Incercarea si motivele ei

Cei care au citit si primele postari pe acest blog stiu ca eu am parcurs o cale mai putin obisnuita spre pocainta. Pentru mine parcursul logic a fost foarte important, sa studiez logica biblica, sa incerc sa inteleg.

In acelasi fel am incercat sa inteleg rostul si posibele motivatii ale problemelor si suferintelor care vin peste tine, in viata de crestin. Am mai vorbit in alte articole despre cum cred eu ca trebuie sa gestionam o astfel de situatie, in acest articol as vrea sa va impartasesc cateva din motivele gasite de mine, fara pretentia de a le prezenta pe toate.

Cred ca pe primul loc ar trebui sa  se situeze motivul "pedepsei". Am folosit acest termen pentru ca l-am auzit din gura multora: "Dumnezeu ma pedepseste pentru ca..." sau si mai rau: "Dumnezeu il pedepseste pentru ca...". Eu unul nu cred ca acest motiv exista in realitate, nu cred ca Dumnezeu pedepseste urmarind sa suferim. Da, incercarea sau suferinta pot aparea ca rezultat al unui pacat, insa nu mi se pare corect sa aruncam asupra Lui efectele faptelor noastre. Domnul poate ingadui sa suferim rezultatul actiunilor noastre insa scopul este pur educativ. In acelasi mod in care un tata isi lasa, controland totodata intensitatea, copilul sa sufere efectul unor actiuni, pentru ca lectia sa se impregneze cat mai bine. Eu unul, atunci cand eram copil, cel mai repede invatam o lectie atunci cand ma dadeam cu capul de pragul de sus, parintii imi spuneau una, eu faceam ce vroiam si cand ajungeam si la partea efectelor bagam la cap de ce nu a fost bine ce am facut si invatam lectia pentru viitor. In acelasi mod cred ca Domnul lucreaza cu noi, ne mai lasa sa platim si oalele sparte, pentru ca altfel nu am invata nimic si data viitoare ne-am comporta la fel.

Un alt termen, foarte intalnit, este cel al "incercarii" - Dumnezeu te incearca, te pune in situatia asta ca sa vada cum stai, unde esti. Iarasi nu stiu cat de adevarata este aceasta viziune. Oare Dumnezeu, Creatorul cerului si al pamantului, nu stie care este nivelul la care te situezi? Cat de pocait esti tu? Care este starea inimii tale? Eu cred ca El stie mai bine decat noi, El stie exact cat de pocaiti suntem, cata neiertare este in inima noastra, cate ganduri murdare avem. Si daca El stie toate aceste lucruri, care este scopul "incercarii"? Eu cred ca scopul nu este ca El sa vada in ce stare suntem ci sa ne faca pe noi constienti de starea in care suntem. Sa vedem noi cat de slabi si pacatosi suntem si cata nevoie avem sa ne apropiem de El. Gandeste-te, cand ai cea mai buna viziune asupra starii tale? Atunci cand totul iti merge bine si esti linistit?

Aceasta incercare, zic eu, mai poate veni si atunci cand Dumnezeu stie ca o putem duce si o foloseste pentru exemplul altora. Hai sa ne uitam un pic la exemplul lui Iov, Dumnezeu stia ce fel de om era Iov si totusi ingaduie satanei sa il loveasca, facand din Iov un fel de lectie si pentru satana dar si pentru Bildad, Elifaz si Tofar. Si cred ca in locul celor trei prieteni ne putem pune si noi, atunci cand ne grabim sa aruncam cu piatra si sa facem pe sfintii si cunoscatorii, atunci cand un om este cazut si are nevoie de o vorba buna si nu de morala. Pentru ca nu stiu daca tu, cel care dai lectii, esti mai bun decat omul incercat. Poate el este incercat pentru ca tu sa deschizi ochii si sa vezi diferenta intre tine si el. Insa ne este mult mai usor sa condamnam, sa acuzam si sa ne vedem pe noi ca sfinti.

Gandeste-te la aceste lucruri atunci cand urmatoarea problema va veni peste tine, sau peste un prieten de al tau.

Pacatul, de unde porneste?

Asta a fost intrebarea pe care mi-a pus-o un prieten, acum cateva zile. De ce pacatuim, cum se naste in noi ideea de a pacatui? Satana ne impinge la asta? Cine are controlul atunci pacatuim, noi sau el?

Am incercat sa ii explic ceea ce am inteles eu din studiul individual si as vrea sa stiu si parerea voastra.

Asa cum inteleg eu, ne nastem in firea pacatoasa. Aceasta este firea noastra standard, toti ne nastem cu ea. Cel putin asa ne spune Biblia, dupa caderea lui Adam toti ne nastem in pacat.

Si totusi, in momentul intoarcerii noastre la Dumnezeu, mai apare in interiorul nostru o fire, firea duhovniceasca. La inceput, mult mai slaba decat cea veche. Partea cea mai dificila este sa iti dai seama unde incepe si unde se termina fiecare, mai bine zis imposibila, pentru ca ele se intrepatrund. Nu le poti separa, ele sunt prezente in noi, in acelasi timp.

Conform Bibliei, lupta intre cele doua firi se da in mod permanent, in interiorul nostru. Suntem indemnati sa luptam in fiecare clipa, cu fiecare gand, cu toate resursele noastre.

Revenind la intrebarea de inceput, cum se naste in noi ideea? Eu unul cred ca, excluzand cazurile de posedare demonica, diavolul nu ne poate impinge propriu-zis in pacat. El nu poate stapani corpul nostru, asa cum nu ne poate citi gandurile. Insa el stie ca poate totusi sadi ganduri, aprinde scanteia, fara ca noi sa ne dam seama cine o face. El incolteste gandul nelegiut, dar el nu il poate duce la indeplinire.

De aici, eu cred ca preia stafeta firea noastra pamanteasca. Ea isi doreste lucrurile acelea nelegiute, se hraneste de aici. Si astfel apare conflictul intre ceea ce ne dorim noi si ceea ce facem. Cred ca de asta spune Pavel ca face ceea ce nu vrea sa faca. E o lupta apriga cu noi insine. Cea mai grea batalie de altfel, cred ca e mai usor sa lupti cu ceva venit din exterior decat cu propriul tau eu pacatos.

Cum putem lupta cu asta? Sincer, nu stiu. Eu unul am descoperit cateva lucruri care ma ajuta in aceasta lupta, dar nu cred ca exista o reteta clara. Am invatat ca e foarte important sa constientizez ca sunt slab si ca am nevoie de ajutorul Domnului, in aceasta lupta continua. Si ii cer ajutorul de fiecare data cand simt ca sunt in pericol. Al doilea lucru care ma ajuta este activitatea, tinutul mintii ocupate. Am constatat ca ideea pacatoasa vine cel mai des atunci cand mintea este odihnita si plictisita, cand nu ai nici o ocupatie. Asa ca ajuta sa iti faci de lucru, intotdeauna.

Si cred ca mai este un lucru important, sa nu iti lasi mintea napadita de vinovatie pentru acel pacat. Nu spun ca nu trebuie sa iti para rau, ba din contra trebuie sa te pocaiesti in fiecare zi. Insa trebuie sa ai grjia sa nu cazi in capcana vinovatiei, te gandesti atat de mult la pacatul infaptuit incat intri intr-un cerc vicios si ajungi sa cazi iarasi in el, pentru ca numai la asta te-ai gandit. Biblia ne spune ca Domnul Isus a fost si El ispitit ca noi, asa ca stie prin ceea ce trecem si ne intelege foarte bine luptele. Nu avem un Dumnezeu care sta cu biciul acolo sus, ci Unul care a fost aici pe pamant si a dus aceleasi lupte. Cred ca aceasta capcana, a auto-invinuirii, este una din cele mai perfide in care putem cadea. Sa nu uitam ca Dumnezeu ne iubeste si ca daca noi ne pocaim cu adevarat dupa ce am pacatuit, El ne iarta si ne spala in sangele Sau. Tocmai de asta Si-a dat viata la Golgota.

Singura solutie pe care o avem este sa ne ridicam de fiecare data, sa ne pocaim si sa mergem mai departe, ducand in continuare aceasta lupta neintrerupta cu pacatul. Punerea armelor jos nu este o solutie, asa cum nici acceptarea pacatului in viata noastra nu poate fi.

Continua sa lupti, cu fiecare biruinta esti mai aproape de El!

Pierduti in detalii

Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:
„Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.”  
Erau, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş. 
Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.  
Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia. 
La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.” 
Marcu 12:18-23

Care sunt sansele ca un astfel de caz sa fie real? Eu unul cred ca foarte mici. Si totusi, de cate ori  vedem discutii asemanatoare in jurul nostru? Saducheii se diferentiau de farisei prin faptul ca ei nu credeau in inviere, o deosebire ideologica.  Se concentrau pe micile diferente, si scapau din vedere imaginea de ansamblu.

Acelasi lucru il vedem astazi la crestini. Ne-am segregat in ortodocsi, catolici, penticostali, baptisti, adventisti, etc. Bazat pe ce? Pe diverse interpretari biblice, pe detalii pe care fiecare din aceste denomiatiuni le intelege in mod diferit. Adventistii spun ca Sabatul e sambata si nu duminica, catolicii ca e bine sa te inchini in fata statuilor, ortodocsii spun ca numai icoanele sunt permise, nu si statuile, baptistii nu recunosc botezul cu Duhul Sfant, penticostalii sustin ca exista. Fiecare denominatiune proclama ca are dreptate si celelalte sunt in eroare. Rezultatul? O gramada de certuri si conflicte.

Oare de ce?

Ne simtim mult mai bine, ne tinem mintea ocupata cautand justificari pentru intepretarile noastre, evitand astfel sa ne punem intrebarile esentiale, sa ne analizam credinta prin ochii Bibliei. Suntem prea ocupati cu certurile ca sa ne mai facem timp si pentru auto-analiza. Ne culcam seara multumiti ca noi avem credinta corecta, ca avem dreptate, cand de fapt noi ratacim, ne pierdem in detalii.

