Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel, Domnul, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit.
Iosua 21:45
Saturday, 31 March 2012
Friday, 30 March 2012
Versetul zilei
Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.
Ezra 9:6
Ezra 9:6
Thursday, 29 March 2012
Iertarea. Ce inseamna ea cu adevarat?
In lume circula o vorba, iert dar nu uit. Altii ii contrazic, iertarea inseamna si uitare.
Oare tu, ai uitat datile in care ai fost ranit(a)?
Eu unul nu cred ca poti uita ceea ce a facut un om, mai ales atunci cand lasa rani, chiar daca acestea se cicatrizeaza in timp. Urma va fi mereu acolo.
Si la fel nu cred ca Dumnezeu poate uita, in adevaratul sens al cuvantului, pacatul nostru si suferinta pe care noi i-o provocam atunci cand pacatuim.
Si atunci ce inseamna sa iertam pe cineva?
Conform Dex-ului, definitia iertarii este: a scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea greseala sau vina cuiva.
Eu cred ca poti spune ca ai iertat pe cineva atunci cand nu numai ca nu mai porti pica acelui om, dar nici macar nu mai aduci in discutie greseala lui. Exact asa face Domnul cu noi, odata iertat pacatul el nu mai este niciodata adus in discutie, este in trecut.
Daca tu simti nevoia sa povestesti tuturor ca un om ti-a facut rau si ce rau ti-a facut, oare nu e tot o forma de a il pedepsi? Si odata ce il pedepsesti, nu inseamna asta ca nu l-ai iertat?
Bineinteles, sunt si cazuri mai delicate. Ca exemplu, daca ai lucrat cu un meserias crestin, care nu s-a comportat deloc crestin, ba din contra si cineva iti cere referinte despre el, ce faci? Eu unul ca aici trebuie sa spui adevarul, chiar daca el nu este favorabil pentru cel in discutie si asta nu implica neiertare. Ar trebui sa fie o descriere obiectiva a situatiei din trecut.
Cred ferm in faptul ca asa cum noi am primit o a doua sansa din partea Domnului si noi trebuie sa acordam celor din jur o a doua sansa. In special daca vedem ca regreta greselile facute si incearca sa repare lucrurile.
Dar, asa cum spuneam mai sus, nu cred ca trebuie sau ca putem uita si cred ca odata ce un om s-a dovedit neserios, ii putem oferi o a doua sansa, luandu-nu in acelasi timp si niste minime masuri de siguranta. De prea multe ori ne grabim sa punem etichete si sa vedem numai din punctul nostru de vedere.
Cred ca ar trebui sa fim mai ingaduitori si sa nu uitam sa iertam, asa cum nu uitam cand ni s-a gresit.
Iarta si tu asa cum si tie ti s-a iertat.

Nu este bine să cauţi la faţa oamenilor; chiar pentru o bucată de pâine poate un om să se dedea la păcat.
Proverbe 28:21
Proverbe 28:21
Wednesday, 28 March 2012
Versetul zilei
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
1 Corinteni 13:1
1 Corinteni 13:1
Tuesday, 27 March 2012
Monday, 26 March 2012
Rugaciune saptamana 26 Martie - 2 Aprilie
In saptamana care urmeaza va propun sa staruim in rugaciune pentru intelepciunea in alegeri. De multe ori, eu unul, am facut o alegere fara a imi da seama ca nu era cea buna, sau corecta in ochii Domnului. Nu stiu de ce, dar cateodata parca avem mintea adormita. Daca si voi ati fost in situatia asta haideti sa staruim pentru intelepciune si claritate in alegeri.
Labels:
rugaciune
Versetul zilei
Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său şi ocrotirea copiilor lui Israel.
Ioel 3:16
Ioel 3:16
Sunday, 25 March 2012
Versetul zilei
Așa că cei ce se bizuiesc pe credință, sînt binecuvîntați împreună cu Avraam cel credincios.
Galateni 3:9
Galateni 3:9
Saturday, 24 March 2012
Versetul zilei
Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
Matei 16:24
Matei 16:24
Friday, 23 March 2012
Versetul zilei
În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
2 Sam 22:7
2 Sam 22:7
Thursday, 22 March 2012
Versetul zilei
Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.
