Lucruri mari si lucruri mici

Auzim atat de des despre cat de mare este Dumnezeul nostru. Cum a creat El acest Univers, cum nimic nu scapa atentiei Sale si chiar asa este. Ne-o confirma Biblia.

Insa vad din ce in ce mai des oameni care aud asta si isi inchipuie ca Dumnezeu nu se ocupa decat de lucruri mari. Asa ca se roaga pentru pace in lume si omit sa se roage pentru familia lor, pentru ei insisi. Ori asta, zic eu, nu este corect.

Biblia ne spune ca Dumnezeu ne este tata. Oare cum se comporta un parinte cu copilul sau? Il intereseaza sau nu si lucrurile mici din viata acestuia? Eu zic ca un parinte normal este interesat de absolut orice lucru din viata copilului sau.

De ce ar fi Dumnezeu altfel?

Sa nu uitam ca Dumnezeu a trait ca om pe acest pamant, stie cu ce ne confruntam, stie cat de slabi suntem si nu cred ca se asteapta de la noi sa fim niste supra-oameni. In fapt Biblia ne incurajeaza sa ne rugam, sa mijlocim si pentru mari si pentru mici, sa ne rugam si pentru nevoile noastre si ne spune ca Dumnezeu intelege foarte bine prin ce trecem. Ba chiar ne incurajeaza sa fim insistenti, sa staruim in rugaciune si ne spune ca Dumnezeu asculta fiecare rugaciune pe care o facem. El iti stie cele mai ascunse dorinte si ganduri. Crezi ca il poti pacali cu rugaciuni "sfinte" despre pacea mondiala sau stiu eu ce alte motive care dau bine in viziunea moderna?

Frazele sforaitoare despre rugaciunea pentru lumea asta, lasandu-te pe tine deoparte dureaza pana la prima incercare, primul moment in care dai cu capul de pragul de sus.

Nu e rau sa te rogi pentru tara ta, pentru lumea in care traiesti dar, mi se pare gresit sa ignori rugaciunea personala, sa aduci viata ta la picioarele Lui. Esti om, nu robot. Dumnezeu se asteapta sa fii om, cu toata slabiciunea care te caracterizeaza.

Oare Dumnezeu cauta bolovani sau inimi?

Gandeste-te omule

 Vad din ce in ce mai mult in jurul meu oameni care au renuntat sa mai gandeasca. Preiau idei de ici de colo si le propaga mai departe. Poate unele sunt bune, poate altele nu sunt asa bune, pana la urma nici asta nu e atat de important. Grav este ca oamenii inceteaza sa mai gandeasca. Si nu ma refer aici la gandurile despre ce haine poarta in ziua urmatoare, ci la viata lor, la ceea ce se intampla cu adevarat, la cum isi traiesc viata.

E mult mai usor sa iti asumi ce iti spune pastorul, sau alta persoana, si sa nu te gandesti foarte mult la asta. De ce sa iti mai bati capul sa analizezi, cand practic poti scapa de raspundere? Pentru ca asta se intampla de fapt, renunti sa mai gandesti tu si crezi ca poti pasa raspunderea celui care ti-a comunicat acel lucru. Daca iese prost crezi ca ai o scuza, asa ai fost invatat, asa ti s-a spus.

Oare de asta avem creier? Sa il lasam nefolosit?

Biblia ne invata sa cercetam toate lucrurile, chiar si invatatura pe care ti-o da pastorul la biserica. Nu trebuie sa iei de bun tot ce spune, este si el om si poate gresi. El va plati pentru invatatura gresita si, poate e o surpriza, tu vei plati pentru ca ai aplicat acea invatatura. Faptul ca pastorul ti-a dat o invatatura gresita nu te scuteste de raspundere, datoria ta era sa treci prin filtrul gandirii si al Bibliei ceea ce el ti-a spus.

Si principiul asta se aplica la toate informatiile pe care le primesti si la orice domeniu. Nu poti scapa de raspundere. Ai responsabilitatea sa iei deciziile dupa ce le-ai analizat, dupa ce ti-ai folosit creierul cu care te-a inzestrat Dumnezeu. Nu poti arunca responsabilitatea pe umerii altuia, este pe umerii tai si va ramane acolo.


Te indemn sa iei o pauza, sa te gandesti la cate decizii ai luat in viata pe baza informatiilor date de altii - sperand ca sunt bune. Cate informatii ai impartasit altora, fara sa le fi trecut prin filtrul gandirii tale si sa le analizezi? Oare e bine sau e rau?

Dumnezeu te-a inzestrat cu creier si o minte sanatoasa ca sa le folosesti. Pe El nu il deranjeaza ca iti pui intrebari, ca vrei sa intelegi mai mult, ca analizezi lucrurile, ba din contra vrea asta. Vrea sa treci totul prin filtrul biblic, sa verifici totul si sa te asiguri ca atunci cand faci ceva, cand iei o decizie, este cea corecta si nu decizia servita de altii.

Domnul nu cauta robotei care sa nu gandeasca, sa mearga incolonati frumos duminica la biserica pentru o cantare si o predica in timpul careia sa motaie, el vrea oameni care sa isi foloseasca mintea cu care El i-a inzestrat. Sa isi foloseasca acea minte pentru a lua decizii corecte, pentru a face bine celor de langa ei, pentru a raspandi Imparatia intr-un mod inteligent.

Te indemn si ma indemn, sa nu mai fugim de raspundere, sa ne gandim bine la ceea ce facem si spunem.

Dezamagire

Observ cu tristete ca din ce in ce mai multi oameni din mediul bisericesc se implica in luptele politice. Nu zic ca nu e bine sa fii interesat de ceea ce se intampla in jurul tau, traim in aceasta lume si nu putem iesi din ea. Si pana la urma fiecare are dreptul la propria convingere.

Insa ce mi se pare ingrijorator e ca se implica activ de o parte sau de alta. Organizatii sau persoane "cu greutate" se implica in propagarea unor mesaje partizane. Stau si ma intreb daca e corect sau nu.

Eu unul nu cred ca este corect, nu cred ca atentia noastra ar trebui concentrata preponderent pe ceea ce se intampla politic, ci pe lupta spirituala pe care o duce fiecare dintre noi. Dar se pare ca e mai usor sa te acapareze lupta politica, e mai usor pentru ca te scuteste de la auto-evaluare. Amani problemele din viata ta si te concentrezi pe cele exterioare. Si nu cred ca le poti rezolva nici macar pe cele exterioare, iar in cele interioare ai numai de pierdut.

Inteleg afirmatia ca "informezi crestinii care iti citesc articolele", dar oare ce fel de informare e aceea care prezinta viziunea unei singure parti? Oare nu ar fi corect, daca vrei strict sa informezi, sa prezinti o argumentatie impartiala, obiectiva, si sa lasi oamenii care citesc sa isi foloseasca gandirea si sa traga propriile concluzii?

Oare Biblia nu ne invata sa evaluam totul? Sa ne gandim la fiecare lucru si sa nu il luam de bun pana nu il judecam?

Din pacate, institutiile bisericii (indiferent de denominatiune) sunt din ce in ce mai atrase de perspectiva puterii politice. De perspectiva avantajelor obtinute de o parte sau de alta. Si scuza pare valida, luptam pentru a obtine conditii mai bune pentru biserica noastra, pentru oamenii care vin la bisericile noastre.

