ne gandim la fiecare lucru si sa nu il luam de bun pana nu il judecam?

Din pacate, institutiile bisericii (indiferent de denominatiune) sunt din ce in ce mai atrase de perspectiva puterii politice. De perspectiva avantajelor obtinute de o parte sau de alta. Si scuza pare valida, luptam pentru a obtine conditii mai bune pentru biserica noastra, pentru oamenii care vin la bisericile noastre.

Dar intreaba-te, asta ne invata Biblia?




Wednesday, 5 October 2011

Capul plecat sabia nu-l taie

De cate ori nu am auzit acest dicton? Si de cate ori nu il aplicam si noi, in multe aspecte ale vietii noastre?

Mi-am adus aminte aseara de Pilat. S-au starnit adevarate dezbateri si se vehiculeaza tot felul de teorii. Unii spun ca s-a pocait dupa evenimentele descrise in Evanghelie, altii ca nu. Ezitarile lui mai sunt descrise si ca incercari de a il salva pe Domnul Isus din mainile evreilor, se incearca promovarea ideei ca de fapt era un om bun pus intr-o situatie ingrata.

Nu stiu care este adevarul despre acest personaj, insa stiu ce vad in Biblie despre el. Gasim o mentiune despre innabusirea in sange a unei rascoale si descrierile evanghelistilor despre episodul "Gabata".

Ce am observat eu citind textul?

Eu unul nu cred ca Pilat dorea sa il trimita pe Isus la moarte, se vede destula sovaiala in atitudinea lui si chiar niste incercari timide de a schimba starea de fapt. El era cel care avea puterea de viata si de moarte, el decidea daca Mantuitorul va trai sau va muri, evreii erau neputinciosi in aceasta privinta, de asta au si venit la el. Altfel ar fi rezolvat "intern" problema.

Si totusi, desi el nu era convins de vinovatia Lui, ba se pare ca din contra, Biblia afirma ca a decis sa le faca pe plac. De ce? Din ceea ce am citit din alte surse, Pilat nu era deloc in relatii bune cu superiorii sai, iar o revolta a evreilor era ultimul lucru de care avea nevoie. Daca refuza sa le faca pe plac, era posibil ca fariseii sa provoace o rascoala si acest lucru ii periclita lui pozitia. A facut un compromis.

Oare noi cate facem in viata de zi cu zi? Poate nu omoram pe nimeni, dar de cate ori ne compromitem in ochii Domnului?

Noi de cate ori plecam capul si ne lepadam asemenea lui Petru? Poate nu lepadare prin cuvinte, ci prin atitudine.

Eu m-am surprins in aceasta ipostaza, de mai multe ori decat vreau sa imi aduc aminte. Si totusi, este un pericol omniprezent. Incerc sa ma pazesc intotdeauna, sa fiu atent la ceea ce scot pe gura, insa cateodata parca imi ies raspunsuri pe negandite, raspunsuri cu care mai tarziu imi este rusine si de care incerc sa ma pocaiesc.

Si totusi de ce o fac?

Tu, care citesti aceste randuri, de ce o faci?

E mult mai usor sa facem compromisuri, ca sa nu ne punem rau cu seful, cu pastorul, cu prietenii, asta e calea usoara. Pilat si Petru ne pot servi de exemple, e atat de usor sa pleci capul si atat de greu sa il tii drept, chiar daca asta aduce si consecinte neplacute.

Ce e de facut?

Sunt sigur ca stii, insa ai curajul sa o faci?

Thursday, 15 September 2011

Pierduti in detalii

Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:
„Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.”  
Erau, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş. 
Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.  
Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia. 
La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.” 
Marcu 12:18-23

Care sunt sansele ca un astfel de caz sa fie real? Eu unul cred ca foarte mici. Si totusi, de cate ori  vedem discutii asemanatoare in jurul nostru? Saducheii se diferentiau de farisei prin faptul ca ei nu credeau in inviere, o deosebire ideologica.  Se concentrau pe micile diferente, si scapau din vedere imaginea de ansamblu.

Acelasi lucru il vedem astazi la crestini. Ne-am segregat in ortodocsi, catolici, penticostali, baptisti, adventisti, etc. Bazat pe ce? Pe diverse interpretari biblice, pe detalii pe care fiecare din aceste denomiatiuni le intelege in mod diferit. Adventistii spun ca Sabatul e sambata si nu duminica, catolicii ca e bine sa te inchini in fata statuilor, ortodocsii spun ca numai icoanele sunt permise, nu si statuile, baptistii nu recunosc botezul cu Duhul Sfant, penticostalii sustin ca exista. Fiecare denominatiune proclama ca are dreptate si celelalte sunt in eroare. Rezultatul? O gramada de certuri si conflicte.

