Un articol care merita citit

Medicul Gheorghe Burnei (59 de ani), şeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică de la „Marie Curie“, din Bucureşti, povesteşte cazuri complicate din carieră, când spune că pacientul a fost salvat prin graţia divină.

Restul articolului aici

Alege viata

Untitled from Adellheide on Vimeo.

Cine a fost Traian Dorz?

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase.

Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor sapte clase primare, sustinut la Beius în 7 iunie 1930, a fost premiat, iar preotul care preda Religia, pentru raspunsurile exemplare la aceasta disciplina, i-a dat ca premiu special cartea Corabia lui Noe, de preotul Iosif Trifa, din Sibiu. Autorul era întemeietorul si conducatorul pamântesc al Miscarii Oastea Domnului, înfiintata la 1 ianuarie 1923, la Sibiu, o lucrare de regenerare moral-spirituala a poporului nostru în granitele ortodoxiei strabune. Cartea l-a zguduit puternic pe proaspatul absolvent. În 8 iunie, în duminica Rusaliilor, terminând lectura cartii, simti ca trebuie sa-si schimbe viata, asa cum autorul, în final, o propunea fiecarui cititor.

Printr-o scrisoare adresata centrului Oastei din Sibiu, îl ruga pe Parintele Iosif Trifa sa-l înscrie si pe el în rândurile ostasilor si sa-i trimita foaia "Oastea Domnului", suplimentul duhovnicesc al saptamânalului ŤLumina Satelorť. Ambele erau redactate de catre preotul sibian.

Frecventarea cartilor din biblioteca scolii si pe cele ale profesorului de religie care l-a premiat a avut doua consecinte importante asupra adolescentului. Prima era aceea ca poate sa aspire la ceva mai mult decât majoritatea tinerilor de vârsta lui si deci sa iasa din perimetrul vietii rurale. Ca urmare, fara stirea parintilor, se prezinta la examenul de admitere la "Scoala de Arte si Meserii" din Beius. Reuseste printre primii, dar tatal sau îi da de urma si-i interzice sa urmeze cursurile acestei scoli. La fel pateste si în urma reusitei la "Liceul Militar" din Târgu Mures. Sunt primele interdictii care intervin în viata lui.

A doua consecinta, si cea mai importanta, a fost aceea ca lectura cartilor Oastei Domnului si a foilor ei religioase i-a trezit pe nesimtite dorinta si disponibilitatea sufleteasca de a scrie el însusi versuri spre slava lui Dumnezeu. Astfel trimite primele sale încercari Parintelui Iosif Trifa, iar acesta, intuindu-i talentul si evolutia viitoare, i le publica în "Lumina Satelor". Exercitiul acesta creator însemna pentru el o descarcare si o împlinire, în acelasi timp. În spiritul ostasiei, începe deplasarile prin satele din jurul Beiusului, în misiune cu cartea si cu propovaduirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Când a împlinit vârsta de 18 ani, parintii îl silesc sa se casatoreasca, crezând ca întemeierea unei familii va pune capat plecarilor sale misionare. Dimpotriva, situatia familiala se înrautateste. În lucrarea sa autobiografica "Hristos - marturia mea" sunt înfatisate aceste framântari care, în cele din urma, sfârsesc prin chemarea pe care i-o face Parintele Iosif Trifa, în 1934, de a merge la Sibiu. Aici, alaturi de mentorul sau, va începe o bogata activitate publicistica, lucrând la redactarea periodicelor "Oastea Domnului", "Isus Biruitorul", "Ecoul", "Glasul Dreptatii", "Ostasul Domnului" etc. Tot la Sibiu îi va aparea si primul volum de versuri, "La Golgota". Din 1938 si pâna în 1943, împreuna cu învatatorul Ioan Marini, va fi redactor la Oradea, la Cluj sau în alte locuri din tara al publicatiilor religioase: "Ogorul Domnului", "Viata Crestina", "Misionarul Vietii Crestine", "Familia Crestina", precum si al calendarelor-almanah ale acestora. N-a mai urmat nici o scoala, dar va evolua spiritualiceste ca un autodidact de elita, pâna ce Dumnezeu îl va chema la El.

Timp de mai bine de sase decenii, Traian Dorz va fi unul din cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist si propovaduitor neînfricat. Blestemul interdictiilor a planat însa mereu asupra lui, parca pentru a-l împiedica cu orice pret sa-si împlineasca chemarea pentru care Dumnezeu l-a rânduit. Aproximativ optsprezece ani, parintii si sotia, care nu i-au înteles aceasta chemare, au iscat fel si fel de oprelisti pentru a-l împiedica sa-L vesteasca pe Iisus Hristos asa cum cerea Biserica cea Luptatoare. Începând cu anul 1948, când regimul necredintei a preluat puterea politica, sugrumând libertatile religioase, si pâna la moartea sa, în 20 iunie 1989, interdictiile s-au permanentizat si diversificat. Oastea Domnului, miscare a ortodoxiei militante, a fost declarata "secta cea mai periculoasa" si scoasa în afara Legii pentru ca nu voia sa renunte la crezul ei crestin, ci, dimpotriva, sa-l mentina viu în constiinta credinciosilor Bisericii noastre bune si strabune. De-a lungul existentei sale zbuciumate, presarata cu scurte pauze, poetul a totalizat peste saisprezece ani de închisoare. În 1959, a fost condamnat la saptesprezece ani de munca silnica pentru întreaga lui activitate. Decretul de gratiere generala din 1964 îi va reda libertatea. Va fi însa supravegheat pas cu pas si împiedicat sistematic sa scrie si sa-si manifeste convingerile sale. Domiciliile fortate, chemarile inopinate la organele de securitate îl vor tine mereu într-o stare de alerta. Interdictiile devin acum si mai suparatoare si umilitoare.

Cândva, într-un trecut de trista amintire, a nu stiu câta "sectie" dintr-un nechemat si obtuz "Comitet Central" al Partidului Comunist, care avea pretentia sa ia locul lui Dumnezeu în lume, a hotarât, într-o sedinta de pomina, "axata pe problemele muncii scriitoricesti", ca numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul sa scrie, ba, mai mult, n-are nici talent!! Era ca si cum cineva ar porunci soarelui sa nu mai lumineze sau izvorului cristalin sa nu mai curga, sau vulcanului sa nu mai erupa!