Ce le spune Domnul Isus saducheilor?

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Marcu 12:24


Oare nu e valabil si pentru noi, astazi? 


Am uitat sa iubim, am scapat din vedere imaginea de ansamblu. Dumnezeu este unul singur si nu apartine unei anume religii. 


„[...], care este cea mai mare poruncă din Lege?” 
Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”
Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”  
Matei 22:36-40    

Aplici tu aceste porunci in viata ta?

Om de caracter sau...

De ceva timp ma tot gandesc la aceasta tema pentru un articol. Toti am vrea sa fim vazuti ca oameni de caracter, insa as vrea sa vedem ce inseamna cu adevarat caracterul si sa discutam despre cateva trasaturi.

Conform Dex-ului caracterul este: "Ansamblul însusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile si în acțiunile sale."

Ce inseamna in termeni practici?


Sa ai cuvant. Asa cum spune Biblia, cuvantul tau sa fie unul pe care semenii tai sa se poata baza, atunci cand ai spus ca faci un lucru, sa il si faci. De exemplu, atunci cand imprumuti bani de la cineva sa ii dai inapoi la timp. Nu sa te fofilezi dupa tot felul de scuze sau si mai rau, sa nu mai raspunzi la telefon. Sau atunci cand spui ca vei face un lucru sa il si faci si sa il faci bine, nu de mantuiala.


Sa ai bun simt. Sa stii ca nu se cade sa deranjezi pe cineva la ora 23 pentru o problema minora, sa stii sa multumesti atunci cand cineva iti intinde o mana de ajutor, sa iti ceri scuze atunci cand ai gresit, sa fii un om integru care sa nu se murdareasca pentru un profit rapid si lista poate continua la nesfarsit.

De fapt cred ca stim cu totii cum ar trebui sa ne comportam. Sunt sute daca nu mii de predici pe aceasta tema si totusi nu ascultam. Ne declaram de acord cu mesajul lor insa facem tot ca noi. 

Nu stiu cati dintre voi v-ati confruntat cu astfel de situatii, insa eu am patit-o de foarte multe ori cu oameni din biserica. 


Poate suna prea dur, insa am ajuns sa ma pazesc de oamenii care frecventeaza biserica mai ceva decat de ceilalti. Nu e o realitate pe care sa iti doresti sa o spui in public, dar totodata sunt sigur ca multi dintre noi suntem patiti. 


Asta nu inseamna ca mersul la biserica este ceva rau, sau ca nu sunt si oameni de caracter. Sunt, doar ca mult mai putini decat cei care se declara crestini si se comporta sub orice critica.


As vrea sa te rog, acum cand citesti aceste randuri, sa iti iei cateva minute deoparte de orice si sa te gandesti bine din care categorie faci parte.


Om cu caracter sau om?

Rabdarea educata? Exista?

Am inceput acest articol ca raspuns la comentariul lasat pentru subiectul de rugaciune din aceasta saptmana.

Rabdarea este o caracteristica ce poate fi educata?

Da, eu cred ca toate aspectele trairii noastre pot fi educate. Am vazut acest lucru in viata mea, inainte nu aveam rabdare nici cat un bob de mustar, acum, trecand prin focul incercarilor am invatat sa am mai multa rabdare. Si cred ca este un capitol la care inca mai am de invatat.

Rabdarea, iertarea, iubirea, in toate cred ca putem creste prin exercitiu si vointa.

Care este scopul incercarilor prin care ne trece Dumnezeu? Nu este de a ne educa si a ne forma ca niste oameni care vor aduce roada Duhului?

"Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege." (Galateni 5)

Cate din cele descrise mai sus sunt in firea noastra si pentru cate din ele trebuie sa ne luptam pentru a le dobandi? Eu marturisesc ca nu aveam mare lucru din cele de mai sus in firea mea si stiu ca ma trebuie sa ma lupt in fiecare zi cu mine insumi, pentru fiecare capitol. Imi este mult mai usor sa dau frau poftelor, sa ma reped inainte cand Dumnezeu imi spune sa am rabdare. Maturizarea spirituala este o lupta continua cu noi insine, cu defectele si obisnuintele noastre.

Cu ceva timp in urma, stateam de vorba cu un om al lui Dumnezeu, despre firea noastra, despre cum ne pregateste Dumnezeu. Vorbele lui imi rasuna si astazi in minte: "Dumnezeu ne formeaza prin zdrobire, este un proces necesar fara de care nu putem creste. Dumnezeu nu construieste pe temelii deja puse ci darama tot si construieste de la zero". Poate pare masochism, insa am inteles de  mult si am experimentat ca asa este. Cel mai mult am crescut in relatia cu Dumnezeu intr-o perioada de zdrobire.

Nu ne place, ne-am dori ca pocainta sa fie o defilare cu surle si trambite, insa.... In mine se bat doua dorinte, mi-as dori sa fiu fericit, sa am o viata usoara, insa pe de alta parte imi dau seama ca asta ma indeparteaza de Dumnezeu. Cred ca asa e firea noastra, cand nu ne doare nimic, ne vedem de viata si Dumnezeu trece in plan secundar, si poate nici nu realizam asta. Ne facem planuri si ne bucuram de ceea ce avem.

Insa cand trecem printr-o perioada de zdrobire, parca numai El mai conteaza, stim ca numai El este scaparea si ne agatam cu disperare. De asta, parca imi doresc si nu imi doresc zdrobirea.

Si ce facem cand suntem zdrobiti pana la sange si lacrimi? Invatam sa ne lipim de El, ne educam sa avem rabdare, sa ascultam si sa incercam sa indeplinim cuvantul Lui, devenim niste oameni mai buni.

De fapt, cred ca de asta suntem aici, pe acest pamant, pentru a ne educa un caracter vrednic de o viata vesnica alaturi de Dumnezeu.

Tu ce crezi?

Perspective diferite

Ieri am descoperit melodia "Better than a Hallelujah", si de atunci ma tot la gandesc la versurile ei. Mi se par absolut geniale.

Ilustreaza minunat diferenta de perspectiva, intre noi si Dumnezeu. De obicei, atunci cand noi ne pocaim si ne simtim ca ultimii oameni, Domnul vede altceva. Vede un om curat, un suflet spalat in sangele Crucii.

Pe de alta parte, de multe ori noi ne ocupam locul in biserica, si ne rugam, strigam cat putem de tare Amin si Aleluia, dar Domnul nu gaseste placere in inchinarea noastra.

De ce? Exact cum spune melodia, cateodata o lacrima sincera, o fapta dezinteresata, un ajutor dat cuiva in nevoie, face mai mult decat un program de lauda si inchinare. Poate venim la biserica, pentru a fi in prezenta lui Dumnezeu, si pe drum am trecut pe langa un om care avea nevoie de noi. Dar nu ne-am oprit, pentru ca noi aveam treaba sa fim in prezenta Domnului. Exact ca fariseul care trece pe langa omul ranit. Stim noi, oare, ce parere a avut Dumnezeu despre acest om?

Stau si ma intreb, ce e mai de pret in ochii Domnului? Condica de prezenta la biserica? O ora de lauda si inchinare cu toti plamanii? Sau o inchinare prin mila, prin dragoste fata de aproapele tau?

De ce este bine sa citim?

De multe vreme ma macina un lucru. Faptul ca oamenii au renuntat sa mai citeasca, sa isi mai puna probleme. Multi nu inteleg scopul unor astfel de lucruri, accepta Biblia si atat. Si nu e rau acest lucru, ca accepta Biblia, insa cred ca ar trebui sa avem mai multa intelepciune. Nu toata lumea poate accepta ceea ce tu accepti, poate,  de-a gata. Nu mi se pare corect sa privim toti oamenii prin ochii nostri si sa credem ca toti gandim la fel. Suntem diferiti si avem nevoie de lucruri diferite. 


Recent, discutam cu cineva pe tema articolului anterior - "Cine l-a creat pe Dumnezeu?". Am inteles ca unii oameni pot vedea asta ca o ratacire. Cum sa intrebi asa ceva si sa spui ca esti credincios? Si asa e, problema este daca iti pui aceasta intrebare, fiind credincios si neavand raspuns la ea. E chiar grav, dupa parerea mea. Este o obiectie foarte des intalnita, a fost una din obiectiile pe care eu le-am adus impotriva lui Dumnezeu, si nici unul din oamenii cu care am stat de vorba (preoti, credinciosi) nu a reusit sa imi dea un raspuns satisfacator, argumentat. Toti imi aduceau argumente din Biblie, care la acel moment erau zero barat, deoarece eu nu credeam ca Biblia este adevarata. Degeaba mi-au spus ei ca Dumnezeu ma iubeste cand eu nu credeam in acest Dumnezeu. Nu mi-au spus lucruri rele sau neadevarate, doar ca nu au avut un raspuns competent, argumentat in asa fel incat sa ajung la o concluzie corecta.

Eu unul cred ca noi suntem datori sa citim, suntem datori sa ne interesam cum putem argumenta raspunsurile pe care le dam. Poate tu crezi, stii pe ce te bazezi, dar daca nu poti da socoteala de credinta ta asa cum trebuie, poti sa pierzi un suflet. De ce? Pentru ca ai refuzat sa citesti, pentru ca ai refuzat sa iti pui probleme si sa te gandesti si sa incerci sa intelegi ce au nevoie oamenii din jurul tau.


Pavel spune ca suntem datori sa vorbim fiecaruia in asa fel incat sa il castigam pentru Hristos. Dar daca noi vorbim limba credintei cu un necredincios, oare va intelege el? Oare nu trebuie sa citim si sa ne documentam pentru a putea raspunde in cunostinta de cauza la obiectiile care ne sunt ridicate si nu sa ne ascundem dupa des intalnita vorba: "I-am marturisit despre Dumnezeu, am facut ce a trebuit! Mi-am facut partea, am implinit partea care spune sa marturisim!" Oare?