Oare de ce?

Ne simtim mult mai bine, ne tinem mintea ocupata cautand justificari pentru intepretarile noastre, evitand astfel sa ne punem intrebarile esentiale, sa ne analizam credinta prin ochii Bibliei. Suntem prea ocupati cu certurile ca sa ne mai facem timp si pentru auto-analiza. Ne culcam seara multumiti ca noi avem credinta corecta, ca avem dreptate, cand de fapt noi ratacim, ne pierdem in detalii.

Ce le spune Domnul Isus saducheilor?

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Marcu 12:24


Oare nu e valabil si pentru noi, astazi? 


Am uitat sa iubim, am scapat din vedere imaginea de ansamblu. Dumnezeu este unul singur si nu apartine unei anume religii. 


„[...], care este cea mai mare poruncă din Lege?” 
Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”
Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”  
Matei 22:36-40    

Aplici tu aceste porunci in viata ta?

Wednesday, 18 May 2011

Om de caracter sau...

De ceva timp ma tot gandesc la aceasta tema pentru un articol. Toti am vrea sa fim vazuti ca oameni de caracter, insa as vrea sa vedem ce inseamna cu adevarat caracterul si sa discutam despre cateva trasaturi.

Conform Dex-ului caracterul este: "Ansamblul însusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile si în acțiunile sale."

Ce inseamna in termeni practici?


Sa ai cuvant. Asa cum spune Biblia, cuvantul tau sa fie unul pe care semenii tai sa se poata baza, atunci cand ai spus ca faci un lucru, sa il si faci. De exemplu, atunci cand imprumuti bani de la cineva sa ii dai inapoi la timp. Nu sa te fofilezi dupa tot felul de scuze sau si mai rau, sa nu mai raspunzi la telefon. Sau atunci cand spui ca vei face un lucru sa il si faci si sa il faci bine, nu de mantuiala.


Sa ai bun simt. Sa stii ca nu se cade sa deranjezi pe cineva la ora 23 pentru o problema minora, sa stii sa multumesti atunci cand cineva iti intinde o mana de ajutor, sa iti ceri scuze atunci cand ai gresit, sa fii un om integru care sa nu se murdareasca pentru un profit rapid si lista poate continua la nesfarsit.

De fapt cred ca stim cu totii cum ar trebui sa ne comportam. Sunt sute daca nu mii de predici pe aceasta tema si totusi nu ascultam. Ne declaram de acord cu mesajul lor insa facem tot ca noi. 

Nu stiu cati dintre voi v-ati confruntat cu astfel de situatii, insa eu am patit-o de foarte multe ori cu oameni din biserica. 


Poate suna prea dur, insa am ajuns sa ma pazesc de oamenii care frecventeaza biserica mai ceva decat de ceilalti. Nu e o realitate pe care sa iti doresti sa o spui in public, dar totodata sunt sigur ca multi dintre noi suntem patiti. 


Asta nu inseamna ca mersul la biserica este ceva rau, sau ca nu sunt si oameni de caracter. Sunt, doar ca mult mai putini decat cei care se declara crestini si se comporta sub orice critica.


As vrea sa te rog, acum cand citesti aceste randuri, sa iti iei cateva minute deoparte de orice si sa te gandesti bine din care categorie faci parte.


Om cu caracter sau om?

Wednesday, 27 October 2010

Cuvantul fara valoare

Acum cateva zile citeam versetul de mai jos si m-a fulgerat un gand. De multe ori noi intelegem din acest verset ca e de preferat sa evitam sa juram pe ceva. Unii spun chiar ca trebuie evitate orice fel de juraminte.


"Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; "
Matei 5:34

Eu ma gandesc daca nu cumva am putea duce intelegerea acestui verset chiar mai departe de atat. Oare nu ar trebui sa ne gandim si la cum suntem perceputi de oamenii din jurul nostru?


Suntem noi priviti ca niste oameni de incredere? Seriosi? Oameni pe care sa te poti baza ca atunci cand spun ceva se si tin de ceea ce au spus?