Dar intreaba-te, asta ne invata Biblia?

O viata de biruinta

Iertarea. Ce inseamna ea cu adevarat?

In lume circula o vorba, iert dar nu uit. Altii ii contrazic, iertarea inseamna si uitare.

Oare tu, ai uitat datile in care ai fost ranit(a)?

Eu unul nu cred ca poti uita ceea ce a facut un om, mai ales atunci cand lasa rani, chiar daca acestea se cicatrizeaza in timp. Urma va fi mereu acolo.

Si la fel nu cred ca Dumnezeu poate uita, in adevaratul sens al cuvantului, pacatul nostru si suferinta pe care noi i-o provocam atunci cand pacatuim.

Si atunci ce inseamna sa iertam pe cineva?

Conform Dex-ului, definitia iertarii este: a scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea greseala sau vina cuiva.

Eu cred ca poti spune ca ai iertat pe cineva atunci cand nu numai ca nu mai porti pica acelui om, dar nici macar nu mai aduci in discutie greseala lui. Exact asa face Domnul cu noi, odata iertat pacatul el nu mai este niciodata adus in discutie, este in trecut.

Daca tu simti nevoia sa povestesti tuturor ca un om ti-a facut rau si ce rau ti-a facut, oare nu e tot o forma de a il pedepsi? Si odata ce il pedepsesti, nu inseamna asta ca nu l-ai iertat?

Bineinteles, sunt si cazuri mai delicate. Ca exemplu, daca ai lucrat cu un meserias crestin, care nu s-a comportat deloc crestin, ba din contra si cineva iti cere referinte despre el, ce faci? Eu unul ca aici trebuie sa spui adevarul, chiar daca el nu este favorabil pentru cel in discutie si asta nu implica neiertare. Ar trebui sa fie o descriere obiectiva a situatiei din trecut.

Cred ferm in faptul ca asa cum noi am primit o a doua sansa din partea Domnului si noi trebuie sa acordam celor din jur o a doua sansa. In special daca vedem ca regreta greselile facute si incearca sa repare lucrurile.

Dar, asa cum spuneam mai sus, nu cred ca trebuie sau ca putem uita si cred ca odata ce un om s-a dovedit neserios, ii putem oferi o a doua sansa, luandu-nu in acelasi timp si niste minime masuri de siguranta. De prea multe ori ne grabim sa punem etichete si sa vedem numai din punctul nostru de vedere.

Cred ca ar trebui sa fim mai ingaduitori si sa nu uitam sa iertam, asa cum nu uitam cand ni s-a gresit.

Iarta si tu asa cum si tie ti s-a iertat.

Incercarea si motivele ei

Cei care au citit si primele postari pe acest blog stiu ca eu am parcurs o cale mai putin obisnuita spre pocainta. Pentru mine parcursul logic a fost foarte important, sa studiez logica biblica, sa incerc sa inteleg.

In acelasi fel am incercat sa inteleg rostul si posibele motivatii ale problemelor si suferintelor care vin peste tine, in viata de crestin. Am mai vorbit in alte articole despre cum cred eu ca trebuie sa gestionam o astfel de situatie, in acest articol as vrea sa va impartasesc cateva din motivele gasite de mine, fara pretentia de a le prezenta pe toate.

Cred ca pe primul loc ar trebui sa  se situeze motivul "pedepsei". Am folosit acest termen pentru ca l-am auzit din gura multora: "Dumnezeu ma pedepseste pentru ca..." sau si mai rau: "Dumnezeu il pedepseste pentru ca...". Eu unul nu cred ca acest motiv exista in realitate, nu cred ca Dumnezeu pedepseste urmarind sa suferim. Da, incercarea sau suferinta pot aparea ca rezultat al unui pacat, insa nu mi se pare corect sa aruncam asupra Lui efectele faptelor noastre. Domnul poate ingadui sa suferim rezultatul actiunilor noastre insa scopul este pur educativ. In acelasi mod in care un tata isi lasa, controland totodata intensitatea, copilul sa sufere efectul unor actiuni, pentru ca lectia sa se impregneze cat mai bine. Eu unul, atunci cand eram copil, cel mai repede invatam o lectie atunci cand ma dadeam cu capul de pragul de sus, parintii imi spuneau una, eu faceam ce vroiam si cand ajungeam si la partea efectelor bagam la cap de ce nu a fost bine ce am facut si invatam lectia pentru viitor. In acelasi mod cred ca Domnul lucreaza cu noi, ne mai lasa sa platim si oalele sparte, pentru ca altfel nu am invata nimic si data viitoare ne-am comporta la fel.

Un alt termen, foarte intalnit, este cel al "incercarii" - Dumnezeu te incearca, te pune in situatia asta ca sa vada cum stai, unde esti. Iarasi nu stiu cat de adevarata este aceasta viziune. Oare Dumnezeu, Creatorul cerului si al pamantului, nu stie care este nivelul la care te situezi? Cat de pocait esti tu? Care este starea inimii tale? Eu cred ca El stie mai bine decat noi, El stie exact cat de pocaiti suntem, cata neiertare este in inima noastra, cate ganduri murdare avem. Si daca El stie toate aceste lucruri, care este scopul "incercarii"? Eu cred ca scopul nu este ca El sa vada in ce stare suntem ci sa ne faca pe noi constienti de starea in care suntem. Sa vedem noi cat de slabi si pacatosi suntem si cata nevoie avem sa ne apropiem de El. Gandeste-te, cand ai cea mai buna viziune asupra starii tale? Atunci cand totul iti merge bine si esti linistit?

Aceasta incercare, zic eu, mai poate veni si atunci cand Dumnezeu stie ca o putem duce si o foloseste pentru exemplul altora. Hai sa ne uitam un pic la exemplul lui Iov, Dumnezeu stia ce fel de om era Iov si totusi ingaduie satanei sa il loveasca, facand din Iov un fel de lectie si pentru satana dar si pentru Bildad, Elifaz si Tofar. Si cred ca in locul celor trei prieteni ne putem pune si noi, atunci cand ne grabim sa aruncam cu piatra si sa facem pe sfintii si cunoscatorii, atunci cand un om este cazut si are nevoie de o vorba buna si nu de morala. Pentru ca nu stiu daca tu, cel care dai lectii, esti mai bun decat omul incercat. Poate el este incercat pentru ca tu sa deschizi ochii si sa vezi diferenta intre tine si el. Insa ne este mult mai usor sa condamnam, sa acuzam si sa ne vedem pe noi ca sfinti.

Gandeste-te la aceste lucruri atunci cand urmatoarea problema va veni peste tine, sau peste un prieten de al tau.

Exemple din Biblie

De multe ori auzim in predici ca trebuie sa ne comportam si sa semanam cu marii oameni ai credintei din Biblie. Si e bine, daca semanam cu ei in partile bune.

Am ramas surprins prima data cand am citit despre oameni ca Avraam sau Moise. Eram convins ca erau niste super-oameni, niste sfinti fara pacat. Am descoperit ca Biblia mentiona si slabiciunile lor, oare de ce?

Eu cred ca Domnul a vrut sa ne arate ca nici ei nu au fost perfecti, asa cum nici noi nu vom fi, pe acest pamant.

