A fost invierea lui Isus o farsa? Ce spun dovezile medicale?

Am vazut chiar ieri pe un post tv specializat pe documentare, o emisiune in care se sustinea ideea ca Isus nu a murit pe cruce, a fost doar intr-o stare comatoasa si invierea a fost un fals. Odata, am avut si eu indoieli legate de acest eveniment si m-am decis sa caut un raspuns. Acum vreau sa prezint argumentele care m-au convins, din punct de vedere medical. O argumentatie completa puteti gasi in cartea "Pledoarie pentru Cristos" de Lee Strobel.

Pe scurt, teoria lesinului se bazeaza pe urmatorul rationament: Isus a lesinat doar pe cruce din cauza epuizarii, sau i-a fost dat un drog care l-a facut sa para mort si ca mai tarziu a fost reanimant de aerul rece si umed din mormant. Adeptii teoriei conspiratiei au sprijinit aceasta ipoteza pe faptul ca, atunci cand se afla pe cruce, Isus a primit un lichid imbibat intr-un burete ( Marcu 15:36 ) si ca Pilat a parut surprins de cat de repede a murit Isus ( Marcu 15:44 ). In consecinta, au spus ei, reaparitia lui Isus nu a fost o inviere miraculoasa, ci doar o resuscitare accidentala, iar mormantul Lui a ramas gol pentru ca El a continuat sa traiasca.

Haideti sa privim doar faptele, evaluand fiecare eveniment din acea zi fatidica a rastignirii, prin prisma istoriei si stiintei medicale.

Tortura dinaintea crucii

Totul a inceput dupa Cina cea de Taina. Isus S-a dus cu ucenicii Sai pe Muntele Maslinilor, in Gradina Ghetsimani. Acolo S-a rugat toata noaptea. In tot acest timp, El anticipa evenimentele zilei urmatoare. El stia ce suferinta urma sa indure si era supus unei presiuni psihice enorme. Evangheliile ne spun ca in acel moment sudoarea I s-a preschimbat in picaturi de sange. Oare acesta nu este rezultatul unei imaginatii foarte active? Mai sunt demni de incredere autorii Evangheliilor?

DA!! Aceasta conditie medicala se numeste hematidroza. Nu este foarte comuna, dar este asociata cu o presiune psihica foarte mare. Cum apare? Nelinistea profunda cauzeaza eliberarea de substante chimice care rup capilarele din glandele sudoripare. In consecinta, se produce o usoara sangerare in aceste glande, iar sudoarea apare amescata cu sange. Nu e vorba de mult sange, doar de o cantitate mica.

Un alt efect este fragilitatea deosebita a pielii, asa ca atunci cand Isus a fost biciuit a doua zi de soldatul roman, pielea Lui era foarte sensibila.

Biciuirile romanilor erau cunoscute ca fiind extrem de brutale. De obicei constau in treizeci si noua de lovituri de bici, dar de multe ori erau mai numeroase, in functie de dispozitia in care se afla soldatul ce le aplica. Acesta folosea un bici din curele de piele impletite, intre care erau prinse bile metalice. Cand biciul lovea carnea, aceste bile cauzau vanatai sau contuzii profunde, care se rupeau la urmatoarele lovituri. Biciul mai avea totodata si bucati ascutite de os, care taiau adanc in carne. Spinarea era atat de sfasiata, incat uneori, din cauza taieturilor extrem de adanci, se putea vedea o portiune din coloana vertebrala. Biciuirea se facea de la umeri in jos, pe spinare, pe fese si pe partea din spate a picioarelor. Era absolut oribil.

Un medic care a studiat metoda romana de biciuire a spus: "Pe masura ce biciurea inainta, loviturile sfasiau muschii scheletici interni si lasau in urma fasii tremuratoare de carne sangeranda". Un istoric din secolul al III-lea, Eusebiu, a descris biciuirea dupa cum urmeaza:" Venele celui bicuit erau sfartecate, iar muschii, tendoanele si intestinele victimei erau expuse vederii." Stim ca multi oameni mureau in urma unor astfel de batai inca inainte de a fi crucificati.

In cel mai bun caz, victima suferea niste dureri ingrozitoare si intra in soc hipovolemic. Ce inseamna? Hypo inseamna "scazut", vol se refera la volum, iar emic inseamna "sange"; asadar socul hipovolemic inseamna ca persoana respectiva sufera efectele pierderii unei cantitati importante de sange. Aceasta are patru efecte. In primul rand, inima galopeaza in incercarea de a pompa sangele care nu mai este acolo; in al doilea rand, scade tensiunea arteriala, provocand lesin sau colaps; in al treilea rand, rinichii nu mai produc urina pentru a pastra volumul ramas; si in al patrulea rand, persoana respectiva are o senzatie foarte puternica de sete, deoarece corpul tanjeste dupa lichide, ca sa inlocuiasca volumul de sange pierdut.

Isus era in soc hipovolemic pe cand urca impleticindu-Se pe drumul spre locul executiei Sale de la Calvar, purtand barna orizontala a crucii. Mai tarziu citim ca Isus a spus "Mi-e sete" moment in care I s-a oferit otet. Din cauza efectelor teribile ale biciuirii, este sigur ca Isus se afla deja intr-o stare grava, aproape critica, inainte chiar de a I se bate piroanele in maini si in picioare.

