Crezul primar al Pastelui

Invierea trupeasca a Domnului Isus Hristos este baza crestinismului. Primii crestini propovaduiau cu indrazneala Invierea ca dovada suprema a divinitatii Domnului Isus. Fara Inviere, crestinismul este mort. Apostolul Pavel a afirmat succint: "Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre" (1 Corinteni 15:17)

Ca si brutala crucificare, Invierea Mantuitorului nostru isi are radacinile in istoria Genezei. Apostolul Pavel confirma veridicitatea cartii Genezei in 1 Corinteni 15:21-22: "Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos."

Evident, Pavel credea intr-un Adam real si o cadere reala petrecuta in Gradina Edenului. Din cauza neascultarii lui Adam, moartea si pacatul au intrat in lume. Construindu-si pledoaria pentru Invierere pe fundatia solida a cartii Genezei, Pavel face o distinctie (si un contrast) clara intre Adam si Domnul Isus Hristos. Adam a adus moartea, dar Hristos a adus viata. Pavel continua in versetul 47: "Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer." Cu alte cuvinte, Adam a fost creat de Dumnezeu, pe cand Isus Hristos este Creatorul tuturor lucrurilor, cu putere de viata si de moarte.

Astazi, de multe ori scepticii ridiculizeaza Invierea, ca fiind un produs al mistificarii, o legenda dezvoltata de-a lungul timpului. Cu toate acestea, Invierea este un eveniment istoric real, confirmat de marturii timpurii, ale unor martori oculari demni de incredere. Cea mai bine fundamentata istoric marturie a Invierii se regaseste in crezul bisericii primare.

Continutul crezului

Crezul primar al bisericii, marturiseste despre moartea, ingroparea, Invierea si aparitiile ulterioare Invierii, ale Domnului Isus Hristos. Este o relatare extrem de specifica si argumentata pe baza relatarilor martorilor oculari. 1 Corinteni 15:3-8 afirma:
"V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie."

Autorul crezului

Apostolul Pavel a fost primul care a consemnat in scris acest crez. Pavel, numit si Saul din Tars, fusese un fariseu fervent, inainte de a Il accepta pe Domnul Isus ca Mesia. Ca fariseu, avandu-l ca profesor pe Gamaliel, un renumit Rabin din acea perioada, Pavel era un expert in traditia iudaica si scrierile Vechiului Testament (Fapte 22:3). Era un membru marcant al comunitatii iudaice din acele vremuri.

Atunci cand crestinismul a inceput sa se raspandeasca rapid, dupa moartea si Invierea lui Hristos, Pavel a persecutat energic crestinii. In Fapte, Luca consemneaza ca Pavel a participat la pedepsirea, incarcerarea si executia primilor crestini. Totusi, pe drumul Damascului, Pavel a avut o intalnire spectaculoasa cu Hristosul inviat (Fapte 9:1-8). In cateva zile, Pavel a fost botezat si a inceput sa predice ca Isus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu cel inviat din morti. Multi dintre primii crestini erau sceptici si se temeau de Pavel, indoindu-se de motivatiile sale (Fapte 9:21,26). Pavel renuntase dintr-o data la o viata de bunastare pentru a propovadui o credinta, pe care el insusi o persecutase brutal si o respinsese deliberat. Fara a avea nimic de castigat pe plan politic, economic sau social, Pavel va deveni unul din cei mai mari misionari ai tuturor timpurilor. Pavel a mers pe ultimul sau drum predicand ca Isus Hristos este Domn si Mantuitor.

Datarea crezului

Multi cercetatori cred ca Pavel a scris 1 Corinteni in jurul anului 55, sau cu circa 22 de ani dupa moartea si Invierea Domnului Isus. JAT Robinson, un cercetator al Noului Testament, a efectuat un studiu in profunzime descoperind puternice dovezi, de ordin istoric, textuale si logice, conform carora Noul Testament ar fi fost scris intre anii 40-65. In plus, cartea Faptele Apostolilor se incheie cand Pavel era inca in inchisoare. In concluzie, e posibil ca 1 Corinteni sa fi fost scris chiar mai inainte.

Totusi, multi cercetatori cred ca acest crez primar a fost formulat si adoptat la mai putin de cinci ani de la moarte si Inviere. Ulrich Wilckens nota ca "indubitabil dateaza din perioada incipienta a crestinismului." Joachim Jeremias afirma ca "este cea mai veche traditie." Gerd Ludemann, un sceptic, confirma ca "elemente din aceasta traditie dateaza din primii doi ani de dupa crucificarea lui Isus...nu mai mult de trei ani..." Michael Goulder, un anti-crestin, considera ca "dateaza din perioada in care Pavel a fost convertit, la cativa ani dupa crucificare." Thomas Sheehan crede ca "crezul dateaza probabil dintr-o perioada de doi pana la patru ani, dupa crucificare." Din punct de vedere istoric, crezul a fost formulat, distribuit si scris atat de timpuriu incat nu se poate pune problema unei misticizari sau a dezvoltarii unei legende.

Un crez oficial

Poseda toate elementele unui crez oficial. In primul rand, Pavel foloseste cuvintele "invatat" si "primit", care sunt termeni rabinici care indica ca el da mai departe o traditie sfanta. In al doilea rand, structura gramaticala si stilul indica un crez. In al treilea rand, textul original foloseste numele Chifa, care este numele ebraic/aramaic pentru Petru. Folosirea unui astfel de limbaj este o dovada a originilor timpurii. In al patrulea rand, Pavel foloseste fraze neconventionale (in textul orginial) ca "a fost inviat", "a treia zi" si "cei doisprezece". Aceste fraze dateaza din perioada primara a crestinismului. In al cincelea rand, continutul si cuvintele particulare folosite sunt similare naratiunilor aramaice si ebraice din acea vreme.

Acuratetea istorica a crezului

Istoricum german Hans von Campenausen afirma: "Aceasta relatare intruneste toate conditiile de verificare posibile, pentru un astfel de text." Pinchas Lapide, unul dintre putinii cercetatori evrei ai Noului Testament, considera crezul ca fiind o relatare atat de exacta, incat poate fi considerata o marturie data de martori oculari.

Crezul este construit pe marturiile martorilor oculari, primii crestini, precum si Petru, Iacov si Pavel. Este foarte probabil ca Pavel sa fi confirmat continutul crezului, atunci cand s-a intalnit cu Pavel si Iacov in Ierusalim, la cativa ani dupa convertirea sa. Pavel documenteaza calatoria sa in Galateni 1:18-19, unde foloseste un cuvant grecesc cu o semnificatie speciala -historeo. Inseamna ca vizita lui Pavel la Ierusalim avea statutul unei investigatii istorice. Pavel a vizitat Ierusalimul pentru a examina cu atentie relatarile martorilor oculari Petru si Iacov. Aceasta confera o credibilitate puternica a veridicitatii crezului.

Referinta la cei 500 de martori

Crezul afirma ca Domnul Isus s-a aratat, dupa Inviere, unui grup de 500 de oameni. Evangheliile nu mentioneaza acest eveniment. Nici una din epistolele Noului Testament nu mentioneaza aceasta aparitie. Nici unul din istoricii primului secol nu mentioneaza asta. Scepticii, de multe ori, afirma ca aceasta lipsa de dovezi indica ca acest eveniment nu s-a petrecut niciodata. Totusi, scepticii ignora un aspect - daca nu este mentionat nu inseamna ca nu s-a intamplat. Nu putem sa credem ca fiecare scriitor contemporan va documenta fiecare eveniment istoric, in particular. Mai important, crezul este timpuriu, fundamentat istoric si specific. El ne invita sa testam, mentioneaza doi fosti sceptici, si majoritatea continutului este coroborata de alte surse istorice demne de incredere.

Criticii mai argumenteaza ca Evangheliile arata o crestere constanta a numarului de aparitii de dupa Inviere. Ei sustin ca incepand cu Evanghelia lui Marcu, pana la Evanghelia lui Ioan, aparitiile cresc in numar si in intensitate. Pe masura ce timpul trece, istoria este distorsionata de mituri si legende. Totusi, crezul din 1 Corinteni 15, care consemneaza cele mai multe aparitii, preceda Evangheliile.