Daca ne uitam, de exemplu, la Avraam, un om privit de multe ori ca stramosul credinciosilor, vedem un om oscilant. El a crezut atunci cand Domnul i-a spus sa plece din tara lui si s-a aventurat in necunoscut prin credinta.
Dar ce a facut cand a ajuns in Egipt? Si-a pierdut curajul si a mintit ca Sara e sora lui. Oare nu putea Dumnezeul care i-a vorbit sa ii ofere protectie? Putere si slabiciune.

De fapt, toata povestea lui Avraam consta in aceasta alternanta putere - slabiciune. Dumnezeu ii face fagaduinte, el crede si totusi nu se comporta ca atare, ii invinge pe imparati, insa intra la roaba sa si face un copil. Apoi ajunge in Gherar, unde repeta greseala din Egipt si iar spune ca Sara este sora lui.

Si totusi, Dumnezeu, in ciuda slabiciunii si alternantei lui Avraam, face legamant cu el. De ce?

Eu cred ca acesta este un exemplu pentru noi toti, Dumnezeu nu asteapta perfectiunea de la noi. Stie ca suntem slabi, lasi, schimbatori, insa El vrea de la noi altceva. O inima sincera care sa il caute, in ciuda tuturor aspectelor noastre negative.

De multe ori noi ne condamnam singuri si uitam ca Dumnezeu nu asteapta perfectiunea de la noi, eu cred ca El asteapta sinceritate fata de El. Asta a avut Avraam, el nu a pretins ca este sfant, l-a cautat pe Domnul cu o inima curata, chiar daca a fost un om slab, supus greselii.

Si acesta e lectia pe care trebuie sa o invatam noi, sa nu ne mai condamnam singuri, exista un paras care are grija sa ne parasca, noi trebuie sa venim in fata Domnului cu sinceritate si smerenie. El nu asteapta perfectiunea, ci sinceritatea.

Daca ne uitam in Biblie, majoritatea oamenilor mari sunt infatisati cu tot cu slabiciunile si lor. Oare nu tocmai ca sa fie un exemplu pentru noi?

Pacatul

Cel mai murdar lucru "inventat", ar spune unii. O parte din firea noastra pacatoasa ar spune altii.

Cert este ca e lipit de noi, doarme in firea noastra pana se iveste momentul prielnic. Si nu este nimic mai rau ca pacatul repetitiv. Cel in care cazi iar si iar, constient fiind ca vinovat esti numai tu, in esenta fara nici o scuza. De multe ori cautam scuze, insa Biblia ne spune ca pofta salasluieste in firea noastra si iese la iveala atunci cand, din slabiciune, ii permitem.

Multa vreme nu am reusit sa inteleg ce spunea Pavel in Romani 7. Cum pot sa fie 2 "persoane" inlauntrul nostru? Una care ne impinge spre moarte si una care ne trage spre viata? Cum e posibil ca pofta, firea pamanteasca, sa mai salasluiasca in noi, daca am devenit copii ai lui Dumnezeu? Multa vreme am crezut ca odata cu statutul de copil al lui Dumnezeu voi scapa de poftele nelegiuite. S-a intamplat asa? Nu.

Si cred ca nu se va intampla vreodata, cred ca este o lupta cat o viata. Pana in ultima clipa din viata noastra vom duce aceasta lupta cu firea noastra pamanteasca, fiinta duhovniceasca se va lupta non-stop cu carnea. De asta ne spune Domnul Isus sa veghem neincetat. O singura clipa de neveghere si firea pune stapanire pe noi, iar pacatul o urmeaza negresit.

Ce putem face daca am cazut in pacat? Chiar si in cel repetitiv? Orice ne-ar spune mintea noastra, sa ne punem pe genunchi, sa cerem iertare Domnului si sa Ii cerem ajutorul pentru ca pe viitor sa nu se mai intample. Si bineinteles sa veghem mai bine.

Dar ce greu este, atunci cand ai pacatuit, sa te mai ierti pe tine insuti. Cateodata, nici nu se pune problema sa ne gandim ca Dumnezeu ne-ar putea ierta, daca noi nu o putem face. Insa, de multe ori, Dumnezeu ne iarta chiar si atunci cand noi nu o facem.

Sincer nu stiu cum reuseste, cum e posibil. Atunci cand mintea imi spunea ca nu se mai poate, ma intorceam la Cuvant, care imi spunea ca totul e cu putinta la Dumnezeu. Si incercam sa ma ridic pe baza Cuvantului scris, pe baza promisiunilor Sale.

El a trait in trup si stie ce lupta ducem zi de zi, tocmai de aceea acum mijloceste pentru noi in fata Tatalui.

Nu imi este usor sa scriu aceste randuri, pentru ca ma aflu chiar in cazul descris, insa stiu sigur ca daca ma pocaiesc, Dumnezeu este credincios fagaduielii Sale si ma iarta. Tot ce am de facut este sa ma pocaiesc, sa veghez mai mult si mai bine pe viitor si sa Ii multumesc pentru mila Sa imposibil de inteles.

Poate ca El deja m-a iertat, eu inca nu m-am iertat. Dar orice este posibil, cu ajutorul Lui.

Din nou iertarea

Cu ceva timp in urma, am scris un articol despre iertare, la care m-am bucurat sa vad atatea comentarii pertinente. Simt nevoia sa aduc niste completari. As vrea sa accentuez doua aspecte importante, cat de mult trebuie sa iertam si de cate ori.

Exista pacate/greseli prea mari pentru a putea fi iertate?

Daca ne uitam la povestirea despre femeia prinsa in adulter, vedem ca Domnul Isus nu a facut diferenta intre pacatul ei si pacatelor celor din jur. Poate ei nu erau vinovati de adulter, ci de pacate mai mici. Insa Domnul nu le-a spus ca pot arunca piatra cei ce au pacate mai mici decat adulterul, ci doar cei neprihaniti. Poti spune tu ca esti neprihanit?

Iar daca ne uitam la fapta lui Petru, care s-a lepadat de invatatorul sau, in clipa cand acesta era in pericol de moarte, putem spune ca noua ne-a gresit cineva atat mult cum i-a gresit Domnului ucenicul Sau? Si totusi, a fost iertat? A fost aceasta iertare conditionata?

Nu ai gresit niciodata in fata Domnului sau in fata unui om?

Eu nu pot spune asta in dreptul meu, de aceea nu cred ca am dreptul de a nu ierta pe cineva care mi-a gresit. Nu cred ca beneficiem de dreptul de a ierta, ci cred ca nu avem dreptul de a NU ierta.

Cred ca noi oamenii, din cauza ca pacatuim asa de mult si de des, am inceput sa ne ocupam cu organizarea pacatelor pe clase, cautand un fel de justificare pentru pacatele mai mici, pentru linistea noastra. Insa in Biblie nu ni se spune nicaieri ca sunt pacate acceptabile, ci doar pacate. Atat!

Ai tu o limita a pacatelor/greselilor peste care poti trece? Si daca da, cum o stabilesti? Poti tu spune ca esti neprihanit si ai dreptul sa judeci pacatele/greselile altora?

A nu se intelege ca a ierta exclude luarea de masuri de precautie pe viitor. Daca un om ti-a gresit, il ierti, insa in acelasi timp este intelept sa iti iei masuri de precautie pe viitor, ca sa previi situatiile in care ai mai putea fi ranit.