Agonia crucii

Cat de sigura este moartea prin aceasta metoda cruda, lenta si mai degraba inexacta de executie, numita crucificare? Adevarul este ca multi nu stiu sigur in ce fel isi omoara crucea victimele. Pentru a putea intelege ce s-a intamplat, trebuie sa analizam din punct de vedere medical ce s-a intamplat acolo.

Atunci cand a ajuns pe Golgota, Isus a fost culcat pe pamant si mainile I-au fost intinse lateral si pironite de barna orizontala. Aceasta barna transversala era numita "patibulum" si in aceasta faza a rastignirii era separata de barna verticala, care era infipta definitiv in pamant.

Cu ce era pironit? Romanii foloseau piroane cu o lungime cuprinsa intre 13cm si 18cm, ascutite la varf. Acestea erau batute prin incheietura, cam la 2,5cm sub palma. Contrar traditiei populare, piroanele erau batute in incheieturi si nu in palme. Aceasta era o pozitie sigura, care bloca mainile; daca piroanele ar fi fost batute prin palme, greutatea trupului ar fi provocat sfasierea pielii si Isus ar fi cazut de pe cruce. Este important sa intelegem ca pironul traversa locul prin care trece nervul median. Acesta este cel mai mare nerv ce porneste spre palma si el a fost zdrobit de pironul trecut prin el.

Va amintiti durerea pe care o simtiti cand va loviti la cot? Acela este de fapt un alt nerv, numit nervul cubital. Durerea provocata de lovirea lui accidentala este extrem de puternica. Imaginati-va cum ar fi sa va bata cineva un piron prin acel nerv. Durerea era absolut insuportabila!!!! De fapt, a trebuit sa fie inventat un nou cuvant: atroce. Acest cuvant inseamna literal "de pe cruce." In latina excruciatus, format din ex si cruciare.

Ganditi-va numai: a fost nevoie sa se creeze un cuvant nou, deoarece nici unul dintre cele existente in limba nu putea descrie chinurile intense provocate de crucificare. Apoi Isus a fost ridicat si barna orizontala a fost prinsa de stalpul vertical, apoi I s-au batut piroane in picioare. Din nou, nervii picioarelor au fost zdrobiti, provocand acelasi gen de durere.

Ce efect are aceasta pozitie asupra corpului? Bratele i-au fost intinse si alungite cu aproximativ 15cm, ceea ce a provocat dislocarea ambilor umeri. Astfel s-a implinit profetia din Psalmul 22, care a prevestit rastignirea cu sute de ani inainte de a avea loc: "Oasele mi se despart."

Cauza mortii

Pentru a vedea daca moartea poate fi simulata, trebuie sa vedem ce anume o cauzeaza. Crucificarea era in esenta o moarte lenta si agonizanta prin asfixiere.

Cum? Din cauza ca presiunile exercitate asupra muschilor si a diafragmei fortau pieptul in pozitie de inspiratie; pentru a putea expira, omul trebuia sa se impinga sus cu picioarele pentru ca tensiunea asupra muschilor sa fie usurata cateva clipe. Dar facand acest lucru, piroanele sfasiau mai adanc in carne, blocandu-se in ultima instanta la nivelul oaselor tarsiene. Dupa ce reusea sa expire omul putea sa se lase din nou in jos si sa inspire. Apoi trebuia sa se ridice din nou pentru a expira, frecandu-si spatele insangerat de lemnul aspru al crucii. Acest proces se repeta mereu si mereu, pana cand omul era biruit de epuizare si nu se mai putea ridica sa respire. Cand ritmul respiratiei incetineste, omul intra in asa-numita acidoza respiratorie - bioxidul de carbon din sange se dizolva sub forma de acid carbonic, provocand cresterea aciditatii sangelui. Aceasta duce in ultima instanta la batai neregulate ale inimii. De fapt, cu inima batand nebuneste, Isus a stiut ca se afla in pragul mortii si atunci a putut sa spuna "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul!" Si apoi a murit in urma unui stop cardiac.

Chiar inainte de a muri, socul hipovolemic a provocat un ritm cardiac rapid si sustinut, care a contribuit la insuficienta cardiaca, avand ca rezultat retinerea de lichid in membrana ce inconjoara inima - scurgerea pericardica - precum si in membrana ce inconjoara plamanii - scurgerea pleurala.

Astfel, atunci cand soldatul roman a venit si, convins fiind ca Isus este mort, I-a confirmat moartea infigand o sulita in coasta lui dreapta. Probabil ca in coasta dreapta; nu putem fi siguri de aceasta, dar din descrieri rezulta ca probabil a fost vorba de partea dreapta, intre coaste. Se pare ca sulita a patruns prin plamanul drept in inima, asa ca atunci cand a fost scoasa, a curs un lichid - scurgerea pericardica si pleurala. Acesta avea aspectul unui lichid limpede, ca apa, si a fost urmat de un volum mare de sange, conform descrierii martorului ocular Ioan in Evanghelia Sa.

Probabil ca Ioan nu a avut nici cea mai vaga idee de ce a vazut atat sange, cat si un lichid limpede - cu siguranta ca cineva fara pregatire medicala nu s-ar astepta la asa ceva. Cu toate acestea, descrierea lui Ioan este in deplina concordanta cu ceea ce spune medicina moderna ca ar fi trebuit sa se intample.