Este crucial sa tinem cont de faptul ca Pavel era contemporan cu acesti oameni. In crez, el afirma ca mare parte din cei 500 inca traiau. Ori Pavel ii cunostea pe acesti oameni, ori avea o sursa care ii cunostea. Dr Gary Habermas concluzioneaza:
"Acum, stai un pic si gandeste-te: nu ai include niciodata aceasta fraza, daca nu ai fi absolut singur ca acesti oameni ar confirma ca l-au vazut pe Isus Hristos viu. Practic, Pavel ii invita pe oameni sa verifice ei insisi!"

Concluzie

Crezul din 1 Corinteni 15 ofera dovezi istorice timpurii pentru Invierea Domnului Isus Hristos. Este scris prea devreme pentru a fi rezultatul unei legende si este bazat pe marturia martorilor oculari. Mai mult, citeaza doi fosti sceptici, Iacov si Pavel, care in final au platit pretul suprem pentru credinta lor in Mantuitorul pe care initial il respinsesera.

1 Corinteni 15:45 spune: "De aceea este scris: "Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu." Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă." Ca ultim Adam, Hristos a biruit pacatul si moartea, pe care Adam le adusese in lume. Invierea lui Hristos a fost punctul de cotitura al istoriei umanitatii si a oferit speranta vietii vesnice pentru cei care isi pun nadejdea in El ca Domn si Mantuitor.

William Lane Craig, un apologet de marca, afirma ca Invierea lui Isus Hristos este cea mai buna explicatie pentru un numar de evenimente istorice (inmormantarea, mormantul gol, aparitiile post-mortem si originea credintei discipolilor). James Patrick Holding, fondatorul Tekton Apologetics Ministries, afirma ca sunt 17 factori care ar fi facut imposibil ca noua credinta crestina sa aiba succes in lumea antica, daca nu ar fi fost sustinuta de dovezi irefutabile ale Invierii. (nota trad.: urmeaza si traducerea acestui articol)

Sir Lionel Luckhoo, faimosul avocat britanic, care si-a castigat un loc in Cartea Recordurilor datorita unui sir de 245 de procese de crima castigate, a studiat dovezile istorice ale Invierii. Dupa ani de studiu amanuntit, el a declarat:

"Pot afirma fara echivoc, ca dovezile care sustin Invierea lui Isus Hristos sunt atat de coplesitoare incat nu lasa nici un loc pentru dubii."

Acest eveniment cosmic, incredibil, submineaza toata filozofia naturalista/materialista, care sta la baza argumentatiei evolutioniste. Si confirma ca Isus Hristos, al doilea Adam, este Domnul spatiului, timpului si al istoriei - Creatorul - Dumnezeu, ceea ce El ( si toata Biblia ) afirma. Ca urmare, istoria universului pe care El a confirmat-o (existenta unui Adam real, un potop biblic si o pamant tanar) este validata in acelasi timp, in cel mai puternic mod posibil.

Tradus cu acordul autorului. Articolul original aici

Geneza si Crucea

Poate parea ciudat ca oamenii sa sarbatoreasca infrangerea umilitoare a conducatorului si eroului lor. Dar suferinta, rusinea si moartea Domnului Isus Cristos reprezinta o sursa de speranta pentru crestini.

Nimeni nu vrea sa traiasca intr-o lume in care raul este ignorat, sau chiar mai rau, incurajat. Toti oamenii tanjesc dupa dreptate, atunci cand au fost batjocoriti, insultati, tradati sau loviti.

Cine nu s-a aprins atunci cand a fost tratat ca un animal sau ca un banal obiect? Dorim din toata inima ca greselile sa fie indreptate, ca suferinta noastra sa aiba un sens.

Crucea lui Cristos raspunde acestei nevoi. In Isus Cristos descoperim ca in spatele acestui univers este un Dumnezeu pentru care fiecare dintre noi este pretios, care tine la dreptate.

Pentru evolutionisti moartea lui Cristos nu are nici un sens. Richard Dawkins, in cartea sa Ceasornicarul Orb, cap 4 (The Blind Watchmaker), spune ca noi traim intr-o lume despre care el crede ca nu are scop, bine si rau, nimic in afara de o crunta indiferenta.

Crucea lui Cristos arata ca lui Dumnezeu ii pasa

Crunta indiferenta? Dawkins gandeste asa pentru ca el crede ca teoria evolutiei este adevarata, ca suntem doar rezultatul proceselor oarbe. Daca nu exista Dumnezeu, Dawkins are dreptate. Nimeni nu stie ca tu existi. Si Dawkins iti spune sa te obisnuiesti cu aceasta idee.

Dar viata, moartea si Invierea lui Isus Cristos distrug aceasta viziune lipsita de speranta. Ele dovedesc odata pentru totdeauna ca Dumnezeu exista si Lui ii pasa de ceea ce se intampla in aceasta lume- despre ce se intampla cu tine, si de modul in care tu iti traiesti viata.

Anthony Flew, descris odata ca 'cel mai cunoscut ateu', a surprins audienta in May 2004 cand a anuntat ca si-a schimbat gandirea si ca "a acceptat existenta lui Dumnezeu".

Desi inca nu este sigur ca Isus Cristos este Dumnezeu intrupat, el a spus: "As spune ca ideea reinvierii este mai impresionanta decat orice alta componenta religioasa si nu are concurent in nici o alta religie.".

Anterior, in 1985, Dr Flew a participat la o dezbatare cu filozoful si teologul Dr Gary Habermas pe aceeasta problema, propozitia care afirma ca Domnul Isus Cristos a cucerit moartea insasi. Aceasta dezbatare a fost tinuta in Dallas in prezenta a trei mii de spectatori. A fost arbitrata de doua jurii, experti de la cele mai bune universitati americane: un juriu era compus din cinci filozofi, care au fost instruiti sa judece continutul dezbaterii, iar celalalt a fost compus din cinci judecatori, care au fost rugati sa analizeze calitatea argumentelor aduse.

Patru din cei cinci filozofi au votat pentru Habermas, ei au considerat ca pledoaria in favoarea Reinvierii a fost mai puternica decat incercarile lui Flew de a o discredita, iar unul dintre membri a considerat ca a fost o remiza. Judecatorii au votat trei la doi in favoarea lui Habermas. Acestea au fost comentariile a doi dintre judecatori:

"Sunt de parere ca vorbitorul [Habermas] a adus dovezi semnificative pentru a isi sustine pledoaria. Diversele surse istorice m-au convins sa adopt argumentele acestuia. Dr Flew, pe de alta parte, a esuat, in special in partea de contra-argumentare si in sesiunea directa, in a aduce dovezi in favoarea sa. Dr Habermas a pus o povara grea pe umerii Dr Flew pentru a combate argumentele aduse. Pe masura ce discutia s-a derulat, am simtit ca Dr Flew incerca sa eludeze discutia argumentata."

"Cred ca dovezile istorice, desi cu unele lipsuri, sunt suficient de puternice pentru ca la o examinare rezonabila sa se ajunga la concluzia ca Isus Cristos, intr-adevar a inviat din morti. Habermas a castigat dezbaterea.... Prin combatarea criticilor sceptice la adresa miracolelor (inspirate de Hume) aduse de Flew si prin demonstrarea veridicitatii si credibilitatii dovezilor istorice, Habermas a sfarsit prin a oferi "dovezi foarte probabile" pentru autenticitatea istorica a invierii "fara a exista dovezi naturaliste plauzibile impotriva ei". In concluzie, parerea mea este ca Habermas a castigat aceasta dezbatere."