„Am Biblia – ce altceva imi mai trebuie?”

de Ken Ham


La un recent seminar important al creationistilor, o femeie care evident era incantata de ceea ce a auzit, a fost destul de suparata de o conversatie pe care a avut-o cu sotul ei mai devreme in acea zi.
Ea a incercat sa il incurajeze pe sotul ei sa participe la seminarul pe care ea il considera vital. El a refuzat sa mearga spunandu-i: „Am Biblia – ce altceva imi mai trebuie? Nu mai am nevoie de aceste dovezi pentru creatie daca am Biblia. De ce trebuie sa stiu ce e gresit in evolutionism? Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, si asta este tot ce am nevoie.”

Cum sa facem fata acestor obiectii?

 „Am invatat o multime de lucruri azi” a spus aceasta femeie. „Acest seminar m-a ajutat cu adevarat in credinta mea. Va rog sa imi spuneti cum sa raspund acestor obiectii din partea lui Bill, sotul meu?”

Dupa ce m-am gandit un pic am intrebat-o: „Tu si Bill aveti copii?”
 „Sigur ca da, avem trei copii, intre 8 si 13 ani”, a raspuns ea.

I-am spus: Daca sotul tau ar fi in fata mea acum, cred ca i-as spune ceva de genul asta.

Bill, aplaud credinta ta in Cuvantul lui Dumnezeu. Este un lucru foarte laudabil. De fapt, singura cale prin care putem cunoaste adevarul este datorita descoperirii din partea Celui care este adevarul. Pentru a intelege despre ce e vorba in crestinism, ai dreptate, Biblia este tot ceea ce avem nevoie.

Cu toate acestea, dupa cum sti si tu, oamenii vor aduce provocari in calea ta si a copiilor tai cu privire la credinta in Biblie. De fapt, prin mass-media si prin sistemul educational, copiii si adultii sunt bombardati cu idei evolutioniste. Li se spune ca nu exista Dumnezeu si ca intreaga viata poate fi explicata prin sansa proceselor aleatoare.

Daca suntem cinstiti, nu putem sa ne protejam copiii astfel incat ei sa nu auda asemenea atacuri la Biblie. Probabil ca vor auzi de la profesorii lor de la scoala, prieteni din cartier, de la un program de televiziune, din ziarul local, dintr-o revista pe care o cumpara, intr-un muzeu, colegiu sau, mai trist, chiar in unele biserici! Indiferent de cat de mult vei incerca sa iti tii copiii departe de evolutionism, mai devreme sau mai tarziu ei vor auzi aceasta invatatura.
Bill, ce le vei spune copiilor tai (acum cand sunt tineri sau dupa ce vor ajunge adulti), cand vor veni la tine cu intrebari de felul:

„Tata, am auzit ca dinozaurii au trait cu milioane de ani in urma, dar acest lucru este in dezacord cu Biblia, nu-i asa?”

„Tata, majoritatea oamenilor de stiinta spun ca ei pot dovedi ca omul a evoluat din niste creaturi asemanatoare maimutelor, si ca povestea cu Adam si Eva nu este adevarata – ai un raspuns la aceasta problema?”

„Tata, majoritatea oamenilor spun ca nu poti crede Biblia pentru ca este o carte religioasa, iar stiinta adevarata a demonstrat ca Dumnezeu nu a creat lumea in modul in care ni se povesteste in Biblie. De ce sa nu-i cred pe oamenii de stiinta? La urma urmei ei au dus omul pe luna si au inventat lucruri minunate cum sunt computerele?”

„Tata, de unde au aparut fosilele? Se potrivesc cu relatarile din Biblie? Daca Geneza nu este adevarata, de ce sa cred restul Bibliei, mai ales ca Isus Hristos a citat din Geneza? Este adevarat ca nu a existat un potop ca cel despre care se vorbeste in Geneza? In fiecare muzeu pe care l-am vizitat ni s-a spus clar ca toate dovezile stiintifice dovedesc evolutia speciilor, asa ca de ce as accepta credinta ta in Biblie? ”

Bill, problema este ca in timp ce, pe de-o parte, Biblia este tot ce avem nevoie in ceea ce priveste intelgerea mantuirii, Biblia ne mai spune urmatoarele:

„Ci sfintiti in inima voastra pe Isus ca Domn: fiti totdeauna gata sa rapundeti oricui va cere socoteala de nadejdea care este in voi, dar cu blandete si teama.” [1 Petru 3:15]

„Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun” [1 Tesaloniceni 5:21]

Cu alte cuvinte, Bill, crestinismul nu este o credinta oarba ci este o credinta obiectiva – o credinta logica si rationala bazata pe fapte. Crestinismul nu este ca si credinta oarba, subiectiva a evolutionistilor. Desi nu putem dovedi stiintific credinta noastra, pentru ca de fapt nu putem DOVEDI din punct de vedere stiintific nimic ce are legatura cu trecutul, totusi putem sa ne aparam logic credinta noastra.

Atunci cand oamenii ofera invatatura care este contrara cu Scriptura si se straduiesc sa distruga credinta oamenilor in Cuvantul lui Dumnezeu, noi suntem datori sa ne opunem.

„Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

De exemplu, Biblia spune ca in zilele unui om pe nume Noe a avut loc un eveniment in urma caruia intreaga lume a fost inundata – in trecut a existat o inundatie cataclismica  la nivel mondial. Daca acest eveniment a avut loc cu adevarat, ne-am astepta ca acest lucru sa lase unele urme pe fata pamantului. Ne-am astepta sa gasim pe toata suprafata pamantului dovezi ale unor straturi de materiale depozitate de apa si probabil milioane de animale si plante ingropate in aceste straturi. Si chiar gasim aceste lucruri.

Bineinteles, Bill, ca evolutionistii sustin ca aceste straturi si lucrurile moarte (fosilele) sunt o dovada de netagaduit a evolutiei. Acesti oameni au scris si au spus multe ca sa ridiculizeze relatarea biblica despre potop. Ei se opun vehement acelor crestini care accepta varianta Cuvantului lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, cercetari stiintifice serioase au aratat ca aceasta dovada nu sprijina procesele evolutive lente care au durat cateva milioane de ani, ci mai degraba procesele catastrofice rapide. Acest lucru (desi nu aduce dovezi in sensul stiintific) vine, bineinteles, in sprijinul a ceea ce spune Biblia cu privire la potopul din zilele lui Noe. Astfel, privind dincolo de Biblie, dar avand la baza Biblia, putem sa aducem dovezi rationale pentru a ne apara credinta si astfel sa sustinem validitatea afirmatiei ca Biblia este adevarata. 
Bill, atunci cand intelegem avertizarea din Proverbe 22:6 conform careia trebuie sa ii invatam pe copiii nostri si ca ei pot usor sa „[pluteasca] incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire” (Efeseni 4:14), cu siguranta trebuie sa ne pregatim cu raspunsuri pentru vremea in care copiii nostri ne vor intreba despre creationism/evolutionism. Cu adevarat, trebuia sa le fi dat deja copiilor nostri aceste raspunsuri stiind ca tocmai aici au loc atacurile celui rau.

Din nefericire, multi copii au intors spatele crestinismului pentru ca parintii lor le-au impus crestinismul intr-un mod legalist, fara sa le dea „socoteala de nadejdea care este in [ei]”. Acesti copii au auzit „dovezile” evolutionistilor care le spun de ce trebuie sa creada in evolutionism si de aceea ei tind sa creada pana la urma ca Biblia nu este adevarata.
Intrebarile de mai sus, puse in mod ipotetic de copiii lui Bill, sunt intrebarile tipice pe care noi, cei din lucrarea care sustine creationismul, le primim tot timpul. Ideea este ca exista raspunsuri usor de inteles care ii ajuta pe crestini „sa raspunda oricui va cere socoteala de nadejdea care este in voi.” 

E nevoie de actiune

Din nou si din nou, Scriptura nu ne invata numai adevarul ci ne porunceste sa si facem ceva cu adevarul pe care-l stim.

In Geneza 1:28 ni se spune: „Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Omului i s-a spus sa umple pamantul, sa-l supuna si sa-l stapaneasca. Acest „mandat cultural”, asa cum mai este numit, reprezinta punctul de pornire pentru activitatea umana de studiere a pamantul si pentru folosirea cunostintelor obtinute in beneficiul oamenilor si al animalelor care locuiesc pe el. Aceasta cunostinta a dus la aparitia tehnologiei in domenii cum sunt ingineria, agricultura, medicina, etc.

Istoria este plina de exemple de crestini care au infiintat scoli, spitale si care au dezvoltat de asemenea procese tehnologice. Cuvantul lui Dumnezeu a fost fundamentul gandirii lor, cel care le-a permis sa intreprinda aceste lucruri. Acesti oameni nu au spus doar „Am Biblia, asta e tot ce imi trebuie. Nu mai am nevoie de nimic altceva.” Unde am fi astazi daca toti crestinii ar avea aceasta atitudine?

Iacov 2:20 ne spune: „credinta fara fapte este moarta”. Este una sa accepti Cuvantul lui Dumnezeu prin credinta, dar este cu totul alt lucru sa actionezi pe baza acelei credinte si sa arati celor din jur aspectele ei practice. Din acest lucru face parte si faptul ca trebuie sa ne asiguram ca nu infatisam inaintea copiilor nostri credinta crestina doar ca o credinta oarba. Acesta este unul din motivele principale pentru care atat de multi copii din caminele crestine intorc spatele crestinismului.