Apoi, de cate ori sa ierti unui om pacatele/greselile sale? Poti spune mi-ai gresit de 5 ori, este prea mult, nu te mai pot ierta?

Oare tie cate pacate in care ai cazut in mod repetat ti-a iertat Dumnezeu? Ti-a spus El vreodata ca daca depasesti un anumit numar ai pierdut iertarea?

Daca ne uitam la intrebarea lui Petru, de cate ori sa iertam pe fratele nostru, raspunsul Domnului Isus pare surprinzator: de saptezeci de ori cate 7. Adica de 490 de ori. Nu stiu daca Petru, un pescar simplu, cunostea tabla inmultirii, este posibil ca el sa nu fi stiut la ce numar se refera Domnul, si cred ca nu exista un numar maxim de iertari. Iar daca ne uitam la ultimul verset din Matei 18, sfarsitul pildei care face parte din raspunsul Domnului, vedem ca trebuie sa iertam din inima pe fratele nostru care ne greseste, asa cum face Dumnezeu cu noi.

Mai mult, in rugaciunea domneasca, ne rugam: "iarta noua greselile noastre, asa cum iertam si noi gresitilor nostri". Dar facem noi asta? Iertam asa cum am vrea sa fim iertati?

Asa, cred eu, ca ar trebui sa punem problema. Domnul Isus spunea sa facem oamenilor asa cum am vrea sa ne faca si ei noua. De ce nu am aplica asta in domeniul iertarii? Doresti sa iti ierte oamenii greselile? Iarta si tu la randul tau.

Atunci cand cineva iti greseste, gandeste-te cum te-ai simti in locul lui, ti-ai dori sa fii iertat?

Rabdarea educata? Exista?

Am inceput acest articol ca raspuns la comentariul lasat pentru subiectul de rugaciune din aceasta saptmana.

Rabdarea este o caracteristica ce poate fi educata?

Da, eu cred ca toate aspectele trairii noastre pot fi educate. Am vazut acest lucru in viata mea, inainte nu aveam rabdare nici cat un bob de mustar, acum, trecand prin focul incercarilor am invatat sa am mai multa rabdare. Si cred ca este un capitol la care inca mai am de invatat.

Rabdarea, iertarea, iubirea, in toate cred ca putem creste prin exercitiu si vointa.

Care este scopul incercarilor prin care ne trece Dumnezeu? Nu este de a ne educa si a ne forma ca niste oameni care vor aduce roada Duhului?

"Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege." (Galateni 5)

Cate din cele descrise mai sus sunt in firea noastra si pentru cate din ele trebuie sa ne luptam pentru a le dobandi? Eu marturisesc ca nu aveam mare lucru din cele de mai sus in firea mea si stiu ca ma trebuie sa ma lupt in fiecare zi cu mine insumi, pentru fiecare capitol. Imi este mult mai usor sa dau frau poftelor, sa ma reped inainte cand Dumnezeu imi spune sa am rabdare. Maturizarea spirituala este o lupta continua cu noi insine, cu defectele si obisnuintele noastre.

Cu ceva timp in urma, stateam de vorba cu un om al lui Dumnezeu, despre firea noastra, despre cum ne pregateste Dumnezeu. Vorbele lui imi rasuna si astazi in minte: "Dumnezeu ne formeaza prin zdrobire, este un proces necesar fara de care nu putem creste. Dumnezeu nu construieste pe temelii deja puse ci darama tot si construieste de la zero". Poate pare masochism, insa am inteles de  mult si am experimentat ca asa este. Cel mai mult am crescut in relatia cu Dumnezeu intr-o perioada de zdrobire.

Nu ne place, ne-am dori ca pocainta sa fie o defilare cu surle si trambite, insa.... In mine se bat doua dorinte, mi-as dori sa fiu fericit, sa am o viata usoara, insa pe de alta parte imi dau seama ca asta ma indeparteaza de Dumnezeu. Cred ca asa e firea noastra, cand nu ne doare nimic, ne vedem de viata si Dumnezeu trece in plan secundar, si poate nici nu realizam asta. Ne facem planuri si ne bucuram de ceea ce avem.

Insa cand trecem printr-o perioada de zdrobire, parca numai El mai conteaza, stim ca numai El este scaparea si ne agatam cu disperare. De asta, parca imi doresc si nu imi doresc zdrobirea.

Si ce facem cand suntem zdrobiti pana la sange si lacrimi? Invatam sa ne lipim de El, ne educam sa avem rabdare, sa ascultam si sa incercam sa indeplinim cuvantul Lui, devenim niste oameni mai buni.

De fapt, cred ca de asta suntem aici, pe acest pamant, pentru a ne educa un caracter vrednic de o viata vesnica alaturi de Dumnezeu.

Tu ce crezi?

Ai obosit?

Cateodata ne simtim foarte obositi. Parca nu mai avem energie pentru a merge inainte, pentru a lupta pe mai departe. Ai simtit asta vreodata? Eu da.

Te trezesti dimineata si ti-ai dori ca asta sa nu se fi intamplat, pentru ca simti ca nu poti face fata zilei care urmeaza. Toate iti merg prost de ceva vreme si parca orice ai face tot prost iese. Nimic nu merge.

Si lucrul asta iti submineaza cel mai mult dorinta de a lupta. Parca una e atunci cand ai esuat in ceva si alta cand se intampla in mod constant. Iti vine sa pui armele jos si sa te dai batut. Dar ce ar trebui sa se intample pentru a te ridica?

Unii vor veni si iti vor declama versete biblice, ceea ce nu este rau, insa de cele mai multe ori nu simti ca oamenii aia te inteleg cu adevarat. Lupi moralisti gasesti peste tot, mai ales prin biserici si intotdeauna au la ei pachetul de versete biblice. Insa tu ai nevoie de oameni pe care sa ii simti aproape, nu de cuvinte reci.

Ce faci atunci cand simti ca esti la pamant, ca nimeni nu este langa tine, ca ai obosit sa tot lupti si parca sa nu ajungi nicaieri?

Nu cred ca exista o reteta, suntem diferiti, insa iti voi spune ce fac eu. Incerc sa fac liniste in jurul meu si ma uit inapoi, in viata mea, sa vad de cate ori am fost in aceeasi situatie, de cate ori am simtit aceleasi lucruri. Ma uit la toate lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a facut in viata mea, la tot ce parea imposibil si totusi s-a intamplat, la toate datile cand nu Il simteam acolo si totusi El era si este. De ce acum lucrurile ar sta diferit?

Sigur, ziua de azi pare mai rea decat ce a fost in trecut insa asta nu inseamna ca si asa este. Si chiar daca ar fi, are rost sa ma dau batut si toata lupta din trecut sa fi fost in zadar? Degeaba am plans, am strans din dinti, m-am zbatut? Doar ca azi sa pun armele jos?

Fiecare decide in dreptul sau, nimeni nu poate lua decizia de a lupta si a merge inainte pentru tine. Tu trebuie sa te hotarasti daca totul a fost degeaba, te-ai chinuit si luptat fara rost, sau dai un sens acestei zbateri.

Ce alegi?