Gandeste-te tu, cum percepi un om care iti spune ca la ora x este la tine acasa, si totusi apare cu o intarziere de o ora. Sau nu mai apare deloc si nici macar nu da un telefon sa anunte. Iti place sa interactionezi cu un astfel de om?


Dar tu cum te porti?

Eu cred, ca spiritul versetului cuprinde si acest aspect, al seriozitatii. Al respectului si bunului-simt fata de semenii tai.

Oare nu degeaba ii vorbesti tu despre Dumnezeu unui coleg de birou, daca el tot timpul vede dezorganizare si neseriozitate in viata ta? Ce valoare are cuvantul tau, daca tu tot timpul intarzii la intalnirile stabilite?

Uneori, poti strica tot ceea ce ai construit din cauza modului in care iti organizezi timpul.

Te-ai gandit vreodata serios la asta?

Gandeste-te bine omule la ce marturie aduci celor din jur.

Wednesday, 15 September 2010

Perspective diferite

Ieri am descoperit melodia "Better than a Hallelujah", si de atunci ma tot la gandesc la versurile ei. Mi se par absolut geniale.

Ilustreaza minunat diferenta de perspectiva, intre noi si Dumnezeu. De obicei, atunci cand noi ne pocaim si ne simtim ca ultimii oameni, Domnul vede altceva. Vede un om curat, un suflet spalat in sangele Crucii.

Pe de alta parte, de multe ori noi ne ocupam locul in biserica, si ne rugam, strigam cat putem de tare Amin si Aleluia, dar Domnul nu gaseste placere in inchinarea noastra.

De ce? Exact cum spune melodia, cateodata o lacrima sincera, o fapta dezinteresata, un ajutor dat cuiva in nevoie, face mai mult decat un program de lauda si inchinare. Poate venim la biserica, pentru a fi in prezenta lui Dumnezeu, si pe drum am trecut pe langa un om care avea nevoie de noi. Dar nu ne-am oprit, pentru ca noi aveam treaba sa fim in prezenta Domnului. Exact ca fariseul care trece pe langa omul ranit. Stim noi, oare, ce parere a avut Dumnezeu despre acest om?

Stau si ma intreb, ce e mai de pret in ochii Domnului? Condica de prezenta la biserica? O ora de lauda si inchinare cu toti plamanii? Sau o inchinare prin mila, prin dragoste fata de aproapele tau?

Sunday, 5 September 2010

Cine l-a creat pe Dumnezeu?

Este o intrebare ilogica

Aceasta intrebare, reprezinta o obiectie majora a ateistilor, care o folosesc pentru a isi justifica necredinta. Bertrand Russell (1872-1970), un faimos filosof britanic, in micul dar cunoscutul eseu “De ce nu sunt crestin”, exprima ca prima obiectie aceasta intrebare. (1)
Ateii zilelor noastre repeta aceasta obiectie, inclusiv Richard Dawkins in cartea “The God Delusion” si australianul Philip Adams, care la conferinta globala a ateistilor, tinuta la Melbourne in 2010, a declarat:
“Cel mai important argument in favoarea lui Dumnezeu este ca trebuie sa existe o Creatie, un inceput... Dar obiectia mea este simpla. Daca Dumnezeu a fost inceputul, cine L-a inceput pe Dumnezeu?” (2)
Universul a avut un inceput; aproape toata lumea accepta acest lucru, din cauza faptului ca legile termodinamicii o impun: universul se stinge si nu se poate stinge la infinit, sau deja s-ar fi terminat. Stelele nu ar mai avea energie pentru a arde si noi nu am mai fi aici.
Unii au propus o teorie conform careia un univers ar da nastere unui alt univers, dar din nou, nu poate exista o serie infinta de astfel de nasteri si morti, pentru ca fiecare ciclu ar avea mai putina energie disponibila ca ultimul si daca acest proces ar avea loc de o eternitate, moartea tuturor lucrurilor s-ar fi petrecut  deja.

Daca un creator trebuie sa fi fost creat de un alt creator, atunci acel creator ar trebui sa fie fie creat de alt creator, care are nevoie de creator.... ca un lant infinit de piese de domino, ceea ce este o imposibilitate.