Astfel, dupa cum afirmam în rândurile precedente, mai bine de saptesprezece ani si alti ani grei de presupusa libertate, acesti oameni nesabuiti s-au jucat "de-a privighetoarea si colivia" cu poetul Traian Dorz. Dar cântaretul încatusat n-a putut fi oprit. El a devenit, cum spunea un admirator al sau, "o harfa spânzurata de-o streasina de închisoare", vorbind întregii lumi despre credinta în Hristos si despre calvarul României crestine.

În pauzele de "libertate", cu domiciliul obligatoriu la Livada Beiusului, trudind din zori si pâna-n noapte la muncile câmpului, seara, întors acasa istovit, "cu mâini batatorite de sapa si de ger", dupa o cina frugala, se aseza în pat, unde, acoperindu-se complet cu patura, la lumina lanternei, îsi scria poeziile si meditatiile crestine. Militianul sau paznicii de noapte, daca zareau cumva vreo luminita înauntru, bateau în geam, aducându-i aminte ca "n-are voie sa scrie!". Trebuia sa doarma, sa fie bun de munca a doua zi pe "ogoarele înfratite si înfloritoare ale colectivei".

Astfel si-a petrecut multe nopti, plângând, rugându-se si scriind, acest trandafir al Golgotei, despre care calaii veacului, zdrobindu-l, n-au stiut ca-i vor spori si raspândi si mai mult mireasma gândului si a simtirii sale.

Nu mai vorbim de cele aproape 200 de poezii create în închisoare fie scriindu-le pe câte un ciob de sticla gasit din întâmplare si apoi memorate, fie bazat numai pe memorie. În aceste conditii grele de neînchipuit, cu multe sacrificii, lipsuri si riscuri de tot felul, au fost create în închisoare si lagare de munca fortata ori în precarele pauze de libertate cele aproximativ 100 de titluri de lucrari. Unele volume din aceasta vasta opera cuprind eseistica religioasa, meditatii crestine, altele sunt niste avântate pledoarii pentru pastrarea credintei, iar altele, povestiri pentru copii de toate vârstele. Poeziile sale totalizeaza un numar de peste 5000 de titluri, la care se mai adauga 7000 de proverbe versificate, din întelepciunea româneasca si aceea a diferitelor popoare.

Din toata aceasta opera, doar câteva volume de poezii au vazut lumina tiparului, pâna în 1947. Creatia poetica a acestor ani este strânsa în volumul "Spre Tara dragostei", aparut în 1947. Dupa 1948, timp de mai bine de patruzeci de ani, nu s-a tiparit în tara nici o carte dorziana. În schimb, precum în Evul Mediu, a înflorit epoca tenace a copistilor. Manuscrisele erau copiate cu mâna sau la masina de scris, în clandestinitate si în conditii de mare risc. Existenta acestor actiuni dovedeste cât de mare era setea dupa literatura crestina în catacombele Estului. Tot atât de primejdioasa si ilegala era raspândirea operei prin benzi magnetice.

Totusi macar o parte din opera poetica a lui Traian Dorz a vazut lumina tiparului, în strainatate, prin bunavointa si dragostea mai mult sau mai putin dezinteresate ale unor credinciosi neoprotestanti. Mentionam ca acceptul pentru tiparirea acestor lucrari a fost dat de catre autor numai dupa repetatele încercari de publicare esuate în România.

Tiparirea în afara tarii a acestor carti a atras mânia autoritatilor comuniste care, în ciuda tuturor asteptarilor, tocmai într-o perioada de o mai mare deschidere spre Occident prin relatii economice si culturale, în 1982, l-au arestat pe poet si l-au condamnat la doi ani de închisoare pentru delictul de tiparire si raspândire de literatura interzisa. Probabil, trebuia ca jertfa sa fie dusa pâna la desavârsire. În urma interventiei publice din strainatate, a fost eliberat dupa câteva luni.

Ajuns din nou în mijlocul fratilor sai de credinta, eroul crestin îsi va continua lupta cu si mai multa dârzenie pentru apararea adevarului si pentru recunoasterea Miscarii Oastei Domnului în adevarata ei lumina de catre autoritatile de stat si de catre pastorii si ierarhii de atunci ai Bisericii Ortodoxe.

Tema majora a creatiei dorziene o constituie Golgota "izvorul netarmuritei si vesnicei iubiri" si biruinta învierii lui Iisus cel Rastignit. Pentru unii, poetul ar putea sa para o lira monocorda: Iisus, Iisus, Iisus. Dar pe aceasta lira, cântarea poetului ne face sa simtim adâncimile inefabile ale credintei. Aceasta, pentru ca în Iisus, asa cum ne spune apostolul neamurilor, "sunt ascunse toate vistieriile întelepciunii si ale cunostintei" (Col. 2, 2-3) si de aici, îndemnul aceluiasi apostol: "Iar peste toate acestea, îmbracati-va în dragoste, care este legatura desavârsirii" (Ibid. 3, 14). Iar daca Dumnezeu este iubire, atunci întelegem de ce acest poet este un cântaret înfocat al Iubirii. Din acest ocean fara margini izvorasc toate apele creatiei sale lirice. Realitatile vietii si ale istoriei devin, pe harfa sa, tot atâtea râuri care, transfigurate si primind aura vesniciei, se reîntorc tot în el, gasindu-si si împlinirea, si desavârsirea.

În volumul "Locurile noastre sfinte" - o îmbinare fericita între poezie si proza - locurile, evenimentele si personalitatile istoriei noastre nu sunt vazute doar sub aspectul lor real. Poetul scoate la lumina tocmai planul spiritual al acestora, facându-ne sa vedem partea lor nevazuta cu ochiul omenesc, dar care devin palpabile prin ochiul credintei. Astfel, toate aceste realitati primesc o dimensiune hieratica, devenind niste uriase fresce în catedrala istoriei noastre. Mesterul Manole, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Horia, Alba Iulia, Târgu Jiu, Curtea de Arges, Muresul, Oltul, bisericile si troitele maramuresene, toate acestea se transforma în personaje sau în locuri emblematice ale spatiului nostru mioritic, ducându-ne în final spre Patria de dincolo de zare. În acest fel, aceasta carte-album se transforma într-un manual de educatie a tuturor generatiilor, autorul devenind un pedagog national.