Totul se bazeaza pe Invierea Domnului Isus Hristos. Apostolul Pavel a scris despre Hristos ca El a fost "dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu... prin invierea din morti" (Romani 1:4). Stim ca Isus este ceea ce El a spus ca este din pricina Invierii. Intr-adevar, sunt cel putin 17 factori care arata ca Crestinismul nu ar fi putut avea succes in lumea antica, daca nu ar fi fost sustinut de dovezi irefutabile ale Invierii.*

Invierea lui Hristos ne ofera speranta si scop

Nici un scop? Dawkins crede astfel din cauza ca el isi imagineaza ca nu exista un Creator cu un plan si un design, in spatele existentei noastre. Totusi, chiar si oamenii care cred in El sunt cateodata striviti de lipsa unui scop. Cum poate fi Dumnezeu in acelasi timp iubitor si atot-puternic, cand exista atata suferinta si rau in aceasta lume? Totul pare sa fie haotic si fara scop.

Dar moartea si suferinta nu erau parte din lumea creata initial de Dumnezeu. Ele sunt rezultatul pacatului. "Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; " (1 Corinteni 15:22). Toti suntem urmasi ai lui Adam si ai Evei si toti suferim si murim ca o consecinta a neascultarii lor, si a neascultarii noastre. Pacatul lui Adam a avut consecinte catastrofale asupra intregii creatii. Dar din cauza ascultarii lui Isus Cristos, putem fi readusi la viata, cu totii, atunci cand suntem in El. (nota trad: pe aceasta tema vor urma alte articole, versiunile in engleza pot fi gasite pe site-ul http://creation.com)

Faptul ca Isus Cristos a murit pe Cruce pentru pacatele noastre, ne arata ca pacatul este un lucru serios si ca acesta are consecinte. Moartea nu este o parte integranta a procesului de selectie naturala, care a produs diversitate biologica de-a lungul a milioane de ani. Moartea este o consecinta a indepartarii de Dumnezeu. "Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru." (Romani 6:23).

Invierea lui Isus Cristos, pe care o celebram de Paste, ne ofera speranta. Darul lui Dumnezeu este viata vesnica. Si aceasta nadejde ne da un scop pentru a trai.

Odata, apostolul Pavel i-a infruntat pe invatatii vremii: "Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii? " (Fapte 26:8). Chiar si oameni care cred in Dumnezeu nu pot accepta ca El, in mod supranatural, a inviat din morti.

Daca Dumnezeu nu l-a creat, in mod supranatural, pe Adam, atunci nu putem afirma ca El va invia mortii in viitor. Daca Dumnezeu era obligat sa urmeze legile naturale care actioneaza asupra materiei si energiei de-a lungul milioanelor de ani, inainte de crearea primului barbat si a primei femei, atunci de ce ne-am astepta ca El sa isi schimbe modul de operare in viitor si sa invie mortii supranatural?

Dar nu acesta este modul in care Dumnezeu a creat. La inceput, in cea de-a sasea zi a Creatiei, Dumnezeu l-a facut pe om din tarana, si a respirat viata in narile lui, iar omul a prins viata (Geneza 2:7). In a treia zi dupa Crucificare, intr-o secunda, El a adus trupul rece, fara viata, al Domnului Isus Cristos la viata.

Si din cauza ca Domnul Isus a inviat, si noi vom fi ridicati. "într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. " (1 Corinteni 15:52).

Pentru crestini, moartea lui Cristos simbolizeaza ca pacatele noastre au fost sterse, ca am fost reimpacati cu Creatorul nostru, si ca avem o nadejde vie in propria noastra inviere.

Si din aceasta cauza stim ca tot ceea ce facem in aceasta viata, are un rost pe termen lung.
"De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică. " (1 Corinteni 15:58)

Tradus cu acordul autorului. Originalul il gasiti aici

Cum il poti intalni personal pe Isus?

Cand am auzit pentru prima data argumentele rationale despre existenta lui Dumnezeu si invierea lui Isus, m-am decis sa caut eu insumi adevarul. Mi-am zis: "Ma voi ruga, sau mai degraba nu ma voi ruga la Dumnezeul care nu exista". Am spus chiar asa: "Dumnezeule, stiu sigur ca nu existi. Ar fi frumos sa am undeva un tata iubitor, atotputernic. Se spune ca Tu esti numai fictiune, o fantezie a credinciosilor ignoranti. Dar presupunand cumva ca Tu existi, nu este datoria mea sa cred in Tine. Este de datoria Ta sa mie Te descoperi. In viata mea am facut multe lucruri desarte. Aceasta rugaciune este inca o veriga in lantul lucrurilor stupide pe care le-am spus. Imi pare rau pentru acestea, Dumnezeule; as fi preferat sa existi."

Ei bine, aceasta "nerugaciune" a fost acceptata. Am citit Biblia. Am vorbit cu credinciosi nu despre crezurile lor, ci despre experientele lor reale. Dupa aceea am experimentat eu insumi unele lupte. Sunt la fel de sigur ca L-am vazut pe Isus si L-am auzit vorbindu-mi, cum sunt sigur ca am vorbit cu sotia mea, cu toate ca o banda de magnetofon nu ar fi inregistrat nimic. Dar niciodata nu ati auzit voci ale unora care va iubesc sau va urasc foarte mult, incurajandu-va si intarindu-va, sau avertizandu-va, sau chiar amentindu-va? Perceptiile noastre nu sunt mai cuprinzatoare decat un aparat de clasificare a sunetelor?

Din moment ce fiecare individ este diferit, intalnirile cu Isus au luat forme diferite. Te incurajez sa incerci; daca doresti, vei avea succes.

Iti voi spune cum o persoana a ajuns sa aiba o partasie personala cu Isus.

Un pastor l-a intrebat o data pe un tanar dintr-o familie evlavioasa care s-a indepartat de biserica: "Te rogi vreodata?"

El a raspuns: "Niciodata nu am avut pe nimeni la care sa ma rog. Nu conteaza cat de tare strig, cei de deasupra nu ma vor auzi. Niciodata nu am avut vreun semn ca cineva din aer sau de mai departe ar fi interesat sa ma asculte".

Pastorul i-a spus: "Stiu ca te intereseaza multe sporturi, la fel si artele si stiinta. Tu ai desigur multe hobby-uri. Iti propun sa faci un experiment. Daca nu reuseste, nu ai pierdut nimic, pe langa cateva momente din viata ta, daca cineva poate spune ca un experiment cu rezultate negative este timp pierdut. Doctorul Wasserman a facut 605 experimente negative pentru a gasi remediul pentru sifilis. La al 606-lea a avut succes. De aceea medicamentul pentru tratarea sifilisului este denumit 606. Cele 605 experimente negative nu au fost eforturi zadarnice, ci mai degraba pasi spre descoperirea adevarului.

Diseara, inainte de a merge la culcare, stai intr-un scaun confortabil, si pune in fata ta altul gol, imaginandu-ti, ca Isus sta acolo. Tu stii ca El nu este acolo, si de mult Il consideri mort, dar de asemenea stii din cultura generala ce se crede ca a fost: Fiul lui Dumnezeu puternic, care ii iubeste pe toti si care a venit pe pamant ca sa moara pentru pacatele intregii omeniri. Este o chestiune de consemnare in istorie ca El a murit pe cruce. Cei de partea Lui cred ca El a inviat si este viu. Daca El este Dumnezeu, asa cum cred eu, El este prezent peste tot si te poate ajuta.

Nu conteaza daca nu crezi aceasta. Cand Marco Polo s-a intors din calatoriile sale in Asia in secolul XIV si a spus ca a fost in locuri unde sunt oameni galbeni si au ochi inclinati, ca ei scriu pe randuri verticale in loc de orizontale, el a fost denumit "Marco Polo mincinosul".

Probabil ca exista un graunte de adevar in ceea ce considera cineva a fi o minciuna.

Daca experimentul nu are nici un fel de rezultate, vei avea de spus o intamplare amuzanta si vei fi mai adancit in necredinta ta.

Acum imagineaza-ti ca acest Isus, care este numai o fantezie, sta in fata ta. Ce ai spune daca intr-adevar ar sta acolo? Fiecare din noi poarta conversatii imaginare cu membrii familiilor noastre care nu sunt prezenti, sau chiar cu prieteni si iubiti care sunt departe. Nu exista cineva care sa nu aiba asemenea discutii imaginare.