Trebuie sa fi fost un inceput

Unul din principiile fundamentale ale logicii/stiintei/realitatii este principiul cauzalitatii: ceva care are un inceput are si o cauza suficienta. Principiul nu este “Totul are o cauza”; Bertrand Russell l-a deformat. Nu, principiul este “Tot ce are un inceput are o cauza suficienta”. Un gand scurt confirma aceasta – ceva ce nu are inceput nu are nevoie de o cauza. Mai mult, o cauza trebuie sa fie suficienta, sau adecvata. “Ai fost gasit intr-un camp cu varza” nu este o explicatie suficienta pentru existenta ta.


Principiul cauzalitatii este atat de fundamental, incat daca eu as spune ca scaunul pe care stai, care trebuie sa fi avut un inceput, pur si simplu a inceput sa existe fara nici o cauza, mi-ai putea recomanda, pe buna dreptate, un control psihiatric!

Ateii zilelor noastre, carora le place sa foloseasca cuvinte ca “rational”, “rezonabil” si “stiintific” in descrierea convingerilor lor, cred ca cel mai important inceput dintre toate – cel al universului – nu a avut nici o cauza! Unii admit ca este o problema, dar sustin ca a spune “Dumnezeu l-a creat” nu explica nimic, deoarece ar trebui sa explici de unde vine Dumnezeu.

Dar este aceasta o obiectie valida?

Cum ar trebui sa fi fost cauza universului?

Cauza universului ar fi trebuit sa fie imateriala, pentru ca daca aceasta ar fi materiala/naturala, ar trebui sa se supuna acelorasi legi ale descompunerii ca universul.  Asta inseamna ca inceputul insusi ar fi trebuit sa aiba un inceput si revenim la problema ciclurilor de nastere -moarte ale universurilor. Deci cauza aparitiei universului trebuie sa fi fost supra-naturala, ca exemplu o forta non-materiala sau spirituala – o cauza in afara spatiului-materiei-timpului. O asemenea cauza nu ar fi supusa legii descompunerii si in consecinta nu ar avea un inceput. Cauza ar trebui sa fie un spirit etern.
In plus, cauza universului trebuie sa fie incredibil de puternica; incredibila marime si imensa energie, observate in univers, marturisesc despre aceasta putere; trebuie sa fi existat o cauza suficienta.
Pentru mine asta suna a Dumnezeul Bibliei. Biblia ne reveleaza Creatorul ca fiind:

Etern
Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu! (Psalmul 90:2)

Atotputernic
A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice! De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile. (1 Cronici 29:11-12)

Spirit (imaterial)
Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr." (Ioan 4:24)

Notati ca Biblia spune „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” (Geneza 1:1) Aici Dumnezeu a creat insasi timpul. Doar Unul aflat in afara timpului, care este atemporal, sau etern, ar fi putut face asta.

Sa intrebi de unde a aparut cineva care este etern, cineva care nu are inceput („Cine l-a creat pe Dumnezeu?”) este ca si cum ai intreba „Cu cine este casatorit burlacul?” Este o intrebare irationala.

Biblia se potriveste cu realitatea, lucru care nu este surprinzator cand luam in calcul ca aceasta pretinde ca vine din partea Creatorului Insusi.

Doua „mari inceputuri” – fara nici o cauza!

Cei care il resping pe Creator trebuie sa creada ca nu doar materia a aparut fara nici o cauza; ei trebuie sa creada si ca  viata a aparut fara nici o cauza adecvata.
Pana si cea mai simpla forma de viata mono-celulara este incredibil de complexa. O umila bacterie este plina de nano-masinarii incredibil de complicate, avand nevoie de ele pentru a trai. (3)  O celula are nevoie de un minim de 400 de proteine diferite pentru a produce masinile care sunt absolut necesare vietii. (4) Cum ar putea aceste masini bazate pe proteine sa se auto-creeze, chiar daca toate ingredientele necesare (20 de amino-acizi diferiti) s-ar putea auto-crea? Aminoacizii, deseori mii de aminoacizi, trebuie sa fie uniti in ordinea corecta pentru ca fiecare proteina sa functioneze.