Propriul tau judecator

Ma tot gandesc la cat de usor ne descalificam singuri. Cat de des il limitam pe Dumnezeu, atunci cand ne putem etichete singuri. Noi stabilim cat de grave sunt pacatele noastre, suntem cei mai mari pacatosi si nu putem intelege cum Dumnezeu ar putea sa mai iubeasca un astfel de om, cum e posibil ca prin pocainta sa fim curatati. Cred ca toti am trecut, poate trecem si s-ar putea sa mai trecem pe aici.

Mai cred si ca Biserica, cateodata, poate contribui la accentuarea acestei stari. Vedem in jurul nostru numai oameni care par perfecti si ajungem sa credem ca locul nostru nu e acolo. Am uitat ca Biserica trebuie sa fie adunarea celor care il cauta pe Dumnezeu, fie ei vamesi sau farisei. Unii isi constientizeaza pacatul si se simt inferiori, incapabili de a fi iubiti, neputand crede ca si pentru ei mai exista speranta, iar ceilalti au ridicat auto-multumirea la rang de arta; se pricep atat de bine sa isi ascunda pacatele incat ajung si ei sa creada ca sunt perfecti, ca au dreptul sa ii priveasca de sus pe cei care au curajul sa isi recunoasca neputinta. Cand a spus Dumnezeu ca Biserica este adunarea oamenilor perfecti? A spus ca este adunarea sfintilor, sfintiti prin jertfa Sa si nu prin neprihanirea faptelor lor. De ce tot uitam asta?

Cred ca am putea sa ne uitam, in paralel, la doua personaje biblice pentru o ilustratie cat mai elocventa.

Talharul de pe cruce era, probabil, unul din cei mai dispretuiti oameni de catre "sfintii" si oamenii de rand din Ierusalim. Insa el a gasit puterea de a isi marturisi pacatele si, mai important, de a accepta iertarea. Iertarea care nu avea nimic de a face cu faptele lui neprihanite, ba din contra. Dumnezeu nu l-a urat pe acest talhar, a urat doar pacatele comise de el. Daca Dumnezeu il ura, i-ar mai fi spus ca va ajunge in Rai?

Al doilea om despre care vreau sa vorbesc este Iuda. Wurmbrand spunea ca daca Iuda s-ar fi pocait, astazi l-am fi cunoscut sub numele de "Sfantul Iuda". Pare o nebunie, ne-am obisnuit cu ideea ca Iuda este exemplul omului malefic, a comis cel mai mare pacat dintre toate, l-a vandut chiar pe Dumnezeu. Insa nu a murit Domnul Isus si pentru Iuda? Cum s-a purtat Domnul in tot timpul cu Iuda, desi stia ce va urma? Cum s-a purtat cu el in noaptea in care a fost vandut? Insa daca ne uitam la cum a sfarsit Iuda, vedem o diferenta majora fata de cazul talharului. Iuda si-a dat seama ca a gresit, este evident, insa el a ales sa fie propriul sau judecator. A ales sa isi puna streangul de gat si sa nu accepte ca pana si el putea fi iertat. Oare nu asa facem si noi atunci cand alegem sa ne condamnam singuri? Oare nu ne punem singuri streangul de gat, atunci cand spunem ca pentru noi nu mai poate fi iertare?

Credeti voi ca Dumnezeu l-ar fi iertat pana si pe Iuda? Oare exista pacat prea mare, imposibil de iertat?

Vrei sa fii ca Iuda?

Un gand pentru noul an

Atunci cand simti ca esti pe cale de a ceda, cand esti chinuit si ai mustrari de constiinta, nu uita un lucru: Dumnezeu te iubeste!!! Asa cum esti, pacatos si slab, El si-a dat viata pentru tine.

Ce vrea sa vada la tine? Pocainta de pacatele vechi si noi si dorinta de a lupta cu pacatul. Chiar daca nu castigi azi sau maine, poate va fi o lupta de durata, dar nu abandona.

Dumnezeu stie cat de greu iti este si este langa tine chiar daca nu simti asta, chiar daca te simti pierdut si nevrednic.  Cand a spus Dumnezeu ca El si-a dat viata pentru noi datorita meritelor noastre?

Ridica-te, pocaieste-te, lupta-te!!!

Un gand despre versetul zilei

Auzim de atatea vorbindu-se despre crucea pe fiecare o are de dus. Dar la ce se referea Domnul Isus? La un sot betiv? La niste copii neascultatori? La suferinta pricinuita de boala? Ce a fost in mintea ucenicilor, atunci cand Domnul le vorbea despre crucea pe care o au de dus? Sa ne aducem aminte de acele vremuri, crucificarea era o metoda de pedepsire practica de romani, pentru crimele considerate de ei grave. Crucea nu exista ca si simbol al crestinismului, care nici macar nu exista atunci. Si atunci? Ce au inteles ucenicii? Ei vedeau cruci in jurul lor, ei vedeau oameni rastigniti, murind in chinuri groaznice. Ei au inteles ca Domnul Isus se referea la faptul ca ei trebuie sa fie pregatiti sa treaca prin asta pentru numele Lui. Sa isi ia crucea, asa cum El a facut-o, sa o duca in spate cativa kilometri si sa moara pe ea. Esti tu pregatit sa iti iei crucea? Esti tu pregatit sa faci asta, sau esti prea prins de ingrijorari, prea prins in pacat. Esti gata sa mori, dar sa nu te lepezi de El? Il iubesti atat de mult?
Degeaba mergi la biserica zi de zi, degeaba participi la toate conferintele de tineret, degeaba canti in cor, degeaba mergi la bolnavi, degeaba traiesti....... daca nu Il iubesti cu toata fiinta ta.

Psalmul 32 - Iertat!

Am primit, ieri, pe e-mail studiul pe care il veti citi mai jos. Este un comentariu realizat de William MacDonald. Explica atat de clar cat de mult avem nevoie de iertare. Cat de mult ii ranim pe cei din jur, prin actiunile noastre. Si mai ales, ne arata foarte clar cat de greu ne este sa ne cerem iertare, sa acceptam ca am gresit. Dumnezeu atat vrea, sa ne recunoastem greselile, El este credincios si ne iarta orice pacat marturisit. M-am saturat sa ranesc, m-am saturat sa fiu ranit, dar sunt constient ca e imposibil sa traim pe acest pamant fara a rani sau a fi raniti. Pana la urma, nu este important cine te raneste sau modul in care o face, ci daca omul respectiv a avut intentia de a te rani. De cate ori am fost ranit de oameni care nu au avut nici cea mai mica intentie de a imi face rau si cat de mult i-am ranit si eu pe altii, fara a imi dori lucrul asta. De ce facem asta? De ce ranim atat de usor? Nu stiu. Firea pamanteasca ne impinge spre a provoca suferinta, cred. Va las sa cititi acest comentariu, sa va puneti in locul lui David si sa luati deciziile care se impun.

-------------------------------

Psalmul 32 - Iertat !

-------------------------------

Fericirea consta in a fi iertat. Este o emotie ce nu se poate descrie. Este sentimentul unei uriase eliberari, al unei despovarari extraordinare, al anularii datoriei cugetului care primeste in sfarsit odihna. Vinovatia a fost indepartata, conflictul e stins, pacatosul are in sfarsit pace. Pentru David aceasta a insemnat iertarea marii sale faradelegi, acoperirea pacatului sau, neimputarea vinovatiei pentru nelegiuirea sa si curatirea duhului sau de inselaciune. Pentru credinciosul din zilele noastre aceasta inseamna mai mult decat acoperirea pacatului sau (acesta era conceptul ispasirii in Vechiul Testament). In epoca actuala, credinciosul stie ca pacatele sale au fost indepartate cu desavarsire si ingropate pe veci in marea iertarii lui Dumnezeu.