Imagineaza-ti deci ca vorbesti cu Isus. Nu folosi fraze religioase. El este obosit de expresii stereotipe, spuse de oameni fara a fi convinsi. Cei care L-au condamnat la moarte, cu o seara inainte au rostit rugaciuni frumoase. Daca crezi ca invataturile Lui nu sunt corecte, spune-I si asta. Spune-I ca Il consideri o plasmuire a imaginatiei tale, ca doar te amuzi, ca ai dori sa duci o viata de autoimplinire pe plan profesional si in petrecerea timpului liber. El a auzit cuvinte mai rele. Cand ai Lui L-au pus sa jure, El nu S-a suparat. El cunoaste starea lor spirituala.

Te pot asigura ca ce spui la inceput va fi doar un monolog. Dar fa asta si in ziua urmatoare, si spune-I: "Daca intr-adevar existi, ceea ce eu contest, as avea sa-ti pun cateva intrebari serioase. Ce fel de Dumnezeu esti? Se spune ca esti atotputernic si bun. Atunci ce-i cu toata tragedia si suferinta in lume?"

Vorbeste-I despre cele mai grele situatii prin care ai trecut in viata. In fata celuilalt scaun gol, continua monologul despre relelele din lumea aceasta. Apropo, s-ar putea sa-ti amintesti sa-I spui despre unele rele pe care le-ai facut chiar tu. Nu mai este nimeni altcineva in camera. Doar aminteste raul care ti s-a facut si pe care l-ai facut. Este foarte utila o asemenea descarcare a mintii de lucrurile care o impovareaza, chiar daca nu este nimeni sa asculte. (In sedintele de consultatie psihiatrica tip Freud, psihiatrul sta in spatele pacientului, pentru ca acesta sa nu vada pe nimeni).

A treia zi, stai din nou in fata unui fotoliu, si spune-I despre lucrurile frumoase si binele pe l-ai intalnit. S-ar putea sa-ti amintesti ca deseori ai neglijat sa arati recunostinta. Ai vazut flori frumoase. Ai citit sau ai intalnit oameni buni si mari. Te miri cum s-au putut dezvolta asemenea personalitati minunate, si atat de multe genii intr-o lume rea. Spune-I cum esti uimit de cat de mare este cerul si de multimea stelelor. Mentioneaza soarele care da lumina si viata si celor rai si celor buni.

Gandeste-te cat ar fi de dragut daca ai putea fi ca ele, raspandind lumina bucuriei, adevarului si dragostei. Intreaba-L pe Isus cum sa fii un asemenea model de viata.

Daca reusesti sa dai curs tuturor sugestiilor mele si sa pui cu seriozitate intrebarea: " Cum pot sa aduc fericire in viata celor pe care ii intalnesc si sa aduc un zambet pe buzele lor?", atunci monologul tau va deveni dialog.

Nu pot sa-ti spun exact ce va raspunde, pentru ca nu sunt Isus. El stie ca fiecare om este unic si asa da raspunsurile, dar El iti va vorbi".

Cunosc un credincios care a facut exact asa cum am spus mai sus, ajungand sa vorbeasca cu Isus. El a facut asa in fiecare zi, timp de mai multi ani. Unul din cei prezenti la moartea sa, a povestit ca ultimul sau gest, inainte de clipa mortii, a fost sa-si intinda mana spre Prietenul nevazut din acel fotoliu, pe care intotdeauna L-a pastrat langa patul lui.

Dovezi despre existenta lui Isus gasesti aici.

Mai poti avea una decisiva: sa vorbesti tu insuti cu El.

*preluat din "Isus, prietenul teroristilor" de Richard Wurmbrand*

Dovezi circumstantiale in favoarea invierii

Ce este o dovada circumstantiala? Aceste dovezi se bazeaza pe date indirecte din care se pot trage concluzii logice. Efectul lor cumulat poate fi tot atat de puternic, si in unele cazuri chiar mai convingator, decat cel al relatarilor martorilor oculari.

Astazi as vrea sa scriu despre cinci dovezi circumstantiale majore care, in opinia mea, sustin veridicitatea invierii Domnului Isus si implicit tot ceea ce decurge din ea.

1. Ucenicii au murit pentru convingerile lor.

Cand Isus a fost rastignit, urmasii Lui au ramas descurajati si deprimati. Nu mai aveau siguranta ca Isus fusese trimis de Dumnezeu, deoarece ei credeau ca oricine este crucificat este blestemat de Dumnezeu. De asemenea, fusesera invatati ca Dumnezeu nu va ingadui ca Unsul Lui sa treaca prin moarte. Asa ca s-au risipit. Apoi, dupa o perioada scurta de timp ii vedem cum isi parasesc obligatiile, se aduna din nou si se dedica raspandirii unui mesaj cat se poate de specific - Isus este Mesia, Unsul lui Dumnezeu care a murit pe cruce, a revenit la viata si a fost vazut viu de catre ei.

Si erau dispusi sa-si petreaca tot restul vietii lor proclamand acest mesaj, fara vreo rasplata omeneasca. Nu ii astepta in nici un caz o vila pe tarmul Mediteranei. Dimpotriva, ii astepta o viata plina de greutati. Deseori le-a lipsit mancarea, au dormit sub cerul liber, au fost ridiculizati, batuti, intemnitati. Iar in final cei mai multi dintre ei au fost torturati si executati. Si toate acestea pentru ce? Pentru bune intentii? Nu, ci pentru ca erau convinsi ca dincolo de orice umbra de indoiala ca Il vazusera pe Isus Cristos inviat din morti.

Ceea ce nu poate fi explicat este felul cum micul grup de barbati a ajuns sa proclame aceasta convingere fara sa se fi intalnit cu Cristosul inviat. Nu exista o alta explicatie adecvata.

Insa puteti obiecta ca la fel de dispusi sa moara pentru convingerile lor au fost si musulmanii, si mormonii, si adeptii lui David Koresh ( davidienii ). Asta nu dovedeste decat ca erau fanatici, nu neaparat ca si credeau ceva care era si adevarat.

Totusi exista deosebiri. E posibil ca musulmanii sa fie dispusi sa moara pentru convingerea lor ca Allah i s-a relevat lui Mohammed, dar aceasta revelare nu s-a realizat in mod public, observabil. Asa ca s-ar fi putut insela in privinta ei. E posibil ca credinta lor in adevarul acestei revelatii sa fie sincera, dar nu pot sa stie sigur ca asa s-au petrecut lucrurile, fiindca nu au fost martori la evenimentul respectiv. Apostolii insa erau gata sa moara pentru ceva ce au vazut cu ochii lor si au atins cu mainile lor. Postura lor era unica: ei nu numai credeau in Isus inviat din morti, ci stiau acest lucru in mod cert. Si cand unsprezece oameni demni de incredere, care nu au nici un motiv ascuns si nu au nimic de castigat, dar multe de pierdut, spun intr-un glas ca au observat cu ochii lor un anumit lucru - asta e ceva mai greu de contestat prin tot felul de explicatii.

Oamenii sunt gata sa moara pentru convingerile lor religioase daca cred sincer ca ele sunt adevarate, dar nu vor muri pentru aceste convingeri daca stiu ca sunt false. Ucenicii afirmau ca L-au vazut, ca au vorbit cu El si au mancat cu El. Daca nu ar fi fost absolut siguri de acest lucru, nu s-ar fi lasat torturati pana la moarte pentru proclamarea realitatii invierii.

2. Convertirea scepticilor

Au existat sceptici inraiti care nu au crezut in Isus inainte de rastignirea Lui, care si-au schimbat radical pozitia si au imbratisat credinta crestina dupa moartea lui Isus. Nu exista un motiv plauzibil pentru aceasta cu exceptia aceluia ca L-au intalnit pe Cristos inviat.

