Un editorial interesant

Într-un interviu, un actor bine cunoscut este întrebat de un pastor: „Domnule actor, cum reuşiţi în filme să atrageţi atenţia oamenilor timp de o oră jumătate uneori chiar două ore sau trei ore?”. Actorul, fără prea multă ezitare, îi zice: secretul e că noi actorii luăm o minciună şi o trăim ca pe un adevăr, pe când voi pastorii trăiţi adevărul ca pe o minciună.

Este evident şi bine de ştiut că Dumnezeu nu admiră actorii (mai ales pe cei care mai vin şi la biserică), chiar dacă cei de la academia americana de film în fiecare an acordă premii Oscar pentru cei mai buni actori, actriţe şi nu numai, Dumnezeu nu oferă premii nici chiar celor mai buni actori sau actriţe.

Problema intervine atunci când actoria se practică în biserică şi nu numai, când o mare majoritate din noi încercăm să pozăm cât mai frumos, să lăsăm impresii bune celor din jur, de multe ori reuşim, alteori mai puţin, depinde cât de bine ne ştim preface, respectiv cât de puţin ne ştim preface.

Abraham Lincoln, al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, afirma la un moment dat: „Poţi păcăli câţiva oameni tot timpul, toţi oamenii o perioadă, dar niciodată nu îi poţi păcăli pe toţi oamenii tot timpul”, dar să nu uităm că pe Dumnezeu nu Îl păcăleşte nimeni niciodată, El este peste tot chiar dacă mulţi dintre noi trăim ca şi cum El ar dormi şi se trezeşte numai duminica şi eventual de sărbători, chiar dacă noi am vrea să nu se mai trezească, sau chiar dacă pur şi simplu noi trăim ca şi cum El nu ar exista, în oricare din variante tot veşti proaste şi în acelaşi timp triste, ne-am pierdut menirea, lumina noastră nu mai luminează sau poate nu a luminat niciodată. Oamenii nu mai au ce vedea în noi sau nu mai văd pe Cine trebuia să îl vadă. (vezi Matei 5:13-16)

Continuarea aici