La fel de original în valentele sale spiritual-morale este si volumul "Minune si Taina", dedicat Maicii Domnului. Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, în viziunea poetului, este în acelasi timp si modelul de mama pentru toate femeile din lume. Maica Domnului înfatisata de poetul transilvanean traieste sub cerul românesc, în tara aceasta din care a facut o gradina a sa. De aceea si gesturile sale, si grija pentru Pruncul Sfânt ne aduc în fata imaginea mamei dupa cea mai buna si sfânta traditie a acestor meleaguri. Din acest unghi spiritual, poetul a "românizat" întreaga imagine a Maicii Domnului în cel mai nobil înteles al cuvântului.

Într-o vreme ca aceea a zilelor noastre, în care interesul pentru poezie scade tot mai mult, publicul gasind alte cai pentru a-si hrani si desfata sufletul si pentru a-si satisface setea de frumos, poezia psalmistului bihorean are o mare putere de a misca inimile si constiintele, de a le transforma, înnoindu-le, prin Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. La peste o mie din poeziile sale li s-au creat melodii adecvate, intrând astfel în biserici, în mânastiri si în alte medii religioase din tara si de peste hotare. Dovada ne-o ofera cea de-a opta editie a acestor cântari nemuritoare, ce apare sub titlul "Sa cântam Domnului".

Cu toate ca poetul a cunoscut suferinta pe toate treptele ei, el ramâne un poet al luminii, al iubirii, al credintei si smereniei. Versurile sale îmbraca expresia imnului si a odei sau devin, când e cazul, cântec de lupta care apara drepturile lui Dumnezeu într-o lume în care cel rau se sileste pe orice cale sa apere drepturile omului la pacat, adica la desfigurarea sa moral-spirituala. Asadar, aceste versuri au devenit niste cântari luptatoare.

În noaptea spre dimineata zilei de 20 iunie 1989, Traian Dorz se întâlnea cu Luceafarul Diminetii. Sufletul lui îsi anunta rasaritul pe firmamentul altei lumi, acolo unde îl asteptau bratele deschise al Mirelui sau Ceresc, de a Carui întâlnire i-a ars în dor nestins întreaga viata. El i-a luat de pe umar crucea si i-a asezat pe frunte stralucitoarea cununa a biruintelor. Privighetoarea a parasit cuibul ei de lut, spre a se aseza pe una din crengile pomului vietii vesnice.

Prin patosul ideilor, prin calitatea expresiei poetice, prin mesajul ei divin-uman, opera creata de Traian Dorz îl situeaza în constelatia unor mari creatori ai sensibilitatii religioase, precum ieroschimonahul Daniil Tudor, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, iar prin conotatiile mistice, de ce nu, si cu Daniel Turcea.

Putem afirma cu toata convingerea ca poetul interzis Traian Dorz de-abia acum, dupa moartea lui, îsi începe cariera literara.

Am fost clopot - Traian Dorz

Scurt-metraj pe marginea poeziei omonime a lui TRAIAN DORZ, marele poet crestin român care a pãtimit îndelung sub regimul comunist. Substanta filmului se încheagã printr-un colaj de intense trãiri ...

Florin Ianovici - Predica "Restante la examenul vietii"

Contine si marturia intoarcerii sale la Dumnezeu!!!

Watch more Google Video videos on AOL Video

Marturia intoarcerii lui Paul Washer

Wurmbrand si rabinul G.

Atunci cand a auzit ca sunt o oaie pierduta, rabinul G., care era succesorul unei dinastii binecunoscute de rabini facatori de minuni, m-a chemat la el.
Era o figura impresionanta. Fata sa stralucea de bunatate. S-a scuzat ca mi-a cerut sa vin in casa sa, spunandu-mi ca, daca nu ar fi fost atat de batran, ar fi venit el la mine. Si m-a intrebat ce m-a atras la crestinism.
I-am spus pe scurt istoria vietii mele traita in pacat si despre pacea cugetului pe care am gasit-o atunci cand am avut siguranta ca pacatele mele au fost iertate prin Isus.
- Isus mi-a daruit pace in suflet si bucurie.Eu stie ca El a daruit pace la milioane de oameni, Nu stiu de nici un rau pe care El sa-l fi facut. Spuneti-mi rabi, de ce sa-L abandonez?
Rabinul mi-a raspuns:
- Isus nu a facut nici un rau. Din contra, prin El multi oameni au fost mantuiti din inchinarea la idoli si au ajuns sa-L cunoasca pe adevaratul Dumnezeu. Dar tu esti evreu. Este datoria ta sa ramai in religia iudaica.
- Nu, am raspuns vehement. Religia iudaica este falsa pentru ca este iudaica.Religia trebuie sa-i aduca omului cunostinta exacta despre Dumnezeu si despre felul in care poate ajunge la o unitate deplina cu El. Asa cum nu poate exista o fizica romaneasca sau o matematica germana, la fel nu poate fi o religie iudaica. Exista doar o religie sau non-religie. Religia este ori adevarata pentru toata lumea, ori gresita pentru toata lumea.

In religie noi trebuie sa aplicam aceleasi principii ca in justitie. Nici o forma de justitie careia ii dam un sufix de rasa, casta, clasa, armata, urgenta, nu poate fi justitie adevarata. Justitia sta prin ea insasi, fara nici un sufix. Si pentru acelasi motiv eu nu accept nici un sufix la credinta mea. Eu caut o relatie personala cu Dumnezeu si unirea cu El. Orice religie care are un prefix poate deveni un obstacol in realizarea acestei uniri. Religia iudaica ma leaga de iudaism, cele ortodoxa si romano-catolica de anumite traditii, cea protestanta de ideile reformatorilor. Toate acestea sunt legaturi orizontale si nu o unire verticala cu Dumnezeu. Eu caut aceasta unire verticala.