De ce au rupt picioarele talharilor crucificati? Romanii foloseau manerul de otel al lancii romane scurte pentru a zdrobi oasele inferioare de la picioarele victimelor. Astfel omul nu mai putea sa se inalte pentru a respira si moartea prin asfixiere intervenea in cateva minute. In Noul Testament ni se spune ca oasele lui Isus nu au fost zdrobite, deoarece soldatii romani stabilisera deja ca era mort si folosisera sulita pentru a-i confirma moartea. S-a implinit o alta profetie a Vechiului Testament cu privire la Mesia, si anume ca oasele Lui nu vor fi sfaramate.

Concluzie

Isus era in soc hipovolemic din cauza pierderii masive de sange inca dinainte de a incepe crucificarea in sine. Ar fi fost cu neputinta sa-Si simuleze moartea, deoarece nu poti sa simulezi prea mult incapacitatea de a respira. In plus, sulita infipta in inima Lui ar fi rezolvat problema o data pentru totdeauna. Iar soldatii romani nu si-ar fi riscat propria viata lasandu-L sa plece viu.

Sa presupunem totusi ca imposibilul s-a produs, Isus a reusit cumva sa supravietuiasca crucificarii. Adica a reusit sa scape din fasiile de panza, sa rostogoleasca stanca uriasa de la gura mormantului si sa treaca de soldatii romani ce stateau de paza. Intrebarea in acest caz este cum ar fi putut umbla dupa ce picioarele I-ar fi fost batute in piroane? Cum ar fi putut sa apara pe drumul spre Emaus la scurt timp dupa aceea, parcurgand pe jos distante atat de mari? Cum Si-ar fi putut folosi bratele dupa ce acestea ar fi fost intinse si dislocate din incheieturi? Nu uitati ca ar fi avut rani masive la spate si o rana de sulita in piept.

O persoana intr-o stare atat de jalnica nu i-ar fi inspirat niciodata pe ucenici sa mearga sa proclame ca El este Domnul vietii, care a biruit mormantul. Dupa acele abuzuri oribile, cu toata trauma su pierderea catastrofala de sange, ar fi aratat atat de vrednic de mila incat ucenicii nu L-ar fi aclamat niciodata ca invingator triumfator al mortii; L-ar fi compatimit si ar fi incercat sa Il ingrijeasca pentru a-Si recapata sanatatea. Este absurd sa credem ca daca li S-a aratat in acea stare mizerabila, adeptii Sai ar fi fost indemnati sa porneasca o miscare mondiala bazata pe speranta ca intr-o buna zi vor avea si ei parte de un trup inviat ca al Lui. E absolut imposibil.

Intrebare pentru inima

Isus a mers intentionat in bratele vanzatorului Sau, nu S-a opus arestarii, nu S-a aparat la proces, e clar ca S-a supus de buna voie la o forma umilitoare si agonizanta de tortura. Ce ar fi putut motiva pe cineva sa consimta sa sufere o astfel de pedeapsa?

Eu cred ca o persoana obisnuita nu ar fi facut acest lucru. El a stiut ce Il astepta si a fost gata sa treaca prin toate, deoarece numai asa putea sa ne rascumpere. A slujit ca inlocuitor al nostru si platind pedeapsa cu moartea ce ni se cuvine noua, din pricina rebeliunii noastre impotriva lui Dumnezeu. In aceasta a constat misiunea Lui pe pamant.

Acest raspuns ar putea fi concluzionat intr-un singur cuvant - dragostea.

de la Vladimir Pustan - Smecheria de la urma (666, cipuri, etc)

Un prieten mi-a scris ca sa cunoasca punctul meu de vedere cu privire la semnul fiarei si la vremurile apocaliptice.
Eu am crescut in biserica si copilaria mi-a fost marcata de predici, cantari si poezii care puneau accent pe vremurile viitoare.
Pozitia bisericii in care am crescut era posttribulationista, adica Biserica va trece prin necazul cel mare, fiind rapita dupa. Atat de grozav erau zugravite chinurile la care va fi supusa Biserica, incat stateam inspaimantati, iar noptile ne erau tulburate de cosmaruri. Ma vedeam in fata semnului cu mama de mana.
A trecut ceva timp pana sa ma dumiresc. Ceva lipsea din predici. Lipseau cerul si bucuriile viitoare. Cei ce predicau necazul, fara cer, erau sadomasochisti. Era un fel de Ev Mediu intors pe dos. Fiara era cu multe capete, iar semnul era desenat pe metal inrosit in foc ce era pus pe frunte.
Iar timpul a trecut... Biserica pe care o cunosc acum e pretribulationista sau nu mai stie nici ea cum e. Unii cred ca Hristos va veni inaintea necazului cel mare, altii dupa.
Cert este ca nu se mai predica despre necaz. Dar nici despre cer. Oamenii nu se mai infricoseaza de fiara si nu se mai extaziaza cu gandul la paradis. O masa amorfa si plictisita cu solutii materialiste.
Fratii din America s-au speriat in urma cu zece ani de niste predici apocaliptice. Stiti ce au facut? Si-au adunat conserve si mancare impachetata in vid, ingramadind totul in magazii, sa le ajunga sapte ani de necaz.
Smecheria diavolului consta in regie. Adica, oameni buni, priviti la cipurile din urechile vacilor, la numerele de cod de pe produse, la cele de pe carduri si carti de identitate si infricosati-va! Ingroziti-va, dar mai ales filosofati pe tema aceasta. Pierdeti vremea in discutii sterile, in certuri aprige de la amvon. Dezlegati taina trambitei, a lui 666, a Armaghedonului, adunati conserve, numai sa nu va pocaiti. Sau daca o faceti, sa o faceti de frica si nu din dragoste de Dumnezeu.
Normal ca nu-mi place sa stiu ca celularul meu e ascultat, ca sunt inregistrat intr-un numar, ca totul e pe computer, ca viata mea e verificata, scanata, amprentata.
Dar nu eu fac jocurile...
Eu cred cu tarie ca Hristos va veni intaintea necazului cel mare, ca-i va lasa jos pe toti penticostalii si baptistii nepocaiti sa-si manance conservele cu maini pline de cipuri, stand la taclale cu fratii adventisti care le vor explica inca o data despre Papa, Duminica si altele. Oricum, lumea aceasta e un grajd si oamenii deja sunt vite cu cipuri.