Nu exista minciuna mai mare pe care o spune Satan decat aceea ca nu exista Dumnezeu si ca Biblia nu este adevarata. Astazi, acesta este mesajul, deghizat sub aspectele asa-numitei stiinte, cu care lumea este indoctrinata. Trebuie sa avem (si exista) obiectii stiintifice foarte bune la aceste invataturi. Avem la dispozitie multe dovezi pentru a contracara ideile evolutioniste si pentru a sprijini ceea ce spune Biblia cu privire la originea noastra. Nici un crestin nu ar trebui sa-si ingroape capul in nisip atunci cand vine vorba de acest subiect – daca face asta s-ar putea ca rezultatul sa fie acceptarea unei alte credinte de catre copiii nostri, credinta cu adevarat oarba, credinta evolutionista si consecinta ei logica, umanismul („omul stabileste regulile”). 

Lucrarea creationista este o lucrare vitala in lumea din ziua de azi. Seminariile, cartile si inregistrarile video reprezinta o resursa materiala nepretuita care ii ajuta pe toti crestinii sa faca exact ce ne-a poruncit Dumnezeu prin Petru:
„Ci sfintiti in inima voastra pe Isus ca Domn: fiti totdeauna gata sa rapundeti oricui va cere socoteala de nadejdea care este in voi, dar cu blandete si teama.”

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Cine l-a creat pe Dumnezeu?

Este o intrebare ilogica

Aceasta intrebare, reprezinta o obiectie majora a ateistilor, care o folosesc pentru a isi justifica necredinta. Bertrand Russell (1872-1970), un faimos filosof britanic, in micul dar cunoscutul eseu “De ce nu sunt crestin”, exprima ca prima obiectie aceasta intrebare. (1)

Ateii zilelor noastre repeta aceasta obiectie, inclusiv Richard Dawkins in cartea “The God Delusion” si australianul Philip Adams, care la conferinta globala a ateistilor, tinuta la Melbourne in 2010, a declarat:

“Cel mai important argument in favoarea lui Dumnezeu este ca trebuie sa existe o Creatie, un inceput... Dar obiectia mea este simpla. Daca Dumnezeu a fost inceputul, cine L-a inceput pe Dumnezeu?” (2)

Universul a avut un inceput; aproape toata lumea accepta acest lucru, din cauza faptului ca legile termodinamicii o impun: universul se stinge si nu se poate stinge la infinit, sau deja s-ar fi terminat. Stelele nu ar mai avea energie pentru a arde si noi nu am mai fi aici.

Unii au propus o teorie conform careia un univers ar da nastere unui alt univers, dar din nou, nu poate exista o serie infinta de astfel de nasteri si morti, pentru ca fiecare ciclu ar avea mai putina energie disponibila ca ultimul si daca acest proces ar avea loc de o eternitate, moartea tuturor lucrurilor s-ar fi petrecut  deja.

Daca un creator trebuie sa fi fost creat de un alt creator, atunci acel creator ar trebui sa fie fie creat de alt creator, care are nevoie de creator.... ca un lant infinit de piese de domino, ceea ce este o imposibilitate.

Trebuie sa fi fost un inceput

Unul din principiile fundamentale ale logicii/stiintei/realitatii este principiul cauzalitatii: ceva care are un inceput are si o cauza suficienta. Principiul nu este “Totul are o cauza”; Bertrand Russell l-a deformat. Nu, principiul este “Tot ce are un inceput are o cauza suficienta”. Un gand scurt confirma aceasta – ceva ce nu are inceput nu are nevoie de o cauza. Mai mult, o cauza trebuie sa fie suficienta, sau adecvata. “Ai fost gasit intr-un camp cu varza” nu este o explicatie suficienta pentru existenta ta.

Principiul cauzalitatii este atat de fundamental, incat daca eu as spune ca scaunul pe care stai, care trebuie sa fi avut un inceput, pur si simplu a inceput sa existe fara nici o cauza, mi-ai putea recomanda, pe buna dreptate, un control psihiatric!

Ateii zilelor noastre, carora le place sa foloseasca cuvinte ca “rational”, “rezonabil” si “stiintific” in descrierea convingerilor lor, cred ca cel mai important inceput dintre toate – cel al universului – nu a avut nici o cauza! Unii admit ca este o problema, dar sustin ca a spune “Dumnezeu l-a creat” nu explica nimic, deoarece ar trebui sa explici de unde vine Dumnezeu.

Dar este aceasta o obiectie valida?

Cum ar trebui sa fi fost cauza universului?

Cauza universului ar fi trebuit sa fie imateriala, pentru ca daca aceasta ar fi materiala/naturala, ar trebui sa se supuna acelorasi legi ale descompunerii ca universul.  Asta inseamna ca inceputul insusi ar fi trebuit sa aiba un inceput si revenim la problema ciclurilor de nastere -moarte ale universurilor. Deci cauza aparitiei universului trebuie sa fi fost supra-naturala, ca exemplu o forta non-materiala sau spirituala – o cauza in afara spatiului-materiei-timpului. O asemenea cauza nu ar fi supusa legii descompunerii si in consecinta nu ar avea un inceput. Cauza ar trebui sa fie un spirit etern.

In plus, cauza universului trebuie sa fie incredibil de puternica; incredibila marime si imensa energie, observate in univers, marturisesc despre aceasta putere; trebuie sa fi existat o cauza suficienta.

Pentru mine asta suna a Dumnezeul Bibliei. Biblia ne reveleaza Creatorul ca fiind:

Etern

Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu! (Psalmul 90:2)

Atotputernic

A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice! De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile. (1 Cronici 29:11-12)

Spirit (imaterial)

Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr." (Ioan 4:24)

Notati ca Biblia spune „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” (Geneza 1:1) Aici Dumnezeu a creat insasi timpul. Doar Unul aflat in afara timpului, care este atemporal, sau etern, ar fi putut face asta.

Sa intrebi de unde a aparut cineva care este etern, cineva care nu are inceput („Cine l-a creat pe Dumnezeu?”) este ca si cum ai intreba „Cu cine este casatorit burlacul?” Este o intrebare irationala.

Biblia se potriveste cu realitatea, lucru care nu este surprinzator cand luam in calcul ca aceasta pretinde ca vine din partea Creatorului Insusi.

Doua „mari inceputuri” – fara nici o cauza!

Cei care il resping pe Creator trebuie sa creada ca nu doar materia a aparut fara nici o cauza; ei trebuie sa creada si ca  viata a aparut fara nici o cauza adecvata.

Pana si cea mai simpla forma de viata mono-celulara este incredibil de complexa. O umila bacterie este plina de nano-masinarii incredibil de complicate, avand nevoie de ele pentru a trai. (3)  O celula are nevoie de un minim de 400 de proteine diferite pentru a produce masinile care sunt absolut necesare vietii. (4) Cum ar putea aceste masini bazate pe proteine sa se auto-creeze, chiar daca toate ingredientele necesare (20 de amino-acizi diferiti) s-ar putea auto-crea? Aminoacizii, deseori mii de aminoacizi, trebuie sa fie uniti in ordinea corecta pentru ca fiecare proteina sa functioneze.

Haideti sa ne gandim la una din masinile esentiale care copiaza instructiunile ADN pentru a crea fiecare proteina. (5) Apoi sa luam o singura proteina componenta din acea masina, mai putin de 10% din total. Proteina are o lungime de 329 de aminoacizi in lungime. Care ar fi sansele de a obtine aceasta proteina accidental, presupunand ca numai si numai aminoacizii corecti sunt prezenti? Calculul ar arata asa: 1/20 x 1/20 x 1/20.. de 329 de ori! (6) Aceasta probabilitate este de 1 la 10⁴²⁸ ... Un numar cu 428 de zerouri dupa 1! Chiar daca fiecare atom din univers  (10⁸⁰ – un numar cu 80 de zerouri) ar reprezenta un experiment pentru fiecare vibratie moleculara posibila (10¹²  pe secunda) pentru varsta estimata de evolutionisti a universului (14 miliarde de ani=10¹⁸ secunde), aceasta ar permite ‚numai’ 10¹¹⁰ experimente – cu mult, mult departe de numarul necesar pentru a avea macar o sansa vaga de a nimeri aceasta proteina (7) , sa nu mai vorbim de restul de 400 necesare.

Nu este de mirare ca Richard Dawkins admite ca oamenii de stiinta s-ar putea sa nu descopere niciodata cum viata ar fi putut aparea prin procese naturale. Totusi, el respinge explicatia creatiei, din cauza motivului eronat prezentat mai sus.

Ce fel de cauza este suficienta pentru a explica originea vietii? Aceasta cauza ar trebui sa fie incredibil de inteligenta – cu mult peste nivelul nostru. Ne minunam de savantii care au descoperit nano-tehnologia celulelor vii – si este o realizare uimitoare. Dar ce spunem despre Cel care a inventat aceste lucruri? Cu cat mai inteligent este El? Asta imi aduce aminte de o alta caracteristica a Dumnezeului revelat in Biblie: El este omniscient (atotstiutor). Vezi Psalmul 139:2-6; Isaia 40:13-14.

Stim suficiente despre Creator din creatia Sa pentru a fi „fara scuza”. Romani 1:18-22 spune:

„Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;”

Aici Biblia ne explica de ce oameni inteligenti aleg sa creada lucruri imposibile – ca prima data universul, apoi viata au inceput sa existe fara nici o cauza adecvata. Ei aleg, in mod ilogic, sa accepte ca „cele doua inceputuri” nu au avut o cauza suficienta, in loc sa recunoasca si sa onoreze Creatorul tuturor lucrurilor.

Alte articole pe aceeasi tema

Capitolul 1: Exista Dumnezeu?

Ateismul

Mai multe raspunsuri

Raspunsuri si intrebari despre Dumnezeu

Referinte si note

1.   1.  Bertrand Russell este respectat pentru competentele sale in logica si filozofie, in special pentru matematicile aplicate, dar dezlantuirea sa impotriva lui Dumnezeu nu este deloc logica.