Spre uimirea mea, rabinul m-a intrebat:
- As vrea sa-ti spun cu mare regret si cu profunda simpatie, si nu cu batjocura sau rautate, ca vad in tine o persoana dezradacinata din poporul sau. Nu auzi in tine vocea stramosilor care te cheama inapoi?
I-am explicat:
- Da fiecare evreu care are parul in carlionti, muzica din sinagoga, vederea scrisului ebraic, toate acestea imi amintesc de stramosii mei. (…..) Dar biografiile personale si istoria sunt un lucru, adevarul obiectiv alt lucru.
Cei mai profunzi filozofi, politicieni si invatatori religiosi au oferit intotdeauna ca gandire obiectiva un sistem care nu era altceva decat rezultatul tragediei vietii lor si ei insisi au recunoscut aceasta uneori. Marx i-a scris lui Engels: “ Daca Titus nu mi-ar fi distrus patria, eu nu as fi ajuns dusmanul tuturor patriilor.” Nimeni nu trebuie sa isi permita sa fie calauzit de un criteriu de acest tip in a decide sa fie sau sa nu fie un patriot. Tot astfel in sfera religioasa, noi nu trebuie sa ne permitem sa fim calauziti de sentimente, ci noi trebuie sa cautam adevarata religie. Pe asta o doresc.
Atunci rabinul a scuturat din cap sceptic:
- Care este adevarata religie?
I-am raspuns:
- Nu stiu, inca dar cred ca am facut un mare pas spre a o descoperi. Am descoperit, cel putin, religia care este incompleta. Aceasta este religia careia ii apartin prin nastere. In opinia mea, este absurd sa socotesti convingerile religioase dependente de rezultatele unei asocieri sexuale. Un barbat cu credinta mozaica sa uneste cu o femeie de aceeasi credinta. Copilul nascut din aceasta unire este considerat un apostat daca nu crede in Moise.Unul dintre vecinii sai este un baiat care e copilul rezultat din casatoria unui barbat catolic cu o femeie catolica. El crede ca este obligat sa se supuna dogmei catolice. Aceleasi lucruri se aplica si unui protestant sau unui mahomedan, sau unui budist si rezultatul este o confuzie incomparabila. Acest fel de religie in mod evident nu este cea adevarata si nu intentionez sa ma supun ei.

Rabinul a raspuns:
- Isus nu a facut ceea ce faci tu. El a urmat caile stramosilor Sai, a tinut sabatul, legile referitoare la alimentatie si celelalte legi. El s-a inchinat lui Dumnezeu in sinagoga. De ce nu vrei sa faci si tu acelasi lucru?
I-am raspuns:
- Isus a fost o persoana unica cu o vocatie unica. Revelatia pe care El a adus-o a fost noua. El a oferit un adevar nou si vesnic. Pentru a castiga bunavointa celor care L-au auzit, El a facut ceea ce ar face orice faptura sensibila: Si-a imbracat invatatura intr-o forma care a fost acceptabila si atractiva pentru ascultatorii Sai. Asa putem intelege conformismul Sau. Dar prin El s-a indeplinit profetia din Ieremia, capitolul 31: "Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.
Nu ca legământul, pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din ţara Egiptului, legământ, pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.
Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.”
Noi nu suntem guvernati de vechiul legamant, ci de noua revelatie, pe care o pot caracteriza in cateva cuvinte: libertate in viata de zi cu zi si dragoste. Unul din invatatorii crestini renumiti, Augustin, a declarat ca norma crestina in viata este aceasta: ” Iubeste pe Dumnezeu si fa ce-ti place!” Eu nu mai gasesc obiceiurile evreiesti imperative sau necesare.
Spre uimirea mea rabinul a raspuns:
- Nu pot sa imi amintesc un asemenea pasaj in Ieremia.
L-am rugat sa ia cartea de pe raft si i-am aratat referinta.
Unii rabini neglijeaza intr-adevar profetiile pentru ca ei sunt preocupati in mod deosebit cu Talmudul, Kabala sau numeroase comentarii. De regula, cartile lui Moise sunt singura parte a Bibliei pe care o cunosc bine.
In clerul crestin, multi care au doctorate in teologie sunt intr-o situatie si mai rea. Deseori am descoperit o necunoastere profunda a unor texte biblice foarte simple. Daca sunt catolici sunt obisnuiti cu Toma d’Aquino si daca sunt protestanti, cu lucrarile lui Barth sau Bultman. De regula ei sunt ignoranti in ce priveste scrierile teologice ale marilor mistici crestini si nici macar nu-si cunosc Scripturile.
Rabinul a incercat sa sfarseasca discutia:
- Inteleg ca nu are rost sa discutam. Nu voi fi niciodata in stare sa te intorc in iudaism.
- Nu aveti adevarul si astfel nu va datorez incredere, i-am replicat inainte de a-l parasi. Ati renuntat la speranta de a ma aduce inapoi la credinta mozaica, la care niciodata nu am subscris. Dar eu niciodata nu voi renunta la speranta ca intr-o zi veti deveni discipol al lui Isus.
Rabinul mi-a strans mana in graba si am plecat.

Ca rezultat a ceea ce crestinii mi-au spus despre Isus, eram in inca in dubiu daca El este cu adevarat Mantuitorul. Rabinii au dat la o parte ultima umbra de indoiala cu privire la acest lucru, datorita incapacitatii totale pe care au aratat-o de a raspunde argumentelor crestine.

*preluat din "Cristos pe ulita evreiasca" de R Wurmbrand.*

Wurmbrand si rabinul R.

Alt rabin cu care am vorbit despre Isus la inceputul credintei mele, pe cand eram in dubii si aveam probleme intelectuale, a fost rabinul R din Satu-Mare.
L-am intalnit intr-o seara in sinagoga. Atunci cand i-am amintit de Mantuitorul, el mi-a raspuns:
- Daca esti pregatit sa ma asculti in liniste o jumatate de ora, te voi elibera de aceasta inselaciune.
I-am raspuns:
- Sunt pregatit sa va ascult nu doar o jumatate de ora, ci zile intregi.
El a venit acasa la mine si a fost de acord sa citim Noul Testament impreuna, el avand sa ma intrerupa din cand in cand ca sa imi arate ce nu era corect. Am citit impreuna de la opt seara pana la ora unu dupa miezul noptii. El ma asculta cu atentie, intrerupandu-ma din cand in cand si intotdeauna cu aceeasi exclamatie:”Oi, vi shein, oi vi shein! Dus hob ich nicht gewist.” (Ah, cat de frumos! Niciodata nu am stiut asta.) Nici macar o data nu m-a contrazis. In acea noapte a dormit in casa mea. Si a doua zi, cand am iesit din casa impreuna mi-a cerut:
- Te rog, nu spune nimanui ceea ce s-a intamplat aici.
Am fost de acord, dar am adaugat:
- Eu cred ca ar fi un lucru de onoare pentru dumneavoastra sa le spuneti evreilor ca socotiti Noul Testament o carte nespus de frumoasa.
Rabinul R nu a facut asta. Apoi s-a mutat la Cernauti. Un an mai tarziu l-am vizitat si l-am gasit stand intre elevii sai. Atunci cand i-am amintit de Isus, el s-a referit la Acesta cu glume murdare.
A fost ucis de nazisti in timpul razboiului.