Priviti la cer! Acolo e casa noastra. Maranatha!

*preluat din "Dulcele sarut al singuratatii" de Vladimir Pustan*

Am fost clopot - Traian Dorz

Scurt-metraj pe marginea poeziei omonime a lui TRAIAN DORZ, marele poet crestin român care a pãtimit îndelung sub regimul comunist. Substanta filmului se încheagã printr-un colaj de intense trãiri ...

Florin Ianovici - Predica "Restante la examenul vietii"

Contine si marturia intoarcerii sale la Dumnezeu!!!

Watch more Google Video videos on AOL Video

Watchman Nee - Sa ne rugam

Rugaciunea este un aspect foarte important al vietii crestine. Am desprins cateva idei din cartea "Sa ne rugam" scrisa de Watchman Nee. Va recomand cu caldura aceasta carte.

Puterea rugaciunii nu sta in cat de mult ne rugam, ci in cat de mult rugaciunile noastre sunt in acord cu principiile rugaciunii.

Poporul lui Dumnezeu trebuie sa se roage inainte ca El sa se ridice sa lucreze; voia Lui se va realiza numai prin rugaciunile celor care apartin Lui; rugaciunile credinciosilor trebuie sa implineasca voia Lui; Dumnezeu nu va implini voia Lui de unul singur, El o va face numai dupa ce poporul Lui se va face partas gandurilor Lui in rugaciuni.

Rugaciunea este unirea gandurilor credinciosului cu voia lui Dumnezeu.

Desi nu cunoastem motivul, totusi noi stim ca Dumnezeu nu lucreaza independent. Daca poporul lui Dumnezeu nu isi supune vointa voii Domnului si nu arata, in rugaciune, faptul de a fi un singur gand cu El, Domnul mai degraba sta deoparte si Isi amana lucrare. El refuza sa lucreze singur.

Adevaratul sens al rugaciunii este ca cel care se roaga sa se roage pentru implinirea voii Aceluia caruia I se roaga. Nu avem nevoie de mai multe cuvinte, ci avem nevoie de a atinge mai mult gandul lui Dumnezeu. Trebuie sa ne uitam pe noi insine, sa atingem voia lui Dumnezeu si sa exprimam voia Lui prin rugaciune.

Rugaciunea este cererea ca Dumnezeu sa implineasca nevoile Lui. Aceasta nu inseamna ca cei credinciosi nu trebuie sa ceara niciodata lui Dumnezeu sa poarte grija de nevoile lor, ci ne arata doar ca mai intai trebuie sa pricepem intelesul si principiile rugaciunii. Problema nu mai este daca "nevoia ta" este implinita, ci daca se face "voia lui Dumnezeu".

Rugaciunea pentru nevoile personale trebuie atinsa indirect, cerand mai intai ca voia Domnului sa se faca. Acesta este secretul rugaciunii, cheia biruintei in rugaciune.

Rugaciunea nu este o incercare de a indupleca inima cerului. Daca rugaciunea nu este dupa voia lui Dumnezeu, ea este fara valoare. Intelegand acum ceva din adevarata semnificatie a rugaciunii, sa avem o indoita grija ca nu cumva sa lasam carnea sa se amestece. Pentru ca, va rog sa notati, daca Dumnezeu ar trimite de la sine lucratori, Cristos nu ne-ar fi poruncit sa ne rugam Domnului secerisului ca sa trimita lucratori! Daca Numele lui Dumnezeu s-ar sfinti de la sine, daca Imparatia Lui ar veni fara nici o nevoie de cooperare din partea noastra, daca voia Lui s-ar face in mod automat pe pamant, Domnul Isus nu ne-ar fi spus sa ne rugam de o asa maniera cum a facut-o El. Daca El Insusi s-ar intoarce fara nevoia unui raspuns din partea Adunarii Lui, Duhul Domnului nu ar fi insufletit pe apostolul Ioan sa strige dupa grabnica Lui revenire. Daca Dumnezeu Tatal i-ar face in mod spontan una pe cei credinciosi, s-ar fi rugat Domnul nostru Tatalui pentru aceasta? Daca lucrarea impreuna cu Dumnezeu nu este esentiala, care ar putea fi folosul mijlocirii continue a Domnului nostru in cer? O, sa vedem ca rugaciunea in armonie cu Dumnezeu este mai importanta decat orice alt lucru! Caci Dumnezeu poate lucra numai in situatii in care copiii Lui s-au arata a fi in armonie cu El. El refuza sa lucreze in domenii unde nu sunt rugaciuni si unde poporul Lui nu este in armonie cu voia Lui. Rugaciunea in care vointele sunt unite este rugaciunea adevarata. Motivul cel mai inalt pentru rugaciune nu este de a obtine raspunsul Este armonia intre vointa omului si voia lui Dumnezeu, astfel incat El sa poata lucra. Uneori noi putem cere incorect si astfel rugaciunile noastre raman fara raspuns; dar, daca vointa noastra este in armonie cu voia lui Dumnezeu, El castiga, caci prin acordul nostru El poate sa-Si duca la indeplinire voia Lui.