Ma voi referi aici la Iacov, fratele lui Isus si la Saul din Tars, care va deveni apostolul Pavel.

Evangheliile ne spun ca membrii familiei lui Isus, inclusiv Iacov, erau stingheriti de ceea ce pretindea El a fi. Nu credeau in El si l-au infruntat. Insa mai tarziu, istoricul Josephus ne spune ca Iacov, fratele lui Isus, care era conducatorul bisericii din Ierusalim, a fost omorat cu pietre din pricina credintei in fratele sau. De ce s-a schimbat viata lui Iacov? Ne spune Pavel: i S-a aratat Isus inviat. Nu exista nici o alta explicatie. Aveti alta, plauzibila?

Saul, era fariseu, el ura orice submina traditiile poporului evreu. Pentru el, acest curent de opozitie numit crestinism reprezenta culmea lipsei de loialitate. De fapt, el isi varsa frustrarea executandu-i pe crestini ori de cate ori avea ocazia. Si deodata, nu numai ca slabeste persecutia, ci chiar se alatura acestei miscari. In Epistola catre Galateni, Pavel insusi ne spune ce l-a determinat sa faca o intoarcere de 180 grade si sa devina cel mai fervent sustinator al credintei crestine. El scrie cu mana lui ca L-a vazut pe Cristos inviat.

Aici nu avem de-a face cu o simpla modificare de viziune a lui Pavel. Toti apostolii au sustinut ca au vazut evenimente publice care le-au vazut si altii. Erau lucruri care s-au consumat in afara mintii lor, si care nu erau un produs al imaginatiei. Mai mult, cand Pavel a scris 2 Corinteni, el le-a amintit corintenilor ca facuse minuni in timpul vizitei sale anterioare. Ar fi fost o nebunie din partea lui sa faca aceasta afirmatie daca ei nu ar fi stiut ca nu facuse minuni.

3. Schimbari ale structurilor sociale fundamentale

Pe vremea lui Isus, evreii fusesera asupriti timp de sapte sute de ani de catre babilonieni, asirieni, persi iar acum de catre greci si romani. Multi evrei fusesera risipiti si traiau ca robi ai acestor popoare. Cu toate acestea, azi inca mai intalnim evrei, in schimb nu mai intalnim hetiti, fereziti, amoniti, asirieni, persi si alte popoare ce au trait in acea vreme. De ce? Pentru ca aceste popoare au fost ocupate de alte popoare, s-au casatorit intre ele si si-au pierdut identitatea nationala. De ce nu s-a intamplat acelasi lucru si in cazul evreilor? Pentru ca acele lucruri care ii faceau pe evrei sa fie evrei ( structurile sociale care le confereau identitate nationala) erau extrem de importante pentru ei. Ei au pastrat toate aceste traditii si structuri pentru ca stiau ca altfel isi vor pierde identitatea nationala si pentru ca ei credeau ca le-au fost incredintate de Dumnezeu.

Acum, din clasele de jos se ridica un rabin pe nume Isus. Acesta da invataturi timp de trei ani, strange langa El un grup de adepti din clasele de jos si de mijloc, intra in conflict cu autoritatile si ajunge sa fie rastignit, alaturi de alti 30.000 de evrei care au fost rastigniti in acea perioada. Dar la cinci saptamani dupa rastignirea Lui, peste 10.000 de evrei Il urmeaza si sustin ca este initiatorul unei noi religii. Si inca ceva: sunt dispusi sa renunte sau sa modifice toate acele institutii sociale despre care fusesera invatati inca din copilarie ca sunt extrem de importante atat din punct de vedere sociologic, cat si teologic. Se petrecea ceva foarte important !!!

Ei aduceau jertfe la anual pentru iertarea pacatelor ( ritual initiat de Avraam ), dar deodata dupa moartea tamplarului din Nazaret au renuntat. Evreii acordau o mare importanta supunerii Legii lui Moise, insa la scurta vreme dupa moartea lui Isus, evreii au pus mai mult accent ca mantuirea nu sta numai in implinirea Legii lui Moise. Practic toata viata lor s-a schimbat radical intr-un interval foarte scurt de timp.

Cum putem explica faptul ca intr-o perioada scurta de timp nu numai un iudeu, ci o intreaga comunitate de cel putin 10.000 mii de iudei au fost gata sa renunte la practicile fundamentale pe care se sprijinisera din punct de vedere sociologic si teologic timp de atatea secole? Sa nu uitam ca acei oameni pretuiau mai mult ca orice traditia.

Aceste schimbari in structurile sociale iudaice nu au fost niste simple ajustari minore operate cu usurinta, erau absolut monumentale. Nu erau nici mai mult, nici mai putin decat un adevarat cutremur social. Si cutremurele nu se produc fara o cauza.

4. Cina Domnului si Botezul

Sa studiem Cina Domnului. Este ciudat ca acesti primi adepti ai lui Isus nu se adunau pentru a-I celebra invataturile sau cat de minunat a fost. Se adunau regulat si organizau mese festive dintr-un singur motiv: sa comemoreze executia publica, groteasca si umilitoare a lui Isus. Este ca si cum astazi, un grup de admiratori ai lui John F Kennedy s-ar aduna sa celebreze faptul ca a fost ucis. Cum putem explica acest fapt? Eu cred ca si-au dat seama ca omorarea lui Isus era un pas spre o biruinta cu mult mai mare. Uciderea Lui nu era ultimul cuvant- ultimul cuvant era faptul ca a invins moartea pentru noi toti prin invierea Lui. Au sarbatorit executia Lui pentru ca erau convinsi ca L-au vazut viu dupa ce a iesit din mormant.

Biserica primara a adoptat o forma de botez ce isi avea originile in educatia lor iudaica, numita botezul prozelitilor. Cand cineva dintre Neamuri dorea sa primeasca Legea lui Moise, iudeii il botezau in autoritatea lui Dumnezeului lui Israel. Dar in Noul Testament, oamenii erau botezati in numele lui Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant - ceea ce inseamna ca L-am ridicat pe Isus la statutul deplin de Dumnezeu. Nu numai atat, dar botezul era si el o celebrare a mortii lui Isus, la fel ca si Cina. Prin cufundarea sub apa se evoca moartea Lui, iar prin ridicarea din apa se evoca faptul ca El a inviat la o viata noua.

5. Aparitia Bisericii

Sa ne gandim la inceputurile Bisericii crestine. Este absolut sigur ca a luat fiinta imediat dupa moartea lui Isus si s-a raspandit atat de repede, incat dupa aproximativ douazeci de ani a ajuns pana la palatul lui Cezar din Roma. Mai mult decat atat, aceasta miscare a triumfat asupra catorva ideologii rivale si in cele din urma a coplesit intreg Imperiul Roman. Acum, daca ati fi martian si ati privi inspre secolul I, care credeti ca ar avea sanse mai mari de supravietuire: crestinismul sau Imperiul Roman? Probabil ca nu ati paria pe un grup de amarati al caror mesaj central era ca un tamplar crucificat dintr-un satuc obscur a triumfat asupra mormantului. Si cu toate acestea, miscarea a avut un asemenea succes incat azi ne numim copii Petru si Pavel, iar cainii Cezar si Nero.

Haideti sa recapitulam dovezile circumstantiale: disponibilitatea ucenicilor de a muri pentru ceea ce experimentasera; vietile transformate ale unor sceptici ca Iacov si Pavel; schimbarile radicale in structuri sociale pretuite secole intregi de evrei; aparitia brusca a Cinei Domnului si a botezului; nasterea si cresterea uimitoare Bisericii.

Daca cineva vrea sa cantareasca aceste dovezi circumstantiale si sa dea verdictul Isus nu a inviat din morti, trebuie sa vina cu o explicatie plauzibila pentru toate aceste cinci fapte. Fara indoiala, ele sunt adevarate, intrebarea este cum pot fi ele explicate. Iar eu nu am auzit nici o explicatie mai buna ca invierea.