*preluat din "Cristos pe ulita evreiasca" de R. Wurmbrand.*

Wurmbrand si rabinul H.

Rabinul H imi oficiase casatoria: am fost casatorit in sinagoga din pricina familiei. Rabinul stia ca eram un ateu si un anarhist. Totusi, el nu a facut nici cea mai mica incercare sa-mi spuna ceva despre Dumnezeu. Pur si simplu a indeplinit ceremonia si asta a fost tot.
Acum, cand am ajuns sa-L cunosc pe Dumnezeu prin Isus, nu era deloc incantat, si m-a intrebat:
- Ce te face sa crezi in Cristos?
I-am spus ca profetia lui Isaia, scrisa cu opt secole inaintea lui Isus, m-a miscat in mod deosebit. Citind aceasta profetie, in capitolul 53, am avut impresia ca profetul a vazut intreaga viata a Mantuitorului cu multe secole inainte nasterii Acestuia si a revelat-o in rezumat, astfel incat evreii sa-L recunoasca atunci cand va veni.
Atunci rabinul si-a mangaiat barba si ne-a spus (sotia mea era si ea prezenta):
- Nu trebuia sa fi citit asta. Acel capitol este interzis pentru voi.
Apoi am verificat aceasta interdictie in calendarele tiparite de congregatiile ortodoxe evreiesti, care dau textele din profeti ce trebuie citite in serviciile publice din sinagogi ( asa- numita Haftorah). Dupa partea Legii lui Moise numita Shophtim, trebuiau citite capitolele 51 si 52 din Isaia. In sabatul urmator urma capitolul 54. Capitolul 53 a fost omis. Profetia despre Isus este prea evidenta in acest capitol.
Rabinul ne-a indemnat:
- Copii, lasati-va de lucrurile astea!
I-am raspuns:
- Mi-ar place sa o fac, dar profetiile nu ma lasa pe mine in pace. Ce alta interpretare a acestui text imi puteti da?
Rabinul a dat din cap cu tristete si ne-a lasat sa plecam fara sa ne dea vreo explicatie. Nu stiam de ce.


* preluat din "Cristos pe ulita evreiasca" de R. Wurmbrand.*

Marturia intoarcerii lui Richard Wurmbrand

Era in 1937; Hitler ajunsese la putere.
Intr-un catun din Romania,un dulgher german isi petrecea anii batranetii, atatia cati ii mai ramasesera. Se numea Christian Wolfkes.
Fusese convertit la crestinism in timpul unei campanii de inviorare spirituala a Bisericii Luterane din Romania, condusa de pastorul Scherg. Mai tarziu s-a alaturat unui grup de credinciosi care se numeau “Crestini dupa Evanghelie”.
Wolfkes a inteles ca un crestin care nu este misionar, cel putin la o scara redusa, nu isi implineste menirea, aceeaa de a fi lumina pentru lume. Intr-o noapte, pe cand era grav bolnav, un crestin evreu a vegheat langa patul lui. De aceea, in semn de recunostinta, a inceput sa tanjeasca din adancul sufletului sa aduca evrei la Cristos.
Rugaciunea sa zilnica era:”O, Doamne, Te-am slujit pe pamant si doresc sa ma rasplatesti tot pe pamant. Ma rog Tie sa nu mor pana nu voi aduce un evreu la credinta. Dar nu sunt evrei pe aproape, iar eu sunt batran, bolnav si sarac. Nu-s in stare sa ma duc sa-i caut, dar Tu esti Atotputernic. Adu un evreu in satul meu si eu voi face totul sa-l convertesc la credinta”.
Primul evreu care a venit in sat in acea primavara am fost eu. Si cred ca nu a fost vreodata o fata curtata cu atata pasiune de catre iubitul ei pe cat am fost eu de curtat de catre acest batran, care a vazut in mine raspunsul la rugaciunea sa.
El mi-a dat sa citesc Biblia. O mai citisem pana atunci, dar nu-mi facuse nici o impresie.
Biblia pe care o aveam acum in mana nu era una oarecare. Mai tarziu aveam sa-i descopar secretul. Wolfkes si sotia sa petreceau ore intregi in rugaciune pentru convertirea mea si a sotiei mele. Acum eu nu puteam citi Biblia, doar plangeam asupra ei. Lacrimile tasneau ori de cate ori imi comparam viata egoista si mizerabila cu a Celui ce nu facuse decat binele.
Wolfkes a facut ca Biblia si rugaciunile sale sa lucreze in inima mea. El vorbea foarte putin cu mine. Stia instinctiv ceea ce multi misionari cu pregatire nu stiau si anume ca cea mai eficienta metoda de misiune era tacerea, atitudinea rezervata, meditatia profunda, care sa dea pace sufletului pe care vrei sa-l castigi, care sa nu starneasca o dragoste pripita, rugaciunea permanenta, multumirea ca ai putut semana o semincioara careia sa-i permiti sa prind radacini si sa creasca la timpul potrivit.
A trecut mult timp. Intr-o seara, batranul m-a intrebat:
- Ce crezi despre Biblie?
I-am raspuns:
- Am ramas orfan pecand eram doar copil. Eram foarte saraci. Uneori stateam in extaz ore intregi in fata unei brutarii si ma holbam la cozonaci cu o dorinta arzatoare. Si-mi spuneam: ”Nu-s pentru mine. Niciodata n-o sa pot manca asa ceva.” Biblia imi starneste aceste amintiri. Vad lucruri minunate, dar stiu ca nu sunt pentru mine, pentru ca sunt evreu. Stiu ca sunt evrei care s-au convertit la crestinism doar ca sa se casatoreasca cu fete romance sau sa scape de prigoana antisemita. Dar nu am intalnit inca nici un evreu care sa creada in Isus.
Din acel moment, Wolfkes a devenit instrumentul pe care Dumnezeu l-a folosit ca sa-mi dea deoparte valul de pe ochi. El mi-a vorbit in cuvinte simple, cuvinte care veneau din inima, despre multe lucruri pe care un evreu ar fi trebuit sa le stie, insa care mie imi erau necunoscute: implinirea profetiilor mesianice in Isus, indemnurile gingase cu care ii chema pe oameni, despre dragostea pe care El o are inca pentru evrei din pricina stramosilor lor, care au fost purtatori ai credintei.
Dumnezeu mi-a deschis inima, asa ca am putut sa cred Evanghelia.
Wolfkes mi-a facut cunostinta cu un numar de crestini evrei care erau atat de plini de candoare, chiar in felul in care aratau. Niciodata nu as fi crezut pana atunci ca exista asemenea oameni.
Acest dulger smerit mi-a dat primul impuls spre convertire. Mai tarziu si sotia mea a venit la credinta. Ea a mai adus apoi alte suflete care, la randul lor, au mai adus pe altele si asa mai departe, pana cand s-a format in Bucuresti o biserica de crestini evrei care a inflorit multi ani de zile.
Existenta acestei biserici, care a fost rodul lucrarii sufletului sau, a fost o mare mangaiere pentru ultimii ani ai vietii acestui dulgher inaintat in varsta.
A murit in timpul razboiului. Si eu treceam prin lupte grele. Apoi am petrecut multi ani in inchisoarea comunista. Intre timp, toti evreii crestini din Romania au emigrat si s-au alaturat unor biserici in cateva orase din Israel.
Dupa eliberarea mea din inchisoare am participat la o mare adunare de crestini intr-un sat in care sute de frati si surori s-au intalnit laolalta. Nu aveam destula energie sa predic, dar am fost rugat sa povestesc in cateva cuvinte istoria convertirii mele. Si-n timp ce o spuneam, am observat un batran care plangea. Dupa ce intalnirea s-a terminat, am incercat sa stau de vorba cu el. Se numea Pitter si era rotar. El era cel care il adusese pe Wolfkes la credinta si pana atunci crezuse ca tot ce realizase in viata a fost doar convertirea acelui dulgher. Abia acum a inteles ca-ntr-un fel contribuise la lupta mareata pentru Isus a crestinilor evrei din Israel si ca era un fel de strabunic al multor suflete.