Astfel, primul pas in a face voia lui Dumnezeu este sa rostim voia Lui in rugaciune. Nu este alta lucrare mai importanta decat rugaciunea, pentru ca ea atat implineste, cat si exprima voia lui Dumnezeu. Rezulta deci ca toate rugaciunile care ies din voia noastra proprie sunt nefolositoare.

In aceasta privinta a rugaciunii ar trebui sa stim nu numai cui ne rugam, dar si impotriva cui ne rugam. Rugaciunea noastra este indreptata spre Dumnezeu, pentru oameni si impotriva lui satan.

Daca cineva persevereaza in a face lucrarea de rugaciune, va deveni un canal pentru voia lui Dumnezeu. Ori de cate ori Domnul are ceva de facut, El va cauta o persoana pentru lucrarea respectiva.

Vedem ca Isus s-ar rugat de trei ori in gradina Ghetsimani. Principiul rugaciunii de trei ori este de a ne ruga pana la capat, de a ne ruga pana cand suntem limpeziti in privinta voii lui Dumnezeu, pana obtinem raspunsul ( vezi pilda judecatorului nedrept).

Cel mai important lucru pentru noi este sa identificam vrajmasul. Trebuie sa stim sigur cine este adversarul nostru, cine ne cauzeaza atat de mare suferinta. Cat de des noi socotim ca suferintele noastre vin din partea oamenilor. Dar Biblia ne spune ca "n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti" (Efeseni 6:12).

Domnul Isus ne invata cea mai buna cale de a birui adversarul, si anume de a ne ruga zi si noapte lui Dumnezeu - cerandu-I sa ne faca dreptate judecandu-l pe vrajmasul nostru. Ori de cate ori incepem o lucrare, daca il legam mai intai pe Satan in rugaciune, biruinta ne este asigurata. Trebuie mereu sa ne rugam:" O, Doamne, leaga-l pe omul cel tare!". Chemati-l pe Domnul sa il mustre si lege pe cel rau.


Acestea sunt doar cateva idei extrase, va recomand sa cititi aceasta carte. O sa revin cu altele pe masura ce avansez in citirea cartii.

de la Vladimir Pustan - Filmul Patimile lui Hristos

A facut multa valva filmul lui Mel Gibson. Nu stiu motivele pentru care s-a apucat de treaba asta. Rautacios, ma gandesc ca, oricum, cel putin financiar, a meritat efortul. Am vazut filmul "piratat", inainte cu o saptamana de a aparea pe ecranele romanesti.

Nu le-a placut evreilor filmul, pentru ca de doua mii de ani tot ce-i cu privire la Isus nu le place.
Nu le-a placut catolicilor filmul, pentru ca Maria I-a sarutat picioarele rastignite si s-a umplut de sange pe buze. Hristos avea voie sa fie stalcit in bataie, dar imaculata fecioara n-avea voie sa fie atat de umana.
Nu le-a placut ortodocsilor filmul, ca n-a avut nici o liturghie in el si a fost facut de imperialistii americani ahtiati dupa bani.
Nu le-a placut penticostalilor filmul, pentru ca a fost, film si filmele nu-s bune sa fie vazute.

Se spune ca a fost un film crud. Nu cred asta. Mel Gibson l-a citit pe Iosif Flavius, care ne spune cum era crucificarea, l-a citit pe Eusebiu, care ne spune cum era bataia cu biciul ( Eusebiu spune ca dupa 50 de lovitur li se vedeau rinichii si organele interne).
Filmul a fost ca viata. Fara fasoane, fara romantisme. Pe noi ne deranjeaza pretul platit de Hristos pentru rascumpararea omenirii. Noi n-am fi vrut sa-I ramanem datori. Filmul facut de Zefirelli este o telenovela pe langa cel al lui Mel Gibson. Am dori un Hristos care a suferit crucea cat o impunsatura de ac pentru determinarea grupei sanguine. "Chiar asa a fost?" m-a intrebat cineva. "Nu, i-am zis, a fost mult mai greu si mult mai rau."

Pocainta inseamna sa intelegi ca esti rau, ca pentru tine a suferit nespus Dumnezeu. Hristos n-a plecat pe "Via Dolorosa" senin, zambind camerelor de luat vederi.
Am vrea ca totul sa fie gratuit, sa nu ne coste nimic. De aceea judecata va fi atat de aspra, pentru ca Dumnezeu S-a chinuit cumplit. L-au batut romanii, dar pe tot ce pune mana omul se usuca. Am auzit ca s-au pocait o gramada de oameni la filmul acesta. Mi-e mila de ei daca a trebuit sa vada un film, ca sa-L inteleaga pe Dumnezeul Scripturilor. Un pastor american a lesinat. Oare ce-a predicat in toti anii de pana acum?