32:1,2 Pavel citeaza aceste versete in Romani 4:7,8 pentru a demonstra ca justificarea s-a facut prin credinta (fara fapte) chiar si in perioada VT. Dovada consta nu atat in ce spune David aici, ci mai degraba in ce NU spune. El nu se refera la omul neprihanit care dobandeste sau merita mantuirea, ci are in vedere pacatosul care a fost iertat. El nu aminteste nimic despre fapte cand descrie binecuvantarea omului iertat. Prin Duhul Sfant Pavel deduce din asta ca David descrie fericirea celui caruia Dumnezeu ii atribuie neprihanirea cu totul si cu totul in absenta faptelor (Rom. 4:6).

32:3,4 In continuare, istoria lui David este redata prin acorduri minore. Dupa ce a savarsit adulter cu Barseba, pundand apoi la cale uciderea lui Urie, David a refuzat cu incapatanare sa-si marturiseasca pacatul. A incercat mai degraba sa-l ascunda sub pres. Poate ca a incercat sa se impace cu gandul ca "timpul vindeca toate lucrurile". Dar in refuzul sau incapatanat de se zdrobi, el lupta de fapt impotriva lui Dumnezeu si impotriva propriilor sale interese supreme. In consecinta a devenit o epava din punct de vedere fizic: incordarea neeliberata din duhul sau se rasfrangea negativ asupra sanatatii sale. El si-a dat seama ca mana lui Dumnezeu apasa din greu asupra sa blocandu-l, zadarnicindu-i actiunile, frustrandu-l la fiecare pas. Nici un lucru nu-i mai iesea, praful se alegea de toate. Mecanismul vietii sale nu mai functiona, rotile dintate nu se mai imbinau. Zilele de alta data cand traia lipsit de griji erau de-acum de domeniul trecutului, iar viitorul nu-i suradea deloc, fiindu-i tot atat de apetisant ca si pustiul arid.

32:5 Dupa un an petrecut in aceasta stare de nepocainta, David a juns in cele din urma in punctul in care a fost dispus sa rosteasca acele doua cuvinte pe care Dumnezeu le astepta de la el: "am pacatuit". Dupa aceea, toata povestea sordida a iesit la iveala ca un puroi. Acum nu mai era chip de intervenit cu operatii cosmetice, cu circumstante atenuante sau cu scuze. David ajunge in sfarsit sa-i spune pacatului pe nume: "pacatul meu, faradelegea mea, nelegiuirile mele". De indata ce marturiseste, primeste pe loc asigurarea ca Domnul l-a iertat de pacatul sau.

32:6 Experienta sa din trecut cand Domnul i-a raspuns la rugaciuni ii da curajul de a se ruga ca toti copiii lui Dumnezeu sa experimenteze in acelasi fel credinciosia Domnului. Cei care traiesc in partasie cu Domnul vor fi izbaviti in vremuri de stramtorare. Suvoiul de ape adanci nu-i va coplesi nicicand.

37:7 Cel care fusese atat de nepocait este acum plin de pocainta, cu inima zdrobita. Patruns de o adanca recunostinta, el recunoaste ca Domnul este locul sau de adapost, ocrotirea in vremuri de necaz si Cel care il inconjoara cu cantari de izbavire.

32:8,9 Domnul raspunde la inchinarea lui David cu promisiunea ca-l va calauzi si cu invatamantul privitor la necesitatea predarii permanente. Dumnezeu este Tatal care intinde o masa imbelsugata pentru pacatosul cait care revine acasa. Dumnezeu ii ofera calauzire supravegheata pentru ca acesta sa stie pe ce cale s-o apuce in viitor, ii acorda sfaturi personale in privinta tuturor deciziilor pe care urmeaza sa le ia in viata.

"Nu fiti ca un cal" - adica nerabdatori s-o luati inainte fara sa fi primit comanda de a porni.

"Nu fiti ca un catar" - care refuza cu incapatanare sa porneasca, chiar atunci cand i se da comanda sa se urneasca din loc.

Ambele animale au nevoie de zabala si de frau care sa le faca supuse si ascultatoare. Credinciosul ar trebui sa fie atat de sensibil la calauzirea Domnului incat sa nu trebuiasca sa i se aplice disciplina mai aspra a vietii pentru a-l readuce la linia normala.

32:10,11 Din propria sa experienta, David afirma ca omul neprihanit are de toate in comparatie cu cel rau. Nu exista nici o comparatie intre cei doi. De multe necazuri are parte cel rau, dar credinciosul smerit este inconjurat de indurarea Domnului. Prin urmare este foarte nimerit ca cel neprihanit sa se bucure in Domnul si sa strige de bucurie.

Un editorial interesant

Într-un interviu, un actor bine cunoscut este întrebat de un pastor: „Domnule actor, cum reuşiţi în filme să atrageţi atenţia oamenilor timp de o oră jumătate uneori chiar două ore sau trei ore?”. Actorul, fără prea multă ezitare, îi zice: secretul e că noi actorii luăm o minciună şi o trăim ca pe un adevăr, pe când voi pastorii trăiţi adevărul ca pe o minciună.

Este evident şi bine de ştiut că Dumnezeu nu admiră actorii (mai ales pe cei care mai vin şi la biserică), chiar dacă cei de la academia americana de film în fiecare an acordă premii Oscar pentru cei mai buni actori, actriţe şi nu numai, Dumnezeu nu oferă premii nici chiar celor mai buni actori sau actriţe.

Problema intervine atunci când actoria se practică în biserică şi nu numai, când o mare majoritate din noi încercăm să pozăm cât mai frumos, să lăsăm impresii bune celor din jur, de multe ori reuşim, alteori mai puţin, depinde cât de bine ne ştim preface, respectiv cât de puţin ne ştim preface.

Abraham Lincoln, al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, afirma la un moment dat: „Poţi păcăli câţiva oameni tot timpul, toţi oamenii o perioadă, dar niciodată nu îi poţi păcăli pe toţi oamenii tot timpul”, dar să nu uităm că pe Dumnezeu nu Îl păcăleşte nimeni niciodată, El este peste tot chiar dacă mulţi dintre noi trăim ca şi cum El ar dormi şi se trezeşte numai duminica şi eventual de sărbători, chiar dacă noi am vrea să nu se mai trezească, sau chiar dacă pur şi simplu noi trăim ca şi cum El nu ar exista, în oricare din variante tot veşti proaste şi în acelaşi timp triste, ne-am pierdut menirea, lumina noastră nu mai luminează sau poate nu a luminat niciodată. Oamenii nu mai au ce vedea în noi sau nu mai văd pe Cine trebuia să îl vadă. (vezi Matei 5:13-16)

Continuarea aici

Ce-am mai putea predica în luna august?

Fratele Pustan are acest talent, de la Dumnezeu, de a ne pune serios pe ganduri prin intermediul predicilor si editorialelor sale. Dumnezeu sa il binecuvanteze si il creasca pentru ca avem nevoie de astfel de slujitori.