Haideti sa ne gandim la una din masinile esentiale care copiaza instructiunile ADN pentru a crea fiecare proteina. (5) Apoi sa luam o singura proteina componenta din acea masina, mai putin de 10% din total. Proteina are o lungime de 329 de aminoacizi in lungime. Care ar fi sansele de a obtine aceasta proteina accidental, presupunand ca numai si numai aminoacizii corecti sunt prezenti? Calculul ar arata asa: 1/20 x 1/20 x 1/20.. de 329 de ori! (6) Aceasta probabilitate este de 1 la 10428 ... Un numar cu 428 de zerouri dupa 1! Chiar daca fiecare atom din univers  (1080 – un numar cu 80 de zerouri) ar reprezenta un experiment pentru fiecare vibratie moleculara posibila (1012  pe secunda) pentru varsta estimata de evolutionisti a universului (14 miliarde de ani=1018 secunde), aceasta ar permite ‚numai’ 10110 experimente – cu mult, mult departe de numarul necesar pentru a avea macar o sansa vaga de a nimeri aceasta proteina (7) , sa nu mai vorbim de restul de 400 necesare.

Nu este de mirare ca Richard Dawkins admite ca oamenii de stiinta s-ar putea sa nu descopere niciodata cum viata ar fi putut aparea prin procese naturale. Totusi, el respinge explicatia creatiei, din cauza motivului eronat prezentat mai sus.

Ce fel de cauza este suficienta pentru a explica originea vietii? Aceasta cauza ar trebui sa fie incredibil de inteligenta – cu mult peste nivelul nostru. Ne minunam de savantii care au descoperit nano-tehnologia celulelor vii – si este o realizare uimitoare. Dar ce spunem despre Cel care a inventat aceste lucruri? Cu cat mai inteligent este El? Asta imi aduce aminte de o alta caracteristica a Dumnezeului revelat in Biblie: El este omniscient (atotstiutor). Vezi Psalmul 139:2-6; Isaia 40:13-14.

Stim suficiente despre Creator din creatia Sa pentru a fi „fara scuza”. Romani 1:18-22 spune:
„Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;”

Aici Biblia ne explica de ce oameni inteligenti aleg sa creada lucruri imposibile – ca prima data universul, apoi viata au inceput sa existe fara nici o cauza adecvata. Ei aleg, in mod ilogic, sa accepte ca „cele doua inceputuri” nu au avut o cauza suficienta, in loc sa recunoasca si sa onoreze Creatorul tuturor lucrurilor.

Alte articole pe aceeasi tema

Mai multe raspunsuri

Referinte si note
1.   1.  Bertrand Russell este respectat pentru competentele sale in logica si filozofie, in special pentru matematicile aplicate, dar dezlantuirea sa impotriva lui Dumnezeu nu este deloc logica.

2.    2. Adams P. , Iluzia ateistilor ( o versiune editata a discursului tinut de Phillip Adams la Conferinta Globala a Ateistilor in 2010); abc.net.au/news/stories/2010/03/19/2850137.htm

3.     3. Smith C., Voiajul fantastic: Poate teoria evolutionista sa treaca testul stiintei moderne? Creation 30(1): 20-23, 2007; creation.com/fantastic-voyage.

4.     4. Acesta este minimul necesar pentru viata auto-reproducatoare, care este necesar inainte de aparitia teoretica a evolutiei. Vezi Sarfati J., Cat de simpla poate fi viata? 14 Februarie 2006.


6.     6. Exista o mica flexibilitate in aceasta ordine, asa ca ar putea fi mai mic de 329, dar nu cu mult mai mic, si am ales numai 10% din masina moleculara pentru a ilustra acest lucru. Pentru un studiu detailat despre flexibilitatea ordinii aminoacizilor in proteina functionala vezi: Truman, R., The ubiquitin protein: chance or design? Journal of Creation 19(3):116–127, 2005; creation.com/ubiquitin.

7.Chiar daca universul ar fi te 10 ori mai mare si  de 10 ori mai vechi, numarul experimentelor posibile ajunge la 10112. Oricum ai jongla cu cifrele, numarul experimentelor posibile este mult prea mic. 

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Wednesday, 17 June 2009

Crestini "auto-sfinti"?

Crestinii par sa spuna altora cum sa se poarte si cum sa actioneze, de parca ei nu ar gresi niciodata. De multe ori ei se concentreaza pe cateva probleme morale ( avortul si casatoriile homosexuale ), mergand pana la a exclude probleme importante ca dreptatea si grija pentru nevoiasi. Este acest fel de comportament sustinut de Biblie sau acesti oameni actioneaza impotriva principiilor crestinismului biblic?

Ce inseamna "auto-sfant"?

Cred ca ar trebui definit acest termen. In acest articol, se refera la persoanele care se comporta ca si cum ar fi superioare din punct de vedere moral, tuturor celorlalti oameni.