Initial Mel Gibson n-a vrut sa titreze filmul. Sa ramana in aramaica si latina, iar imaginea sa spuna totul. Dar i-au zis ca miliardele de "crestini" nu cunosc Biblia, de aceea e bine sa foloseasca traducerea, sa inteleaga tot omul.
Filmul ne-a umilit. Un film mediocru a pus pe picior gresit o crestinatate care uitase de Golgota, de Hristos, de mantuire, care traia plenar filosofia "nu te baga in viata mea".

Hristos "S-a bagat" in viata noastra, acoperindu-ne cu sangele iertarii.

*preluat din "Dulcele sarut al singuratatii" de Vladimir Pustan*

de la Vladimir Pustan - Boii lui Elisei

In ziua aceea cele douasprezece perechi de boi ale lui Elisei abia mergeau. Doi cate doi, prinsi la plug de dimineata si acum era dupa-amiaza. Se puneau in genunchi cand nu mai puteau, dar Elisei nu striga niciodata la ei. Erau boi buni, ii avea de mult si tinea la toti. Ochii lor blanzi si laptosi parca ii intorceau iubirea inapoi. Asteptau seara izbavitoare cand acasa se puteau pune jos cu boturile umede de apa rece.
S-au oprit din mersul lor de armata tacuta cand Elisei, stapanul lor, si-a pus mana streasina la ochi. In zare, dinspre pustie, venea un om grabit. Mantia o tinea in mana si a aruncat-o peste Elisei. Asta era totul si asta insemna ca Ilie isi desemnase inlocuitorul, cel care avea sa conduca scoala de prooroci, cel ce avea sa fie proorocul numarul unu din Israel. Ilie a plecat si Elisei s-a intors spre boi. Perechea cu care mergea el de obicei, cei mai dragi lui, il privea tot cu ochii aceia blanzi si obositi. S-a apropiat, i-a sarutat si, in loc sa-i duca la apa rece, a implantat cutitul in gatul fiecaruia. Cu gesturi repezi si lacrimi in ochi a facut altare din juguri si pluguri si car si i-a adus ca jertfa.
Apoi s-a dus in lucrare. Trebuia sa-l vada neaparat pe Ilie cum se urca la cer, ca sa primeasca dubla putere din puterea lui.
In acea zi perechea de boi a fost pe rand si slujire, si jertfa. Aceasta vrea Hristos de la noi: sa fim gata pentru amandoua. Isus ne ofera, obligatoriu, pentru cununa si jugul, si crucea.
Si jugul inseamna truda de fiecare zi pentru Domnul in soarele sfarsitului de lume, tragand brazde adanci in ogorul lumii, destelenind pamantul blestemat, aducand binecuvantarea. Jugul este sa apartii cu tot ce ai, adica timp, talente, resurse materiale, dar absolut totul, Imparatiei lui Dumnezeu, gata oricand sa porti povara crestinului singur, neinteles, gata oricand sa porti ocara.
Iti trebuie disponibilitatea de a purta si crucea atunci cand se va cere. Am auzit in biserici atatea explicatii hazlii despre ce ar fi crucea: o soacra limbuta, o boala incurabila, un sot betiv, un copil cu cercel in ureche, un sef care urla.... Nimic din toate aceastea. Probabil ca atunci cand Isus cerea purtarea crucii pentru El, erau pe marginea unui sant, unde de dimineata se implantasera doua-trei cruci cu evrei rastigniti. Poate inca se mai auzeau strigatele agoniei. Nici un ucenic nu s-a gandit la soacra, ci numai la a fi gata oricand sa moara pentru Isus.
Boii lui Elisei au ajuns acasa doar unsprezece perechi. O pereche devenisera jertfa, pentru ca nu poti fi proorocul lui Dumnezeu, daca nu ai invatat ca umblarea cu El presupune si jugul, si arderea, ca dincolo de demagogia versetelor spuse la un pahar de suc cu fratii, dincolo sau poate deasupra troneaza umbra jugului si a crucii. Esti gata pentru amandoua?