Ce-am mai putea predica în luna august?
de Vladimir Pustan

Le-am putea spune surorilor că indiferent cât de cald este afară, să fie mai generoase cu inul şi bumbacul pus pe ele. Le-am putea spune că nivelul unui popor este măsurat după necesitatea de haine învelitoare pe care o resimte. Cu cât oamenii sunt mai proşti, cu atât au nevoie de haine mai puţine pe ei. Nu poţi fi la nesfârşit păstorul unei turme de maimuţe fără ca să beneficiezi de sporul de periculozitate pe care îl au îngrijitorii de la grădinile zoologice.

Le-am putea spune fraţilor să nu se mai spânzure. Doar în Depresiunea Beiuşului, în ultimele două săptămâni s-au spânzurat doi fraţi de-ai mei, nenorocind evanghelizarea şi mărturisirea lui Hristos în satele lor pentru mulţi ani.

N-a fost vorba de sepuku, nici de harakiri, n-a fost nimic ritualic, ci pur şi simplu laşitatea de a lua în piept viaţa aceasta nenorocită. Câtă vreme predicăm fără bucurie, trăim fără bucurie, când cerul ne este prezentat în cel mai bun caz ca un purgatoriu, când avem o viziune babiloniană asupra existenţei, ce să mai facă fraţii mei?

Continuarea aici

Dumnezeu e pregatit se te ierte. Esti pregatit sa accepti?

Ieremia 36:3 Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul."

Cat de mult isi doreste Dumnezeu sa ne ierte! El era gata sa ierte poporul lui Israel si chiar isi dorea asta. Ca dovada, le-a trimis zeci de prooroci care ii indemnau sa se intoarca la Dumnezeu.
El ti-a trimis si tie Cuvantul. Pentru tine Cuvantul s-a intrupat.

Si nu erau vinovati de pacate mici. Idolatrie, vrajitorie, rautate, curvie, invidie, egoism ( si-au luat cuvantul inapoi si nu au eliberat robii la finalul celor 7 ani), lipsa de credinta - lista poate continua la nesfarsit. Acum cateva zile cineva m-a intrebat de ce Biblia contine atatea detalii despre crime, violente si pacate. Cred ca Dumnezeu vrea sa ne arate ca oricat de pacatosi am fi noi, El e pregatit sa ne ierte daca ne pocaim. Sunt oameni care au comis pacate mult mai mari, decat vom comite noi in tot restul vietii, si care totusi au fost iertati. Si Biblia vrea sa ne arate tocmai acest lucru.

1 Imparati 21:27 După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup, şi a postit: se culca cu sacul acesta, şi mergea încet.

1 Imparati 21:28 Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel:

1 Imparati 21:29 "Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui; ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!"

Daca Ahab, despre care cu totii stim ca a fost unul din cei mai pacatosi oameni din Biblie, a fost iertat de Dumnezeu pentru ca s-a pocait, de ce nu ai putea fi si tu? Nu il lasa pe inselator sa iti spuna ca pentru tine nu mai exista speranta. Ai o singura speranta - pocaieste-te!!!

Mantuirea e un dar pe care Dumnezeu doreste sa ti-L dea, intrebarea este - esti pregatit sa il accepti? Iti doresti asta sau e mai confortabil sa ramai prins in pacatul tau?

Numai tu poti raspunde la aceasta intrebare.

Pacatul originar - Suntem condamnati de pacatul comis de Adam si Eva?

Multi oameni cred ca Biblia propovaduieste ca oamenii sunt condamnati pe baza pacatului originar comis de Adam si Eva. Aceasta doctrina, a pacatului originar, se bazeaza in primul rand pe Epistola catre Romani, a apostolului Pavel. In aceasta scrisoare ne spune ca "printr-o singura greseala a venit o osanda care a lovit pe toti oamenii.." (1). Scos din context, se pare ca Pavel sugereaza ca toti oamenii sunt condamnati din cauza pacatului savarsit de Adam. Acest articol va examina ce a spus Pavel in context si cum se impaca cu restul teologiei biblice.

Care a fost pacatul originar?

Dumnezeu i-a creat pe Adam si Eva si i-a pus intr-o gradina (2) cu numerosi pomi fructiferi (3), pe care El ii crease, din care puteau manca orice, cu exceptia fructelor unui singur copac (4). Desi Adam si Eva nu cunosteau conceptul de bine si rau, in mod evident stiau ce inseamna neascultarea, din moment ce Eva i-a spus sarpelui: "Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: "Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi." (Geneza 3:3). Din afirmatia ei, este clar ca Eva stia ca nu ar trebui sa manance acel fruct. De fapt, ea chiar a adaugat "sa nu il atingi" la porunca data de Dumnezeu, lucru pe care Dumnezeu nu il poruncise. Asadar, pacatul originar consta in neascultare, inselarea increderii si lipsa de loialitate fata de Dumnezeu (5).

Romani capitolul 5

In capitolul 5 din epistola catre Romani, Pavel descrie cum suntem iertati de pacate pe baza credintei in Domnul Isus Hristos (6), care a venit pe pamant, sacrificandu-se pentru pacatele omenirii (7). Acest capitol ne arata cum am ajuns in situatia actuala, inapoi la "parintii nostri", care au comis primele pacate. Scopul lui Pavel este sa compare pacatul si pacatosul cu mantuirea oferita prin Rascumparatorul nostru. In acest capitol, Pavel afirma foarte clar ca, desi Adam si Eva au comis primul pacat, noi suntem vinovati pe baza propriului pacat:

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit...
Romani 5:12

Pacatul originar a creat posibilitatea pacatuirii intregii rase umane. Suntem nascuti din parinti imperfecti, ale caror pacate ne influenteaza negativ. Ne-am obisnuit sa comitem pacate "minore" fara a ne gandi la impactul lor negativ, asupra vietilor noastre si ale celor din jur. Cu toate acestea, Dumnezeu, in dragostea Sa(8), a oferit o cale prin care toti oamenii(9) pot deveni neprihanati in fata Sa(10), mostenind astfel viata vesnica (11).

Concluzie

Biblia ne spune ca Dumnezeu i-a creat pe oameni neprihaniti si onesti, dar ei au ales sa faca raul (12). Nu suntem condamnati pe baza pacatului originar, ci pe baza pacatului personal. Osanda noastra este merita, datorita rebeliunii noastre si neascultarii de legile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este responsabil de pacatul nostru, ci noi suntem, datorita propriilor pofte (13). Totusi, Dumnezeu, in dragostea Sa, a oferit o scapare pentru cei care isi recunosc neputinta de a trai conform standardelor sfinte ale lui Dumnezeu. Domnul Isus a murit pentru pacatele noastre, pentru a ne impaca cu Dumnezeu. Ai credinta ca Domnul te va schimba in persoana care iti doresti sa fii.

Referinte:

1.
Romani 5:18 ...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.

2.
Geneza 2:8 Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

3.
Geneza 2:9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

4.

Geneza 2:16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: "Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;

Geneza 2:17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit."

5.

Osea 6:6 Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot!

Osea 6:7 Dar ei au călcat legământul, ca oricare om de rând; şi nu Mi-au fost credincioşi atunci.