Sfintenia si crestinismul
Daca exista ceva in antiteza cu crestinismul, este ideea conform careia un om poate deveni neprihanit prin propriile fapte. Biblia ne spune ca toti oamenii au pacatuit si ca nici unul nu poate ajunge la standardul de sfintenie hotarat de Dumnezeu (1). Atat Vechiul (2), cat si Noul Testament (3) ne spun ca sfintenia vine numai de la Dumnezeu. Neprihanirea este o stare in care se poate ajunge, numai ca urmare a credintei in promisiunile lui Dumnezeu. Conform Vechiului Testament, Dumnezeu il va trimite pe Mesia, prin intermediul caruia neprihanirea va ajunge pe pamant (4). Noul Testament ne spune ca Isus din Nazaret este Mesia si ca neprihanirea vine numai prin credinta in El (5). Asadar, o persoana este socotita neprihanita prin acceptarea si credinta in jertfa infaptuita de Domnul Isus (6). Vechiul Testament ne arata ca Avraam a fost considerat neprihanit pentru ca L-a crezut pe Dumnezeu (7). Noul Testament ne spune ca nu poti deveni neprihanit respectand legile lui Dumnezeu (8), ci prin har, prin mila lui Dumnezeu si prin sacrificul Fiului Sau (9). In concluzie, pentru un crestin neprihanirea este data de Dumnezeu si nu poate fi castigata prin mijloace proprii (auto-sfintit).

Comportamentul superior

Din moment ce neprihanirea nu vine prin fapte, ci este rezultatul a ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi (10), un crestin nu ar trebui sa se comporte, niciodata, ca si cum ar fi superior celorlalti oameni. Pavel ne spune ca nu ar trebui sa ne laudam "decat cu crucea Domnului Isus Hristos" (11). Domnul ne-a spus ca nu trebuie sa ne comportam ca si cum am fi superiori moral pentru a fi remarcati de altii, si chiar a indicat ca acest lucru va duce la pierderea rasplatirii pe care Dumnezeu o are pregatita pentru fiecare:

Matei 6:1 Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.

In realitate, noi nu suntem neprihaniti in timpul vietii, ci suntem rasplatiti cu neprihanirea in ceruri (12).

Spunandu-le altora ce sa faca

Desi nu putem ajunge neprihanirea lui Dumnezeu prin propriul nostru comportament, crestini ar trebui sa traiasca vieti neprihanite ( sa incerce sa ajunga la aceasta neprihanire ) (13). Este in regula cand oamenii religiosi vor sa isi traiasca vietile dupa propria definitie a moralitatii. Totusi, de ce insista crestinii in a le spune altora cum ar trebui sa traiasca? Biblia spune credinciosilor ( evrei si crestini ) sa ii avertizeze pe ceilalti ca modul lor de viata nu respecta calea lui Dumnezeu (14). Daca nu ii avertizam, Dumnezeu va cere sangele lor, din mainile noastre (16). Totusi, daca o persoana intoarce spatelui pacatului, toate raul pe care l-au comis in trecut va fi iertat si uitat de Dumnezeu (17). Motivatia un crestin, pentru a le da sfaturi celor din jur, ar trebui sa fie grija pentru soarta pentru soarta lor si nu sublinierea propriei neprihaniri.

Concluzie
Crestinii care se comporta ca si cum ar fi mai buni decat toti ceilalti oameni, cu siguranta, nu traiesc dupa principiile crestinismului si, chiar s-ar putea sa nu fie crestini. Crestinismul spune ca toti oamenii sunt pacatosi si ca nimeni nu poate fi neprihanit pe baza propriilor fapte. Domnul Isus ne spune ca nu ar trebui sa ne comportam ca si cum am fi mai buni ca altii, pentru a fi remarcati. Atitudinea "mai sfant decat tine" este condamnata cu tarie de Biblie. Atunci cand un crestin le spune altora ca viata lor nu respecta dorinta lui Dumnezeu, nu trebuie sa o faca pentru a fi superior, ci pentru a ii avertiza de consecintele vesnice ale faptelor lor.



1.
Psalmii 14:2 Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.
Psalmii 14:3 Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.

Isaia 64:6 Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Romani 3:23 Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Romani 3:10 după cum este scris: "Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.

2.
Isaia 51:6 Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.

Isaia 46:13 Eu Îmi apropii neprihănirea: nu este departe; şi mântuirea Mea nu va zăbovi. Eu voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea peste Israel."

