Tuesday 4 January 2011

Propriul tau judecator

Ma tot gandesc la cat de usor ne descalificam singuri. Cat de des il limitam pe Dumnezeu, atunci cand ne putem etichete singuri. Noi stabilim cat de grave sunt pacatele noastre, suntem cei mai mari pacatosi si nu putem intelege cum Dumnezeu ar putea sa mai iubeasca un astfel de om, cum e posibil ca prin pocainta sa fim curatati. Cred ca toti am trecut, poate trecem si s-ar putea sa mai trecem pe aici.

Mai cred si ca Biserica, cateodata, poate contribui la accentuarea acestei stari. Vedem in jurul nostru numai oameni care par perfecti si ajungem sa credem ca locul nostru nu e acolo. Am uitat ca Biserica trebuie sa fie adunarea celor care il cauta pe Dumnezeu, fie ei vamesi sau farisei. Unii isi constientizeaza pacatul si se simt inferiori, incapabili de a fi iubiti, neputand crede ca si pentru ei mai exista speranta, iar ceilalti au ridicat auto-multumirea la rang de arta; se pricep atat de bine sa isi ascunda pacatele incat ajung si ei sa creada ca sunt perfecti, ca au dreptul sa ii priveasca de sus pe cei care au curajul sa isi recunoasca neputinta. Cand a spus Dumnezeu ca Biserica este adunarea oamenilor perfecti? A spus ca este adunarea sfintilor, sfintiti prin jertfa Sa si nu prin neprihanirea faptelor lor. De ce tot uitam asta?

Cred ca am putea sa ne uitam, in paralel, la doua personaje biblice pentru o ilustratie cat mai elocventa.

Talharul de pe cruce era, probabil, unul din cei mai dispretuiti oameni de catre "sfintii" si oamenii de rand din Ierusalim. Insa el a gasit puterea de a isi marturisi pacatele si, mai important, de a accepta iertarea. Iertarea care nu avea nimic de a face cu faptele lui neprihanite, ba din contra. Dumnezeu nu l-a urat pe acest talhar, a urat doar pacatele comise de el. Daca Dumnezeu il ura, i-ar mai fi spus ca va ajunge in Rai?

Al doilea om despre care vreau sa vorbesc este Iuda. Wurmbrand spunea ca daca Iuda s-ar fi pocait, astazi l-am fi cunoscut sub numele de "Sfantul Iuda". Pare o nebunie, ne-am obisnuit cu ideea ca Iuda este exemplul omului malefic, a comis cel mai mare pacat dintre toate, l-a vandut chiar pe Dumnezeu. Insa nu a murit Domnul Isus si pentru Iuda? Cum s-a purtat Domnul in tot timpul cu Iuda, desi stia ce va urma? Cum s-a purtat cu el in noaptea in care a fost vandut? Insa daca ne uitam la cum a sfarsit Iuda, vedem o diferenta majora fata de cazul talharului. Iuda si-a dat seama ca a gresit, este evident, insa el a ales sa fie propriul sau judecator. A ales sa isi puna streangul de gat si sa nu accepte ca pana si el putea fi iertat. Oare nu asa facem si noi atunci cand alegem sa ne condamnam singuri? Oare nu ne punem singuri streangul de gat, atunci cand spunem ca pentru noi nu mai poate fi iertare?

Credeti voi ca Dumnezeu l-ar fi iertat pana si pe Iuda? Oare exista pacat prea mare, imposibil de iertat?

Vrei sa fii ca Iuda?

1 comment:

  1. M-am surprins uneori in postura de a-mi judeca propriile fapte si recunosc ca as fi fost mult mai aspra fata de greselile mele. De fapt, imi parea rau ca tot persistam in aceleasi greseli si in locul Judecatorului mi-as fi dat o sentinta aspra. Mi se parea pe merit. Atunci am inteles dragostea si indurarea lui Dumnezeu, ca El nu rasplateste raului cu rau, asa cu noi am fi tentati sa o facem.
    Pacat, iertare, pacat, iertare, ..pana cand? Stim ca El iarta orice pacat marturisit inaintea Sa, dar de aici incolo, asa cum ii spune femeii din Ioan cap. 8 “Du-te si sa nu mai pacatuiesti!”
    Este o lupta care trebuie dusa intreaga viata, aceea cu pacatul “caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti.” ( Galateni 5. 17)

    ReplyDelete

 

Dumnezeu este dragoste

Grab this Headline Animator

Dovezi in favoarea lui Dumnezeu

Grab this Headline Animator