6.
Romani 5:1 Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

7.
Romani 5:10 Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

8.
Romani 5:8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

9,10.
Romani 5:18 ...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.

11.
Romani 5:21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

12.
Eclesiastul 7:29 Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.

13.

Iacov 1:13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: "Sunt ispitit de Dumnezeu". Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.

Iacov 1:14 Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.

Iacov 1:15 Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.

Tradus cu acordul autorului
Articolul original aici

Ezechiel 18:20 Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.

Crestini "auto-sfinti"?

Crestinii par sa spuna altora cum sa se poarte si cum sa actioneze, de parca ei nu ar gresi niciodata. De multe ori ei se concentreaza pe cateva probleme morale ( avortul si casatoriile homosexuale ), mergand pana la a exclude probleme importante ca dreptatea si grija pentru nevoiasi. Este acest fel de comportament sustinut de Biblie sau acesti oameni actioneaza impotriva principiilor crestinismului biblic?

Ce inseamna "auto-sfant"?

Cred ca ar trebui definit acest termen. In acest articol, se refera la persoanele care se comporta ca si cum ar fi superioare din punct de vedere moral, tuturor celorlalti oameni.

Sfintenia si crestinismul
Daca exista ceva in antiteza cu crestinismul, este ideea conform careia un om poate deveni neprihanit prin propriile fapte. Biblia ne spune ca toti oamenii au pacatuit si ca nici unul nu poate ajunge la standardul de sfintenie hotarat de Dumnezeu (1). Atat Vechiul (2), cat si Noul Testament (3) ne spun ca sfintenia vine numai de la Dumnezeu. Neprihanirea este o stare in care se poate ajunge, numai ca urmare a credintei in promisiunile lui Dumnezeu. Conform Vechiului Testament, Dumnezeu il va trimite pe Mesia, prin intermediul caruia neprihanirea va ajunge pe pamant (4). Noul Testament ne spune ca Isus din Nazaret este Mesia si ca neprihanirea vine numai prin credinta in El (5). Asadar, o persoana este socotita neprihanita prin acceptarea si credinta in jertfa infaptuita de Domnul Isus (6). Vechiul Testament ne arata ca Avraam a fost considerat neprihanit pentru ca L-a crezut pe Dumnezeu (7). Noul Testament ne spune ca nu poti deveni neprihanit respectand legile lui Dumnezeu (8), ci prin har, prin mila lui Dumnezeu si prin sacrificul Fiului Sau (9). In concluzie, pentru un crestin neprihanirea este data de Dumnezeu si nu poate fi castigata prin mijloace proprii (auto-sfintit).

Comportamentul superior

Din moment ce neprihanirea nu vine prin fapte, ci este rezultatul a ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi (10), un crestin nu ar trebui sa se comporte, niciodata, ca si cum ar fi superior celorlalti oameni. Pavel ne spune ca nu ar trebui sa ne laudam "decat cu crucea Domnului Isus Hristos" (11). Domnul ne-a spus ca nu trebuie sa ne comportam ca si cum am fi superiori moral pentru a fi remarcati de altii, si chiar a indicat ca acest lucru va duce la pierderea rasplatirii pe care Dumnezeu o are pregatita pentru fiecare:

Matei 6:1 Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.

In realitate, noi nu suntem neprihaniti in timpul vietii, ci suntem rasplatiti cu neprihanirea in ceruri (12).

Spunandu-le altora ce sa faca

Desi nu putem ajunge neprihanirea lui Dumnezeu prin propriul nostru comportament, crestini ar trebui sa traiasca vieti neprihanite ( sa incerce sa ajunga la aceasta neprihanire ) (13). Este in regula cand oamenii religiosi vor sa isi traiasca vietile dupa propria definitie a moralitatii. Totusi, de ce insista crestinii in a le spune altora cum ar trebui sa traiasca? Biblia spune credinciosilor ( evrei si crestini ) sa ii avertizeze pe ceilalti ca modul lor de viata nu respecta calea lui Dumnezeu (14). Daca nu ii avertizam, Dumnezeu va cere sangele lor, din mainile noastre (16). Totusi, daca o persoana intoarce spatelui pacatului, toate raul pe care l-au comis in trecut va fi iertat si uitat de Dumnezeu (17). Motivatia un crestin, pentru a le da sfaturi celor din jur, ar trebui sa fie grija pentru soarta pentru soarta lor si nu sublinierea propriei neprihaniri.

Concluzie
Crestinii care se comporta ca si cum ar fi mai buni decat toti ceilalti oameni, cu siguranta, nu traiesc dupa principiile crestinismului si, chiar s-ar putea sa nu fie crestini. Crestinismul spune ca toti oamenii sunt pacatosi si ca nimeni nu poate fi neprihanit pe baza propriilor fapte. Domnul Isus ne spune ca nu ar trebui sa ne comportam ca si cum am fi mai buni ca altii, pentru a fi remarcati. Atitudinea "mai sfant decat tine" este condamnata cu tarie de Biblie. Atunci cand un crestin le spune altora ca viata lor nu respecta dorinta lui Dumnezeu, nu trebuie sa o faca pentru a fi superior, ci pentru a ii avertiza de consecintele vesnice ale faptelor lor.



1.

Psalmii 14:2 Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.

Psalmii 14:3 Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.

Isaia 64:6 Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Romani 3:23 Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Romani 3:10 după cum este scris: "Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.

2.
Isaia 51:6 Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.

Isaia 46:13 Eu Îmi apropii neprihănirea: nu este departe; şi mântuirea Mea nu va zăbovi. Eu voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea peste Israel."

3.
Galateni 3:21 Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.

Galateni 5:5 Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.

Efeseni 4:24 şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.


4.
Isaia 62:2 Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, şi toţi împăraţii slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului.

Ieremia 23:5 "Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.

Ieremia 23:6 În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!"

Ieremia 33:15 În zilele acelea şi în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.

Ieremia 33:16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: ,Domnul, Neprihănirea (Sau: Starea noastră după voia lui Dumnezeu.) noastră."

5.
Romani 3:22 şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.

Romani 3:25 Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;

Romani 5:17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)

Romani 5:18 ...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.

6.
Romani 1:17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: "Cel neprihănit va trăi prin credinţă."

Romani 9:30 Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;

Romani 8:10 Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.

7.

Geneza 15:6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

8.
Romani 9:31 pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta.

Romani 10:4 Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Galateni 2:21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

9.
Tit 3:5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,

1 Petru 2:24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

10.

Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Efeseni 2:9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

11.
Galateni 6:14 În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!

12.

2 Timotei 4:8 De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în "ziua aceea", Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

Evrei 12:22 Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,

Evrei 12:23 de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,

13.

2 Petru 1:5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

2 Petru 1:6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

2 Petru 1:7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

14.
2 Cronici 19:10 În orice neînţelegere, care vă va fi supusă de fraţii voştri, care locuiesc în cetăţile lor, şi anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rânduieli, să-i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul, şi să nu izbucnească mânia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi.

15.

Ezechiel 3:18 Când voi zice celui rău: ,Vei muri negreşit!', dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!

16.

Ezechiel 18:21 Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit, şi păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri.

Ezechiel 18:22 Toate fărădelegile pe care le-a făcut, i se vor uita! El va trăi, din pricina neprihănirii în care a trăit.

Tradus cu acordul autorului
Originalul aici