2.    2. Adams P. , Iluzia ateistilor ( o versiune editata a discursului tinut de Phillip Adams la Conferinta Globala a Ateistilor in 2010); abc.net.au/news/stories/2010/03/19/2850137.htm

3.     3. Smith C., Voiajul fantastic: Poate teoria evolutionista sa treaca testul stiintei moderne? Creation 30(1): 20-23, 2007; creation.com/fantastic-voyage.

4.     4. Acesta este minimul necesar pentru viata auto-reproducatoare, care este necesar inainte de aparitia teoretica a evolutiei. Vezi Sarfati J., Cat de simpla poate fi viata? 14 Februarie 2006.

5.     5. Polimerizarea ARN-ului. www.mun.ca/biochem/courses/3107/Lectures/Topics/RNAP_bacterial.html.

6.     6. Exista o mica flexibilitate in aceasta ordine, asa ca ar putea fi mai mic de 329, dar nu cu mult mai mic, si am ales numai 10% din masina moleculara pentru a ilustra acest lucru. Pentru un studiu detailat despre flexibilitatea ordinii aminoacizilor in proteina functionala vezi: Truman, R., The ubiquitin protein: chance or design? Journal of Creation 19(3):116–127, 2005; creation.com/ubiquitin.

7.Chiar daca universul ar fi te 10 ori mai mare si  de 10 ori mai vechi, numarul experimentelor posibile ajunge la 10¹¹². Oricum ai jongla cu cifrele, numarul experimentelor posibile este mult prea mic. 

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Este Isus Hristos Dumnezeul Creator?

Biblia afirma in mai multe locuri ca Isus Hristos este Dumnezeul Creator. Spre exemplu, ‘ Toate lucrurile au fost facute prin El  [ Cuvantul, in Greaca (logos) = Isus Hristos]’ (Ioan 1:3), si ‘ Pentru ca prin El [Isus Hristos] au fost facute toate lucrurile’ (Coloseni 1:16).

Daca acest lucru este adevarat, trebuie sa ne asteptam sa gasim anumite  asemanari intre ceea ce   s-a intamplat la crearea lumii si lucrarile lui Isus in timpul in care a stat pe pamant. Ce gasim?

In primul rand trebuie sa ne gandim ce fel de dovezi cautam.

Cateva din elementele  esentiale si distinctive ale creatiei, asa cum le gasim in Geneza capitolul  1, si in multe alte locuri din Biblie sunt:

1.       Creatia presupune ca Dumnezeu a adus la existenta imediat si instantaneu materie care nu exista, fara a se folosi de materiale preexistente sau cauze secundare, spre exemplu, in crearea cerului si a pamantului, asa cum gasim in Geneza 1:1.

Creatia presupune de asemenea modelarea, combinarea sau transformarea materialelor existente, ca si atunci cand Dumnezeu l-a creat pe Adam din tarana (Geneza 2:7) si pe Eva din coasta lui Adam (Geneza 2:21-22).

2.       Creatia presupune conferirea de viata materiilor lipsite de viata.

3.       Mecanismul creatiei sau mijloacele prin care lucrurile de mai sus au fost realizate a fost prin Cuvantul Domnului, ceea ce  inseamna ca Dumnezeu a spus  ( = Dumnezeu  si -a dorit sa se intample (1)) …. si s-a intamplat.

4.       Scopul sau motivul pentru care Dumnezeu a creat lumea a fost pentru a-si arata Slava  (2), ca sa-si  faca cunoscuta puterea, intelepciunea, voia si Numele Lui Sfant  (3) si astfel sa poata primi lauda din partea fiintelor create. (4)

Nota:  Nu trebuie sa ne asteptam sa gasim paralele exacte intre minunile facute de Isus si ceea ce s-a intamplat la Creatie, pentru ca Isus nu a venit sa recreeze universul ci sa caute si sa salveze pe cei pierduti (5), ca sa-si dea viata ca pret de rascumparare pentru multi (6). Cu aceste lucruri in minte haideti sa comparam aceste patru aspecte ale Creatiei cu lucrarile lui Isus.

1.       Creatia din nimic si/sau din materie deja existenta.

Cateva din minunile lui Isus au implicat crearea de materie noua. Daca au fost create din nimic sau din materie deja existenta nu ne este specificat de scriitorii Evangheliilor, deoarece ei au pus accent pe minunea in fapt si pe efectele produse de aceasta (Apostolul Ioan subliniaza invataturiile pe care Isus le-a dat prin aceste minuni), mai degraba decat orice analiza a modus operandi (modul de operare).

Prima minune a lui Isus a presupus crearea vinului. Fiind invitat la o nunta, Isus i-a instruit pe cei care serveau, sa umple sase vase de piatra cu apa si apoi sa duca din ele celui ce conducea ceremonia nuntii. Cand ei au sosit  apa fusese preschimbata in vin (7), aceasta inseamna ca au fost creati instantaneu  atomi de carbon si molecule chimice care au facut sucul de strugure, dioxid de carbon, substante colorante etc.

Alte exemple sunt cele doua evenimente in care Isus multimile: prima data a hranit mai mult de 5000 de oameni din cinci paini si doi pesti (8), iar a doua oara a hranit mai mult de 4000 de oameni din sapte paini si cativa pesti mici.

In amandoua situatiile painea si pestii existau. Isus fie a facut ca acestia sa fie multiplicati, ori a inpartit mai intai mancarea existenta si apoi a creat paini si pesti noi pana cand toti au fost hraniti.

Indiferent de cum s-a intamplat, Isus a creat suficienta paine si peste, nu numai pentru a hrani mii de oameni, dar firimiturile ramase au umplut 12 cosuri pline cu prima ocazie si 7 cosuri in cea de-a doua situatie. Aceasta a implicat nu numai crearea de carbohidrati, proteine si alte molecule apropiate structurii painilor si pestilor, dar si alinierea lor imediata in forma si structura necesara pentru a fi facuta painea si pestele.

Cateva din minunile lui Isus, spre exemplu cea de vindecare a leprosilor (10), orbilor (11), paraliticilor (12), a implicat repararea imediata a tesuturilor, nervilor muschiilor, etc.,  si cresterea instantanee sau regenerarea celulelor sanatoase. Rezultatul final a fost crearea de parti sanatoase si functionale ale corpului care sa  le inlocuiasca pe cele moarte, nefunctionale sau atrofiate.

2.       Invierea

Isus a inviat oameni care erau morti in trei situatii diferite: pe fiul unei vaduve (13), pe fiica lui Iair (14) si pe prietenul Sau Lazar (15). In cazul lui Lazar, trupul se gasea in mormant de 4 zile, si cuvintele Martei, sora lui, ne confirma aceasta :  ”… miroase greu, caci este mort de 4 zile” (16)

Aceasta ne arata ca procesul de descompunere a trupului mort, care pana la final ajunge tarana, deja incepuse. Astfel ca aici gasim o paralela intre ceea ce s-a intamplat in a sasea zi a creatiei, cand Dumnezeu l-a creat pe Adam din tarana pamantului si i-a suflat in nari suflarea de viata si Adam a devenit o fiinta vie (17). Isus l-a chemat pe Lazar la viata si moleculele trupului sau, aflate in proces de descompunere,  au redevenit o fiinta vie.

In cazul fiului vaduvei si a fiicei lui Iair, moartea fusese mult mai recenta, probabil in aceeasi zi in care Isus i-a inviat. Acelasi principiu se aplica si aici.

3.       Metodele folosite de Isus

Isus a folosit o varietate de metode prin care a facut minuni. Acestea au implicat atingerea leprosilor, orbilor, mortilor; folosirea salivei pentru a vindeca un surdo-mut (18) si a unui orb (19); folosirea tinei (cu instructiuni de spalare) pentru a vindeca un orb;  (20,21) si puterea Cuvantului pentru a vindeca, pentru a invia din morti si pentru a scoate demoni.

Totusi, ceea ce s-a intamplat in aceste situatii si in toate cazurile in care Isus a facut minuni a fost ca Isus si-a dorit sa se intample si s-a intamplat. Acest lucru este cel mai bine ilustrat in cazul  vindecarii fiului unui slujbas. Isus era in Cana din Galilea si un anume slujbas imparatesc L-a rugat  sa calatoreasca pana la Capernaum ca sa ii vindece fiul care era pe moarte. Apostolul Ioan ne descrie ce s-a intamplat , dupa cum urmeaza :

‚ Isus S-a intors deci in Cana din Galilea, unde prefacuse  apa in vin. In Capernaum era un slujbas imparatesc, al carui fiu era bolnav.

Slujbasul acesta a aflat ca Isus venise din Iudeea in Galilea, s-a dus la El, si L-a rugat sa  vina si sa tamaduiasca pe fiul lui, care era pe moarte.

Isus i-a zis : „Daca nu vedeti semne si minuni, cu nici un chip nu credeti!”

Slujbasul imparatesc I-a zis : „Doamne, vino pana nu moare micutul meu.”

„Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tau traieste.” Si omul acela a crezut cuvintele, pe care i le spusese Isus, si a pornit la drum.

Pe cand se pogora el, l-au intampinat robii lui, si i-au adus vestea ca fiul lui traieste. El i-a intrebat de ceasul in care a inceput sa ii fie mai bine. Si ei i-au zis: „ Ieri in ceasul al saptelea, l-au lasat frigurile.”

Tatal a cunoscut ca tocmai in ceasul acela ii zisese Isus : „Fiul tau traieste.” Si a crezut el si toata casa lui.‚ (Evanghelia lui Ioan 4: 46 – 53).

Capernaum era la o distanta de 27 km fata de Cana in linie dreapta, ceea ce inseamna nu era nici o posibilitate ca fiul bolnav sau oricine din Capernaum, sa il auda pe Isus sau sa fie influentat de prezenta lui fizica in Cana.