Ar mai fi o categorie de dovezi despre care nu am discutat. E vorba despre intalnirea continua cu Cristosul inviat ce are loc in lumea intreaga, in orice cultura, in vietile unor oameni din diferite medii sociale si cu diferite personalitati - oameni cu educatie inalta si mai putin inalta, bogati si saraci, oameni rationali si emotionali, barbati si femei. Cu totii vor marturisi ca Isus Cristos, mai presus de orice alt lucru din viata lor, i-a schimbat.

Daca dovezile arata realmente spre invierea lui Isus, ele cer un test al experientei. Testul experientei este urmatorul: "El este viu si pot sa-mi dau seama de acest lucru raportandu-ma la El." Daca ati face parte dintr-un juriu si ati audia dovezi suficiente pentru a va convinge de vinovatia cuiva, nu ar avea sens sa va opriti inainte de a face ultimul pas, acela de a-l condamna. Iar daca oamenii accepta dovezile in favoarea invierii lui Isus, urmatorul pas rational si logic ar fi sa intram in domeniul experientei. Dovezile reclama imperios testul experientei!

*selectie din "Pledoarie pentru Cristos" de Lee Strobel*

Exista dovezi in sprijinul lui Isus in afara Evangheliilor?

Atunci cand cercetam si incercam sa aflu mai multe despre Isus si veridicitatea Bibliei, m-am lovit de intrebarea din titlul acestui articol. Daca Isus a trait asa cum este descris in Biblie, in mod clar trebuie sa existe si scrieri referitoare la El, in afara Evangheliilor. Vreau sa va impartasesc ce am descoperit studiind diverse carti.

In 1979, Charles Templeton a scris un roman intitulat "Act of God", in care un arheolog fictiv face o afirmatie care reflecta convingerile multor oameni:

"Biserica isi fundamenteaza pretentiile, in principal, pe invataturile unui tanar evreu obscur cu pretentii mesianice care, sa fim sinceri, nu a facut cine stie ce impresie in timpul vietii sale. Nu apare nici macar un singur cuvant despre el in istoria laica. Nici macar un cuvant. Nici o mentiune despre el din partea romanilor. Nici macar o referire din partea lui Josephus."

Cine a fost acest Josephus? Un istoric evreu, foarte important al primului secol. S-a nascut in anul 37 d.Cr., era un preot si fariseu. Cea mai ambitioasa lucrare a sa este numita "Antichitati iudaice", o istorie a poporului evreu de la creatie pana in acel moment. El face referiri la Iacov, fratele lui Isus si la Isus Insusi.

Josephus

In "Antichitati iudaice", autorul descrie cum un mare preot pe nume Anania a profitat de moartea guvernatorului roman Festus - care este mentionat si in Noul Testament - pentru a porunci uciderea lui Iacov:

" A convocat o intrunire a Sanhedrinului si a adus inaintea lor un om pe nume Iacov, fratele lui Isus, numit Cristosul, si inca cativa. I-a acuzat de incalcarea legii si i-a predat pentru a fi ucisi cu pietre."

Iata o referire la fratele lui Isus - care se pare ca s-a convertit cu ocazia aratarii lui Cristos cel inviat, daca comparam Ioan 7:5 cu 1 Corinteni 15:7 - si o coroborare a faptului ca unii oameni Il considerau pe Isus a fi Cristosul, ceea ce inseamna "Unsul" sau "Mesia."

Un alt pasaj cunoscut in care Josephus vorbeste despre Isus, este numit "Testimonium Flavianum":

"Cam in acea vreme traia Isus, un om intelept, daca poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni si invatatorul oamenilor care erau bucurosi sa afle adevarul. A atras de partea lui o multime de iudei, dar si o multime de pagani. Acesta a fost Cristos. Chiar daca Pilatus, datorita acuzatiilor aduse de fruntasii poporului nostru, l-a tintuit pe cruce, n-au incetat sa-l iubeasca cei ce l-au indragit de la inceput. Caci li s-a aratat a treia zi iarasi viu, asa cum au prezis profetii trimisi de Dumnezeu, infaptuind si o mie de alte miracole. De atunci si pana astazi dainuie poporul crestinilor, care isi trage numele de la dansul."

Aceste referiri pe care le gasim in scrierile lui Josephus sunt semnificative, in special fiindca relatarile sale cu privire la razboiul evreiesc s-au dovedit a fi foarte exacte; de exemplu aceste relatari au fost coroborate cu sapaturile arheologice de la Masada, precum si cu scrierile unor istorici ca Tacit. Este considerat a fi un istoric demn de crezare, iar mentionarea lui referitoare la Isus este considerata a fi foarte importanta.

Tacit

Tacit a consemnat ceea ce reprezinta probabil cea mai importanta referire la Isus, in afara Noului Testament. In anul 115 d.Cr. el afirma explicit ca Nero i-a persecutat pe crestini ca tapi ispasitori, pentru a abate suspiciunile de la propria sa persoana in urma marelui incendiu ce a devastat Roma in anul 64 d.Cr. :

"Nero a pus vina si a aplicat cele mai desavarsite torturi asupra unei clase urate pentru ticalosiile sale, numita de catre populatie "crestini." Cristus, de la care se trage numele lor, a suferit pedeapsa capitala in timpul domniei lui Tiberiu, din mainile unuia dintre procuratorii nostri, Pilat din Pont, si o superstitie cat se poate de daunatoare, desi oprita pentru moment, a izbucnit din nou nu numai in Iudeea, prima sursa a raului, ci chiar si in Roma. (...) In consecinta, au fost arestati intai toti cei ce s-au declarat vinovati: apoi in urma informatiilor obtinute de la ei, a fost condamnata o multime imensa de oameni, nu atat pentru vina de a fi incendiat orasul, cat pentru ura impotriva omenirii." ( Tacit, "Anale")

Cum se poate explica raspandirea unei religii bazata pe adorarea unui om ce a suferit moartea cea mai infama cu putinta? Aceasta scriere reprezinta o dovada importanta din partea unui martor ostil privind succesul si raspandirea crestinismului, pe baza unei figuri istorice - Isus- care a fost crucificat in timpul lui Pilat din Pont. Este semnificativ faptul ca Tacit a consemnat ca ei ( crestinii ) " s-au declarat vinovati" si au preferat sa moara decat sa se lepede de Cristos.

Pliniu cel Tanar

Un alt roman, Pliniu cel Tanar, s-a referit si el la crestinism. El a fost nepotul lui Pliniu cel Batran si guvernator al Bitiniei, in nord-vestul Turciei. In cartea a zecea a scrisorilor sale catre Imparatul Traian, el face o referire specifica la crestinii pe care ii arestase:

"I-am intrebat daca sunt crestini si daca recunosc acest lucru. Am repetat intrebarea a doua si a treia oara, avertizandu-i de pedeapsa ce ii asteapta. Daca staruiesc, dau ordin sa fie condusi spre executie; caci indiferent de natura faptei recunoscute, sunt convins ca incapatanarea si indaratnicia lor de nezdruncinat nu trebuie sa treaca nepedepsite...

Au mai declarat ca singura lor vina sau greseala nu s-a ridicat la mai mult de atat: ca se intruneau regulat inainte de ivirea zorilor intr-o anumita zi pentru a canta alternativ intre ei imnuri spre slava lui Cristos ca unui Dumnezeu si pentru a se lega prin juramant nu in vederea unui scop criminal, ci ca sa se abtina de la furt, talharie si adulter...

Acest fapt m-a facut sa decid ca era cu atat mai necesar sa scot adevarul prin tortura de la doua roabe, numite de ei diaconite. Nu am aflat altceva decat un fel de cult degenerat dus pana la extrem."

Acesta relatare a fost scris in jurul anului 111 d.Cr. si atesta raspandirea rapida a crestinismului atat in orase, cat si in zonele rurale. Se vorbeste despre adorarea lui Isus ca Dumnezeu, despre faptul ca crestinii aveau niste standarde morale inalte si nu erau usor clintiti din convingerile lor.