Isaia 43:2
Isaia 43:2
Wednesday, 21 March 2012
Versetul zilei
Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
Filipeni 4:6
Filipeni 4:6
Tuesday, 20 March 2012
Versetul zilei
Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta
Ecclesiastul 7:2
Ecclesiastul 7:2
Monday, 19 March 2012
Rugaciune saptamana 19-26 Martie
Vedem in jurul, in fiecare biserica, vaduve si orfani. Viata este grea pentru toata lumea, insa mult mai grea pentru ei. Haideti sa ne rugam pentru ei, fie ca Dumnezeu sa ii binecuvanteze si sa le dea putere.
Versetul zilei
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!
Ps. 1:1
Ps. 1:1
Sunday, 18 March 2012
Versetul zilei
Iov a răspuns Domnului şi a zis:„Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale."
Iov 42:1,2
Iov 42:1,2
Saturday, 17 March 2012
Versetul zilei
Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n'a fost făcut din lucruri cari se văd.
Evrei 11:3
Evrei 11:3
Friday, 16 March 2012
Versetul zilei
El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.
Romani 4:20,21
Romani 4:20,21
Thursday, 15 March 2012
Versetul zilei
Copiii lui Israel au fost smeriţi în vremea aceea, şi copiii lui Iuda au câştigat biruinţa, pentru că se sprijiniseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
2 Cronici 13:18
2 Cronici 13:18
Wednesday, 14 March 2012
Tuesday, 13 March 2012
Versetul zilei
Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
Psalmii 94:19
Psalmii 94:19
Monday, 12 March 2012
Rugaciune saptamana 12-19 Martie
In saptamana care urmeaza va propun, din nou, sa staruim pentru fratii si surorile noastre care sunt prigoniti pentru credinta lor. Au nevoie de orice ajutor, iar rugaciunea e unul foarte important.
Versetul zilei
Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu."
Luca 20:25
Luca 20:25
Sunday, 11 March 2012
Versetul zilei
N-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul; şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit.
Neemia 9:17
Neemia 9:17
Saturday, 10 March 2012
Versetul zilei
Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire. Primeşte învăţătură din gura Lui şi pune-ţi la inimă cuvintele Lui.
Iov 22:21,22
Iov 22:21,22
Friday, 9 March 2012
Thursday, 8 March 2012
Versetul zilei
Căci prin măsuri chibzuite câştigi bătălia, şi prin marele număr al sfetnicilor ai biruinţa.
Proverbe 24:6
Proverbe 24:6
Wednesday, 7 March 2012
Versetul zilei
Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.
1 Corinteni 10:23
1 Corinteni 10:23
Tuesday, 6 March 2012
Versetul zilei
Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.
1 Ioan 3:23
1 Ioan 3:23
Monday, 5 March 2012
Rugaciune saptamana 5 -13 Martie
Urmaream seara trecuta un interviu cu fostul fotbalist Mihai Nesu. Am ramas impresionat de puterea lui si de ambitia si determinarea sa. Nu stiu daca eu, in locul lui, as fi putut fi la fel de puternic. Va propun ca in aceasta saptamana sa ne rugam pentru el, ca Dumnezeu sa il intareasca si sa il ajute sa biruiasca si intr-o zi sa poata merge din nou.
Eu unul m-am hotarat sa staruiesc pentru el, pana acest lucru se va intampla.
Eu unul m-am hotarat sa staruiesc pentru el, pana acest lucru se va intampla.
Labels:
rugaciune
Versetul zilei
Nu este cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?
Ieremia 23:29
Ieremia 23:29
Sunday, 4 March 2012
Versetul zilei
Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.
1 Timotei 6:12
1 Timotei 6:12
Saturday, 3 March 2012
Versetul zilei
Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.
Romani 14:8
Romani 14:8
Friday, 2 March 2012
Versetul zilei
Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!
Psalmii 40:4
Psalmii 40:4
Thursday, 1 March 2012
Versetul zilei
Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.
Osea 10:12
Osea 10:12
Subscribe to:
Posts (Atom)