Isus si-a dorit / a voit ca baiatul bolnav sa fie vindecat, chiar si la o distanta de 27 de km, si astfel acesta a fost vindecat. In acelasi mod, Isus si-a dorit/a voit ca apa sa devina vin, asa cum s-a intamplat la nunta din Cana, si aceasta a fost preschimbata in vin. A voit ca painea si pestii sa fie inmultiti si asa s-a intamplat; si-a dorit ca cei 10 leprosi  sa fie vindecati  in drumul lor catre preoti si ei au fost vindecati. (22)

Este interesant ca un sutas roman a recunoscut  aceasta autoritate a  lui Isus. Sutasul a trimis slujitori sa ii ceara lui Isus sa vina sa vindece pe robul lui, asa cum ne scrie apostolul Luca:

‚Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casa, cand sutasul a trimis la El pe niste prieteni sa ii spuna: „Doamne nu te mai osteni atata, pentru ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu.

De aceea nici nu m-am socotit vrednic sa vin eu insumi la Tine. Ci zi o vorba, si robul meu va fi tamaduit.

Caci si eu, care sunt supt stapanirea altuia, am supt mine ostasi. Si zic unuia: „Du-te!”  si se duce; altuia: „Vino!” si vine; si robului meu: „Fa cutare lucru!” si-l face.”

Cand a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutas, S-a intors spre norodul, care mergea dupa El, si a zis: „Va spun ca nici chiar in Israel n-am gasit o credinta atat de mare.”

Cand s-au intors acasa, trimisii au gasit sanatos pe robul care fusese bolnav.” (Evanghelia lui Luca 7: 6-10)

Sutasul a recunoscut ca vocea lui Isus nu putea sa fie auzita de robul bolnav, dar rezultatul, adus prin exercitarea puterii lui Isus, nu avea sa fie mai putin eficient din aceasta cauza.

4.       Gloria lui Isus vazuta prin minuni

Dupa ce este descrisa prima minune a lui Isus – transformarea apei in vin- apostolul Ioan ne spune ca  „ El si-a manifestat Slava, si ucenicii Lui au crezut in El” (23). Cand Isus a aflat ca Lazar este bolnav a spus : „ Boala aceasta nu este este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu sa fie proslavit prin ea.” Si apoi, dupa ce Lazar a murit si inainte ca Isus sa il invie, El a spus Martei: „Nu Ti-am spus ca daca vei crede, vei vedea Slava lui Dumnezeu?” (24)

Apostolul Ioan numeste minunile lui Isus „semne” (25) si in evanghelia lui, Ioan arata spre ce conduc aceste semne: (26) „ Dar lucrurile acestea au fost scrise, penru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si crezand sa aveti viata in Numele Lui.” (27)

Concluzii

Isus Hristos este Dumnezeul Creator.  Nu numai ca Scripturile afirma acest lucru,  (28) dar in timpul in care a stat pe pamant, El a facut aceleasi lucrari pe care ne-am astepta sa le faca si Dumnezeul Creator. Isus a facut aceste lucruri exact asa cum ne-am astepta sa le faca si Dumnezeul Creator – prin Cuvantul Sau, plin de autoritate, si prin exercitarea voii Sale.  Si prin aceste lucruri si-a aratat Slava Sa.

Acesta este un motiv de lauda si inspiratie pentru cei ce cred Cuvantul lui Dumnezeu, si in acelasi timp este o reconfirmare a doctrinei evolutiei teiste. Gandul ca Isus ar fi folosit procese aleatoare evolutioniste pentru a vindeca bolnavii sau pentru a invia mortii este la fel de absurd ca ideea ca El a a folosit astfel de procese pentru a crea viata la inceput.

Referinte si note

1.       Vezi R.M. Grigg, „Creatia – cum a facut-o Dumnezeu?”, Creation 13(2):36-38.

2.       Psalm 19:1

3.       Exod 9:16; Romani 9:17,22-24; Efeseni 1:5-10; 3:9-11.

4.       1 Cronici 16:29; Psalm 29:1, Apocalipsa 4:11

5.       Luca 19:10

6.       Matei 20:28

7.       Ioan 2:1-11. Noteaza vs 9

8.       Este interesant ca acesta este singurul miracol descris in toate cele patru Evanghelii: Matei 14:15-21; Marcu 6:35-44; Luca 9:12-17; Ioan 6:5-14.

9.       Matei 15:32-38; Marcu 8:1-9.

10.   Luca 5:12-13; Luca 17:11-19

11.   Matei 9:27-30; Marcu 8:22-25; Ioan 9:1-41

12.   Luca 5:17-26; Luca 6:6-10

13.   Luca 7:11-16

14.   Luca 8:41-42 si 49-55

15.   Ioan 11:1-44

16.   Ioan 11:39

17.   Geneza 2:7

18.   Marcu 7:31-35

19.   Marcu 8:22-25

20.   Ioan 9:1-41

21.   Posibil pentru a creste asteptarile din partea celor care ar fi reactionat intr-un mod particular la atingere – orbul, surzii si leprosii.

22.   Luca 17:11-19

23.   Ioan 2:11. Vezi si Luca 17:15,18; Ioan 11:4,40

24.   Ioan 11:4,40

25.   Miracolele nu sunt neaparat o dovada a zeitatii; mai degraba sunt o manifestare a puterilor supranaturale. Altii in Biblie, de la magicienii lui Faraon (Exod 7:22) la profetul mincinos (Apocalipsa 19:20), au facut minuni.

26.   Ioan face asta prin prezentarea situatiei, invatatura pe care Isus a extras-o ( de exemplu, „Eu sunt Painea vietii” dupa hranirea celor 5000; „Eu sunt Invierea si Viata” dupa invierea lui Lazar), cresterea in credinta a celor care erau dispusi sa accepte adevarul si avansarea in orbire spirituala a celor care au respins afirmatiile Domnului Isus.

27.   Ioan 20:31

28.   Ioan 1:3; 1 Corinteni 8:6; Efeseni 3:9; Coloseni 1:16; Evrei 1:2

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici 

Pentru mai multe articole: http://dumnezeusistiinta.blogspot.com.

O lectie reinvatata

In zilele care au trecut am fost foarte agitat, foarte prins cu multe treburi, parca una mai urgenta ca alta. Si am simtit, incet incet, cum parca rugaciunea nu mai are acelasi foc, am simtit ca ma indepartez. Nu stiu cati dintro voi se identifica cu aceasta situatie. Parca glasul Domnului nu mai era asa de usor de auzit, de distins si de inteles. Si mi-am pus intrebarea: de ce? In prima faza m-am gandit ca este o problema cu actiunile mele, sigur am facut lucruri care m-au indepartat de Dumnezeu si m-am apucat sa le analizez.

Dar, parca totusi simteam ca nu acolo e problema. Nu am fost perfect in ultima perioada si am putut identifica pacate, atitudini gresite, etc. Ma asteptam ca atunci cand reusesc sa le identific si sa le marturisesc Domnului, sa dispara aceste sentiment. Dar el persista.

Si atunci unde e problema? Ce nu merge? Mi-am dat seama ca am uitat ceva. Vocea lui Dumnezeu, ne spune Biblia, este ca un susur bland. Cum sa aud eu un susur bland, atunci cand in mintea mea se invarteau zeci de ganduri, cand mintea mea era concentrata la problemele pe care le aveam de rezolvat? Era atat de mult zgomot in jurul meu incat era imposibil sa aud o soapta.Trebuie in primul rand sa refac relatia mea cu Dumnezeu, cu Cuvantul Lui, sa ma concentrez mai mult pe odaita si mai putin pe factorii externi si abia dupa aceea ma pot astepta la o restaurare.

Si daca nu as fi stiut acest lucru, daca nu as fi invatat aceasta lectie in trecut. Atunci de ce uitam? De ce atat de usor uitam o lectie invatata, de multe ori cu multe lacrimi?

Dumnezeu sau tonomat?

In ultima vreme am tot auzit despre diverse proorocii, despre descoperiri si asa mai departe. Si pare ceva bun, nu? Dar oare cate sunt adevarate?

Ca exemplu: doi tineri au o relatie si vine o persoana din biserica la unul din ei si ii spune ca Dumnezeu i-a spus ca partenerul nu este cel dorit de El si ca e mai bine sa se desparta. Ce faci intr-un astfel de caz?


Inainte de a citi mai departe, gandeste-te bine ce ai face tu.


De multe ori noi incercam sa il transformam pe Dumnezeu intr-un tonomat. Sa ma casatoresc cu X sau cu Y? Sa plec in misiune sau nu? Sa fac una sau alta? Nu e rau ca noi cautam un raspuns de la El, pentru ca e clar ca Domnul e singurul in masura sa dea raspunsurile corecte, problema este cum le cautam. Una doua mergem la un grup de rugaciune, ca poate vreun frate sau vreo sora va avea vreo descoperire de la Domnul. Si uite asa nu trebuie sa mai investim noi timp in relatia cu Dumnezeu, bagam o fisa si primim raspunsul. Intreaba-te crestine, asta e Dumnezeul pe care il vrei?

Sa cauti raspunsuri asa, e ca si cum te-ai duce in statia de autobuz si ai face sondaj, sa ma casatoresc cu X sau cu Y. Sansele de a primi un raspuns prost sunt la fel de mari.


De ce? Eu unul cred ca Dumnezeu vrea o relatie persoanla cu fiecare dintre noi, o relatie in care e nevoie de timp petrecut in rugaciune, in citirea Cuvantului, in meditatie. Cat timp esti pregatit sa investesti?


Vei primi inapoi proportional cu investitia facuta. Exact ca la economie.

Nu zic sa nu iei in seama o proorocie atunci cand ea este facuta. Biblia spune foarte clar sa nu dispretuim proorociile ci sa le evaluam si sa vedem daca sunt de la Dumnezeu. Dar una este o descoperire facuta si una este sa cauti tu cu tot dinadinsul. Una este ca Dumnezeu sa iti descopere ceva si alta este sa cauti tu cu disperare.