*preluat din "Dulcele sarut al singuratatii" de Vladimir Pustan

Intamplari povestite de Richard Wurmbrand

Sfantul Moise

Ii las pe altii sa-i laude pe marii intelectuali: as vrea sa-l laud pe nebunul pe care Dumnezeu l-a ales ca sa-i faca de rusine pe intelepti.
Fratele nostru a fost de meserie cioclu. El suferea de o forma delicata de nebunie care nu era deloc primejdioasa pentru altii. La adunarile noastre el plangea copios, avea o reactie teribila atunci cand predicatorul povestea despre suferintele Mantuitorului si radea foarte tare atunci cand se vorbea despre victoria Sa.
Ceilalti credinciosi din biserica noastra il considerau pe Moise un element perturbator. Unul din ei a promis, stiind ca el era foarte sarac, ca daca va sta linistit in timpul slujbelor, va putea veni sa manance in casa sa, in fiecare duminica, friptura, prajitura si fructe.
Prima duminica, Moise a parut destul de linistit, dar saptamana urmatoare, atunci cand predicatorul a amintit de inviere, s-a ridicat in mijlocul predicii si a strigat: "Cu friptura sau nu, Aleluia!"
In anul 1939,. antisemitii au tras in rabinul sef Niemerover. Victima nu a fost ranita, glontele a trecut prin paltonul sau, dar socul l-a imbolnavit si a fost obligat sa stea in pat. Printre ei a fost si Moise. El a spus rabinului:"Nu vedeti, Eminenta, ca Dumnezeu nu vrea ca pacatosii sa piara, ci sa fie convertiti si mantuiti?"
El a venit in casa noastra la masa si cand era cat pe ce sa incepem, i-a spus sotiei mele:"Sora, va rog frumos sa luati de aici cutitul. Eu stiu ca sunt cam nebun si am promis lui Dumnezeu sa nu ating vreodata vreun cutit, pentru ca daca imi pierd pentru un moment controlul, sa nu ranesc pe cineva. Si apoi, Adam si Eva au mancat fara cutit."
Am reflectat la faptul ca multi intelepti ar fi avut de invatat de la acest om bolnav.
In ianuarie 1940, in Bucuresti a avut loc o revolta. Multi evrei au fost ucisi. Cativa dintre ei au fost injunghiati si agatati de carlige, in abator, purtand pe piept inscriptia "carne cuser".
Atunci cand fascistii au navalit, Moise statea intr-o mica dugheana in care se putea bea un ceai ieftin.
Seful grupului a strigat:
- Toti jidanii sa iasa afara!
Evreii au iesit afara unde erau ingramaditi in camioane si apoi urmau sa fie dusi in padure si impuscati. Moise, care era foarte usor de recunoscut ca evreu, statea linistit, bandu-si ceaiul. Conducatorul camasilor verzi a strigat la el:
- Jidane, nu ma auzi? Ti-am spus sa iesi!
Moise i-a raspuns linistit:
- Frate draga, jidani sunt cei care, ca Iuda, Il vand pe Isus. Eu sunt un israelit care-L iubeste pe Mantuitorul.
- Taca-ti gura si iesi afara!
Asa ca Moise a iesit afara! S-a auzit ordinul:
- Cu totii in camion, jidanilor!
Insa Moise a repetat:
- Jidani sunt aceia care fac ca Iuda: Il vand pe Isus. Eu sunt un israelit care-L iubeste pe Isus.
Unul dintre conducatorii grupului a exclamat:
- Lasati-l in pace! Vedeti ca-i un fel de predicator!
Si l-au lasat in pace.
Dar Moise, in loc sa se departeze, i-a spus omului:
- Vad ca esti bun si indurator. Dumnezeu te va rasplati pentru asta. Dar nu te opri la jumatati de masura: lasa-i si pe ceilalti evrei din camion sa mearga acasa!
Nebunii poseda uneori puteri nebanuite de sugestie. Cred ca si Moise avea aceasta putere dar dintr-o alta sursa. In orice caz, conducatorul fascistilor a ordonat si celorlalti evrei sa coboare din camion si sa se duca acasa.
Abia acum l-a apucat pe Moise spaima. S-a dus acasa si a ramas ascuns in timpul pogromului. Toti evreii care fusesera salvati au spus istoria cu Moise fiecarui om pe care l-au intalnit. Si pentru ca a disparut, s-a crezut ca e mort si i-a iesit supranumele de "Sfantul Moise".

*preluat din "Cristos pe ulita evreiasca" de R Wurmbrand

Cat de mult isi doreste Dumnezeu sa te intorci la El?

Asculta cu atentie cuvintele acestei melodii!!!!!

Ce este credinta? Cum ar trebui sa fie?

De multe ori auzim ca trebuie sa credem in Dumnezeu. Dar ce inseamna a crede? Cum ar trebui sa fie credinta? Cum ar trebui sa se manifeste? Se poate vedea credinta unui om? Cum?

Un evanghelist spunea: "Femeia siro-feniciana (Matei 15) a fost perseverenta, sutasul (Matei 8) a fost smerit, orbul (Marcu 10) a fost ferm. Dar ceea ce a vazut Hristos a vazut si a rasplatiti in fiecare caz a fost credinta"

Ce este credinta? Vreau sa incep cu ce nu este credinta!

Credinta nu ar trebui sa fie un sentiment religios, despartit de adevarul obiectiv al Bibliei. Sentimentul e bun doar daca este relevat si este testat in lumina definitiei biblice a credintei.

Credinta nu ar trebui sa fie credulitate. Nu trebuie sa crezi ca iti spune un preot/pastor/altcineva fara a cere dovezi. Asta ne spune si Biblia :"cercetati fiecare lucru". Cum cercetezi? Daca ceea ce ti se spune este in concordanta cu Biblia, atunci poti sa pui baza pe asta. Dar totul trebuie trecut prin filtrul Bibliei.

Credinta nu inseamna o atitudine mentala pozitiva artificiala. O astfel de atitudine de acest fel este buna pentru un comis-voiajor, dar o astfel de credinta nu va rezista in focul incercarii.


Deci, ce este credinta?

Definitia biblica este:

Evrei 11:1: "Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd."

Dar cum apare aceasta credinta? Tot Biblia ne da raspunsul, credinta vine in urma auzirii.

Romani 10:17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.

Practic, actul credintei ar trebui sa fie si o manifestare a inteligentei, nu o orbire a sufletului sau o lipsa a ratiunii. Biblia exprima foarte clar ce inseamna credinta adevarata, aceasta e credinta trecuta prin foc, testata in necazuri, iar o astfel de credinta nu poate fi "oarba".
Insa perceptia inteligenta nu este credinta, pentru ca un om poate cunoaste divinitatea lui Hristos si sa nu-L primeasca ca Salvator. A crede "despre Hristos" este diferit de a crede "in Hristos".