*Preluat din "Cristos pe ulita evreiasca" de Richard Wurmbrand. Va urma un set de 3 intalniri cu rabini, pe care Wurmbrand le-a avut in incercarea de a se lamuri cu privire la Isus.*

Cum m-am intors eu la Dumnezeu

Cum eram inainte

Am fost binecuvantat de Dumnezeu, fara ca macar eu sa imi dau seama. Vedeam in jurul meu oameni care intotdeauna aveau probleme cu banii si duceau grija zilei de maine. Insa mie nu mi-a lipsit niciodata nimic. Mancam numai ce aveam pofta, aveam jucariile pe care mi le doream, haine, etc. Pe plan familial, am fost binecuvantat cu niste parinti care m-au iubit si ma iubesc enorm de mult. Eu am fost intotdeauna in centrul atentiei, si la un moment dat chiar nu imi mai placea lucrul acesta, ma gandeam ca ma sufoca si as fi vrut sa nu se mai preocupe atat de mine. Am avut si inca am un grup de prieteni foarte buni. Ne-am imprietenit undeva in clasa a 5-a si de atunci au ramas niste oameni pe care stiu ca ma pot baza oricand.

Se poate spune ca aveam viata ideala, fara probleme financiare, niste parinti care ar fi facut orice pentru mine si un grup de prieteni foarte buni.
Dar tot nu eram fericit. Imi lipsea ceva si nu stiam ce. Am inceput sa caut fericirea in tot felul de distractii, betii, cluburi, excursii prin toata lumea, intr-un cuvant tot ce va puteti imagina. Dar intotdeauna, seara, cand ramaneam doar eu, imi dadeam seama acel gol din mine a ramas acolo.
Nu stiam ce sa fac sa umplu acel gol, asa ca am incercat si mai mult sa il umplu cu distractii. Dar parca, cu cat incercam mai mult sa il umplu, cu atat crestea acel gol in mine.

Cateodata ma gandeam si imi dadeam seama ca viata mea nu are nici un rost. Ma gandeam ca voi creste, o sa am un loc de munca, o sa intemeiez o familie, o sa imi cresc copii dupa care o sa mor. Dar, in acelasi timp, imi dadeam seama ca exact asta face si un animal, se reproduce si apoi moare. Si atunci ce rost avea sa te zbati atata in viata, sa reusesti si cand in sfarsit ajungi sus, mori si se bucura altul de ceea ce tu ai realizat. Nu aveam ganduri de sinucidere, mi se parea ca asta ar fi varianta usoara si pe care numai un om las ar lua-o in considerare.

Atunci mi-am dat seama ca auzeam oamenii in jurul meu vorbind despre Dumnezeu. Si am zis, hai sa aflu mai multe despre asta, pentru ca poate asa inteleg mai multe. In perioada asta, nu pot sa spun ca eu credeam in Dumnezeu, nu imi era clar daca exista sau nu. Aveam multe nelamuriri legate de acest Dumnezeu despre care tot auzeam vorbindu-se. Personal tindeam sa nu cred in El, datorita unor intrebari care mi se pareau foarte logice. Ca exemplu:" Daca eu nu cred in Dumnezeu, dar toata viata mea ma lupt sa tin cele 10 porunci, ajung in iad. Dar daca un om fura, minte, ucide si cu 5 minute inainte sa moara spune "Doamne iarta-ma" ajunge in Rai, asta nu e un Dumnezeu corect". Deci El nu este corect. Am incercat sa stau de vorba cu cativa preoti, sa imi lamureasca aceste intrebari, dar toti imi raspundeau ca trebuie sa cred si nu sa inteleg. Vechea sintagma "Crede si nu cerceta". Atunci am zis, Dumnezeule daca tu existi, eu refuz sa cred in tine. Un Dumnezeu care imi cere sa cred orbeste in El, care pretinde oamenilor tot feluri de injosiri ( vedeam la tv cum se tarau prin noroi in jurul bisericii, se calcau in picioare sa pupe moastele ( unde este dragostea crestina in asta?)), vedeam multi preoti acuzati de tot felul de lucruri, pastorii prin America cum se lacomeau la bani, nu este un Dumnezeu pentru care eu sa am respect. Daca tu esti drept si atotputernic, cum ingadui atatia oameni corupti intre "oamenii tai"? Ar trebui sa ii traznesti direct, deci daca nu faci asta rezulta ca Tu de fapt nu existi, sau nu esti atotputernic. La un moment dat, am incercat sa citesc Biblia. Dar dupa primele capitole, in care am gasit numai crime si nelegiuri am zis ca nu are nici un rost, ca nu am ceva invata din ea.