Thallus - Julius Africanus

Noul Testament afirma ca Pamantul s-a intunecat in timp ce Isus atarna pe cruce. Exista o astfel de mentiune in afara Bibliei?

In jurul anului 221 d.Cr.. Julius Africanus citeaza lucrarea lui Thallus, care in anul 52 d.Cr.a compus o istorie a lumii mediteraneene de dupa Razboiul Troian, care din pacate s-a pierdut:

"Thallus, in cartea a treia a istoriei sale, explica intunericul spunand ca a fost vorba de o eclipsa de soare - fara un motiv justificat, dupa parerea mea".

Se pare ca Thallus spune da, a fost intuneric in timpul rastignirii, dar el avansa ideea ca acesta ar fi fost cauzat de o eclipsa. Apoi Africanus argumenteaza ca nu se poate sa fi fost o eclipsa, avand in vedere momentul in care a avut loc rastignirea.

Cert este ca acest eveniment a fost vizibil la Roma, la Atena si in alte orase mediteraneene. Tertullian il catalogheaza ca un "eveniment mondial" sau "cosmic". Phlegon, un autor grec din Caria, a scris o cronologie la putin timp dupa anul 137 d.Cr. si a consemnat ca in al patrulea an al celei de-a doua sute doua Olimpiade ( adica in 33 d.Cr. ) a avut loc "cea mai mare eclipsa de soare" si ca s-a facut "noapte in cea de-a sasea ora din zi ( adica la amiaza ), astfel incat chiar si stelele au aparut pe bolta. A fost un mare cutremur in Bitinia, iar in Niceea s-au prabusit multe lucruri."

Acestea sunt doar o parte din mentiunile referitoare la Isus, in afara Evangheliilor. Vedem ca relatarea biblica corespunde cu relatarea istorica a faptelor.

Sper ca acest articol, impreuna cu articolele pe aceeasi tema care vor urma, sa va stimuleze sa cercetati cu inima si mintea deschise Biblia, pentru ca avem motive obiective sa ne incredem in veridicitatea ei.

A fost invierea lui Isus o farsa? Ce spun dovezile medicale?

Am vazut chiar ieri pe un post tv specializat pe documentare, o emisiune in care se sustinea ideea ca Isus nu a murit pe cruce, a fost doar intr-o stare comatoasa si invierea a fost un fals. Odata, am avut si eu indoieli legate de acest eveniment si m-am decis sa caut un raspuns. Acum vreau sa prezint argumentele care m-au convins, din punct de vedere medical. O argumentatie completa puteti gasi in cartea "Pledoarie pentru Cristos" de Lee Strobel.

Pe scurt, teoria lesinului se bazeaza pe urmatorul rationament: Isus a lesinat doar pe cruce din cauza epuizarii, sau i-a fost dat un drog care l-a facut sa para mort si ca mai tarziu a fost reanimant de aerul rece si umed din mormant. Adeptii teoriei conspiratiei au sprijinit aceasta ipoteza pe faptul ca, atunci cand se afla pe cruce, Isus a primit un lichid imbibat intr-un burete ( Marcu 15:36 ) si ca Pilat a parut surprins de cat de repede a murit Isus ( Marcu 15:44 ). In consecinta, au spus ei, reaparitia lui Isus nu a fost o inviere miraculoasa, ci doar o resuscitare accidentala, iar mormantul Lui a ramas gol pentru ca El a continuat sa traiasca.

Haideti sa privim doar faptele, evaluand fiecare eveniment din acea zi fatidica a rastignirii, prin prisma istoriei si stiintei medicale.

Tortura dinaintea crucii

Totul a inceput dupa Cina cea de Taina. Isus S-a dus cu ucenicii Sai pe Muntele Maslinilor, in Gradina Ghetsimani. Acolo S-a rugat toata noaptea. In tot acest timp, El anticipa evenimentele zilei urmatoare. El stia ce suferinta urma sa indure si era supus unei presiuni psihice enorme. Evangheliile ne spun ca in acel moment sudoarea I s-a preschimbat in picaturi de sange. Oare acesta nu este rezultatul unei imaginatii foarte active? Mai sunt demni de incredere autorii Evangheliilor?

DA!! Aceasta conditie medicala se numeste hematidroza. Nu este foarte comuna, dar este asociata cu o presiune psihica foarte mare. Cum apare? Nelinistea profunda cauzeaza eliberarea de substante chimice care rup capilarele din glandele sudoripare. In consecinta, se produce o usoara sangerare in aceste glande, iar sudoarea apare amescata cu sange. Nu e vorba de mult sange, doar de o cantitate mica.

Un alt efect este fragilitatea deosebita a pielii, asa ca atunci cand Isus a fost biciuit a doua zi de soldatul roman, pielea Lui era foarte sensibila.

Biciuirile romanilor erau cunoscute ca fiind extrem de brutale. De obicei constau in treizeci si noua de lovituri de bici, dar de multe ori erau mai numeroase, in functie de dispozitia in care se afla soldatul ce le aplica. Acesta folosea un bici din curele de piele impletite, intre care erau prinse bile metalice. Cand biciul lovea carnea, aceste bile cauzau vanatai sau contuzii profunde, care se rupeau la urmatoarele lovituri. Biciul mai avea totodata si bucati ascutite de os, care taiau adanc in carne. Spinarea era atat de sfasiata, incat uneori, din cauza taieturilor extrem de adanci, se putea vedea o portiune din coloana vertebrala. Biciuirea se facea de la umeri in jos, pe spinare, pe fese si pe partea din spate a picioarelor. Era absolut oribil.

Un medic care a studiat metoda romana de biciuire a spus: "Pe masura ce biciurea inainta, loviturile sfasiau muschii scheletici interni si lasau in urma fasii tremuratoare de carne sangeranda". Un istoric din secolul al III-lea, Eusebiu, a descris biciuirea dupa cum urmeaza:" Venele celui bicuit erau sfartecate, iar muschii, tendoanele si intestinele victimei erau expuse vederii." Stim ca multi oameni mureau in urma unor astfel de batai inca inainte de a fi crucificati.

In cel mai bun caz, victima suferea niste dureri ingrozitoare si intra in soc hipovolemic. Ce inseamna? Hypo inseamna "scazut", vol se refera la volum, iar emic inseamna "sange"; asadar socul hipovolemic inseamna ca persoana respectiva sufera efectele pierderii unei cantitati importante de sange. Aceasta are patru efecte. In primul rand, inima galopeaza in incercarea de a pompa sangele care nu mai este acolo; in al doilea rand, scade tensiunea arteriala, provocand lesin sau colaps; in al treilea rand, rinichii nu mai produc urina pentru a pastra volumul ramas; si in al patrulea rand, persoana respectiva are o senzatie foarte puternica de sete, deoarece corpul tanjeste dupa lichide, ca sa inlocuiasca volumul de sange pierdut.

Isus era in soc hipovolemic pe cand urca impleticindu-Se pe drumul spre locul executiei Sale de la Calvar, purtand barna orizontala a crucii. Mai tarziu citim ca Isus a spus "Mi-e sete" moment in care I s-a oferit otet. Din cauza efectelor teribile ale biciuirii, este sigur ca Isus se afla deja intr-o stare grava, aproape critica, inainte chiar de a I se bate piroanele in maini si in picioare.

Agonia crucii

Cat de sigura este moartea prin aceasta metoda cruda, lenta si mai degraba inexacta de executie, numita crucificare? Adevarul este ca multi nu stiu sigur in ce fel isi omoara crucea victimele. Pentru a putea intelege ce s-a intamplat, trebuie sa analizam din punct de vedere medical ce s-a intamplat acolo.

Atunci cand a ajuns pe Golgota, Isus a fost culcat pe pamant si mainile I-au fost intinse lateral si pironite de barna orizontala. Aceasta barna transversala era numita "patibulum" si in aceasta faza a rastignirii era separata de barna verticala, care era infipta definitiv in pamant.