3.
Galateni 3:21 Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.

Galateni 5:5 Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.

Efeseni 4:24 şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.


4.
Isaia 62:2 Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, şi toţi împăraţii slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului.

Ieremia 23:5 "Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.
Ieremia 23:6 În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!"

Ieremia 33:15 În zilele acelea şi în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.
Ieremia 33:16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: ,Domnul, Neprihănirea (Sau: Starea noastră după voia lui Dumnezeu.) noastră."

5.
Romani 3:22 şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.

Romani 3:25 Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;

Romani 5:17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)
Romani 5:18 ...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.

6.
Romani 1:17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: "Cel neprihănit va trăi prin credinţă."

Romani 9:30 Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;

Romani 8:10 Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.

7.
Geneza 15:6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

8.
Romani 9:31 pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta.

Romani 10:4 Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Galateni 2:21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

9.
Tit 3:5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,

1 Petru 2:24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

10.
Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Efeseni 2:9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

11.
Galateni 6:14 În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!

12.
2 Timotei 4:8 De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în "ziua aceea", Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

Evrei 12:22 Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
Evrei 12:23 de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,

13.
2 Petru 1:5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
2 Petru 1:6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
2 Petru 1:7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

14.
2 Cronici 19:10 În orice neînţelegere, care vă va fi supusă de fraţii voştri, care locuiesc în cetăţile lor, şi anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rânduieli, să-i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul, şi să nu izbucnească mânia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi.

15.
Ezechiel 3:18 Când voi zice celui rău: ,Vei muri negreşit!', dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!

16.
Ezechiel 18:21 Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit, şi păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri.
Ezechiel 18:22 Toate fărădelegile pe care le-a făcut, i se vor uita! El va trăi, din pricina neprihănirii în care a trăit.


Tradus cu acordul autorului
Originalul aici

Tuesday, 28 April 2009

Cum sa cred daca atatia crestini sunt ipocriti?

Una din marile pricini de poticnire pentru atei este ca bisericile sunt pline de ipocriti. Acest articol va examina ceea ce Isus si Biblia spun despre ipocrizia celor care se pretind crestini.

Ce este ipocrizia?

Definitia conform Dex-ului:

IPOCRIZÍE s. duplicitate, falsitate, făţărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar şi fam.) machiaverlâc, (înv.) făţărie, prefăcanie, prefăcătură, procleţie, (fig.) iezuitism, mascaradă. (~ cuiva în comportare.)


Deci, un ipocrit religios, este prin definitie un necredincios, din moment ce el doar pretinde ca este un credincios. Un ipocrit nu este o persoana care comite pacate "ocazionale" ( totii oamenii pacatuiesc ocazional ), ci o persoana care pacatuieste in mod constant. Adevarul este ca ipocrizia este o problema pentru cei care "pretind" ca Il urmeaza pe Dumnezeu de multa vreme. Este foarte usor sa te obisnuiesti cu anumite lucruri si sa le faci ca un automat.

Ce a avut de spus Isus despre ipocrizie si ipocriti?

Dintre toti predicatorii si profetii din Biblie, Isus are cele mai multe de spus despre ipocrizie si ipocriti. Deoarece El nu s-a sfiit sa vorbeasca despre acest subiect ci a confruntat direct ipocritii religiosi din perioada Sa ( carturarii si fariseii ), acestia l-au urat, sfarsind prin a-L aresta si acuza cu ajutorul martorilor mincinosi. Iata o lista a ipocriziilor condamnate de Isus:

Ajutorarea saracilor pentru a fi recunoscut de altii:
Matei 6:2
Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.

Rugaciunea in public pentru a fi "recunoscut" ca un om credincios:
Matei 6:5
Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.

"Publicizarea" postirii pentru a fi vazut de altii:
Matei 6:16
Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.

Criticarea comportamentului altora, atunci cand al tau e mai rau:
Matei 7:5
Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

Luca 6:42 Sau cum poţi să zici fratelui tău: ,Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi' şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

Onorarea lui Dumnezeu doar prin vorbe sau ritualuri:
Matei 15:7
Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis:
Matei 15:8 ,Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
Matei 15:9 Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti."

Marcu 7:6 Isus le-a răspuns: "Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
Marcu 7:7 Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.'
Marcu 7:8 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea."

