Convorbire cu un Rege - partea a III a

Prima parte aici.
Partea a doua aici.

" M. [...] Citeste randurile astea.

M.C. Parinte ceresc, care ai facut oamenii dupa asemanarea Ta, care-i iubesti pe toti, nu ingadui ca familia noastra sa se desprinda de Tine, faurind bariere de rasa sau culoare.
           Precum Fiul Tau, Mantuitorul nostru, s-a nascut dintr-o femeie evreica, s-a bucurat de credinta unei femei siriene si a unui soldat roman, i-a primit bine pe grecii care L-au cautat si a lasat sa poarte crucea un african, asa invata-ne si pe noi sa-i primim la fel pe toti, de toate rasele, ca pe mostenitorii Imparatiei lui Isus Chrisos, Domnul nostru".
            E o rugaciune. A cui?

M. Nu stiu. Am gasit-o scrisa pe o foaie de hartie. Cine o transcrisese uitase sa noteze si numele autorului ei. E o rugaciune? Poate, desi rugaciunile sunt mult mai cuprinzatoare. Aceasta se refera doar la un singur lucru, la semnul egal pe care Dumnezeu l-a pus intre oameni. Felul cum este gandita o face pretioasa si, cel putin pentru mine, ma emotioneaza ori de cate ori o redescopar.

M.C. Credeti ca natura omului este perfectibila?

M. Fara indoiala. Ceea ce suntem e darul dat de Dumnezeu noua. Ceea ce devenim este darul nostru catre Dumnezeu. Este unul din acele ganduri atat de simple si adevarate, incat omul pare sa se fi nascut cu ele.

[...]

M. Un om credincios este prin forta lucrurilor un element de stabilitate in viata sociala a unei tari. Munca pentru el nu este o vorba goala sau numai o cale de a-si castiga paine. Un om credincios munceste ca pentru Dumnezeu - si va munci bine, pentru ca pe el il trimite la munca nu numai gandul datoriei, ci si un optimism care nu se dobandeste decat prin credinta. Oamenii credinciosi, indiferent de confesiunea careia i-a apartinut, au avut mult de suferit in acesti ani - si ortodocsii , si unitii, si luteranii, si cultele protestante au dat martiri care acum ar trebui cinstiti pentru jertfa lor. In vremuri de prigoana, au de suferit cei care cred mai puternic; chiar daca tac, oficialitatile ii urasc in mod instinctiv. Ei sunt liberi. Stapanul lor e nevazut. Pe cel de pe pamant, om ca si el, nu-l recunosc decat, cel mult, pentru a-i da partea cezarului, adica foarte putin. Libertatea tuturor cultelor trebuie sa fie nu numai prevazute, ci si asigurata de lege.
     Regina era putin nedumerita de multimea confesiunilor. "Care este cea adevarata?" intreba ea mereu. Bunicul i-a raspuns: "Suntem cu totii pe mai multe vapoare. Am pornit toti spre acelasi scop. Unii sunt mai aproape, altii sunt mai departe de mal. Important este sa nu iti pierzi credinta. Cine isi pierde credinta, chiar daca se afla pe vapor, e ca si cand si-ar pierde busola. Se rataceste."
    Ori de cate ori vorbesc despre necesitatea credintei, imi aduc aminte de vorbele lui William Penn: "Daca nu te lasi condus de Dumnezeu, esti sortit sa fii condus de catre tirani."
    Ma gandesc uneori ca, dupa primul razboi mondial, mai mult decat oricand pana atunci, dovezile de credinta ale europenilor incepusera sa scada si ca asa a fost posibil ascensiunea unor dictatori ca Mussolini sau Hitler. Dupa cel de al doilea razboi, inmultirea dictatorilor a aratat ca necredinta s-a raspandit ca o molima si ca de aceea oamenii au fost lasati in intuneric, pe mana unor tirani. Un credincios nu se teme, si acolo unde nu este teama, nu este nici tiranie. "