Cu ce era pironit? Romanii foloseau piroane cu o lungime cuprinsa intre 13cm si 18cm, ascutite la varf. Acestea erau batute prin incheietura, cam la 2,5cm sub palma. Contrar traditiei populare, piroanele erau batute in incheieturi si nu in palme. Aceasta era o pozitie sigura, care bloca mainile; daca piroanele ar fi fost batute prin palme, greutatea trupului ar fi provocat sfasierea pielii si Isus ar fi cazut de pe cruce. Este important sa intelegem ca pironul traversa locul prin care trece nervul median. Acesta este cel mai mare nerv ce porneste spre palma si el a fost zdrobit de pironul trecut prin el.

Va amintiti durerea pe care o simtiti cand va loviti la cot? Acela este de fapt un alt nerv, numit nervul cubital. Durerea provocata de lovirea lui accidentala este extrem de puternica. Imaginati-va cum ar fi sa va bata cineva un piron prin acel nerv. Durerea era absolut insuportabila!!!! De fapt, a trebuit sa fie inventat un nou cuvant: atroce. Acest cuvant inseamna literal "de pe cruce." In latina excruciatus, format din ex si cruciare.

Ganditi-va numai: a fost nevoie sa se creeze un cuvant nou, deoarece nici unul dintre cele existente in limba nu putea descrie chinurile intense provocate de crucificare. Apoi Isus a fost ridicat si barna orizontala a fost prinsa de stalpul vertical, apoi I s-au batut piroane in picioare. Din nou, nervii picioarelor au fost zdrobiti, provocand acelasi gen de durere.

Ce efect are aceasta pozitie asupra corpului? Bratele i-au fost intinse si alungite cu aproximativ 15cm, ceea ce a provocat dislocarea ambilor umeri. Astfel s-a implinit profetia din Psalmul 22, care a prevestit rastignirea cu sute de ani inainte de a avea loc: "Oasele mi se despart."

Cauza mortii

Pentru a vedea daca moartea poate fi simulata, trebuie sa vedem ce anume o cauzeaza. Crucificarea era in esenta o moarte lenta si agonizanta prin asfixiere.

Cum? Din cauza ca presiunile exercitate asupra muschilor si a diafragmei fortau pieptul in pozitie de inspiratie; pentru a putea expira, omul trebuia sa se impinga sus cu picioarele pentru ca tensiunea asupra muschilor sa fie usurata cateva clipe. Dar facand acest lucru, piroanele sfasiau mai adanc in carne, blocandu-se in ultima instanta la nivelul oaselor tarsiene. Dupa ce reusea sa expire omul putea sa se lase din nou in jos si sa inspire. Apoi trebuia sa se ridice din nou pentru a expira, frecandu-si spatele insangerat de lemnul aspru al crucii. Acest proces se repeta mereu si mereu, pana cand omul era biruit de epuizare si nu se mai putea ridica sa respire. Cand ritmul respiratiei incetineste, omul intra in asa-numita acidoza respiratorie - bioxidul de carbon din sange se dizolva sub forma de acid carbonic, provocand cresterea aciditatii sangelui. Aceasta duce in ultima instanta la batai neregulate ale inimii. De fapt, cu inima batand nebuneste, Isus a stiut ca se afla in pragul mortii si atunci a putut sa spuna "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul!" Si apoi a murit in urma unui stop cardiac.

Chiar inainte de a muri, socul hipovolemic a provocat un ritm cardiac rapid si sustinut, care a contribuit la insuficienta cardiaca, avand ca rezultat retinerea de lichid in membrana ce inconjoara inima - scurgerea pericardica - precum si in membrana ce inconjoara plamanii - scurgerea pleurala.

Astfel, atunci cand soldatul roman a venit si, convins fiind ca Isus este mort, I-a confirmat moartea infigand o sulita in coasta lui dreapta. Probabil ca in coasta dreapta; nu putem fi siguri de aceasta, dar din descrieri rezulta ca probabil a fost vorba de partea dreapta, intre coaste. Se pare ca sulita a patruns prin plamanul drept in inima, asa ca atunci cand a fost scoasa, a curs un lichid - scurgerea pericardica si pleurala. Acesta avea aspectul unui lichid limpede, ca apa, si a fost urmat de un volum mare de sange, conform descrierii martorului ocular Ioan in Evanghelia Sa.

Probabil ca Ioan nu a avut nici cea mai vaga idee de ce a vazut atat sange, cat si un lichid limpede - cu siguranta ca cineva fara pregatire medicala nu s-ar astepta la asa ceva. Cu toate acestea, descrierea lui Ioan este in deplina concordanta cu ceea ce spune medicina moderna ca ar fi trebuit sa se intample.

De ce au rupt picioarele talharilor crucificati? Romanii foloseau manerul de otel al lancii romane scurte pentru a zdrobi oasele inferioare de la picioarele victimelor. Astfel omul nu mai putea sa se inalte pentru a respira si moartea prin asfixiere intervenea in cateva minute. In Noul Testament ni se spune ca oasele lui Isus nu au fost zdrobite, deoarece soldatii romani stabilisera deja ca era mort si folosisera sulita pentru a-i confirma moartea. S-a implinit o alta profetie a Vechiului Testament cu privire la Mesia, si anume ca oasele Lui nu vor fi sfaramate.

Concluzie

Isus era in soc hipovolemic din cauza pierderii masive de sange inca dinainte de a incepe crucificarea in sine. Ar fi fost cu neputinta sa-Si simuleze moartea, deoarece nu poti sa simulezi prea mult incapacitatea de a respira. In plus, sulita infipta in inima Lui ar fi rezolvat problema o data pentru totdeauna. Iar soldatii romani nu si-ar fi riscat propria viata lasandu-L sa plece viu.

Sa presupunem totusi ca imposibilul s-a produs, Isus a reusit cumva sa supravietuiasca crucificarii. Adica a reusit sa scape din fasiile de panza, sa rostogoleasca stanca uriasa de la gura mormantului si sa treaca de soldatii romani ce stateau de paza. Intrebarea in acest caz este cum ar fi putut umbla dupa ce picioarele I-ar fi fost batute in piroane? Cum ar fi putut sa apara pe drumul spre Emaus la scurt timp dupa aceea, parcurgand pe jos distante atat de mari? Cum Si-ar fi putut folosi bratele dupa ce acestea ar fi fost intinse si dislocate din incheieturi? Nu uitati ca ar fi avut rani masive la spate si o rana de sulita in piept.

O persoana intr-o stare atat de jalnica nu i-ar fi inspirat niciodata pe ucenici sa mearga sa proclame ca El este Domnul vietii, care a biruit mormantul. Dupa acele abuzuri oribile, cu toata trauma su pierderea catastrofala de sange, ar fi aratat atat de vrednic de mila incat ucenicii nu L-ar fi aclamat niciodata ca invingator triumfator al mortii; L-ar fi compatimit si ar fi incercat sa Il ingrijeasca pentru a-Si recapata sanatatea. Este absurd sa credem ca daca li S-a aratat in acea stare mizerabila, adeptii Sai ar fi fost indemnati sa porneasca o miscare mondiala bazata pe speranta ca intr-o buna zi vor avea si ei parte de un trup inviat ca al Lui. E absolut imposibil.

Intrebare pentru inima

Isus a mers intentionat in bratele vanzatorului Sau, nu S-a opus arestarii, nu S-a aparat la proces, e clar ca S-a supus de buna voie la o forma umilitoare si agonizanta de tortura. Ce ar fi putut motiva pe cineva sa consimta sa sufere o astfel de pedeapsa?

Eu cred ca o persoana obisnuita nu ar fi facut acest lucru. El a stiut ce Il astepta si a fost gata sa treaca prin toate, deoarece numai asa putea sa ne rascumpere. A slujit ca inlocuitor al nostru si platind pedeapsa cu moartea ce ni se cuvine noua, din pricina rebeliunii noastre impotriva lui Dumnezeu. In aceasta a constat misiunea Lui pe pamant.

Acest raspuns ar putea fi concluzionat intr-un singur cuvant - dragostea.