Cum m-am intors la Dumnezeu

In 2006, mi-am schimbat locul de munca. Dupa primele zile am inceput sa observ ca oamenii din jurul meu, discutau foarte aprins despre Dumnezeu, citeau tot felul de carti, unii chiar Biblia. Atunci l-am provocat pe seful meu la o discutie despre Dumnezeu, incercand sa ii demonstrez ca Dumnezeu nu exista. Au fost seri intregi in care am ramas peste program, vorbind despre aceste lucruri. Eu tot timpul incercam sa ii demonstrez ca nu exista Dumnezeu, el incerca sa ma determinte sa citesc Biblia. Intr-un final m-a convins sa cercetez mai mult. Asa am inceput sa caut date, sa verific, in primul rand, daca Biblia este adevarata, daca poate fi crezuta. A fost o cautare de durata, la sfarsitul careia nu am fost convins ca este 100% adevarata, dar ca sunt totusi sanse.

Pentru cei care vor sa faca acelasi lucru, puteti incepe cautarea de aici:

http://www.allabouttruth.org/is-the-bible-true-c.htm

Asa ca am inceput sa citesc Biblia, insa pornind de la Evanghelia dupa Ioan si nu cu Vechiul Testament. Am inceput sa inteleg ca eu sunt responsabil pentru faptele mele si sa nu ma uit in jurul meu, in fata lui Dumnezeu nu voi putea spune ca nu l-am cautat pentru ca preotul de la biserica era un pacatos. Tot citind am gasit raspunsurile la intrebarile mele, si carora in mod ciudat nici unul dintre preotii cu care am stat de vorba nu mi le-a putut lamuri. De ce oare nu au putut? In acest moment i-am spus lui Dumnezeu : " Doamne, daca Tu existi, eu vreau sa inteleg asta in mod logic. Nu pot sa cred orbeste. Vreau sa Imi dovedesti logic ca existi". Am inceput sa ma rog si sa citesc din ce in ce mai mult, si Dumnezeu ma ajuta sa inteleg si sa imi lamuresc toate intrebarile. In continuare aveam o aversiune foarte mare, fata de tot ce insemna biserica ca institutie ( indiferent de denominatiune ) si fata de orice preot, pastor, etc. Acum imi dau seama ca nu era corect sa ii pun pe toti in aceeasi oala, dar atunci nu imi dadeam seama de asta.

Un punct de cotitura

La sfasitul anului 2007, am stabilit sa plecam toti colegii in Slovenia, sa petrecem acolo Revelionul. In rastimpul in care eu citeam din Biblie si intelegeam din ce in ce mai multe, seful meu a cunoscut la Sibiu un pastor, Nelu Brie. El ne-a propus sa ne oprim o zi la Sibiu ( intr-o duminica) sa mergem la biserica si apoi sa stam un pic de vorba cu acest om. Eu eram total impotriva acestui lucru, dar fiinda majoritatea dorea acest lucru, a trebuit sa ma supun. Am asistat la slujba, cu un ochi foarte critic, cautand un motiv sa nu imi placa. Insa spre surprinderea mea mesajul lui nu a fost asa cum ma asteptam eu. Ma asteptam sa le spuna ca ei sunt foarte buni, ca sunt alesii lui Dumnezeu, etc. Ceva de genul "noi suntem aia buni, si toti ceilalti sunt niste pacatosi care merg in iad". In schimb, acest pastor a inceput sa mustre enoriasii. Le-a spus ca multi dintre ei s-au plafonat si vin la biserica pentru ajutoare sau doar ca sa bifeze o prezenta. Ca inima lor s-a racit si ca Dumnezeu nu ii vrea asa. Oricum am ramas foarte circumspect. Dupa ce s-a terminat predica, tot grupul nostru a fost invitat intr-o camera alaturata sa bem un ceai si sa ne cunoastem cu el. Imi aduc aminte ca era o masa mare, patrata si nu stiu cum ne-am asezat ca eu am nimerit chiar langa el. A inceput el sa spuna cate ceva despre el si apoi a continuat cu colegii mei. Asa cum ma asezasem, eu eram ultimul care avea sa se prezinte. Ma tot gandeam cum sa il testez si am decis ca daca il enervez, va spune sau va face ceva ca sa imi pot da seama daca are o traire sincera sau nu. Invatasem in meseria de om de vanzari, ca un om atunci cand e nervos spune adevarul ( isi pierde controlul).

Cand a venit randul meu, am spus cateva lucruri despre mine, dupa care i-am spus ca eu nu am vrut sa vin, dar a fost decizia majoritatii, si ca eu nu am incredere in preoti, pastori, etc si ii consider pe toti niste "jnapani". Ma asteptam la 2 reactii posibile:
1. sa sara in sus de pe scaun si sa se enerveze pentru ca am venit sa il jignesc
2. sa incerce sa imi demonstreze ca el nu e asa, si ca el e bun, drept, cinstit, etc

Nu a reactionat asa, a ras ( dar un ras sincer, si poti verifica asta dupa limbajul corpului ) si mi-a spus ca e parerea mea si el o respecta. Totusi ar fi mai bine sa il cunosc inainte sa il judec. Raspunsul lui m-a pus un pic pe ganduri, nu ma asteptam sa reactioneze astfel. In acea seara am stabilit sa ne intalnim cu totii si in Bucuresti, si sa avem niste seri de intrebari si raspunsuri in care sa ne lamurim probleme neclare din Biblie. Am inceput sa ne intalnim o data pe saptamana la Institutul Penticostal din Bucuresti, unde el era profesor.