Testarea altor oameni, pentru ca tu sa iesi in avantaj:
Matei 22:18
Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: "Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?

Marcu 12:15 Să plătim sau să nu plătim?" Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: "Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să-l văd."

Amagirea altora si indepartarea lor de Dumnezeu:
Matei 23:13
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.

Prigonirea saracilor si vaduvelor:
Matei 23:14
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă.

Invatarea prozelitilor sa fie la fel de ipocriti sau chiar mai rau:
Matei 23:15
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă

Indeplinirea obligatiilor la biserica, dar neglijarea dreptatii si milei:
Matei 23:23
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.

Afisarea unei fatade pentru a impresiona placut, cand realitatea consta in necumpatare si faradelege:
Matei 23:25
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare.

Matei 23:27 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.
Matei 23:28 Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

Matei 23:29 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi,
.............
Matei 23:34 De aceea, iată, vă trimit prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre, şi-i veţi prigoni din cetate în cetate;

Grija mai mare pentru proprietatea ta decat pentru un om:
Luca 13:15
"Făţarnicilor", i-a răspuns Domnul; "oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle, şi-l duce de-l adapă?

Cunostintele necesare pentru a interpreta tot felul de semne, dar lipsa corectitudinii:
Luca 12:56
Făţarnicilor, faţa pământului şi a cerului ştiţi s-o deosebiţi: vremea aceasta cum de n-o deosebiţi?
Luca 12:57 Şi pentru ce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept?

Isus ne spune ca acei care practica ipocrizia vor fi trimisi in iad, afirmand ca ei sunt in realitate necredinciosi (1). In alte carti ale Noului Testament, ipocrizia este asociata cu rautatea(2), minciuna(3), pervertirea Evangheliei(4), invidia si calomnia(5), gelozia si ambitiile personale(6). Iacov ne arata contradictia dintre raul ipocriziei si "intelepciunea de sus", care este caracterizata ca "întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică."

Ipocritii actuali

Media adora sa puna la zid un predicator "crestin" atunci cand acesta comite un pacat sexual, cel mai recent exemplu fiind Ted Haggard, care predica cu tarie impotriva practicilor homosexuale, in timp ce el insusi era implicat in asa ceva. Toata lumea iubeste sa urasca un ipocrit. Nu este surprinzator ca exista ipocriti astazi, asa cum erau si in vremea lui Isus. Profetul Vechiului Testament, Daniel, chiar a prezis ca in zilele din urma vor fi foarte multi ipocriti, pentru ca pretul credintei ar putea fi insasi viata (7). Isus, deasemenea, a prezis ca multi vor rataci (8), desi vor pretinde, in Ziua Judecatii, ca au fost discipolii sai:

Matei 7:21 Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Matei 7:22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?"
Matei 7:23 Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege."

Crestinismul nu ar trebui judecat pe baza faptelor celor care se pretind crestini, cand in realitate ei practica opusul invataturilor.

Concluzie

Crestinii sunt deseori acuzati de ipocrizie. Totusi, Biblia arata foarte clar ca acei care practica ipocrizia nu sunt crestini, ci vor fi judecati ca necredinciosi si trimisi in iad. Daca esti un ateu, acesta e un motiv bun, pentru a reflecta la credinta crestina, pentru ca nu vei vrea sa sfarsesti in iad impreuna cu toti ipocritii. Nu stiu cat de multi fatarnici sunt in biserici, dar tu, cand citesti acest articol, ar trebui sa iei aminte la invataturile si trairea Domnului Isus, si pe aceastea sa le urmezi.

"Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică."
Iacov 3:17

1.
Matei 24:51 îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Matei 13:41 Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea,
Matei 13:42 şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor

2.
Romani 12:9 Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.

3.
1 Timotei 4:2 abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.

1 Petru 2:1 Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire;

4.
Galateni 2:13 Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.
Galateni 2:14 Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: "Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?"

5.
1 Petru 2:1 Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire;

6.
Iacov 3:14 Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.
Iacov 3:15 Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (Greceşte: sufletească.); drăcească.
Iacov 3:16 Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
Iacov 3:17 Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.

7.
Daniel 11:34 Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie.
Daniel 11:35 Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.

8.
1 Ioan 3:10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.


Tradus cu acordul autorului de: Crestinul
Articolul original aici
 

Dumnezeu este dragoste

Grab this Headline Animator

Dovezi in favoarea lui Dumnezeu

Grab this Headline Animator