De ce este importanta credinta?

Mantuirea vine intotdeauna prin credinta, nu din pricina credintei ( Efeseni 2:8 ), si aceasta distinctie trebuie facuta obligatoriu. Ea este canalul prin care primim darul vietii vesnice, nu cauza, si produce in cel ce o are multe transformari.

Daca pocainta este intoarcerea sufletului de la pacat, credinta e intoarcerea sufletului la Dumnezeu. Scriptura ne prezinta credinta ca un act al inimii si, daca inima in sens biblic cuprinde intelect, emotii, vointa, atunci si credinta implica aceste schimbari. Credinta trebuie sa fie mai mult decat un sentiment intelectual, pentru ca credinta care nu se manifesta e moarta. Credinta cu mintea in materie si istorie nu este credinta, omul carnal poate crede in anumite lucruri, dar si dracii cred si se infioara.

Iacov 2:19 Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred... şi se înfioară!

Uneori credinta e descrisa ca fiind un dusman al ratiunii cu care nu se poate impaca deloc. Ea, insa, in sine insasi este o forma de cunoastere, lucrand in armonie cu ratiunea si nu impotriva ei. Din temnita, Ioan Botezatorul a cerut dovezi ca sa stie sigur ca Isus este Mesia. Desi credea cu inima, a avut nevoie si de dovezi ale mintii pe care Isus i le-a daruit ( Luca 7 ). Pe de alta parte, Isus nu l-a mustrat pe Toma pentru ca nu a vrut sa creada orbeste in El pana a cerut dovezi, ci l-a mustrat pentru ca, desi i-a spus timp de trei ani ca va invia, aceasta a lucrat lectiile predate, dovedind o scurtime a memoriei.

Care este sursa credintei?

La fel ca in cazul pocaintei, exista o sursa divina si o sursa umana. Credinta este un dar de la Dumnezeu ( Romani 13:2, 1 Corinteni 12:9, Evrei 12:2 ).
Intr-un cuvant, sursa umana inseamna acceptarea lucrarii lui Dumnezeu in inima omului ( Romani 10:14, Ioan 5:47, Faptele Apost 4:4). In concluzie, credinta apare in urma conlucrarii omului cu Dumnezeu ( Dumneze ti-o daruieste si creste, dar tu trebuie sa iti doresti asta si Il lasi sa lucreze ).

Cum ne putem da seama daca un om are credinta?

Credinta produce o viata noua, care se manifesta prin lucruri masurabile zi de zi. Prima dovada a credintei este dragostea aprinsa pentru Dumnezeu. O dragoste dezinteresata pentru natura Lui, pentru slava Lui, iubind Imparatia Sa, inaltand Numele Lui. O dragoste care te face sa umbli dupa lucrurile de sus, pentru ca umblarea dupa lucrurii firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu. Asta nu inseamna ca e rau sa imi doresc o masina, dar trebuie sa am grija ca acest lucru sa nu ma stapaneasca si ca Dumnezeu sa fie pe primul loc in inima mea.

Cand Il iubesc pe Dumnezeu, invariabil trebuie sa urasc pacatul, care-L ofenseaza si-L blasfemiaza pe Creator. In momentul in care imi percep pacatul personal ca o lovitura data lui Dumnezeu si fac tot posibilul sa nu il mai fac, atunci am inteles credinta.

A doua dovada a salasluirii in om a credintei mantuitoare este smerenia. Stim din Scriptura ca El le da har celor smeriti si de aceea Dumnezeu vrea sa vin la El ca un copil, dependent, care se leapada de sine, acceptand cu bucurie purtarea crucii. Cu smerenie si in ascuns trebuie sa daruiesc, cu smerenie ma rog in odaita mea ( pentru ca daca o fac numai in public sunt fariseu ), cu smerenie trebuie sa umblu pe acest pamant.

Al treilea semn al credintei este separarea fata de lume. Ioan ne spune sa nu iubim lumea, pentru ca altminteri dragostea Tatalui nu este in noi. Va trebui sa traim altfel in lume si, totusi nefacand parte din ea. Aceasta inseamna valori diferite, reguli diferite si metode diferite.

Ultimul indiciu este dorinta cresterii spirituale. Noi trebuie sa tindem sa semanam cu Hristos, or aceasta se face in timp, dar trebuie sa fii doritor sa cresti. Cresterea spirituala este masurabila in cat de mult ii iubesti pe altii si in cat de mult asculti de Dumnezeu. Reducerea frecventei pacatului in viata, dorinta zilnica de rugaciune si studiu biblic, arderea pentru evanghelizare sunt semne de crestere.

In concluzie credinta are urmatoarele caracteristici: nu este total opusa ratiunii ( o credinta irationala e nereligioasa, iar ratiunea fara credinta e ilogica), e rezultatul harului divin, al lucrarii divine si al acceptarii umane si produce mantuire, siguranta si fapte bune.

*preluat din "Invataturile Fundamentale" de Vladimir Pustan"*

Este oare iertare? Pentru oricine?

Gabi Ilut - Vocea Domnului ( melodie superba )

Gabi Ilut - Fiul Risipitor

Fratii de la Toflea - Tu esti sfant

Putem intelege oare dragostea Lui?

Liviu Gacia - Mai sus de oameni ...

Decean - Adonai