Eu cred si am experimentat pana acum un Dumnezeu care ti se dezvaluie in rugaciune, in citirea Cuvantului, in meditatie la Cuvantul si voia Lui. Si in plus, in trairea Cuvantului Sau.

Nu cauta proorocii cand relatia ta cu Dumnezeu e la pamant, pentru ca oricum nu vei avea suficienta intelepciune sa distingi de unde vine si daca e buna sau nu.

Cauta-l pe Dumnezeu, lasa ingrijorarile deoparte si adanceste-te in Cuvantul Lui. Da-i timpul tau, construieste relatia ta personala cu Dumnezeu si atunci sa vedem daca mai ai nevoie de descoperiri.

Revenind la exemplul de mai sus, i-as spune omului care imi spune aceasta "proorocie" ca eu astept un astfel de raspuns direct de la Dumnezeu. De ce? Pentru ca nu cred ca aceste cuvinte pot veni de la Dumnezeu, Dumnezeu nu da astfel de proorocii, El ne invata, El ne zideste, El ne imbarbateaza. Niciodata o profetie adevarata nu darama. Iar referitor strict la acest caz, daca amandoi tinerii au o relatie de calitate cu Dumnezeu, eu nu cred ca e nevoie de un prooroc sa le spuna ce e bine si ce nu. Cugetul lor le va spune, Dumnezeu le va vorbi in inima lor. Asta numai daca au o relatie sincera si curata cu Dumnezeu. Iar daca relatia lor cu Dumnezeu e cu suisuri si coborasuri, au probleme si dureri in relatia cu Dumnezeu, ultima problema a lor trebuie sa fie casatoria. Pe primul loc trebuie neaparat sa fie relatia cu Dumnezeu, dupa care Dumnezeu ii va lumina. Relatia asta te ajuta sa te sfintesti? Te apropie de Dumnezeu? Sau te trage in jos? Oare nu asa se pune corect problema? Stim ca voia lui Dumnezeu este sfintirea noastra, ce ne ajuta si ce ne pune piedici? Oare nu asa trebuie evaluat totul?

Si cred ca asta se aplica in orice domeniu. Vrei sa pleci misionar? Ce relatie ai cu Dumnezeu? Pleci sa darami sau sa zidesti?

Vrei sa fii pastor si cauti o proorocie sa vezi daca e voia lui Dumnezeu pentru tine? Ce relatie ai cu Dumnezeu? Darami biserica sau o zidesti?

Din ceea ce am vazut eu in Biblie, Dumnezeu foloseste proorocia ca mod exceptional de avertizare, de incurajare, de zidire. Nu o foloseste pentru a ne ghida pe noi ca pe niste robotei la stanga si la dreapta. Dumnezeu vrea sa ne folosim capul, sa avem curajul de a lua decizii, si vom fi capabili sa facem asta doar atunci cand vom avea o relatie corecta cu El.

Asa ca daca tu cauti un Dumnezeu adevarat, viu, pune mana si investeste timp in relatia cu El. Orice ti-ar spune mintea ta. De multe ori mintea ne spune ca nu avem timp sa asteptam raspunsul lui Dumnezeu, totul ne trebuie acum: "daca trece ocazia de casatorie pe langa mine?", "daca pierd ceva important?", "am nevoie de raspunsuri rapid ca sa stiu ce decid". Oare nu ne spune Dumnezeu ca e placut "sa asteptam in tacere raspunsul Lui"?. Oare nu stim noi ca El niciodata nu intarzie? Ca la El totul e posibil? Oare graba noastra nu vine tocmai din necredinta in faptul ca El se ingrijeste de noi, in cele mai mici amanunte?  Lasa la o parte celelalte lucruri, investeste, investeste, investeste. Si vei primi inapoi ce ai semanat. Te rog, nu il transforma pe Dumnezeu intr-un tonomat, bagi fisa si primesti raspunsul, trateaza-l ca pe un prieten si El te va trata la fel.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Anormalul din noi

"Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.
Ucenicii Lui L-au întrebat: "Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?"
Isus a răspuns: "N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.""

                                                                                                                            Ioan 9:1-3

De cate ori citeam acest verset, ramaneam cu aceeasi intrebare, de ce ingaduie Dumnezeu o boala sau o greutate si cum poate sa spuna ca in asta se vor arata lucrarile lui Dumnezeu?

La prima vedere pare o nedreptate ca un om sa fie bolnav din nastere, sau ca Dumnezeu sa ingaduie ca o boala sau o suferinta sa atinga un om neprihanit.

Poate multi dintre noi avem cate o suferinta in trup, sau o problema sufleteasca si cati dintre noi nu ne justificam lipsa de activitate pentru Domnul prin aceste lucruri? De cate ori am auzit vorbe de genul: "daca nu aveam aceasta boala puteam sa fac si eu ceva pentru Domnul, dar asa...." sau "daca as fi avut o viata mai usoara poate ca as fi fost un mai bun lucrator pentru Domnul, dar asa....". Si multe altele asemanatoare.

La prima vedere, omul care se justifica astfel, dupa mintea noastra omeneasca are o scuza, noi tindem sa il compatimim. Biblia ne spune sa suferim cu cei ce sufera si sa fim alaturi de fratii nostri in suferinta, si bine spune. Asa sa facem. Numai ca trebuie sa facem o distinctie clara intre un om care se lamenteaza si isi gaseste scuze pentru lipsa de actiune si omul care in ciuda acestor nevoi merge inainte. Si de ce merge inainte? Spre slava lui Dumnezeu, zic eu.

Pana la urma Dumnezeu nu ne-a promis o viata fericita si fara probleme aici pe pamant, noi avem "contract" cu El pentru Cer. Acolo e promisa fericirea.

Dar daca Dumnezeu vrea ca noi sa ne incredem in Cuvant si sa mergem inainte in ciuda acestei suferinte? De cate ori nu auzim despre oameni, care desi au pornit la drum cu un handicap enorm, prin puterea lui Dumnezeu au reusit sa faca lucruri minunate? De oameni care aparent nu aveau nici o sansa in aceasta viata si numai datorita interventiei miraculoase a lui Dumnezeu au biruit? Ne uitam la ei ca la bibelouri, ca la niste persoane extraordinare. Si sunt. Dar oare nu asta e starea de normalitate? Sa te increzi in Dumnezeu si sa mergi inainte in ciuda oricaror probleme? Oare nu noi suntem anormali ca pierdem timpul lamentandu-ne si gasind scuze? Tot ceea ce au in plus acesti oameni, este ca ei au luat decizia sa lupte, alaturi de Dumnezeu, in ciuda a ceea ce le spunea mintea lor .

Daca tu esti sarac, poate Dumnezeu vrea sa dai din putinul tau unuia mai sarac ca tine, tocmai ca El prin puterea Lui sa intervina in viata ta si sa le arate tuturor cine este El. Tu il poti proslavi pe Domnul asa.

Daca tu esti bolnav, oare nu mergand inainte in ciuda bolii il poti proslavi pe Dumnezeu?

Tot ceea ce mintea noastra ne spune ca este un handicap, tot ce pare fara sansa poate fi planul lui Dumnezeu pentru tine, ca tu sa Il proslavesti prin trairea ta.

Crestine, nu ai obosit sa stai degeaba? Sa vii la adunare si sa pleci asa cum ai venit, gandindu-te: "ce frumos a cantat fata aceea, nici nu ai zice ca e bolnava de cancer, ce putere extraordinara are.... eee Doamne daca as avea si eu macar 10% din puterea ei.... as face multe pentru Tine". Dar poti omule, tu ai aceasta putere, slabiciunea omeneasca este folosita de Dumnezeu pentru a sparge tiparele normalului. Trebuie doar sa vrei sa folosesti aceasta putere. Vrei?

De ce oare spunea Pavel ca el e slab, ba mai mult se lauda cu asta? Tocmai ca sa arate ca tot ce a facut el, a fost de fapt opera lui Dumnezeu.

Omule, gandeste-te ca punctele tale slabe pot deveni o pricina de lauda a lui Dumnezeu. Gandeste-te ca tu ai puterea de a Il preamari pe Dumnezeu si de a Il propovadui fara cuvinte multe, prin modul in care iti traiesti viata, fara frica, cu curaj, cu credinta si nadejde in Dumnezeul tau. Asa cum de fapt si trebuie.Asta e starea de normalitate, nu ar trebui sa fie ceva exceptional. Noi vedem in asta ceva extraordinar pentru ca suntem anormali.

Domnul sa ne ajute sa devenim oameni normali!

Crezul primar al Pastelui

Invierea trupeasca a Domnului Isus Hristos este baza crestinismului. Primii crestini propovaduiau cu indrazneala Invierea ca dovada suprema a divinitatii Domnului Isus. Fara Inviere, crestinismul este mort. Apostolul Pavel a afirmat succint: "Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre" (1 Corinteni 15:17)

Ca si brutala crucificare, Invierea Mantuitorului nostru isi are radacinile in istoria Genezei. Apostolul Pavel confirma veridicitatea cartii Genezei in 1 Corinteni 15:21-22: "Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos."

Evident, Pavel credea intr-un Adam real si o cadere reala petrecuta in Gradina Edenului. Din cauza neascultarii lui Adam, moartea si pacatul au intrat in lume. Construindu-si pledoaria pentru Invierere pe fundatia solida a cartii Genezei, Pavel face o distinctie (si un contrast) clara intre Adam si Domnul Isus Hristos. Adam a adus moartea, dar Hristos a adus viata. Pavel continua in versetul 47: "Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer." Cu alte cuvinte, Adam a fost creat de Dumnezeu, pe cand Isus Hristos este Creatorul tuturor lucrurilor, cu putere de viata si de moarte.