Aici tin sa fac o precizare. Nu promovez nici o religie, va spun cum a lucrat Dumnezeu in viata mea, putea la fel de bine sa lucreze printr-un pastor baptist, evanghelic sau preot ortodox. Nu are nici o importanta asta.

Am ajuns sa cred din toata inima Biblia si ca Dumnezeu exista, pentru ca am descoperit in Biblie cum este El cu adevarat. M-am convins ca perceptia societatii despre Dumnezeu este total gresita. Am inceput sa merg si la biserica, am ales sa merg la Betel, o biserica penticostala din Bucuresti.

Testul

In sfarstit, acum stiam ca am un rost in aceasta lume, ca am ceva de facut si nu sunt doar un accident al naturii. Stiu ca am Dumnezeu care ma iubeste, oricat de multe rele as fi facut. In iulie 2008 am decis ca vreau sa fac botezul in apa. A fost incredintarea mea personala ca trebuie sa fac acest lucru, stiu ca asta poate starni multe polemici. In acest moment au inceput luptele cu parintii mei. Cand au aflat ca vreau sa fac acest botez, mi-au spus ca daca plec la Sibiu sa fac acest botez, sa imi fac si bagajele si sa nu ma mai intorc acasa.

Aici vreau sa fac o paranteza, si atunci cand nu credeam in Dumnezeu, familia era cel mai important lucru pentru mine.

A fost o lovitura fantastica din partea parintilor mei. Dar m-am decis sa fac acest botez in ciuda tuturor impotrivirilor. Am zis:" Doamne tu mi-ai dat incredintarea ca e bine sa fac asta, acum eu arunc totul pe geam. Ai promis ca vei fi langa mine, sa Te vad in actiune". Am decis sa il fac si sa plec, daca asta e decizia lor. Am incercat inainte de asta din rasputeri sa ii fac sa inteleaga ca nu mi s-a spalat creierul, nu ma obliga nimeni sa fac asta, dar eu cred ca este un lucru care trebuie facut.

In ultima zi, inainte de a pleca la Sibiu, cu tot cu bagaje, m-a sunat tatal meu, si m-a rugat sa aman pana se intoarce el in tara ( 2 saptamani ), mi-a spus ca nu au nimic impotriva botezului meu, doar ca vor sa inteleaga ce fac. M-am rugat si am zis ca voi face acest lucru, voi amana. Toti prietenii mei imi spuneau ca gresesc si ca ar trebui sa fac acest pas acum, insa timpul a aratat ca a fost mai bine asa.

Dupa discutia cu parintii mi-au pus cateva conditii, pe care daca le indeplineam, ei nu ar mai fi avut nimic impotriva sa ma botez:
1. sa nu mai merg la biserica timp de 3 luni
2. sa nu mai am nici un contact cu ei timp de 3 luni ( intre timp mi-am schimbat si locul de munca)
3. sa merg la un psiholog
4 sa merg la un preot

Am acceptat.

Am fost la un psiholog, am fost si am stat de vorba cu Parintele Mihail, staret la Manastirea Antim. Un om pentru care am numai respect, insa discutia noastra s-a poticnit intr-un punct foarte interesant. Eu discutam despre Biblie si ce inteleg eu de acolo, el imi tot vorbea despre Sfintii Parinti.
In tot acest timp, eu am continuat sa citesc din Biblie si sa ma rog.
Cand s-au terminat cele 3 luni, le-am spus parintilor ca eu vreau in continuare sa merg mai departe cu acest botez. Rezultatul a fost acelasi, daca faci asta pleci de acasa. Eu speram si eram sigur ca acum nu se vor mai opune.
Insa a trebuit sa iau decizia renuntarii, la tot, a doua oara. E foarte greu sa va explic durerea din sufletul meu.

In decembrie 2008, parintii mei au plecat din Bucuresti pentru o perioada mai lunga. Eu am facut botezul pe data de 7 decembrie si mi-am cautat o garsoniera. Am gasit una convenabila, in care trebuia sa ma mut pe 10 ianuarie 2009. Am petrecut sarbatorile cu ei, dupa care eu m-am intors in Bucuresti pe 4 ianuarie. Atunci mama mea m-a sunat, si mi-a spus ca ei nu doresc ca eu sa plec, dar trebuie sa renunt la mersul la biserica. A fost al treilea moment in care am fost la rascruce, dar am decis ca vreau sa imi traiesc viata cu Dumnezeu, sa Il cunosc si atunci nu ma pot lipsi de mersul la biserica. Si am decis ca voi merge in continuare. A doua zi, m-a sunat si mi-a spus ca ei sunt gata sa accepte si daca merg mai rar, adica o singura data pe saptamana la biserica. M-am rugat Domnului sa vad care este cea mai buna decizie, si am inteles ca pentru cresterea mea spirituala nu este bine sa fac asta ( merg martea la tineret, joia si duminica ) si i-am spus ca nu vreau sa renunt sau sa raresc mersul la biserica, dar fara sa imi dau seama, i-am spus ca renunt sa merg joia la biserica.

Stiu ca poate pare ciudat, dar nu poti intelege asta decat atunci cand experimentezi ce am povestit pe propria piele.

Dupa ce am inchis telefonul am realizat ca mi-am luat un angajament pe care nu vroiam totusi sa il tin. Dar ma legasem singur. M-am rugat lui Dumnezeu atunci, si i-am spus:" Doamne iti spun si eu ca slujitorul lui Elisei:"Cum vom face?". Eu am facut prostia, te rog sa o repari tu. Nu pot sa mai dau inapoi acum, pentru ca fac Numele Tau de ras, dar gaseste o solutie tu. Eu nu vad decat una, sa nu accepte si sa imi spuna sa plec. Asa ca eu asta Te rog, fa ca ei sa imi spuna sa plec de acasa". Peste 2 ore, m-a sunat mama si a inceput asa :"Nu avem nimic impotriva sa te duci la biserica de ori cate ori vrei tu......".

Si in acest moment ei sunt foarte suparati pe mine, insa eu ma rog ca Dumnezeu sa le schimbe inimile si sa le cerceteze, astfel incat si ei sa vina la El.