Astazi, de multe ori scepticii ridiculizeaza Invierea, ca fiind un produs al mistificarii, o legenda dezvoltata de-a lungul timpului. Cu toate acestea, Invierea este un eveniment istoric real, confirmat de marturii timpurii, ale unor martori oculari demni de incredere. Cea mai bine fundamentata istoric marturie a Invierii se regaseste in crezul bisericii primare.

Continutul crezului

Crezul primar al bisericii, marturiseste despre moartea, ingroparea, Invierea si aparitiile ulterioare Invierii, ale Domnului Isus Hristos. Este o relatare extrem de specifica si argumentata pe baza relatarilor martorilor oculari. 1 Corinteni 15:3-8 afirma:
"V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie."

Autorul crezului

Apostolul Pavel a fost primul care a consemnat in scris acest crez. Pavel, numit si Saul din Tars, fusese un fariseu fervent, inainte de a Il accepta pe Domnul Isus ca Mesia. Ca fariseu, avandu-l ca profesor pe Gamaliel, un renumit Rabin din acea perioada, Pavel era un expert in traditia iudaica si scrierile Vechiului Testament (Fapte 22:3). Era un membru marcant al comunitatii iudaice din acele vremuri.

Atunci cand crestinismul a inceput sa se raspandeasca rapid, dupa moartea si Invierea lui Hristos, Pavel a persecutat energic crestinii. In Fapte, Luca consemneaza ca Pavel a participat la pedepsirea, incarcerarea si executia primilor crestini. Totusi, pe drumul Damascului, Pavel a avut o intalnire spectaculoasa cu Hristosul inviat (Fapte 9:1-8). In cateva zile, Pavel a fost botezat si a inceput sa predice ca Isus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu cel inviat din morti. Multi dintre primii crestini erau sceptici si se temeau de Pavel, indoindu-se de motivatiile sale (Fapte 9:21,26). Pavel renuntase dintr-o data la o viata de bunastare pentru a propovadui o credinta, pe care el insusi o persecutase brutal si o respinsese deliberat. Fara a avea nimic de castigat pe plan politic, economic sau social, Pavel va deveni unul din cei mai mari misionari ai tuturor timpurilor. Pavel a mers pe ultimul sau drum predicand ca Isus Hristos este Domn si Mantuitor.

Datarea crezului

Multi cercetatori cred ca Pavel a scris 1 Corinteni in jurul anului 55, sau cu circa 22 de ani dupa moartea si Invierea Domnului Isus. JAT Robinson, un cercetator al Noului Testament, a efectuat un studiu in profunzime descoperind puternice dovezi, de ordin istoric, textuale si logice, conform carora Noul Testament ar fi fost scris intre anii 40-65. In plus, cartea Faptele Apostolilor se incheie cand Pavel era inca in inchisoare. In concluzie, e posibil ca 1 Corinteni sa fi fost scris chiar mai inainte.

Totusi, multi cercetatori cred ca acest crez primar a fost formulat si adoptat la mai putin de cinci ani de la moarte si Inviere. Ulrich Wilckens nota ca "indubitabil dateaza din perioada incipienta a crestinismului." Joachim Jeremias afirma ca "este cea mai veche traditie." Gerd Ludemann, un sceptic, confirma ca "elemente din aceasta traditie dateaza din primii doi ani de dupa crucificarea lui Isus...nu mai mult de trei ani..." Michael Goulder, un anti-crestin, considera ca "dateaza din perioada in care Pavel a fost convertit, la cativa ani dupa crucificare." Thomas Sheehan crede ca "crezul dateaza probabil dintr-o perioada de doi pana la patru ani, dupa crucificare." Din punct de vedere istoric, crezul a fost formulat, distribuit si scris atat de timpuriu incat nu se poate pune problema unei misticizari sau a dezvoltarii unei legende.

Un crez oficial

Poseda toate elementele unui crez oficial. In primul rand, Pavel foloseste cuvintele "invatat" si "primit", care sunt termeni rabinici care indica ca el da mai departe o traditie sfanta. In al doilea rand, structura gramaticala si stilul indica un crez. In al treilea rand, textul original foloseste numele Chifa, care este numele ebraic/aramaic pentru Petru. Folosirea unui astfel de limbaj este o dovada a originilor timpurii. In al patrulea rand, Pavel foloseste fraze neconventionale (in textul orginial) ca "a fost inviat", "a treia zi" si "cei doisprezece". Aceste fraze dateaza din perioada primara a crestinismului. In al cincelea rand, continutul si cuvintele particulare folosite sunt similare naratiunilor aramaice si ebraice din acea vreme.

Acuratetea istorica a crezului

Istoricum german Hans von Campenausen afirma: "Aceasta relatare intruneste toate conditiile de verificare posibile, pentru un astfel de text." Pinchas Lapide, unul dintre putinii cercetatori evrei ai Noului Testament, considera crezul ca fiind o relatare atat de exacta, incat poate fi considerata o marturie data de martori oculari.

Crezul este construit pe marturiile martorilor oculari, primii crestini, precum si Petru, Iacov si Pavel. Este foarte probabil ca Pavel sa fi confirmat continutul crezului, atunci cand s-a intalnit cu Pavel si Iacov in Ierusalim, la cativa ani dupa convertirea sa. Pavel documenteaza calatoria sa in Galateni 1:18-19, unde foloseste un cuvant grecesc cu o semnificatie speciala -historeo. Inseamna ca vizita lui Pavel la Ierusalim avea statutul unei investigatii istorice. Pavel a vizitat Ierusalimul pentru a examina cu atentie relatarile martorilor oculari Petru si Iacov. Aceasta confera o credibilitate puternica a veridicitatii crezului.

Referinta la cei 500 de martori

Crezul afirma ca Domnul Isus s-a aratat, dupa Inviere, unui grup de 500 de oameni. Evangheliile nu mentioneaza acest eveniment. Nici una din epistolele Noului Testament nu mentioneaza aceasta aparitie. Nici unul din istoricii primului secol nu mentioneaza asta. Scepticii, de multe ori, afirma ca aceasta lipsa de dovezi indica ca acest eveniment nu s-a petrecut niciodata. Totusi, scepticii ignora un aspect - daca nu este mentionat nu inseamna ca nu s-a intamplat. Nu putem sa credem ca fiecare scriitor contemporan va documenta fiecare eveniment istoric, in particular. Mai important, crezul este timpuriu, fundamentat istoric si specific. El ne invita sa testam, mentioneaza doi fosti sceptici, si majoritatea continutului este coroborata de alte surse istorice demne de incredere.

Criticii mai argumenteaza ca Evangheliile arata o crestere constanta a numarului de aparitii de dupa Inviere. Ei sustin ca incepand cu Evanghelia lui Marcu, pana la Evanghelia lui Ioan, aparitiile cresc in numar si in intensitate. Pe masura ce timpul trece, istoria este distorsionata de mituri si legende. Totusi, crezul din 1 Corinteni 15, care consemneaza cele mai multe aparitii, preceda Evangheliile.

Este crucial sa tinem cont de faptul ca Pavel era contemporan cu acesti oameni. In crez, el afirma ca mare parte din cei 500 inca traiau. Ori Pavel ii cunostea pe acesti oameni, ori avea o sursa care ii cunostea. Dr Gary Habermas concluzioneaza:
"Acum, stai un pic si gandeste-te: nu ai include niciodata aceasta fraza, daca nu ai fi absolut singur ca acesti oameni ar confirma ca l-au vazut pe Isus Hristos viu. Practic, Pavel ii invita pe oameni sa verifice ei insisi!"

Concluzie

Crezul din 1 Corinteni 15 ofera dovezi istorice timpurii pentru Invierea Domnului Isus Hristos. Este scris prea devreme pentru a fi rezultatul unei legende si este bazat pe marturia martorilor oculari. Mai mult, citeaza doi fosti sceptici, Iacov si Pavel, care in final au platit pretul suprem pentru credinta lor in Mantuitorul pe care initial il respinsesera.

1 Corinteni 15:45 spune: "De aceea este scris: "Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu." Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă." Ca ultim Adam, Hristos a biruit pacatul si moartea, pe care Adam le adusese in lume. Invierea lui Hristos a fost punctul de cotitura al istoriei umanitatii si a oferit speranta vietii vesnice pentru cei care isi pun nadejdea in El ca Domn si Mantuitor.

William Lane Craig, un apologet de marca, afirma ca Invierea lui Isus Hristos este cea mai buna explicatie pentru un numar de evenimente istorice (inmormantarea, mormantul gol, aparitiile post-mortem si originea credintei discipolilor). James Patrick Holding, fondatorul Tekton Apologetics Ministries, afirma ca sunt 17 factori care ar fi facut imposibil ca noua credinta crestina sa aiba succes in lumea antica, daca nu ar fi fost sustinuta de dovezi irefutabile ale Invierii. (nota trad.: urmeaza si traducerea acestui articol)

Sir Lionel Luckhoo, faimosul avocat britanic, care si-a castigat un loc in Cartea Recordurilor datorita unui sir de 245 de procese de crima castigate, a studiat dovezile istorice ale Invierii. Dupa ani de studiu amanuntit, el a declarat:

"Pot afirma fara echivoc, ca dovezile care sustin Invierea lui Isus Hristos sunt atat de coplesitoare incat nu lasa nici un loc pentru dubii."

Acest eveniment cosmic, incredibil, submineaza toata filozofia naturalista/materialista, care sta la baza argumentatiei evolutioniste. Si confirma ca Isus Hristos, al doilea Adam, este Domnul spatiului, timpului si al istoriei - Creatorul - Dumnezeu, ceea ce El ( si toata Biblia ) afirma. Ca urmare, istoria universului pe care El a confirmat-o (existenta unui Adam real, un potop biblic si o pamant tanar) este validata in acelasi timp, in cel mai puternic mod posibil.

Tradus cu acordul autorului. Articolul original aici